DUMINICA SFINTEI CRUCI

Sfânta Cruce – Cheia Raiului

       În fiecare an, în a treia duminică din Postul Paştelui, slujbele religioase ortodoxe  includ o cinstire specială a Crucii, care îi pregăteşte pe credincioşi pentru amintirea Răstignirii din timpul Săptămânii Patimilor şi pentru Învierea Domnului.
       Tema acestei duminici este aceea că în Crucea lui Hristos se găseşte atât "puterea lui Dumnezeu cât şi înţelepciunea lui Dumnezeu" pentru aceia care sunt mântuiţi (I Corinteni 1,24).

În această duminică din mijlocul Postului Mare, Sfânta Cruce este aşezată în mijlocul bisericii nu numai pentru a le reaminti credincioşilor răscumpărarea lor de către Hristos şi necesitatea ca ei să rămână angajaţi în eforturile lor de postire, ci şi pentru a le aminti că: "cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine." (Matei 10,38).

Crucea este simbolul de capătâi al creştinismului, reprezenând patima, moartea şi învierea Domnului.

Cruce e un cuvânt ce vine din limba latină de la crux, crucis, şi corespunde grecescului σταυρός (stauros). «Cruce» are două sensuri: un sens material, şi un sens moral.

În limba latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni romani.

În liturgică, «cruce» poate avea înţelesul de crucifix, ori de cruce manuală. Crucifixul (din latină cruci fixus, "pironit pe cruce") este reprezentarea Mântuitorului Iisus Hristos răstignit pe o cruce, reprezentare specifică Bisericii Catolice.

Creştinismul a prefăcut crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte, într-un obiect sfânt, dătător de viaţă. Închinându-se Jertfei şi Învierii Domnului, creştinii au făcut analogia între forma crucii şi poziţia de rugăciune cu braţele întinse, iar străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forţelor întunericului a devenit semn al mântuirii şi al biruinţei întru Hristos, „Soarele Dreptăţii“. Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin însuşi adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxenţiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca simbol de biruinţă (In hoc signo vinces, „Întru acest semn vei învinge“).

Sinodul al VII-lea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv şi plin de putere al credinţei şi evlaviei creştine. Bisericile creştine tradiţionale sunt construite în formă de cruce şi poartă crucea în vârf, ca semn distinctiv şi sfinţitor. Semnul crucii se regăseşte şi în stemele multor ţări. Credincioşii obişnuiesc să poarte crucea la gât, iar mormintele creştine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede că orice fel de cruce să fie sfinţită înainte de a i se da o destinaţie sau alta. Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite: - Crucea Tau, în formă de T (litera greacă Tau), forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân. - Crucea latină (crux immissa), cu 4 braţe inegale (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală. - Crucea greacă cu 4 braţe egale (totodată simbolul actual al Crucii Roşii). În afară de tipurile menţionate mai sus, de o răspândire mai largă se mai bucură: - Crucea slavă/rusească (cu 6 braţe laterale, cele de la bază fiind înclinate) - Crucea celtică (cu un cerc în mijloc) - Crucea Sfântului Andrei (în formă de X) - Crucea papală (cu 6 braţe laterale, cele din mijloc fiind mai lungi) - Crucea trilobată (cu extremităţile în formă de treflă) - Crucea sagitată (cu extremităţile în formă de săgeţi), sau crucile unor vechi ordine cavalereşti, precum Crucea de Malta (cu braţele egale şi extremităţile mult lăţite) - Crucifixul - crucea mobilă, de obicei manuală, pe care e înfăţişat Mântuitorul Iisus Hristos răstignit - a apărut cam prin sec. X, cunoscând şi varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat alături de îngeri, de Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi de Sfântul Apostol Ioan).

După Cuvântul lui Dumnezeu, Crucea nu este de ruşine ci de laudă. Iar sectanţii care au propovăduit minciuni împotriva Crucii lui Hristos vor fi sortiţi pieirii: “Mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai CRUCII lui Hristos . Sfârşitul acestora este pieirea.” (Filipeni 3.18-19)

Sfântul Apostol Pavel, ne spune: “Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim este PUTEREA lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18).

Acest adevăr îl vor cunoaşte toţi sectanţii şi necredincioşii când vor vedea Sfânta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă şi strălucire negrăită.

Atunci vor cunoaşte necredincioşii şi sectanţii că Sfânta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mântuitorul nostru a zdrobit porţile iadului.

Sfânta Scriptura ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfânta Cruce  venind pe norii cerului, cum citim: “Atunci se va arăta pe cer SEMNUL Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă”(Matei 24, 30).

Ce vor zice atunci sectanţii care nesocotesc Sfânta Cruce, când vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului?

Ce vor zice toţi cei care se numesc in mod pretenţios creştini, dar resping şi hulesc Crucea lui Hristos?

Noi însă, cei care cinstim Sf Cruce, vom fi plini de nădejde la arătarea Sf Cruci, să zicem fiecare cu Sfântul Apostol Pavel: “Mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în CRUCEA Domnului nostru Iisus Hristos“(Galateni 6,14).

Semnul Sfintei Cruci este  o ARMA de apărare  in ”războiul” nevăzut, duhovnicesc, împotriva ispitelor diavoleşti.  Semnul crucii este  o sursa de binecuvântare si un mijloc de protecţie  in fiecare activitate zilnică, prin semnul Sf. Cruci, demonii sunt îndepărtaţi.

Cel care NU îşi face Cruce este un necredincios, pentru ca nu crede in ”războiul ” nevăzut în care demonii încearcă sa ne biruiască, prin ispite şi atacuri zilnice.  Prin Sfânta  Cruce ne deosebim cei credincioşi de cei necredincioşi.

Oriunde ne-am face rugăciunea, acasă ori pe drum, la Biserică , oriunde şi oricând,  trebuie să o începem şi să o încheiem cu semnul Sfintei Crucii, făcut cu toată evlavia şi cu toată credinţa, pentru că o facem în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Părinţii bisericeşti din primele secole limpezesc si mai bine lucrurile ,Tertulian ( 160-240) ne spune despre Sf Cuce ca: “Înainte si in timpul treburilor, intrând si ieşind, îmbrăcându-ne, înainte de somn, în toate lucrările noastre, la fiecare pas şi la fiecare faptă, noi ne însemnăm cu semnul sfintei cruci” (P.L. II, col. 99).

Iar Ipolit al Romei ,”Dacă eşti ispitit, însemnează-ţi mereu fruntea cu semnul crucii cu evlavie, căci acest semn al Pătimirii s-a arătat încercat împotriva diavolului dacă-l vei face cu credinţa. Acest lucru l-a învăţat în prefigurare Moise prin mielul junghiat de Paste, poruncind sa se ungă cu sângele lui pragul si cei doi stâlpi ai uşii si însemnând credinţa in Mielul desăvârşit care este acum între noi. Căci însemnându-ne cu mana fruntea şi ochii, ne ţinem departe de cel ce încearcă să ne nimicească.”(Fragment din scrierea Tradiţia Apostolică (cca 200-235) al lui Ipolit al Romei cu privire al semnul crucii).

Din cele relatate mai sus de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, reiese fără tăgadă că semnul Sfintei Cruci provoacă mari pierderi forţelor întunecate ale diavolilor, aceştia nesuportând nici măcar ideea de Cruce, dar să mai şi fie  prezentă fizic prin însemnare în văzduh sau sub formă materială.

Aducerea aminte despre marea înfrângere pe care vrăjmaşul diavol a avut-o în momentul sacrificiului prin crucificare a Mântuitorului Iisus Hristos, când prin ieşirea din trup a Fiului lui  Dumnezeu, atârnat fiind pe Cruce, s-a făcut lumină mare, scoţând din întunericul iadului pe toţi cei adormiţi în nădejdea învierii, începând cu protopărinţii noştri Adam şi Eva, provoacă iritare mare mândriei vrăjmaşului determinându-l să se depărteze de cruce. Atunci s-a făcut mare tulburare în iad, cutremur de pământ în lumea noastră materiala, au înviat morţi, iar catapeteasma Templului lui Solomon care era din piatră s-a sfâşiat în două, ca semn al greşelii sinedriului de a da la moarte pe Mielul lui Dumnezeu.

“Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi” (Isaia 9,1).”

Aşadar, iubiţi fraţi, se cuvine ca astăzi, în Duminica Sfintei Cruci, să cinstim cum se cuvine semnul biruinţei lui Hristos asupra stăpâniilor şi începătoriilor acestui veac, rugându-ne Stăpânului nostru Iisus Hristos ca prin puterea Sfintei Cruci să biruim şi noi toate ispitele şi încercările la care suntem supuşi, spre desăvârşirea noastră sufletească.

Să cântăm acum şi pururea imnul de biruinţă ce răsună mereu în această zi închinată jertfei mântuitoare a lui Hristos: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim” Amin.

Ghrasim Ogheru