"Ce ai Tu cu noi, Iisuse,Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?" (Matei 8,29)
În pericopa evanghelică din duminica a V-a după Rusalii citim despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8, 28-34).
Poate vă puneți întrebarea firească "Ce înseamnă a fi demonizat?"
Vedem din evanghelia amintită că cei doi oameni erau chinuiți foarte rău de demoni, manifestându-se violent şi speriind oamenii care treceau pe acel drum. Se manifestau cumplit, fiind foarte răi, dormind prin morminte, amenințând pe oricine trecea pe cale.
Ce sunt demonii? O întrebare pe cât de simplă, pe atât de complex răspunsul său.
Se știe din sfintele scripturi că înainte de a creea Dumnezeu lumea materială vizibilă, a creeat lumea nevăzută formată din îngeri, ființe spirituale, inteligente, personale, care sunt ierarhizați pe diferite trepte în funcție de importanța şi rolul fiecăruia în cadrul lumii spirituale. Îngerii sunt ființe inteligente care acționează în consens cu voința lui Dumnezeu, aducând la împlinire orice plan sau poruncă dată de Sfânta Treime.
Revelația dumnezeiască nu precizează numărul îngerilor dar arata ca este foarte mare. În Sfânta Scriptura se vorbește despre tabere de îngeri (Fac, 32, 1-2), zeci de mii și milioane de îngeri (Dan., 7, 10 ; Evr., 12, 22; Apoc, 5, 11), mulțime de oaste cereasca (Luca, 2, 13), legiuni de îngeri (Matei, 26, 53). La fel și sfinții părinti spun ca numărul sfinţilor îngeri este neînchipuit de mare.
Întemeindu-se pe Sfânta Scriptura și urmând lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, Biserica învață ca ierarhia cereasca se compune din noua cete îngerești, grupate în trei trepte sau clase.
În prima treaptă, care este cea mai înaltă, sunt aceia care sunt mai aproape de Dumnezeu, adică: Tronurile, Heruvimii și Serafimii. A doua treapta cuprinde : Stăpâniile, Domniile și Puterile, iar treapta a treia cuprinde : Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.
Cu nume individuale nu cunoaștem decât trei îngeri : pe Arhanghelii Mihail (Dan., 10, 13, 21) și Gavriil (Luca, 1, 19, 26; Dan., 8, 16; 9, 21) și pe Rafail (Tob., 3, 16 , 5, 4).
Cele trei trepte în care se grupează cele noua cete îngerești sunt legate și de starea de desăvârșire în care au ajuns îngerii cu ajutorul harului divin, împărtășit lor de Creator.
Împărțirea pe trepte a îngerilor se întemeiază pe Sfânta Scriptura, care numește pe toate cele noua cete, deși nu într-un singur loc pe toate. Astfel, în Fac, 3, 24 se amintesc Heruvimii; la Isaia, 6, 12, Serafimii; în Efes., 1, 21 ; Col., 1, 16 ; Rom., 8, 38 ; in I Petru, 3, 22, Tronurile sau Scaunele; Domniile, Puterile, Stapâniile, Începătoriile și Îngerii ; la I Tes., 4, 16 și Iuda, 9, Arhanghelii.
În ce anume constă deosebirea între cetele îngerești și de ce există ea, rămâne o taina pentru noi. "Nu știm nici dacă natura îngerilor este aceeași sau se deosebește a unora de a altora.
Se deosebesc însa unii prin luminare, prin rang, fie ca au rangul potrivit gradului de luminare, fie ca participă la luminarea gradului în care sunt; ei se luminează reciproc potrivit superiorităţii rangului sau firii. Este evident însa că cei care sunt mai sus împărtășesc celor mai de jos luminarea şi cunoştinta lor"(Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3 ; trad. rom., p. 82).
Menirea îngerilor este preamărirea lui Dumnezeu în cunoaștere dreaptă și în necondiționată împlinire a voinței Lui, dobândind prin aceasta fericirea veșnică in comuniunea cu Dumnezeu. Acest adevăr îl învață Biserica, mărturisind că îngerii au fost creați de Dumnezeu "ca sa-L slăvească în cântări și sa-L slujească" (Mart. Ort., I, 19).
În raport cu lumea, slujirea îngerilor constă în a împlini poruncile lui Dumnezeu in lucrarea mântuirii, pentru întemeierea și desăvârșirea Împărăției lui Dumnezeu.
În lumea aceasta, îngerii slujesc oamenilor, călăuzindu-i spre Împărăția lui Dumnezeu. Fiecare om se știe, își are îngerul lui păzitor, cum reiese din Matei, 18, 10 și Fapte 12, 15, unde se vorbește despre îngerii copiilor și despre ingerul apostolului Petru.
Îngerul păzitor întărește credința și evlavia (IV Regi, 1, 13 ; Zah., 2), apară pe om de duhurile rele (Ps. 90, 10-11), mijlocește pentru cel credincios (Matei, 18, 10; Apoc, 8, 3), însoțește sufletele celor adormiți (Luca, 16, 22).
Îngerii ocrotesc mănăstiri, biserici, cetăți, oameni, popoare, state (Dan., 1, 10) și comunitățile crestine (Apoc, 1, 20). Îngerii sunt folosiți de Dumnezeu și pentru pedepsirea celor nelegiuiți (Fapte, 12, 23 ; Isaia, 37, 36 ; IV Regi, 19, 35 , lud., 9 ; Apoc, 12, 7).
Dar, înainte de a creea pe Om, în rândurile îngerimii a avut loc o revoluție bazată pe neascultare şi nesupunere față de voința lui Dumnezeu. Unul dintre cei mai strălucitori arhangheli numit chiar Lucifer de la lumina ce o răspândea, fiind deosebit între ceilalți, a făcut o greșeală fatală pentru el, considerând că datorită abilităților şi puterilor sale mari, este şi el îndreptățit să i se ofere onorurile şi ascultarea pe care o primește Fiul Creatorului său.
Lucifer credea că el era un favorit în cer, printre îngeri. El a fost mult înălțat, dar aceasta nu l-a făcut să aducă recunoştinţă şi laudă Creatorului său. El aspira la înălțimea lui Dumnezeu Însuși. S-a încrezut în poziția lui înaltă. Știa că era onorat de îngeri. Avea de îndeplinit o misiune deosebită. El fusese lângă Marele Creator, iar razele nesfârșite de lumină glorioasă care Îl învăluiau pe Dumnezeul cel veșnic străluceau în mod special asupra lui.
Datorită faptului că a îndrăznit să propună oștilor de îngeri să îl recunoască şi pe el ca Dumnezeu şi Stăpân, Lucifer a devenit dintr-o dată un dușman şi un subminator al autorității dumnezeiești, încercând să convingă cât mai mulți îngeri să îi fie alături în încercarea de a submina autoritatea Fiului lui Dumnezeu, Domnului Nostru Iisus Hristos. A reușit să atragă de partea sa pe toți acei îngeri care nu stăpâneau destul de bine platoşa smereniei şi ascultării. Astfel, armate întregi de îngeri au devenit opozanţi ai Sfintei Treimi, încercând să convingă pe Tatăl ceresc că Iisus Hristos este tot atât de important în Împărăţia cerească la fel ca şi Lucifer.
Dreptatea Sfintei Treimi s-a făcut, alungând în întunericul cel din afara împărăției pe toți acești răzvrătiți, lipsindu-i de dragostea Sa de Creator.
Aceşti îngeri decăzuţi, din cauza mândriei lor exacerbate, nefiind în stare să îşi ceară iertare pentru neascultarea lor, au fost exilaţi în întuneric. Datorită frustrărilor inimaginabile şi a mândriei fără de limite, aceşti îngeri şi-au pierdut strălucirea iniţială ce se revărsa din dragostea lui Dumnezeu, schimonosindu-se şi urâțindu-se la înfățișare, devenind înspăimântător de urâți şi de răi.
Armatele de îngeri fidele Sfintei Treimi au alungat pe toți cei care se împotriveau voinței Domnului alungându-i în afara Raiului Ceresc. Dumnezeu a condamnat la "întunericul cel mai din afara" pe toți cei răzvrătiți, condamnându-i de asemenea definitiv la chin veșnic în Iadul pregătit special pentru ei. Chinurile iadului sunt variate şi cumplite, nefiind timp acum să amintim despre acestea.
În urma acestei răzvrătiri şi alungări a tot ceea ce este rău şi neascultător din împărăția sa, Dumnezeu împreună cu celelalte două Persoane Treimice, a hotărât "să facem om după chipul şi asemănarea noastră!"
Astfel, Creatorul l-a creat pe om ca o încununare a toată creația materială, a întregului univers. Şi cel mai important este faptul că Dumnezeu l-a creat pe Om după chipul şi asemănarea Sa, ceea ce îngerii nu aveau această caracteristică. Mai mult de atât, Dumnezeu se adresa omului în Eden cu apelativul de "fiule". Adam şi Eva, protopărinţii noștrii, se bucurau de dragostea şi încrederea lui Dumnezeu, având o viată deosebit de armonioasă împreună cu toată creația materială şi cu îngerii. Îngerii decăzuți, demonii, nu suportau marea însemnătate pe care le-o dădea Creatorul omului. Din mândria lor exacerbată şi de neînfrânt, au început să urască din toată puterea lor pe om, încercând pe orice cale să îl depărteze pe acesta de Dumnezeu, prin neascultare.
Creatorul permise diavolului să îl ispitească pe om, pentru a-i încerca dragostea, încrederea şi supunerea fața de El.
Şi astfel cunoaștem episodul ispitirii din Gradina Edenului când Adam şi Eva au încălcat porunca Domnului. Nu faptul că au încălcat această poruncă a determinat alungarea lor din Rai, ci faptul că aceștia nu şi-au recunoscut greșeala şi nu şi-au cerut iertare Tatălui Ceresc.
De atunci, oamenii au fost izolați faţă de îngeri şi de împărăția cerească, fiind permanent ispitiţi de demoni să nu cumva să se pocăiască şi să fie reprimiți în Edenul Ceresc.
Astfel, prin ispitire, omul se depărtează de legea lui Dumnezeu, făcând voia satanei, ajungând dușman al legii şi al lui Dumnezeu implicit. Puterea demonilor asupra omului se întărește prin fiecare păcat sau patimă pe care omul o săvârșește, ajungând chiar să controleze total mințile oamenilor, făcându-i de nerecunoscut prin comportamentul lor anormal, violent şi plin de hulă la adresa Sfintei Treimi.
Astfel se comportau şi demonizații din evanghelia amintită la începutul acestui articol. Datorită păcatelor lor multe, aceştia erau controlaţi total de mii de îngeri căzuţi, făcându-se de nerecunoscut faţă de apropiaţii lor. La întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos, demonii l-au recunoscut imediat şi s-au speriat văzându-L crezând că a venit să îi pedepsească înainte de sfârşitul lumii acesteia, când vor fi aruncaţi pentru veşnicie în gheena cea încinsă împreună cu oamenii care le-au făcut voile şi nu s-au închinat cum se cuvine lui Dumnezeu.
Totuşi la rugămintea lor, demonilor li s-au permis să intre într-o turmă de porci din apropiere pentru a nu fi trimişi de Iisus în iad. Demonii trăiesc printre noi, pe pământ, în văzduh şi în ape, preferând aceasta mai bine decât să fie trimişi de acum în cuptorul cel încins.
De aceea e bine să ne ferim de fapte şi gânduri contrare voii lui Dumnezeu stipulată în Decalog, ferindu-ne de tovărăşia acestor îngeri decăzuţi care nu ne doresc binele, ci să mergem împreună cu ei la judecata finală în gheena cea pregătită de mult pentru cei mândrii.
Vedem în jurul nostru fel de fel de oameni cu tot felul de comportamente ce induc mândrie, fală, făţărnicie, răutate, invidie, egoism, desfrânare, minciună, neseriozitate, lene, hulă la adresa lui Dumnezeu. Prin modul lor de manifestare, aceşti oameni trădează legăturile psihice şi fizice prin păcat cu mentorii lor nevăzuţi care îi inspiră. Oameni care se îmbracă extravagant şi cu tentă sexuală. Tatuaţi, găuriţi de piercinguri, vopsiţi şi tunşi în fel de fel de moduri rebele faţă de regulile bunului simţ inspirat de morala creştină. Prin toate aceste moduri de manifestare, aceşti oameni nu sunt altceva decât demonizaţi într-o mai mică sau mai mare măsură. De asemenea se pot întâlni şi oameni care declară că sunt creştini, care postesc, dorm puţin şi se roagă citind rugăciuni multe, dar care sunt în duşmanie cu cei din jurul lor, se cred deja mântuiţi şi cu un picior în Rai. Căderea în dizgraţia divină se face şi printr-un simplu gest sau cuvânt ce poate demonstra mândria sufletească şi nesupunerea faţă de Dumnezeu, sau nedragostea faţă de aproapele său. Fundamentalismul religios care condamnă chiar şi numai verbal, nemaipomenind de condamnări fizice (vezi inchiziția si legea islamică) este o formă a "mândriei din credinţă", care face pe om să creadă că el este superior altora, mai sfânt şi mai iubit de Dumnezeu decât alţii. Fariseismul dus pe culmi ale mândriei şi făţărniciei poate conduce chiar la execuţii, cum s-a întâmplat în timpul Inchiziţiei.
De aceea e bine să ne ferim în primul rând de MÂNDRIE, care este mama tuturor păcatelor. Din ea răsare invidia, egoismul, nesupunerea, setea de averi şi de putere, făţărnicia, fariseismul, nemilostivirea, desfrânarea, diferite "fiţe" care te fac să crezi că eşti mai deosebit faţă de restul lumii, etc.
Toate aceste legături contractuale nevăzute dintre oameni cu demonii nu duc decât la întărirea puterii lor asupra voinţei noastre, făcându-i mai puternici şi mai greu de alungat din trupurile noastre. Aceşti îngeri demonici se sălăşluiesc în trupurile oamenilor, localizându-se în diferite părţi ale corpului şi organe, de unde dau impulsuri psihice şi fizice oamenilor spre săvârşirea păcatului. Dacă omul nu încearcă să se cureţe spiritual de aceşti necuraţi, alungându-i din trup prin Taina Spovedaniei şi Împărtăşaniei, când se uneşte din nou cu Hristos, omul devine dependent de patimi, în final îmbolnăvindu-se chiar de diferite boli fizice sau psihice. Aici putem aminti pe fumători sau pe cei care se droghează, care datorită pacatului repetat, devine patimă şi o a doua natură a lor, patima respectivă fiind idolul lor pentru care fac jertfe de timp, bani şi sănătate, ajungând în final la boli incurabile, sau îi găseşte moartea necurăţaţi de patimi pierzându-şi sufletele pentru veşnicie împreună cu diavolii în gheena cea întunecată şi încinsă.
Demonizaţi într-o mai mică sau mai mare măsură vedem în permanenţă în jurul nostru. Sunt oameni care se lasă conduşi numai de instinctele trupeşti influenţate de impulsurile demonilor. Aceştia în credinţa noastră se numesc "oameni lumeşti". Mai sunt demonizaţii de legiuni întregi de demoni, care se manifestă foarte zgomotos, violent sau ciudat, cum sunt cei amintiţi în evanghelia amintită la început.
Creştinii se pot curăţa de păcate şi patimi, rupând tovărăşia cu demonii, doar prin Sfintele Taine ale Bisericii, lăsate de Domnul Nostru Iisus Hristos.
Taina Spovedaniei este cea mai uzitată pentru alungarea demonilor din trupurile şi din apropierea noastră. Prin această pocăinţă sinceră, omul se delimitează de lucrurile satanei cerându-şi iertare Domnului pentru toate răutățile pe care le-a făcut. De aceea este bine să fim mereu alături de Biserică şi de preoții ei care sunt singurii în măsură să rupă lanțurile nevăzute ale diavolilor, să ne ierte păcatele aici şi în ceruri.
Dumnezeu cel cinstit în Treime să reverse asupra noastră cunostința Adevărului şi să ne păzească sufletele şi trupurile de uneltirile vrăjmașilor celor nevăzuți. Să ne rugăm Sfinţilor Îngeri păzitori dăruiți la Sfântul Botez, să fie alături de noi în permanență şi să ne păzească de capcanele perverse ale diavolilor rugându-i aşa: "Sfinte Îngere păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru mine păcătosul!"
Gherasim Ogheru
