Dregătorul bogat - păzirea poruncilor

În vremea aceea, un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ Iar Iisus i-a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Şi auzind Iisus, i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie“. Iar el, auzind acestea, s'a întristat, fiindcă era foarte bogat. Şi văzându-l Iisus că s'a întristat, a zis: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu“. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?“ Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“. (Evanghelia de la Luca (XVIII, 18-27)


Predica la Duminica a 30-a dupa Rusalii
Parintele Constantin Galeriu



In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,

Dumnezeiasca Evanghelie a acestei duminici este aceeasi cu cea ascultata de noi in Duminica a XII-a dupa Rusalii, cu unele mici deosebiri. Astazi insa ascultam de la Sfantul Evanghelist Luca, dupa ce in Duminica a XII-a am ascultat-o de la Sfantul Evanghelist Matei (XIX, 16-26). Noi, impartind aceasta pericopa in doua, am talcuit partea intai la Duminca a XII-a dupa Rusalii, spre a ne ocupa in aceasta duminica de partea a doua a acestei sfinte Evanghelii. Dar se cuvine sa facem o legatura duhovniceasca a celor spuse atunci cu cele ce urmeaza in finalul intalnirii Mantuitorului cu un dregator bogat, pentru ca despre o asemenea intalnire, bogata si ea in rosturi vitale si mantuitoare, este vorba.

Precum ne spune dumnezeiasca Evanghelie, un tanar dregator bogat vine la Mantuitorul, se pleaca inaintea Lui si Il intreaba:
“Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu. Stii poruncile: sa nu savarsesi adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie. Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat. Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu! Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 18-27).

Mantuitorul – Bunatatea dumnezeiasca intrupata – atrage atentia cu tarie acestui dregator lumesc, care vedea in Iisus doar un om, un invatator, ca Binele e in Cel Unic bun – Dumnezeu – si din acest unic Izvor al binelui ne adapam toti, si asa ne putem afla toti unitatea in bine si adevar. Apoi il intreaba: “Stii poruncile? Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta”. In poruncile divine se afla viata divina, viata de veci a Autorului lor: Dumnezeu cel viu. A pazi poruncile cu acea constiinta ca in ele e prezent Cel Vesnic, inseamna inceputul iesirii din lumea neascultarii, a orgoliului narcisist, a pacatului, a mortii, si a intra in lumina zilei celei neinserate a Imparatiei lui Dumnezeu. Caci, daca, spre pilda, cel ce ucide poarta in el deja samanta mortii, cel ce da viata si salveaza viata isi descopera arvuna vietii. Simtea o asemenea stare tanarul bogat? Nu cumva simtirea, dulceata bogatiilor acestei lumi, il tine in lumea celor ce se trec si pier? Intr-adevar, raspunsul lui: “Toate acestea le-am pazit din tineretile mele” arata aceasta lipsa tragica. Mantuitorul Insusi i-o aduce la cunostinta. “Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri; si vino de-Mi urmeaza Mie”. “Una iti lipseste!”. Cand Mantuitorul a fost primit ca oaspete in casa surorilor Marta si Maria, ni s-a dat sa auzim acelasi cuvant. “Maria asezandu-se la picioarele Domnului asculta cuvintele Lui. Marta se silea cu multa slujire sa pregateasca ospat si a zis: Doamne, au nu socotesti ca sora mea m-a lasat singura sa slujesc… . Iar Domnul i-a zis: Marto, Marto, te grijesti si pentru multe te silesti, dar un lucru trebuie. Maria partea cea buna si-a ales care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 38-42). Amandoua surorile slujeau Domnului, fiecare in felul ei. Dar un lucru ramane de trebuinta absoluta, eterna: “Unicul necesar” – urmarea lui Hristos, Dumnezeu-Omul, starea in fata Lui.

Aceasta nu inseamna sa blestemi, sa arunci anatema asupra lucrurilor acestei lumi, care sunt daruri ale lui Dumnezeu. Dar a te inchina lor inseamna a avea soarta lor. “Omule, zice un suflet crestin, tu te transformi in ceea ce iubesti: in Dumnezeu (dupa har), daca tu Il iubesti pe Dumnezeu; in pamant, daca tu iubesti doar pamantul”. Nu poti sa nu iei seama ca am ajuns atat de pervertiti, incat sufletul nostru asculta prea mult glasul si chemarile celor trecatoare. Ochii, urechile, gustul, mirosul, toate sunt indreptate spre cele ce o clipa ne indulcesc si pier.

Ne-am pervertit intr-atat constiinta, incat sa se spuna de catre unii sarmani “filosofi” ca “in intelect nu exista nimic care sa nu fi fost inainte de simturi”. Si cum prin simturile din afara intra cele dinafara, pieritoare, s-a si zis: “Moartea intra prin ferestre”, adica prin simturi, care sunt ca niste ferestre zidite in trupul nostru, dar prin care ne-a fost dat sa privim, prin toate fapturile, spre Ziditorul lor. Si ne aducem aici aminte de cuvantul spus de Dumnezeu unui suflet sfant: “Lumea face atata zgomot la urechile voastre, incat glasul Meu nu-L mai auziti”.

A auzit dregatorul bogat glasul lui Iisus? A auzit el un glas, dar fara intelesul lui, fara sa-i simta chemarea. Bietele lui simturi erau doar trupesti, pervertite. Pentru a auzi si intelege glasul lui Dumnezeu, si din Scripturi, si din fapturi, ne trebuie ceea ce numesc Parintii “simtirea intelegatoare” – simtirea mintii; “simtirea duhovniceasca”, cum o numeste Sfantul Simeon Noul Teolog. Simtirea prezentei Duhului Sfant in noi, prin Care credem si marturisim: “Domn (si Dumnezeu) este Iisus Hristos” (I Corinteni 12, 3). Si prin Acelasi Duh Sfant ne simtim si noi frati cu Hristos Domnul si infiati de Dumnezeu, strigand: Avva! Parinte! (Romani 8, 15).

Prin Sfintele Taine se deschide in noi tocmai aceasta simtire duhovniceasca. La Sfantul Botez ne rugam: “Dezbraca de pe noi invechitura, ne innoieste spre viata de veci, ne umple de puterea Sfantului Duh, spre unirea cu Hristos...”. Iar prin Taina Sfantului Mir se pecetluiesc cu “Pecetea darului Duhului Sfant” toate incheieturile si simturile trupului, tocmai pentru a dobandi in Duhul Sfant sensibilitatea, simtirea duhovniceasca. Simturile, vazul, auzul, mirosul, gustul, pipaitul, nu se strica (pacatul le strica), ci se spiritualizeaza prin har, se fac instrumente, cai ale primirii descoperirilor dumnezeiesti. “Duhul Sfant stramuta lucrarile simturilor din afara spre simturile dinlauntru – de pilda vederea spre mintea care priveste lumina vietii; auzul spre intelegere; gustul spre puterea deosebitoare a ratiunii; mirosul spre cunoasterea mintii; iar pipaitul il stramuta spre starea de veghe a inimii – ca sa petrecem viata ingereasca pe pamant”, invata cuviosul Nichita Stithatul. De aceea ne si rugam: “Doamne, lumineaza-mi ochii gandului, intelepteste-ma sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta”. Psalmistul marturiseste: “Auzului meu vei da bucurie si veselie” (Psalmul 50, 9). Credinciosul, impartasindu-se cu trupul si sangele dumnezeiesc, exclama, in Liturghie: “Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata...”; sau isi zice, impreuna cu Sfantul Simeon Noul Teolog, ca “darul i s-a facut pahar al bauturii dumnezeiesti si al undei nemuritoare, umplandu-se de desfatare cereasca cu care singuri ingerii se desfata si sunt pastrati nestricaciosi”. Aceasta este inaltarea si pregustarea, arvuna inca de aici a veacului viitor si a vietii de veci cu Hristos. Aceasta ne scoate din platitudine, din plictiseala si monotonia unei vieti fara relief, pe care numai harul divin il poate oferi, si ne salveaza din inspaimantatoarea stricaciune a feluritelor patimi – mania drogurilor, prostitutie, crima, sinucidere. Asa intelegem si pe fratii nostri, sarmani necredinciosi, atei: simtirea duhovniceasca le este atrofiata, candelele stinse, usa inchisa (Matei 25, 10).

Dar dregatorul din Evanghelie? “Auzind acestea (adica urmarea deplina a lui Hristos) s-a intristat, caci era foarte bogat”. Si Iisus, privindu-l cum se departa de El intristat, sclav al lanturilor lui launtrice, rosteste: “Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu!
Mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu”. Imagine pe care unii talcuitori o explica astfel: se afla in Ierusalim o portita a cetatii prin care nu puteau intra decat oitele, iar camilele, care le insoteau, nu puteau patrunde, precum nici animalele salbatice, distrugatoare. Mai curand puteau intra camilele cu poverile lor, decat bogatii, cu si mai mari poveri. Iar cei ce ascultau surprinsi, ingrijorati, intreaba, ca si noi: “Atunci cine poate sa se mantuiasca? Iisus a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu”. – Taina a iubirii dumnezeiesti care ne cheama mereu. A iubirii Lui, Care, in Hristos, a venit la noi in chipul robului, al saracului, al pelerinului, la usile noastre, la durerile si lipsurile noastre, si ne spune: “Eu iti sunt inimiii tale de toate: Eu iti sunt tata, Eu frate, Eu mire, Eu casa; Eu iti sunt hranitor, Eu haina, Eu radacina, Eu temelie. Tot ce vrei aceea iti sunt. Ca sa nu ai lipsa de nimic. Voi fi in slujba ta. Eu iti sunt si prieten, si oaspe, si cap, si frate, si sora, si mama. Iti sunt toate. Numai poarta-te sincer cu mine. Sarac facutu-M-am pentru tine, pribeag; rastignitu-M-am pentru tine pe Cruce si am fost pus in mormant. Sus intervin pe langa Tatal pentru tine. Tu esti pentru Mine totul; si frate, si impreuna mostenitor, si prieten, si madular (al trupului Meu). Ce mai vrei inca?” (Sf. Ioan Gura de Aur). Amin.



Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina


Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu. (Ev. Luca 12, 16-21)

Predica la Duminica a XXVI-a dupa Rusalii
de Parintele Cleopa Ilie

( Despre patima iubirii de averi )

Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea (Psalm 61, 10)

Iubiti credinciosi,

 
In multe locuri ale Sfintei si dumnezeiestii Scripturi, gasim invataturi in care se arata cit de greu si amagitor este pacatul iubirii de avutii si ce osinda primesc cei ce isi pun nadejdea in avutii si nu fac milostenie din averile lor, spre a cistiga in felul acesta mila lui Dumnezeu, dupa cuvintul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Matei 5, 7); si iarasi: Fericit barbatul care se indura si da (Psalm 111, 5).
Una din invataturile Sfintei Scripturi care arata la cita orbire si nebunie ajunge omul care are inima sa lipita de avutii, este si pilda Evangheliei citita astazi, care incepe cu aceste cuvinte: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina... (Luca 12, 16). dar pentru care pricina a rinduit Dumnezeu sa rodeasca tarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept si indurat, nu pedepseste pe om pentru orice pacat in veacul de acum, caci asteapta indreptarea lui si voieste ca toti oamenii sa se mintuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea pacatosului (Iezechil 18, 22-32), ci ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti si rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca si tarina acestui bogat sa rodeasca cu imbelsugare, ca vazind multimea roadelor sale sa-si aduca aminte de cei saraci si necajiti si de bunavoia sa sa imparta mila la cei ce nu au, ca sa cistige si el mila de la Dumnezeu in ziua cea mare si infricosata a Judecatii celei de apoi.
Dar bogatul, in loc de milostenie cugeta in sine, zicind: "Ce voi face ca nu am unde aduna roadele mele?" Iata in ce grija arunca averea pe omul robit de ea. Cel sarac si necajit vazindu-se strimtorat de lipsa, zice si el: "Ce voi face ca nu am cele de trebuinta pentru mine, pentru sotie si pentru copiii mei? Nu am hrana, nu am bani, nu stiu ce sa fac din cauza saraciei mele".
Dar cita deosebire este intre sarac si acest bogat care zice: "Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele?" Vedeti, fratilor, nedumerirea nedreapta si grija nebuna?
Daca in mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteala si in inima lui frica lui Dumnezeu si milostenia, el indata ar fi zis in sine: "Slava Preabunului Dumnezeu ca si anul acesta a rodit tarina mea, ca sa am de unde da si altora care sint saraci si necajiti si nu au cu ce trai!"
Dar mintea acestui bogat nebun si cu inima impietrita nu a cugetat ca bogatia nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) si ca Dumnezeu o da cui voieste (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: ca nu are unde sa-si puna roadele sale (Luca 12, 17). Si indata a hotarit: Aceasta voi face: voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi stringe acolo toate roadele mele (Luca 12, 18).
Iata, in ce chip si-a dezlegat nedumerirea si grija. Sa strice hambarele si sa faca altele mai mari si acolo sa adune roadele tarinei si toate bunatatile sale.
O, nebunie a omului. O, inima nesatioasa de a aduna averi peste averi. Zic doctorii ca cel bolnav de hidropica cu cit bea apa cu atit mai tare inseteaza.
Asa si inima bogatului iubitor de avere, cu cit aduna mai mult, cu atit pofteste sa aiba mai multa avere. Si precum iadul nu se satura sa primeasca suflete si focul lemne, asa fara de sat este inima bogatului nemilostiv.





Iubiti credinciosi,


Inima bogatului nemilostiv si iubitor de avere este foarte departe de dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele. Acest om pururea uita de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului si de judecata cea dreapta si preainfricosata a lui Dumnezeu care va arunca in osinda vesnica pe cei nemilostivi.
Sa auda cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: "Veniti acum voi bogatilor, plingeti si va tinguiti de necazurile care vor veni asupra voastra. Bogatia voastra a putrezit si hainele voastre le-au mincat moliile. Aurul si argintul vostru a ruginit si rugina lor va fi marturie asupra voastra si va va minca trupurile ca focul. Ati strins comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucratorilor care au secerat tarinele voastre, pe care voi le-ati oprit striga la cer si strigarile seceratorilor au intrat in urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).
Dar sa revin la cuvintul Sfintei Evanghelii. Bogatul, dupa ce a cugetat in inima sa sa-si mareasca hambarele, a zis: Si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati strinse pe multi ani. Odihneste-te, maninca, bea si te veseleste. Iata, fratilor, ce rasare in inima bogatului nemilostiv. Nu gindeste ca va muri si toate cite a adunat vor ramine, nu gindeste ca este trecator si strain pe acest pamint. Nu gindeste ca este dator, din toate cite i-a dat Dumnezeu, sa dea milostenie la cei lipsiti si saraci, ci cugeta sa bea si sa se veseleasca din cele ce a adunat in cit mai multi ani. O, bogatule fara de minte! De unde stii ca tu vei trai multi ani? Cine ti-a spus ca vei trai pina miine dimineata? Cine te-a facut pe tine stapin pe viata ta? N-ai auzit pe Duhul Sfint, zicind: Omul desertaciunii s-a asemanat, zilele lui ca umbra trec (Psalm 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea si inima la avutiile sale? Dumnezeu i-a zis: Nebunule, in aceasta noapte sufletul tau vor sa-l ceara de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? Iata ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, ca: in aceasta noapte sufletul tau il vor cere de la tine. In care noapte? In aceea in care in mintea si inima omului lacom si nesatios dupa averi nu era nici o lumina a harului lui Dumnezeu, ci un mare intuneric al pacatelor lui. Marele Apostol Pavel ne indeamna: Sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu hainele luminii (Romani 13, 12). In alt loc ne spune: Nu fiti partasi la faptele cele fara de roade ale intunericului, ci mai virtos sa le mustrati (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale intunericului erau ca o noapte a pacatului in mintea si inima bogatului robit de avutii, precum noaptea iubirii de argint, care a intunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdari, care a intunecat mintea si inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care in flacara iadului fiind, cerea de la Avraam un deget inmuiat in apa.
Tot pacatul pe care il facem este un intuneric si o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumina si locuieste in lumina cea neapropiata (I Timotei 6, 16). Sfintul Apostol Pavel ne porunceste, zicind: Ca fii ai lumini sa umblati (Efeseni 5, 8). Daca vom fi pururea veghetori cu mintea si ne vom sili dupa a noastra putere la toata fapta buna, atunci ne vom afla ca fii ai luminii inaintea lui Dumnezeu nerobiti cu mintea si cu inima de patimi si de averi.
Marele Apostol si Evanghelist Ioan ne invata ca: Cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si umbla in intuneric si nu stie incotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Aceasta noapte a pacatului a intunecat mintea si inima bogatului despre care ne vorbeste Mintuitorul in Sfinta Evanghelie de azi. Sa ne pazim, fratii mei, cu mare frica de Dumnezeu, sa nu cadem in intunericul pacatelor. Iar daca din neatentia noastra, pe neobservate am alunecat in noaptea pacatelor, sa alergam cu mare sirguinta la spovedanie si la pocainta cu multe lacrimi, spre a dobindi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cind ne-am facut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Sa nu zabovim in noaptea pacatelor si in robia grijilor pamintesti ca nu cumva sa ni se zica si noua ca in aceasta noapte vor sa ceara de la noi sufletele noastre (Luca 12, 20). Ati auzit ca Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era in adincul noptii pacatului din cauza iubirii lui de averi si de dezmierdari. Cu adevarat, nu exista mai mare nebunie in aceasta viata decit a pune nadejde in averile noastre, a ne face impietriti si nemilostivi cu inima si a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdari, de betii si de toate placerile veacului de acum care sint desertaciune si moarte.
Sa auzim si pe Solomon care adevereste acest lucru, zicind: Marit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; facutu-mi-am gradini si livezi si am sadit intru ele tot felul de pomi roditori; facutu-mi-am lacuri de ape ca sa ud dintr-insele dumbrava de lemne odraslitoare. Avut-am slugi si slujnice si robi, am avut si cirezi si turme multe de oi, am avut mai mult decit toti cei ce au fost mai inainte de mine in Ierusalim. Adunatu-mi-am argint si aur si avutiile imparatilor si ale tarilor... si tot ce au poftit ochii mei n-am departat de la dinsii si nu mi-am oprit inima de la nici o desfatare (Ecclesiastul 2, 4-10). Si care a fost rezultatul acestei bogatii si desfatari? Iata care: Mi-am urit viata, ca vicleana este asupra mea fapta cea facuta sub soare. Ca toate sint desartaciune si vinare de vint (Ecclesiastul 2, 17). Asa ar trebui sa cugete toti cei bogati si plini de avutii, care-si cheltuiesc averile lor in petreceri, in betii, in dezmierdarile trupului si in desfatarile cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului sau.





Iubiti credinciosi,

Cita dreptate are cel ce a zis: "Toate sint mai neputincioase decit umbra. Toate nu sint decit visurile mai inselatoare, pe care intr-o clipeala moartea le apuca". Si iarasi: "Cind dobindim lumea, in groapa ne salasluim", zice Sfintul Ioan Damaschin, in slujba inmormintarii. La fel incheie si Domnul in Evanghelia de astazi: Asa este cel ce isi stringe lui comori, iar nu intru Dumnezeu se imbogateste (Luca 12, 21).
Asadar, tot cel ce aduna averi si se leaga cu mintea si cu inima a de banii sai, de averile sale si de dezmierdarile trupului sau, acela nu in Dumnezeu se imbogateste, ci in prapastia iubirii de bani si a iubirii de averi se arunca pe sine, spre a lui vesnica pierzare. Cel ce aduna bani peste bani si averi, iar la milostenie nu se gindeste, unul ca acela din zi in zi isi mareste povara sufletului sau, isi mareste prapastia caderii sale in muncile iadului, caci cu cit aduna mai multa avere, cu atit se face mai departe de Dumnezeu si mai adinc se scufunda in grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Sa stim si aceasta ca nu toata bogatia este spre osinda. Ca cel ce aduna cu dreptate bani si averi, dar nu-si lipeste inima de nimic, ci, dimpotriva, ajuta pe cei saraci si face multe milostenii, unul ca acela se mintuieste mai usor decit cel sarac care cirteste si se lipeste cu mintea si inima de putinele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogati evlaviosi, dregatori de tari si chiar sfinti care aveau avutii, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credinciosi si milostivi, pe multi saraci ii scapau de la moarte, zideau biserici si minastiri, case de oaspeti, spitale. Astfel, pentru milostenia si iubirea lor de Dumnezeu si de oameni, se mintuiau inaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului ca toate sint create bune de Dumnezeu, ci intrebuintarea ei rea si robirea inimii si a mintii noastre de cele materiale si de placeri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astazi bogat si stapin pe averi. Toti sint aproape la fel in cele din afara, dar destul de diferiti in cele dinlauntru. Adica in taria credintei, in viata curata, in rivna pentru rugaciune, in post, in smerenie si in iubirea aproapelui. Inaintasii si parintii nostri de demult aveau averi putine si copii multi dar aveau si credinta multa. Ei faceau toate cu rugaciune si multumire, ca inaintea lui Dumnezeu, care vede si stie inimile noastre. Ei isi imparteau putinele averi in trei parti. Cea mai mare parte o foloseau pentru casa, pentru familie. A doua parte o dadeau danie bisericilor care se zideau din nou si pe la minastiri ca sa fie pomeniti toata viata. Iar a treia parte din avere o dadeau milostenie la cei saraci si suferinzi ca sa se roage pentru ei.
Asa sa facem si noi, fratii mei. Din putinul cit il avem sa folosim cea mai mare parte pentru intretinerea familiei, a copiilor, a vietii pamintesti. O alta mica parte sa dam pe la bisericile care se repara si se innoiesc, caci miluim casa Domnului in care se face zilnic Sfinta Liturghie si ne ajuta la mintuire. A treia parte, fie si cit de putin, sa o dam la saraci, la cei bolnavi si pentru pomenirea mortilor, ca pe ei nu are cine sa-i mai ajute, si vom avea mare plata. Aveti grija sa nu cheltuiti banii din putina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mincaruri alese, pe distractii rele si betii, ca prin aceasta ne adunam osinda sigura.
Sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne izbaveasca de patima iubirii de argint si de tot pacatul, ca sa ne imbogatim in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.



Duminica a XXV-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. (Ev. Luca 10, 25-37)

  

Predica la Duminica a XXV-a dupa Rusalii
( Despre ispitire si fatarnicie )
De Parintele Cleopa Ilie
Si iata un invatator de lege s-a ridicat si, ispitindu-L, a zis:
Invatatorule ce voi face ca sa mostenesc viata vesnica?
(Luca 10, 25)

Iubiti credinciosi,
Daca citim cu atentie Sfinta Evanghelie vedem ca Mintuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau carturarii, saducheii, fariseii, arhiereii si legiuitorii (Matei 22, 15-18).
Aceste ispitiri din partea lor, intotdeauna erau amestecate cu ura, cu viclesug si cu fatarnicie. Asa vedem, de exemplu, ca fariseii, au tinut sfat cu viclesug ca sa prinda in cuvint pe Mintuitorul, si au trimis la El niste iscoade ca sa-L intrebe daca se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mintuitorul, cunoscind viclenia lor, a zis catre ei: De ce Ma ispititi, fatarnicilor? (Marcu 12, 15). Alta data saducheii si fariseii s-au apropiat cu viclesug de Domnul, sa le dea semn din cer. Iar El le-a raspuns: Cind se face seara, ziceti: Miine va fi timp frumos, pentru ca este cerul rosu; iar dimineata ziceti: Astazi va fi furtuna, pentru ca se roseste cerul posomorit. Apoi le-a zis: Fatarnicilor, fata cerului stiti sa o judecati, dar semnele vremilor nu puteti! Neam viclean si adulter cere semn si semn nu i se va da decit numai semnul lui Iona, si lasindu-i a plecat (Matei 16, 1-4).
Vedeti, fratilor, ca in cuvintele de raspuns catre saduchei si farisei, ii numeste fatarnici si neam viclean. Si aceasta pentru ca in sfatuirea lor de a-L ispiti si a-I cere semn din cer, erau plini de fatarnicie si viclenie. La fel vedem si pe legiuitorul din Sfinta Evanghelie de azi venind cu viclenie si fatarnicie catre Domnul, ispitindu-L si zicind: Invatatorule, ce voi face sa mostenesc viata cea vesnica? (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care prinde pe cei intelepti in viclesugul lor (I Corinteni 3, 19), vazind pe legiuitor ca una vorbeste cu gura si alta planuieste in inima lui, nu i-a raspuns la cuvintele sale, ci ii pune o intrebare, zicind: In Lege ce este scris, cum citesti? (Luca 10, 26), incercind din cuvintele lui sa-l invete cele ce nu stia. Mintuitorul, care intotdeauna vedea viclesugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscind viclenia legiuitorului care Il ispitea, l-a intrebat: "Ce scrie in Legea lui Moise?" Iar el a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, si pe aproapele tau ca pe tine insuti (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mintuitorul i-a zis: Drept ai raspuns, fa aceasta si vei fi viu.
Legiuitorul insa nu credea ca Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: Fa aceasta si vei fi viu? Dar poate oare cineva sa se mintuiasca fara credinta in Iisus Hristos? Nu, caci Domnul a zis: Cela ce crede intru Mine, nu crede in Mine ci in Cel ce M-a trimis pe Mine, si iarasi: Cel ce ma vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 44-45), si iarasi: Cela ce crede in Mine, chiar de va muri viu va fi (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului ca va fi viu implinind cele scrise in legea lui Moise? Iata pentru ce: pentru ca Legea lui Moise a fost invatatoare si calauza spre Hristos (Galateni 3, 24), iar sfirsitul Legii este Hristos, spre indreptarea a tot celui ce crede (Romani 10, 4), si cela ce crede in invatatura lui Moise, acela crede si in Iisus Hristos. Cum zice si in alt loc: De ati fi crezut in Moise, ati fi crezut si Mie (Ioan 5, 46-47).
A mai zis Domnul legiuitorului ca va fi viu prin cele scrise in legea lui Moise, pentru ca tot cel ce iubeste pe Cel ce a nascut, iubeste si pe cel nascut din El (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul vrand a se indrepta pe sine, l-a intrebat pe Iisus: Cine este aproapele meu? (Luca 10, 29) Iata, alta intrebare pusa cu viclesug lui Iisus. Oare legiuitorul nu stia cine este aproapele lui? Acesta ca un legiuitor si invatator de Lege, stia cu adevarat cine este aproapele lui, dar prin aceasta intrebare vicleana, vroia sa auda ce zice Domnul, fiindca el socotea ca numai cei din neamul iudeilor sint aproapele lor, iar nu oricare om.
Dar Preabunul nostru Mintuitor, vrind sa-i arate cine este cu adevarat aproapele nostru, i-a raspuns cu pilda omului cazut intre tilhari, zicind: Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon si a cazut intre tilhari, care, dezbracindu-l si ranindu-l, s-au dus lasindu-l abia viu (Luca 10, 30). Vedeti, fratilor ca Mintuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta sa-i arate legiuitorului ca orice om este aproapele nostru si de il vom vedea in primejdie se cuvine cu toata dragostea a-l ajuta.
Dupa ce Mintuitorul a spus aceasta pilda legiuitorului, l-a intrebat: Care dintre acestia trei ti se pare a fi aproapele celui ce a cazut intre tilhari? Iar el, silit fiind sa spuna adevarul, a zis: Cel ce a facut mila cu dinsul. Atunci Mintuitorul a zis: Mergi si fa si tu asemenea (Luca 10, 37).
Vedeti intelepciunea cea fara de margine a Mintuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie si fatarnicie ca sa ispiteasca pe Domnul, iar Mintuitorul, prin pilda cu omul cel cazut intre tilhari si cu Samariteanul cel milostiv, care a purtat grija de cel ranit si cazut intre tilhari, i-a dat un minunat si dumnezeiesc raspuns. Mai intii a invatat pe legiuitor ca orice om din lume este aproapele nostru. Dupa ce l-a facut a intelege acest lucru si a-l marturisi, i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea. Adica sa nu mai socotesti de acum inainte ca numai cei din neamul iudeilor sint aproapele tau, ci oricare om din aceasta lume sa fie socotit aproapele nostru, si de este cineva in necaz sau primejdie, sa-l ajutam ca pe cel ce este de un neam cu noi.

Iubiti credinciosi,
Dar sa revenim cu cuvintul nostru la cele despre care am vorbit la inceput, adica despre ispitirea cea vicleana si despre fatarnicie. Sa vorbim ceva despre aceste doua patimi pentru care Mintuitorul nostru Iisus Hristos de atita ori i-a mustrat si i-a amenintat cu vaiul pe carturari, pe farisei, pe saduchei si pe legiuitorii Legii Vechi.
Mai intii sa aratam ce este viclesugul.
Trebuie sa stim si sa intelegem ca tatal tuturor rautatilor si izvor a tot viclesugul este diavolul. Acesta cu viclenie a inselat la inceput pe stramosii nostri Adam si Eva si cu inselaciunea cea vicleana i-a scos din rai (Facere 3, 1; II Corinteni 11, 3). Dumnezeu uraste pe omul viclean (Psalm 5, 6). Sfinta si dumnezeiasca Scriptura arata ca inima omului este mai vicleana decit orice si foarte stricata! Cine o va cunoaste? (Ieremia 17, 9). Mintuitorul nostru Iisus Hristos ne-a aratat ca viclesugul este un pacat care, impreuna cu altele, isi are izvorul si radacina in inima omului, zicind: Caci dinlauntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrinarile, betiile, uciderile, adulterul, lacomia, viclesugurile, inselaciunile, pizma, hula, trufia, usuratatea (Marcu 7, 21-22).
Marele Apostol Pavel mustra pe Elima vrajitorul pentru viclenia lui, zicind: O, tu cel plin de toata viclenia si de toata inselaciunea, fiu al diavolului si vrajmas a toata dreptatea (Fapte 13, 10). Acelasi Apostol acuza pe cei care s-au impotrivit lui Dumnezeu, plini fiind de toata nedreptatea, de desfrinare, de viclenie, de lacomie si de rautate (Romani 1, 28-29). Si invatind pe crestini, le spune: Ne-am lepadat de cele ascunse ale rusinii, nemaiumblind cu viclesuguri, nici stricind cuvintul lui Dumnezeu (II Corinteni 4, 2). Iar Efesenilor le spune: Sa nu fim copii dusi de valuri, purtati incoace si incolo de orice vint al invataturii prin inselaciunea cea omeneasca, prin viclesugul lor spre uneltirea razvratirii (Efeseni 4, 14).
Fratii mei, din marturiile de mai sus daca ati ascultat cu atentie, ati putut intelege urmatoarele: intii, ca diavolul este inceputul si radacina tuturor rautatilor si al viclesugului; al doilea, ca viclesugul izvoraste din inima omului si al treilea, ca oamenii cei vicleni sint fii ai diavolului si vrajmasi a toata dreptatea.
Sa aratam cite ceva si despre pacatul cel pestrit si felurit al fatarniciei, care este armura blestemata a viclesugului diavolesc. Si iata ce am a zice in aceasta privinta. Sa stiti ca fatarnicia are radacina pe viclesug, iar roade, pe minciuna, pe amagire, pe maiestrie, pe agoniseala rea, pe necinste si pe vatamarea aproapelui.
Omul fatarnic este nesincer, prefacut, fals si viclean, caci una gindeste si alta vorbeste. Cuvintul lui este da, iar lucrul sau nu. Oamenii fatarnici cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele, dupa cum arata Sfinta Scriptura, zicind: Poporul acesta se apropie de Mine, numai cu gura si cu buzele Ma cinsteste, iar cu inima este departe de Mine (Isaia 29, 13), si dumnezeiescul prooroc Ieremia, aratind acelasi lucru, zice: Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor (Ieremia 12, 2). Oamenii fatarnici sint cucernici numai la aratare (II Timotei 3, 5). Mintuitorul nostru Iisus Hristos a asemanat cu aluatul pacatul fatarniciei, zicind catre ucenicii Sai: Paziti-va de aluatul fariseilor, care este fatarnicia (Luca 12, 1). Dar de ce Mintuitorul a asemanat cu aluatul pe fatarnici? Iata de ce!
Dupa cum aluatul dospeste toata framintura (Matei 13, 33), asa si fatarnicia unita cu viclesugul, strica toata asezarea cea duhovniceasca a omului. Inima, mintea, vederea, limba, buzele lui precum si toata purtarea lui cea din afara si cea dinlauntrul lui sint tulburate de aceasta.
Nu auzim in Sfinta Scriptura, zicind: Vai tie vamesule! Vai tie desfrinata! Vai tie tilharule! Ca pe toti acestia i-a primit si i-a miluit Domnul. Iar pe fatarnici, de multe ori i-a mustrat si cu vaiul i-a amenintat, zicind: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici, ca inchideti Imparatia Cerurilor inaintea oamenilor, ca nici voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati (Matei 23, 13). Vai voua carturarilor si fariseilor fatarnici, ca mincati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung, pentru aceasta mai multa osinda veti avea (Matei 23, 14).
Si iarasi: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici, ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei mai indoit decit voi (Matei 23, 15). Acestea si inca multe vaiuri a spus Mintuitorul asupra carturarilor si fariseilor, saducheilor si legiuitorilor. Nici unul din sfinti si din filosofii lumii acesteia nu a putut sa arate pacatului fatarniciei si al viclesugului mai luminat ca Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos, Care fiind Dumnezeu adevarat, privea in inimile carturarilor si ale fariseilor, si vazind aceste patimi grele le mustra si le ameninta cu vaiul.
De aceea si Sfintul Apostol Petru indeamna pe toti crestinii sa fuga de viclesug si fatarnicie (I Petru 2, 1). Pacatul fatarniciei duce pe multi la erezie, la ratacire si este, nu numai un prilej de sminteala, ci si de pierzare pentru multi. Marele Apostol Pavel a aratat ca in vremile cele de apoi, multi fatarnici si vicleni se vor arata: Duhul graieste lamurit, zice el, ca in vremile cele de apoi unii se vor departa de la credinta, luind aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile diavolilor prin fatarnicia unor mincinosi, care sint osinditi in cugetele lor (I Timotei 4, 1-2).
In aceasta categorie de fatarnici intra toti ereticii, toti sectantii, care prin fatarnicie si falsa smerenie si credinta strimba, amagesc pe cei necunoscatori ai viclesugului si ai minciunii lor. De aceea este bine ca toti credinciosii si cei ce au dreapta credinta sa fuga de acesti serpi veninosi, de acesti fatarnici vicleni, care cu viclenie si fatarnicie se silesc a insela pe cei nevinovati. Acestia sint lupi imbracati in piei de oaie (Matei 7, 15-16), care cu viclenie si fatarnicie vor sa insele si sa piarda oile cele cuvintatoare ale lui Hristos.
Oamenii care sint cuprinsi de pacatele fatarniciei si ale viclesugului, ii puteti cunoaste din aceste semne: Cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2); nu fac cele ce zic (Matei 23, 3-4); oamenii fatarnici sint cucernici numai la aratare (II Timotei 3, 5); se ingrijesc numai de evlavia cea din afara (Matei 23, 25).
Oamenii fatarnici sint observatori numai la lucrurile cele mici si neinsemnate (Matei 23, 23); invata minciuna (Fapte 20, 30; I Timotei 4, 2); fac lucruri bune cu ingimfare (Matei 6, 2); postesc si se roaga cu ingimfare (Matei 6, 2-12). Oamenii fatarnici zic: "Doamne, Doamne", dar nu fac voia lui Dumnezeu (Matei 7, 21); le plac scaunele cele dintii la adunari (Matei 23, 6; Marcu 12, 38-39); sint orbi fata de pacatele lor si aspri cu pacatele altora" (Luca 6, 41-42; Romani 2, 1-3); maninca casele vaduvelor, cum a zis Domnul (Matei 23, 14); sint lupi imbracati in piei de oaie (Matei 7, 15); fatarnicii intrebuinteaza religia in scop de cistig (Luca 20, 47); sint zelosi in a face prozeliti (Matei 23, 15); nu lasa pe altii sa intre in cer (Luca 11, 52).
Dumnezeu pe oamenii fatarnici ii socoteste uriciune (Isaia, 1, 11-14); oamenii fatarnici se cunosc dupa faptele lor (Matei 7, 15-20). Pedeapsa lui Dumnezeu ajunge pe cei fatarnici (Marcu 12, 40; Iov 15, 24). Fatarnicii mai ales in vremurile din urma se vor arata (I Timotei 4, 2; II Timotei 3, 5) De oamenii fatarnici trebuie a fugi si a ne indeparta (II Timotei 3, 5-6).


Iubiti credinciosi,

In incheiere voi vorbi despre cel mai viclean si mai fatarnic om din lume, care a intrecut cu rautatea vicleniei si a fatarniciei pe toti cei mai inainte de el. Acesta a fost Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, care s-a facut vinzator al Mintuitorului nostru Iisus Hristos. In acest om viclean si fatarnic intrind satana (Luca 22, 3), a lucrat prin el la vinzarea si pierderea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acest viclean si fatarnic ucenic, Mintuitorul a fost dat la chinuri, la rastignire si la moarte pe cruce (Matei 27, 33-37). In acest Iuda, fiul pierzarii, (Ioan 17, 12), care mai bine nu s-ar fi nascut (Matei 26, 24), s-au unit aceste preagrozave fapte ale viclesugului si ale fatarniciei. Acest preaviclean si fatarnic ucenic, pe linga rautatile mai sus aratate, era si foarte bolnav de iubirea de arginti. Si cind Maria, sora lui Lazar in Betania a spalat cu mir de nard curat, de mare pret picioarele Mintuitorului si le-a sters cu parul capului ei (Ioan 12, 3), Iuda i-a facut suparare Mariei, zicind ca ar fi trebuit sa vinda mirul si pretul sa-l fi dat la saraci.
Iuda cel viclean si fatarnic, aratindu-se ca ii este mila de saraci, insela pe cei de fata pentru ca lui nu-i era mila de saraci, ci pentru ca era fur si avind punga, lua din ce se punea in ea (Ioan 12, 5-6). O, viclenie si fatarnicie; cu chipul se arata milostiv, iar in inima avea nesatul iubirii de argint. Tot asa si la vinderea Mintuitorului in gradina Ghetsimani a dat semn la cei ce voiau sa prinda pe Domnul, zicind: Pe care voi saruta, Acela este; puneti mina pe El (Matei 26, 48). Si indata venind la Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat (Matei 26, 49). Iar Mintuitorul i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? (Matei 26, 50). O, viclenie si fatarnicie nemaiauzita a vinzatorului si o, bunatate negraita a Mintuitorului! Stie toate cele din inima lui Iuda, cunoaste toata viclenia si fatarnicia lui, dar nu-l mustra si nici nu-l pierde, ci cu cuvint plin de blindete il intreaba, zicind: Prietene, pentru ce ai venit? (Matei 26, 50).
Vedeti, fratii mei, faptele viclesugului si ale fatarniciei lui Iuda? In inima are vinzarea si prinderea Mintuitorului, iar pe buze, "Bucura-te, Invatatorule!" si sarutarea cea vicleana, ca semn celor ce venisera sa-L prinda pe Domnul. Iar Preabunul nostru Mintuitor ii zice: Prietene si ucenicul Meu, cu ce ti-am gresit, de ce ma vinzi la cei fara de lege? Eu te-am facut apostol. Eu te-am facut partas Trupului si Singelui Meu (Marcu 14, 22-25). Eu ti-am dat harul si puterea de a face minuni, de a izgoni duhurile cele necurate, de a tamadui tot felul de boli si de a invia mortii (Matei 10, 1-8). Eu ti-am incredintat si punga cea de obste spre a mingiia intr-un fel inima ta cea iubitoare de arginti si neputinta ta (Luca 22, 36), iar tu acum, ucenicul Meu si prietenul Meu, care de atitea daruri si cinste te-ai imbogatit de la Mine, fara de nici o recunostinta si fara de nici o mila, ma dai spre moarte? Oare iti dai seama cita intunecare, cita orbire spirituala si cita nerecunostinta este acum in inima ta? Pentru ce te faci de buna voie fiu al pierzarii? (Ioan 17, 22), ca Eu nu voiesc moartea pacatosului (Iezechiel 18, 23; II Petru 3, 9).
Iata pina la cita intunecare si inselare spirituala ajunge omul cel viclean, fatarnic si iubitor de argint.
Va rog, fratii mei, sa fugiti ca de moarte de pacatul vicleniei si al fatarniciei si ce aveti in inima aceea sa aveti si pe buze. Sa nu fim fatarnici in fapte si in cuvinte, ca sa nu cadem in osinda lui Iuda vinzatorul. Sa va cresteti copiii in frica de Dumnezeu, invatindu-i sa nu spuna minciuni, sa asculte, sa iubeasca Biserica, rugaciunea, milostenia si citirea cartilor sfinte.
Asa de vom face, vom fi in pace si cu Dumnezeu si cu aproapele nostru si vom avea pacea si bucuria Duhului Sfint in inima si constiinta noastra.
Amin.

Pr. Calistrat Chifan - Pilda Samarineanului Milostiv (16-11-1997) - partea 1

Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Iar o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Şi, încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.


† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numeşte şi 'Evanghelia învierii fiicei lui Iair'. Totuşi, în această Evanghelie nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci şi despre vindecarea unei femei bolnave, care de doisprezece ani suferea de curgere de sânge, de hemoragie. Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.

Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus

Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă şi sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viaţă şi moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulţime de bolnavi şi a ridicat o mulţime de oameni căzuţi în păcate, şi-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa şi L-a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie adâncă.
În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe îndoieli cu privire la învăţătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi învăţături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea Îl priveau cu suspiciune, rezervă şi îndoială. Însă acest mai-mare al sinagogii din Capernaum, numit Iair, are multă încredere în Iisus şi se apropie de El cu respect şi profundă smerenie. El cade la picioarele lui Iisus ca în faţa unui Domn al vieţii şi Îi cere ceea ce nimeni altul nu poate să-i dăruiască, şi anume vindecarea fiicei sale care se lupta cu moartea. Prin urmare, acest mai-mare al sinagogii se deosebeşte de toţi ceilalţi conducători de sinagogi. Deşi făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie de Iisus, cade în genunchi în faţa Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are credinţă tare că în Iisus sunt prezente şi lucrătoare puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni. După ce a văzut smerenia şi credinţa lui Iair, Iisus i-a spus că va veni să-i vindece fiica bolnavă.

Iisus evidenţiază şi credinţa puternică a unei femei suferinde

Dar înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în faţa Lui a apărut o altă persoană suferindă şi întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care cheltuise toată averea sa cu medicii, dar nu se vindecase. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: 'Cine este cel ce s-a atins de Mine?' (Lc. 8, 45). Iar Petru a zis: 'Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?' (Lc. 8, 45). Atât de multă lume dorea să se atingă de Iisus, încât nimeni nu mai putea şti cine anume s-a atins de El. Totuşi, Iisus voia să scoată în evidenţă o persoană care se deosebea de toţi oamenii care s-au atins atunci de El. Această persoană era o femeie care se deosebea de toţi ceilalţi prin multa ei credinţă şi prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă şi smerită, Hristos a voit să o vindece şi să o arate tuturor. Din smerenie şi sfială ea se ascundea şi nu îndrăznea să vină în faţa lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credinţa fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. Şi aşa s-a întâmplat. Însă când a auzit pe Iisus întrebând: 'Cine este cel ce s-a atins de Mine? Pentru că am simţit o putere care a ieşit din Mine' (Lc. 8, 46), atunci femeia a înţeles că aceasta era puterea care a vindecat-o pe ea. Cuvintele Mântuitorului 'am simţit puterea care a ieşit din Mine' ne arată că Hristos-Domnul lucra cu putere dumnezeiască, cu puterea harului dumnezeiesc. El vindecă boala şi dăruieşte plinătate vieţii, mai ales când viaţa omului se îndreaptă spre moarte, deoarece numai El este Izvorul vieţii depline şi Vindecătorul sau Mântuitorul omului.

Darurile credinţei

Iubirea milostivă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, este sensibilă faţă de suferinţa umană. Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferinţa, nici moartea. Acestea nu fac parte din chipul lui Dumnezeu Cel veşnic Viu, după care a fost creat omul. Suferinţa, boala şi moartea sunt urmările păcatului, iar Hristos-Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, de boală, de stricăciune şi de moarte. Vedem în această minunată lucrare vindecătoare a lui Iisus, relatată de Evanghelie şi o împlinire în Hristos a profeţiei proorocului Isaia, care, cu multe veacuri înainte de întruparea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu, a profeţit despre Mesia ca fiind un 'Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei' (Is. 53, 3). Femeia bolnavă de hemoragie, simţind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială şi de emoţie. Dar pe când ea tremura, Mântuitorul Iisus Hristos a încurajat-o şi i-a zis: 'Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!' (Luca 8, 48). Nu i-a spus 'îndrăzneşte, femeie', cum de obicei se exprima Iisus când vorbea cu femeile, ci i-a zis fiică. Adesea, când Mântuitorul numeşte pe cineva fiu sau fiică, acest fapt înseamnă că El a recunoscut în persoana respectivă o credinţă foarte puternică. De aceea, femeia vindecată este numită de El fiică. Apoi Iisus îi spune: 'Mergi în pace!' Vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a remarcat smerenia acestei femei, a preţuit şi multa ei credinţă numind-o fiică, iar apoi a binecuvântat-o zicându-i: 'Mergi în pace'.

Trei daruri i-a oferit Mântuitorul acestei femei care a suferit timp de doisprezece ani de hemoragie, şi anume: darul sănătăţii, onoarea de fiică duhovnicească şi binecuvântarea unei vieţi sănătoase, fără boală. Desigur, multa ei smerenie şi credinţa ei puternică proveneau şi din îndelunga ei suferinţă. Deşi ea a făcut tot ce s-a putut pentru a fi vindecată de medici, totuşi nu a primit vindecare. De aceea a căutat pe singurul doctor care o mai putea vindeca: pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel ce 'vindecă toată boala şi toată neputinţa în popor' (cf. Matei 9, 35).

Învăţăm de la această femeie smerită şi suferindă de doisprezece ani, care, de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei, că darul sănătăţii pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar şi căutat atunci când l-am pierdut. Doisprezece ani de căutare a vindecării, doisprezece ani de stăruinţă pentru a dobândi sănătatea au făcut din femeia aceasta un mare învăţător pentru noi toţi! Ea nu cade în deznădejde sau disperare. Ea caută medici, se luptă cu boala, se roagă, stăruie să-şi recapete sănătatea şi să-şi aline suferinţa, până când, la sfârşitul puterilor ei şi la capătul ştiinţei medicale umane a doctorilor, întâlneşte pe Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Care îi dăruieşte sănătate deplină, o numeşte fiică duhovnicească şi o binecuvântează.

Prin învierea fiicei lui Iair, Hristos-Domnul arată puterea Sa dumnezeiască

În celălalt registru al său, Evanghelia ne arată întristarea lui Iair. După ce Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă de hemoragie, cineva din casa lui Iair vine şi-i spune acestuia: 'A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul' (Lc. 8, 49). La vestea morţii fiicei sale, Iair este copleşit de durere. Dar Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: 'Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi' (Lc. 8,50), crede, şi ea se va ridica din moarte!

Apoi Iisus a mers la casa unde se afla fiica moartă. Într-o atmosferă de mare gravitate şi linişte, în prezenţa numai a trei ucenici ai Săi, Petru, Iacob şi Ioan, precum şi a părinţilor copilei, Hristos a săvârşit minunea învierii din morţi a fiicei lui Iair şi a redat-o părinţilor ei. Hristos Mântuitorul S-a adresat fetei al cărei trup fusese deja părăsit de suflet, zicând: 'copilă, scoală-te!' (Lc. 8, 54). În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, 'duhul ei s-a întors şi a înviat îndată' (Lc. 8, 55). Ca să arate realitatea învierii ei, 'a poruncit Iisus să-i dea să mănânce' (Lc. 8, 55), iar părinţilor ei, uimiţi de puterea Lui, Mântuitorul 'le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat' (Lc. 8, 56). Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica moartă, doar trei ucenici ai Săi Petru, Iacob şi Ioan, tatăl şi mama copilei. Martori oculari ai săvârşirii minunii au fost deci numai oamenii credincioşi şi îndureraţi, nu cei curioşi şi gălăgioşi. De ce? Pentru că Iisus nu face din minune un spectacol, întrucât minunea săvârşită de El este semn smerit al iubirii Sale dumnezeieşti milostive şi compătimitoare. De aceea, în casa lui Iair, Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, porunceşte părinţilor copilei să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia speranţei şi a vindecării

Vedem, aşadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie şi smerenia lui Iisus. Acest Iair, părinte copleşit de durere, devine, ca şi femeia vindecată de hemoragie, mare învăţător pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru părinţi, întrucât are smerenie adâncă, credinţă puternică şi dragoste milostivă de părinte care se identifică până la capăt cu suferinţa copilului bolnav. Iar pentru că Iair este un părinte bun şi milos, Dumnezeu îi arată bunătate şi milostivire, prin învierea fiicei sale. Din această Evanghelie învăţăm că un creştin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-şi redobândească sănătatea ca dar al lui Dumnezeu. El ştie că şi atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuşi Dumnezeu doreşte mântuirea sufletului său şi dobândirea vieţii veşnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranţei, a vindecării şi a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm şi noi smerenia, credinţa şi nădejdea care ne ajută să ne vindecăm de boli şi de păcate, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!




EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile

web site traffic statistics