Lasata Secului pentru Postul Pastilor (Mt 6,14-21)

 "Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc.

Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta." (Evanghelia după Matei, capitolul 6, versetele 14-21)"

Ca în fiecare an, la începutul primăverii, biserica noastră dreptmaritoare creştină intră în Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti ale Domnului.

Înaintea începerii postului mare Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească această evanghelie prin care să ne atragă atenţia la trei lucruri importante: la iertare, la felul cum postim şi la averile noastre.

Lasata Secului pentru Postul Sfintelor Pasti are doua etape: Duminica Lasatului sec de carne si Duminica Lasatului sec de branza, numită şi duminica alungarii lui Adam şi Eva din Rai.

In calendarul ortodox, Postul Sfintelor Pasti în acest an incepe pe 27 februarie si se incheie pe 14 aprilie.

În post mâncăm mai puţin, vorbim mai rar, ne rugăm mai mult, ne cerem iertare mai des, ne enervăm mai puţin, vorbim cu Dumnezeu mai tot timpul. În post lăsăm plăcerile, fugim de desfrânare, uităm de pofte, ne nevoim mai mult, suferim cu bucurie, înţelegem mai multe, iubim mai cu adevărat...

În post dormim mai puţin, facem mătănii mai multe, plângem mai des pentru păcatele noastre, strigăm mai cu putere către Dumnezeu... În post îi ajutăm mai des pe cei săraci, îl lăudăm mai straşnic pe Dumnezeu, ne împăcăm mai repede cu cel ce ne-a supărat...

În post gustăm mai des din harul lui Dumnezeu, participăm mai ades la slujbe, ne rugăm mai mult la Maica Domnului, cerem mai multe pentru cei dragi, ne întristăm pentru cei ce păcătuiesc, în post ardem de iubire...

În post lăsăm ce nu este al nostru dar totuşi ne-am însuşit, în post ne dezbrăcăm de haina de piele care ne-a cusut-o păcatul şi lăsăm să strălucească chipul lui Dumnezeu din noi. În post ne împăcăm cu Dumnezeu, iertăm pe fratele nostru, intrăm înapoi în rai.

Pe Dumnezeu îl supără cel mai mult ura şi neiertarea. Simţim că cel mai tare se supără când jignim pe celălalt, când ţipăm sau ne enervăm, când nu iertăm, când vorbim urât, când ne ridicăm peste celălalt, când îl umilim... atunci simţim în inimă răutatea, gustăm din răul pe care l-am făcut, ne întunecăm şi ne întristăm, îi întoarcem faţa lui Dumnezeu şi începem să simţim iadul în inimă.

Postul ne ajută să ne enervăm mai puţin, să fim mai liniştiţi, să vedem lucrurile mai bine, postul ne ajută să iubim. De aceea Sfinţii Părinţi au rânduit postul ca întărire pentru firea noastră, ca putere în lupta cu păcatul, ca "ambient" în care ne întâlnim cu dragoste toţi cu Dumnezeu.

Alt scop şi efect al postului este lăsarea averilor, uitarea celor lumeşti. Cuvântul Domnului, la începutul postului, ne învaţă să uităm de mâncare, de haine, de bani, de distracţii, de plăceri, de tot ce-i trecător, şi ne aduce aminte de cei care trăiesc fără toate acestea, având mereu gândul şi nădejdea că într-o zi va fi mai bine: săracii. Un dar deosebit al celor care înţeleg cu adevărat creştinismul este iubirea îmbrăcată în haina milosteniei. Este alungarea averilor noastre către împărăţia cerurilor. Greu lucru pentru societatea modernă. Însă cu siguranţă că există asemenea oameni, pentru care Bunul Dumnezeu mai amână judecata sa finală şi aspră, pentru aceşti sfinţi anonimi şi ascunşi ai Lui.

Iertaţi celor care vă supără !

Postiţi, intrând în împărăţia cerurilor încă de pe acum !

Faceţi daruri! Iubiţi pe toţi şi pe toate!

Împrieteniţi-vă cu Dumnezeu!

Amin.

Predica audio a Parintelui Gheorghe Holbea despre Izgonirea lui Adam din Rai.




Va prezentam in  mai multe parti o lucrare editata si publicata de Ieromonah Nil Arcasu la Editura Spudon Publishing Thessalonika - Greece in anul 2006. Lucrarea contine trei mari parti scrise de catre Ieromonah Martirie Paduraru si Ieroschimonah Dorotei Melinte si contine un Prolog de Ierom. Nil Arcasu.

Partea a - II-a

Smintelile veacului sau abateri dogmatice si canonice de care se fac vinovati intaistatatorii Bisericii.
 

1. Lipsa de atitudine ferma fata de actele anticrestinesti ale statului:
- legea dezincriminarii homosexualitatii;
- pornografia;
- programe tv si radio cu violenta si desfranare;
- participarea directa si indirecta a crestinilor ortodocsi la razboiul din lugoslavia (fratricid), Irak si Afganistan;

- acceptarea fara comentarii a unui ambasador homosexual (SUA) la Bucuresti;

2. Colaborationism cu statul laic, ateu si cu organisme nationale si Internationale profund anticrestinesti:
- Juramantul   candidatilor   la   preotie   contine supunere neconditionata fata de legile statului (acestea fund majoritar neortodoxe);
- Instalarea unui episcop in functie de emiterea decretului de recunoastere din partea presedintelui statului;

- Distinctii acordate de unii ierarhi ortodocsi unor dusmani ai Bisericii (atei, comunisti,  neocomunisti,    securisti,   masoni,    personalitati politice controversate din punct de vedere
crestin);
- Acceptarea de catre intaistatatorii Bisericii unor distinctii acordate de guvernul Romaniei si alte institutii atee;
-  Fotografierea unor ierarhi impreuna cu conducerea NATO;
- Bucuria exprimata de unii ierarhi in studiourile tv si in mass-media, in general, odata cu iritrarea Romaniei in NATO;
-  Lipsa unei atitudini publice cu privire la indosarierea electronica;
-  Doliul  declarat ulterior prabusirii Turnurilor Gemene din New York, dar lipsa ostentativa a
doliului cand au murit fratii crestini din lugoslavia;
Intastatatori ai Bisericii membrii sau reprezentanti ai partidelor politice atee; ai unor organisme politice, culturale, filantropice,  edilitare, etc. la fel de atee; ierarhi, preoti si teologi masoni;
- Spatii (din patrimoniul Bisericii) destinate unor scopuri laice ca: restaurante, sedii ale unor posturi radio-tv   (care   paradoxal   difuzeaza   emisiuni impotriva  Bisericii   sau  intretin imagistica  cu scene imorale: violenta, desfranare, magie, jocuri de noroc, etc.);
- Organizare/participare la evenimente improprii vietuirii   bisericesti:   olimpiade,   filme, teatre, celebrari   ale   unor   sarbatori nationale   (vadit masonice),  conferinte,  seminarii  pe  teme pur lumesti;
 

3. Colaborari necanonice cu sectanti, eretici, pagani si iudei (Biserici, culte, confesiuni, religii):
-    Acceptarea finantarii cu fonduri din strainatate, din partea celor mai sus pomeniti;
-    Infiintarea de asezaminte filantropice cu respectivele fonduri;
-    Rugaciuni in comun cu neortodocsii;
-    Intalniri la nivel inalt cu papa, cardinal!, pastori, rabini, muftii, imami, masoni, etc.
-    Incheierea unor intelegeri secrete cu eterodocsii, privind viitorul Bisericii Ortodoxe;
-   Tendinta    de    recunoastere    a    Bisericilor necalcedoniene (armeni, copti, egipteni, sirieni) ca Biserici dreptslavitoare (ortodoxe);
-    Alcatuirea liturghiei ecumenice;
-    Tentativa slujirii Sfmtei Liturghii laolalta cu catolicii in altare Ortodoxe;
-    Inlesnirea savarsirii miselor catolice in locasuri ortodoxe;
-  Scrierea de articole favorabile catolicismului, protestantismului,   iudaismului,   intr-un   cuvant ecumenismului, in publicatiile bisericesti;
-    Alcatuirea unor manuale de religie dupa criterii ecumeniste;

4. Savarsirea, protejarea sau neglijarea unor abateri canonice grave:
-   Salarizarea ierarhilor si preotilor BOR,  din bugetul de stat al guvernului ateu si masonic;

- Distribuirea parohiilor pe criterii preferentiale; Existenta multor parohii fara preoti (neimplicarea ierarhilor in solutionarea acestor situatii);
-    Sustinerea evolutionismului de catre teologi;
-  Practici superstitioase savarsite de unii dintre preotii   Bisericii   (deschisul    cartii,   botezarea avortonilor, aducerea de catre crestini a unor prinoase in locul savarsirii randuielilor ortodoxe particulare, etc);
-    Acceptarea   spre    difuzare   in   magazinele bisericesti a unor scrieri necanonice/ apocrife
(Talismanul, Visul Maicii Domnului, Epistolia, etc);
-Sfintirea unor edificii laice care nu au nimic in comun cu vietuirea in Hristos: sali de sport, teatre, statui, stadioane, parcuri, localuri, bordeluri, case de schimb valutar, case de amanet, etc.;
-    Cenzurarea   in   secret   a   cartilor   de   cult (Molitfelnic,    EIBMBOR,    1998; modificarea
Troparului Invierii in: Vecernierul, EIBMBOR, 1974, Editia a II a; Vecernierul, Ed. Partener, Galati 2002; Proloagele, vol. I Ed. Buna vestire, luna oct. Ziua 11; Proloagele, vol. I, Editia 1991, text lipsa la viata Sfantului Visarion Serai, etc);
-  Spolierea limbajului bisericesc, prin adoptarea in Biserica a terminologiei scolastice catolico-protestante;
-    Cenzurarea literaturii teologice prin eliminarea scrierilor care demasca erezia ecumenista;
-    Punerea in circulate de literatura teologica proecumenista (Un singur Dumnezeu? Pr. prof.
Dan Sandu; Patriarhul Bartolomeu I - Adevdr si libertate, Pr. Olivier Clement, Ed. Deisis; Taize-un sens al vietii, Olivier Clement, Ed. Anastasia, 1998;   Ortodoxie  si   catolicism,   Pr.   prof.   dr. Dumitru   Popescu;   Duhul   Sfant si unitatea Bisericii, Arhim. dr. Andrei Scrima; Reconcilierea in Hristos si consecintele spirituale pentru renasterea  omului si a societatii;  Ed.
Trinitas, lasi; In dragoste si adevar - dialogul oficial ortodoxo-catolic,   Rodos  Balamant,  Pr.
Prof.   Irimie  Marga,   Ortodoxia si problemele lumii     contemporane, Anastasios lanulatos,
Arhiepiscop al Tiranei si a toata Albania, Ed. Bizantina;   Dincolo   de   ecumenism,   Vladimir Zelinski, Ed. Anastasia);
-    Incercarea de a controla tiparirea de carte religioasa cu scopul de a evita publicarea de carti ortodoxe nefavorabile orientarii ecumeniste;
-    Minimalizarea   studiilor   de   apologetica   si indrumari misionare si inlocuirea lor cu studii de promovare a ecumenismului (Curs de misiologie An III, Pr. lect. drd Nicolae Branzea si Diac. prep. Marius Radomir, Ed. Tiparg, 2004; Manual de misiologie ortodoxa, Pr. Gheorghe Pietraru; Sectologie sau apararea dreptei credinte, Diac. prof. P.I. David);
-    Politizarea cursurilor de indrumare preoteasca (obligativitatea    absolventilor    facultatilor    de teologie  de  a  depune  un  ,,dosar  de   cadre"; obligativitatea absolventului de a se prezenta la medicul psihiatru - nu se precizeaza daca acest medic poate fi evreu, eretic, yoghin, mason, sau daca acesta duce o viata practic ortodoxa; prestarea  unui juramant-angajament  in  cadrul slujbei de hirotonire, a tinerilor absolventi de teologie); 

-    Intimidarea  si  amenintarea  cu demiterea si caterisirea preotilor antiecumenisti;
-    Evitarea informarii (in seminarii, conferinte, predici,   articole,   etc)   crestinilor   privitor   la
invataturile si evenimentele ecumeniste;
-    Neinzestrarea bibliotecilor din manastiri, parohii si   institutii   bisericesti   cu   literatura  ortodoxa despre ecumenism;
Lipsa literaturii ortodoxe cu caracter antiecumenist din magazinele bisericesti si din pangarele manastirilor;
-    Crearea unor birouri de cenzura in cadrul unor episcopii,  ce impiedica,  sub  diferite pretexte, intrarea cartilor antiecumeniste in magazinele bisericesti;
-    Lipsa de atitudine corespunzatoare fata de unele evenimente din Romania: vanzarea in librarii a literaturii   vrajitoresti,   oculte,  pagane,   eretice; comercializarea   publicatiilor   care   raspandesc invataturi atee, iudaice, masonice, etc.;
-    Evitarea condamnarii programelor mass-media vinovate  de  promovarea in popor a  vietuirii anticrestinesti (Big brother, De trei ori femeie, Ciao Darwin, Ziua judecatii, Surprize, surprize, larta-ma, Babilonia, iar mai nou Codul lui Da Vinci, Evanghelia dupa luda, Biblia secreta, si alte documentare antihristice, prezentate pe National Geographic, Discovery, PAX, etc.);
 

5. Ingradirea vietuirii monahale - Inscaunarea    staretilor   in    manastiri    fara consultarea obstilor;
-  Ingaduirea unor abuzuri, samavolnicii, incalcari ale vietuirii monahale, din partea intaistatatorilor din manastiri;
-    Impunerea  unor biruri  numite  taxe  asupra manastirilor;
-  Obligarea manastirilor (si a Bisericilor de mir) de a achizitiona colportaj bisericesc, nevandabil, lumanari,    etc.     indiferent    de    posibilitatile financiare a acestora;
-    Lipsirea  obstilor  monahale  de  posibilitatea alegerii neconditionate a propriului staret;
-    Impunerea de catre autoritatile BOR a staretilor straini, peste obstile monahilor;

-    Infiintarea centrelor ecumeniste in manastiri si schituri; Infiintarea asezamintelor filantropice in manastiri si schituri, impiedicand in felul acesta vietuirea monahilor;
Modernizarea necanonica a asezarilor monahale, incalcand povetele Sfmtilor Parinti (internet, televizor, apartamente confortabile, in loc de chilii, case de vacanta);
-    Transformarea manastirilor  si  schiturilor in ferme agrozootehnice, in gospodarii de partid, centre de exploatare forestiera, zone de agrement;
-    Transformarea   manastirilor   de   calugari   in manastiri de maici;
-    Dezlegarea mancarii de carne in manastiri;
-    Asezarea de stareti si egumeni cu moravuri laice peste manastiri si schituri;
-    Intretinerea   starii   de   teama,   confuzie   si nesiguranta   in   manastiri   (opriri   de   slujbe,
emiterea de circulare, excluderea din monahism, folosirea organelor politienesti impotriva monahilor neecumenisti); inducerea   starii   de  culpabilitate in randurile monahilor antiecumenisti;
-    Transformarea monahilor in masa de manevra in timpul   campaniilor   electorale,   sub   pretextul ascuItarii neconditionate;
-    Ingradirea libertatii monahilor, prin indosarieri de tip politienesc (eliberarea   de   legitimatii
monahale, obligativitatea informarii la zi a episcopului locului cu privire la situatia administrativa din fiecare manastire)
- Inscrierea manastirilor in programele turistice europene; Atitudine preferentiala, discriminatorie, lumeasca fata de unele manastiri sj schituri (vezi: Manastirea Barnova, Sfanta Treime - Tanacu, Man. Negru Voda, Man. Petru Voda, etc.); Timorarea preotilor calugari, socotiti antiecumenisti (vezi: Parintele Adrian Fageteanu - Manastirea Antim, Bucuresti; Parintele Alexie - M. Antim, Bucuresti; Parintele Calistrat - M. Barnova, Iasi; Parintele Antim - M. Sihastria, Neamt;  Parintele Teodosie M.  Golia,  lasi; Parintele   Daniel   Corogeanu        M.   Tanacu, Vaslui); impotriva acestora se creeaza diversiuni si scenarii care urmaresc compromiterea lor in fata crestinilor ortodocsi;
-    Acordarea de burse monahilor pentru efectuarea de   studii   teologice   in   institute   catolice si protestante;
-    Refuzul ierarhilor de a hirotoni preoti din randul monahilor;
 

6. Incalcarea votului saraciei:
-    Implicarea unor ierarhi si preoti in afaceri ce contravin vietuirii monahale;
-    Vietuirea intaistatatorilor ortodocsi in lux si opulenta, contrastand deseori cu saracia mizera a unor preoti de tara si a crestinilor de rand;
-    Salarii si diurne improprii vietuirii calugaresti;
-    Detinerea unor imobile in scopuri comerciale;
-    Achizitionarea   de   autoturisme   luxoase   si scumpe;
-    Vietuirea in palate episcopale a intaistatatorilor Bisericii;

VA URMA

Cuvant despre rugaciunile in comun. (Ieromonah Martirie Paduraru si Ieroschimonah Dorotei Melinte)

Va prezentam in  mai multe parti o lucrare editata si publicata de Ieromonah Nil Arcasu la Editura Spudon Publishing Thessalonika - Greece in anul 2006. Lucrarea contine trei mari parti scrise de catre Ieromonah Martirie Paduraru si Ieroschimonah Dorotei Melinte si contine un Prolog de Ierom. Nil Arcasu.

Partea I

PROLOG

"Auzim intotdeauna in Simbolul Credintei [Crezul], ca noi ortodocsii suntem Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Una, nu o suta. Bagati de seama! Vai si amar de cei care s-au despartit de Biserica lui Hristos. Nu exista o mie de Biserici! Una este: Biserica Soborniceasca Ortodoxa, in intreaga lume!"  (Arhim. Cleopa Ilie).

Asadar, acesta este adevarul exprimat, de-a lungul veacurilor de toti Parintii Bisericii, adevar care astazi este deseori neglijat de intreaga suflare ortodoxa: ierarhi, preoti, teologi, intelectuali, urmati indeaproape, in ultima vreme, si de credinciosii din popor. Fara acest adevar sunt de prisos toate ostenelile noastre trupesti si intelectuale, sunt zadarnice toate faptele bune bisericesti, ori nu; caci desi importante pentru dobandirea mantuirii, acestea, nu sunt suficiente daca sunt savarsite in afara dreptei credinte.

Astfel, intelegem ca suntem datori sa trezim in sufletele eterodocsilor "nelinistea cea buna" (Sf. Paisie Aghioritul), pentru ca acestia, venind la Ortodoxie sa-si paraseasca propriile rataciri, spre a gasi calea mantuirii. Fara acest gand nu sunt justificate defel intalnirile ortodocsilor cu eterodocsii, declarative reciproce, in care si unii si altii isi fagaduiesc reciproc prietenia, iubirea, toleranta, comuniunea, etc., incalcand adevarurile de credinta. Aceste principii dulcege nu fac decat sa sminteasca sufletele credinciosilor de Ortodoxia marturisitoare a Sfintilor Parinti.
Acest fapt se petrece anual, timp de o saptamana, in luna ianuarie, prin mijlocirea ,,Octavei de rugaciune" sau a ,,Saptamanii de rugaciuni in comun", pe intreg cuprinsul tarii, prilej cu care crestinii ortodocsi se roaga impreuna cu ucenicii papei. Impotriva acestor deprinderi marturiseste primul dintre articolele brosurii de fata, sub titlul ,,Cuvant despre rugaciunile in comun".
In urmatorul capitol crestinii ortodocsi vor afla despre cele ce se intampla in culisele Bisericii: abateri de la poruncile si invataturile  Sfintilor Parinti, incalcari ale dogmelor si canoanelor ce strajuiesc ortodoxia credintei, abuzuri care ingradesc vietuirea monahala, concesii facute duhului lumesc, mergand pana la identificare Bisericii cu institutiile seculare ale statului nihilist-antihristic. Ultimul capitol ,,Pacate impotriva credintei ortodoxe" subliniaza convingerile religioase, profund neortodoxe ale majoritatii crestinilor vremii, tributari ecumenismului omniprezent.
In incheiere brosura ofera crestinilor un ,,scurt indreptar de spovedanie", venind in sprijinul lor spre a-i izbavi de alunecarea in felurite chipuri in pacatul apostaziei. Nadajduim ca publicarea acestor randuri va aduce lumina in sufletele tuturor celor ce tanjesc dupa slobozenia Ortodoxiei de demult, mangaind pe cei vlaguiti de duhul veacului si intarind inimile celor ce se ostesc cu acest duh spre mantuirea sufletelor lor. Acestora ne alaturam si noi, cu draga inima, marturisind impreuna cu Sfantul lerarh Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului: ,,Credinta noastra este dreapta marturisire a Parintilor nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne infatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara ea nu stiu ce cuviosie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic".
 
lerom. Nil Arcaşu


Cuvant despre rugaciunile in comun
leromonah Martirie Paduraru 
leroschimonah Dorotei Melinte

SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE ECUMENISTĂ
sau şapte zile în Babilonul antihristic

 De ceva timp încoace, sufletele cele binecredincioase ale Bisericii Ortodoxe Române sunt supuse la o grea încercare duhovnicească, prin ademenirea către aşa-numitele manifestări de "apropiere" urmată de rugăciuni pentru "unitatea în credinţă", o perfidă chemare la trădarea Ortodoxiei şi al lui Hristos, ce se face auzită mereu la fiecare sfîrşit al lunii ianuarie.

Timp de şapte zile se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării o mişcare ce se doreşte a fi harismatică prin ţelul pe care şi-l impune: unirea Bisericii Ortodoxe cu "fraţii" catolici, protestanţi şi păgîni. În toată această perioadă se fac solemne procesiuni de stradă la care se îmbulzesc cei amăgiţi de unitate, se fac alternativ slujbe cu ectenii şi rugăciuni în bisericile ortodoxe, apoi în lăcaşurile catolice şi protestante, încheiate cu predici ţinute ori de eretici între ortodocşi ori de preoţii ortodocşi între eretici.

Dar cît de iubite de Hristos sunt asemenea atitudini vom arăta prin înseşi cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii neînşelaţi şi cu adevărat mărturisitori ai adevăratei credinţe.

NUMAI ORTODOXIA ESTE ADEVĂRATA BISERICĂ

De-a lungul celor 2000 de ani de existenţă, numai credinţa ortodoxă şi-a păstrat neschimbată Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi, precum şi Sfintele Dogme ale Bisericii. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare a Toată Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfintilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceea numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva "bisericilor" ce vor încerca să o uzurpe.

Drept aceea doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserica în Crez ca fiind: "Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească". Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem - ca şi Sfinţii Apostoli - un Domn, o Credinţă, un Botez - cel ortodox. Toată învăţătura şi predania Bisericii viază şi se mărturiseşte în Crezul Ortodox, crez pe care nu se-ncumetă să-l rostească nimeni din cei ce aparţin altor "credinţe", adunaţi de-a valma cu prilejul săptămînii pentru "rugăciune şi unitate."

Rugăciune către cine şi unire în ce?

Spre lămurirea acestora, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos - creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu credincioşii vreunor culte şi confesiuni, ne îndeamnă: "Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!" (1 Corinteni 15:33)

Din păcate, cultele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Acestea nu sînt "biserici"! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică, este nevoie să păstreze întreagă, neschimbată, neînnoită toată învăţătura de credinţă aşa cum au primit-o Sfinţii Părinţi, urmaşi ai Apostolilor, întruniţi în cele Şapte Sfinte Soboare. Toţi aceştia, insuflaţi de Duhul Sfînt, ne-au lăsat pecetluită cu sîngele lor, o singură, adevărată şi dreaptă credinţă, întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică, tocmai de aceea numită - după ruperea şi anatemizarea catolicilor la 1054 - "Biserica Ortodoxă", adică drept-credincioasă.

Mãrturisire sau apostazie

Biserica este Una şi Unul Sfînt este Capul ei, şi nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă "Biserică" decît cea lăsată de Hristos Sfintilor Părinţi. Tocmai această provocare ne-o aruncă celelalte "credinţe" - o nouă predanie, alte învăţături, un alt dumnezeu - care caută să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.

Ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi întărim în convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine, prin participarea noastră la rugăciunile în comun cu catolicii şi protestanţii, fapte ce odihnesc pe aceştia în ereziile credinţelor lor. Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre "ortodocşi" - ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni - ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă de Trupul cel Viu al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii alături de care s-au rugat şi împărtăşit, dar mai ales se vor osîndi pentru sminteala ce o arată celor neîntăriţi în credinţă.

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: "Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să fie caterisit şi să se afurisească!" Însă aceste înşelătoare chemări la "unitate în diversitate" ascund sub chipul faptei bune depărtarea creştinului-ortodox nu numai de acest Canon, ci de toate Dogmele şi Canoanele Bisericii şi de rînduielile Sfinţilor Părinţi. Iar fără dreptarul vieţuirii Sfinţilor nu vom putea ajunge în Împărăţia Cerurilor spre a ne împărtăşi din aceeaşi odihnă cu Sfinţii.

Pentru ortodocşi nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare precum Sfinţii Părinţi au hotărît. Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus.

Astfel chemăm toată suflarea ortodoxă spre a se împotrivi oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii; îndemnăm pe ortodocşii creştini a se opune ereziei ecumeniste care prin "reconciliere şi unitate" subminează însăşi unimea Bisericii lui Hristos. După Schisma din 1054, toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi au luptat împotriva eresurilor papei, a dogmelor mincinoase şi expansiunii politice plătind aceasta cu însuşi scump sîngele lor. Pentru aceasta Sf. Paisie de la Neamţ (+1794) spune: "Pe papa, Sfînta Biserică îl afuriseşte! Şi eu împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc!" Cuvintele lor au pînă astăzi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne întăresc a crede că: "Este doar o singură Biserică a lui Hristos - cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe." (Sf. Fotie al Constantinopolului)

EREZIILE ECUMENISMULUI

Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie "conciliant" cu rău-credincioşii păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: "Eu mă supun legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu. De aceea, şi Sfînta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul." (Biserica şi Statul) Această mărturie arată: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se mulţi dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre.

Pe ierarhii şi preoţii ce vă amăgesc spre a vă cîştiga la "rugăciunile în comun" se cuvine a-i întreba: Oare catolicii de azi au lepădat eresurile părinţilor lor, rătăciri pentru care au ucis pe sfinţii şi mărturisitorii români ca Visarion, Sofronie şi Oprea? De ce în urma acestor "rugăciuni", "fraţii" catolici şi protestanţi nu leapădă învăţăturile eretice întorcîndu-se la botezul apostolic? De ce noi ortodocşii suntem cei care trebuie de fiecare dată să călcăm peste învăţăturile Sfinţilor Părinţi pentru a nu sminti pe "fraţi"? Ce interese se află în spatele acestor mascarade "bisericeşti"? Se doreşte oare ca poporul să lepede adevărata credinţă pentru a se uni cu Noua Împărăţie a lui Antihrist?

Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela. (Matei 24:5) Privitor la cele de mai sus Sf.Iacob Hozevitul (+1960) arată: "Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie atraşi la ideile lor "filosofice" şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte OM." 

VA URMA

Înfricoşata Judecată – Cuvânt al Sfântului Ioan de Shanghai (Maximovici)

Ziua Înfricoşatei Judecăţi.

 

Când va fi acea zi, nimenea nu ştie – ştie numai Dumnezeu Tatăl, iar semnele ei sânt arătate în Evanghelie şi în Apocalipsa Sfântului Ioan Bogoslovul. Apocalipsa, ne vorbeşte despre evenimentele dela sfârşitul lumii şi despre Înfricoşata Judecată, mai mult în pilde şi acoperit, iar Sfinţii Părinţi ne-au tâlcuit acele chipuri şi pilde, dar mai avem şi adevărata Predanie a Bisericii, care ne vorbeşte foarte clar despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Înfricoşata Judecată.

Înainte de sfârşitul vieţii pământeşti, în lume vor fi tulburări, războaie, certuri între fraţi şi între oamenii de acelaş neam, foamete şi cutremure de pământ.

Oamenii vor fi chinuiţi de frică şi istoviţi de aşteptarea unor mari calamităţi. Şi aceea nu va mai fi viaţă, şi nici bucurie a vieţii, ci o chinuitoare stare de decădere dela viaţă. Iar decăderea aceasta va fi nu numai dela viaţă, ci şi dela credinţă, “şi Fiul Omului venind, găsi-va oare credinţă pre pământ”?

Oamenii vor deveni mândri, nemulţămitori, vor nega Legea lui Dumnezeu. Iar odată cu decăderea dela viaţă, va fi şi o sărăcire a vieţii morale.

Va fi o împuţinare a binelui şi o creştere răului.

Despre această vreme ne vorbeşte Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul, în a sa de Dumnezeu insuflată creaţie, numită Descoperirea sau Apocalipsa. El singur spune, că “era în Duh” atunci când o alcătuia: iar aceasta înseamnă, că singur Duhul Sfânt era în el, atunci când soarta Bisericii şi a întregii lumi i s-au descoperit lui în felurite chipuri şi pilde, şi de aceea ea se numeşte – Dumnezeiasca Descoperire.

Iar soarta Bisericii, Apocalipsa ne-o prezintă în chipul unei femei, care în acele vremuri se va ascunde în pustie: ea nu se va manifesta în viaţa socială. Aşa cum se întâmplă astăzi în Rusia.

Căci în viaţa socială, puterea va fi concentrată în mâinile unor anumite cercuri, care vor face posibilă apariţia antihristului.

Iar antihristul va fi un om şi nu un diavol întrupat.

“Anti” – înseamnă vechi, dar în acelaş timp înseamnă şi “în loc de” sau “împotrivă”.

Antihristul – este un om, care vrea să fie în locul lui Hristos, să-i ocupe locul Lui şi să aibă ceea ce trebuie să aibă Hristos: adică el vrea să aibă fascinaţia lui Hristos şi puterea asupra întregii lumi.

Şi antihristul va obţine această putere, mai înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El va mai avea şi un aghiotant – un vrăjitor, care cu puterea falselor sale minuni, va împlini voia antihristului şi îi va ucide pe oamenii care nu vor recunoaşte autoritatea lui. Dar înaintea pieirii antihristului, vor apărea doi drepţi, care îl vor demasca. Vrăjitorul îi va ucide pe dânşii şi trupurile lor vor sta trei zile neîngropate, şi întru acele zile va fi triumful maxim al antihristului şi al tuturor slugilor lui.

Şi deodată, cei doi drepţi vor învia, iar antihristul cu toate oştile lui vor fi în mare tulburare şi groază. Atunci şi antihristul fără de veste va cădea mort, ucis de puterea Duhului Sfânt.

Ce se ştie despre omul-antihrist?

Originea lui este necunoscută: tatăl său, nu ne este cunoscut cu desăvârşire, iar despre mama sa, se ştie, că este o ticăloasă, pretinsă fecioară. Ahtihristul va fi jidov, din seminţia lui Dan. Iar în acest sens, Sfinţii Părinţi văd un indiciu la proorocia Părintelui Iacov, care înainte de moartea sa, proorocind despre viitorul urmaşilor săi, în privinţa seminţiei lui Dan a spus, că el, între urmaşii săi va fi: “Un şarpe în cale, care va vătăma calul şi atunci călăreţul va cădea răpus”: ceea ce înseamnă, că el va acţiona cu viclenie şi răutate. Sfântul Apostol Pavel prezice, că mai înainte de sfârşitul lumii, mulţi dintre evrei se vor întoarce şi vor crede în Hristos. Şi Sfântul Apostol Ioan Bogoslovul ne vorbeşte în a sa Apocalipsă, despre mântuirea celor “o sută patru zeci şi patru de mii pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israel”, iar între pomenirea seminţiilor mântuite – seminţia lui Dan, lipseşte.

Antihristul va fi foarte inteligent şi înzestrat cu o deosebită iscusinţă în a se comporta şi a manipula cu oamenii. El va fi fermecător şi dezmierdător.

Iar asupra acestui subiect, foarte mult a lucrat filosoful Vladimir Soloviov. El a folosit toate materialele posibile, şi nu numai cele ale Sfinţilor Părinţi, dar şi cele musulmane, privitoare la această temă, încercând să închipuie venirea şi personalitatea antihristului. Şi până la urmă, el a reuşit să elaboreze un tablou convingător.

Dar până la venirea antihristului, în lume deja se pregăteşte posibilitatea apariţiei lui, adică: “taina fărădelegii se lucrează”. Iar puterile care fac posibilă apariţia sa, mai întâi de toate luptă împotriva autorităţii legitime a monarhiei. Sfântul Apostol Pavel spune, că antihristul nu va putea să apară, până nu va fi înlăturat “stăpânitorul”.

Sfântul Ioan-Gură-de-Aur ne tâlcuieşte, că stăpânitorul – înseamnă autoritatea legitimă şi blagocestivă. Iar o asemenea autoritate luptă împotriva răului, cu puterea autorităţii sale. Dar fiindcă “taina fărădelegii” se lucrează în lume, pentru aceasta ea luptă împotriva unei asemenea cucernice autorităţi. Ea îşi doreşte o asemenea autoritate, care să nu lupte împotriva răului, cu puterea autorităţii, ea vrea o autoritate a fărădelegii. Iar când “taina fărădelegii” va dobândi aceasta definitiv, atunci nimic nu va mai împiedica apariţia antihristului.

Antihristul fiind fermecător, inteligent, mângâitor – va fi şi milostiv. El va face milostenie şi fapte bune. Dar milostenia şi binele, el nu le va face de dragul milosteniei şi a binelui, dar pentru a-şi întări autoritatea. Iar atunci când el îşi va întări puterea autorităţii sale într-atât, încât toată lumea va fi la picoarele lui şi îl va recunoaşte, atunci el îşi va arată adevarăta sa faţă.

Capitală, el îşi va face în Ierusalim, deoarece aici Mântuitorul şi-a descoperit lumii Dumnezeieasca Sa învăţătură şi Personalitate, şi de aici toată lumea a fost chemată la veşnica fericire a mântuirii şi a binelui.

Dar lumea nu L-a primit pe Hristos, ci L-a răstignit în Ierusalim, iar în vremea antihristului, toată lumea îi va recunoaşte puterea autorităţii sale şi Ierusalimul va deveni capitala întregii lumi.

Dobândind culmea puterii, antihristul va cere tuturor oamenilor să recunoască, că el a dobândit ceea, ce nici odată vre-o altă putere pământească şi nimeni nu a mai putut dobândi, şi va cere să i se închine lui ca unei “fiinţe supereme”, ca unui dumnezeu.

Vladimir Soloviov, ne descrie foarte bine caracterul activităţii sale în calitate de “cârmuitor suprem”. El va împlini plăcerile tuturor, cu o singură condiţie – să-i recunosacă puterea supremei sale autorităţi. El va înlesni şi viaţa Bisericii, căci îi va îngădui săvârşirea slujbelor dumnezeieşti, îi va promite şi zidirea unor măreţe temple, însă acestea toate numai cu singura condiţie: de a-l recunoaşte şi de a i se închina lui ca unei “fiinţe supereme”.

Antihristul va avea o ură personală faţă de Hristos, căci va vedea în El un concurent şi de aceea îL va trata ca pe un vrăjmaş personal. El va trăi în această ură, şi îl va bucura foarte lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.

În vremea antihristului va fi o cădere masivă dela credinţă. Mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar pentru a se îndreptăţi vor argumenta cu strălucita bunăstare a Bisericii. Căutarea unui compromis – va fi starea sufletească caracteristică oamenilor acelor vremi. Sinceritatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta să-şi îndreptăţească căderea lor cu foarte multă subtilitate, iar răul mângâietor va întreţine o asemenea dispoziţie generală. Atunci în sufletele oamenilor va fi obişnuinţa îndepărtării dela adevăr şi dulceaţa compromisului şi a păcatului.

Antihristul toate le va îngădui oamenilor, numai ca ei “căzând să i se închine lui”.

Aceasta şi-a dorit-o nu numai diavolul, şi nici la oameni năzuinţa aceasta nu este o noutate: împăraţii romani de asemenea erau gata să le acorde creştinilor toată libertatea, numai ca ei să recunoască dumnezeirea lor şi supremaţia autorităţii lor dumnezeieşti. Şi ei îi munceau pe creştini numai pentru aceea, că rămâneau tari până la sfârşit în mărturisirea lor: “Domnului Dumnezeului tău să te închini, şi Lui Unuia să-I slujeşti”.

Toată lumea se va închina antihristului. Şi Sfântul Ioan Bogoslovul ne spune, că toţi cei ce i se vor închina lui, vor avea pe mâna dreaptă sau pe frunte un semn. Însă nu se ştie, dacă acesta va fi cu adevărat un semn aplicat peste trupul omului, sau este numai o expresie metaforică, o alegorie, despre faptul, că oamenii vor recunoaşte nevoia de a se închina antihristului şi că a lor voinţă, va fi cu desăvârşire subordonată lui. Iar noi am văzut deja, în multpătimitoarea noastră Patrie, cum numai cei fideli puterii şi cei care purtau semnul apartenenţei la această putere, puteau să se folosească de toate drepturile şi privelegiile, în timp ce restul rămâneau lipsiţi de orice drept.

Iar în vremea unei asemenea subordonări desăvârşite a voinţei şi conştiinţei întregii lumi antihristului, vor apărea şi cei doi drepţi, pomeniţi mai sus, care vor propovădui credinţa şi îl vor demasca pe antihrist fără de frică.

Dar cine sânt oare aceşti “doi martori”, “doi măslini” sau “două sfeşnice” – după cum îi numeşte Sfânta Scriptură?

După Predania Bisericii, aceştea sânt drepţii care nu au gustat moartea: Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie. Şi după Apocalipsă, aceşti drepţi care încă nu au gustat moartea, o vor gusta pentru numai trei zile, iar după cele trei zile se vor scula din morţi.

Moartea lor, va trezi antihristului şi slugilor lui o mare bucurie şi jubilare. Dar învierea lor, îi va arunca pe ei într-o şi mai mare tulburare şi groază.

Iată atunci va veni şi sfârşitul lumii.

Sfântul Apostol Petru zice, că prima lume, a fost creată din apă şi a pierit tot prin apă. Iar aici expresia “din apă” – înseamnă chipul haosului materiei, a masei fizice – dar a pierit “prin apa” potopului.

“Iar cerurile aceste de acum şi pământul cu al Aceluiaş cuvânt sânt puşi subt păstrare, păzinduse focului”. “Şi pământul şi cele de pre dânsul lucruri vor arde”.Toate stihiile se vor aprinde. Şi lumea aceasta de acum, va pieri într-o singură clipă. Într-o clipă totul se va schimba!

Şi se va arăta “semnul Fiului lui Dumnezeu” – semnul Crucii.

Atunci toată lumea, care de bună voie s-a supus antihristului, va “plânge” cu amar. Şi toate se vor sfârşi, pentru totdeauna. Antihristul este mort. S-a sfârşit cu împărăţia cea luptătoare împotriva lui Hristos. Iar odată cu sfârşitul a venit şi răspunderea. Răspundere înaintea adevăratului Dumnezeu.

Tot atuncea, din munţii Palestinei va apărea şi sicriul Legii. Sfântul Prooroc Ieremia l-a ascuns, împreună cu focul cel sfânt, într-o fântână adâncă. Iar când din fântâna aceea au scos apă – ea s-a aprins. Dar sicriul nu l-au găsit.

“Sfârşitul lumii” – nu înseamnă şi distrugerea lumii, ci numai schimbarea ei.

Toate se vor schimba deodată, într-o clipeală de ochi. Şi morţii vor învia cu trupuri noi: vor fi tot trupurile lor, dar înnoite, aşa cum a înviat şi Mântuitorul, cu al Său trup, pe care se puteau vedea urmele rănilor dela cuie şi suliţă, dar acum acest trup avea şi însuşiri noi, şi în acest sens, era un trup nou. Dar încă nu ne este clar, dacă acest nou trup va fi la fel cu trupul cel nou creat al lui Adam, sau acesta va fi un trup cu totul nou.

Va veni şi Domnul pe nor, în mare slavă. Dar cum Îl vom vedea? Cu ochii cei duhovniceşti. Chiar şi acum, în vremea noastră, oamenii cei drepţi la ieşirea sufletului lor, văd ceea ce nu pot vedea şi ceilaţi, care stau împrejurul muribundului.

Şi vor răsuna trâmbiţele cu glas mare şi cu putere! Ele voe răsuna în suflete şi în cugete. Şi deodată în cugetul omului, toate se vor lămuri. Sfântul Prooroc Daniil, vorbind despre Înfricoşata Judecată, ne spune, că la prestol va sta un Judecător Bătrân, vechi de zile, iar în faţa Sa va fi un râu de foc. Focul – este un element purificator. El arde păcatul. Şi amar omului aceluia, la care păcatul s-a transformat înt-o însuşire firească: atunci focul îl va arde şi pre însuşi omul acela!

Acel foc se va aprinde înlăuntrul omului: căci văzând Crucea, unii se vor bucura, iar alţii se vor tulbura de groază şi deznădejde.

Şi întru acest fel, deodată oamenii singuri se vor alege, aşa cum se arată în Sfânta Evanghelie despre Dreptul Judecător, că încă mai înainte de Judecată, unii vor sta de-a dreapta, iar alţii de-a stânga Lui: căci pe ei îi va despărţi propria lor conştiinţă lăuntrică. Însăşi starea lăuntrică a sufletului omului îl va arunca pe el înt-o parte sau în alta, la dreapta sau la stânga.

Şi cu cât mai conştiincios, şi mai insistent îl caută omul pe Dumnezeu în vremea vieţii sale, cu atât mai mare îi va fi şi bucuria lui, atunci când va auzi – “veniţi la Mine, blagosloviţii Tatălui Meu”. Şi dimpotrivă: aceleaşi cuvinte, vor chema foc şi groază asupra celor, care în vremea vieţii lor nu L-au voit pe El, care s-au ferit de El, care au luptat împotriva Lui şi L-au hulit!

Înfricoşata Judecată nu ştie de martori sau stenograme!

Toate sânt înregistrate în sufletele omeneşti, în “cărţile conştiinţei” şi aceste înregistrări, aceste “cărţi” se vor deschide la Judecată. Şi atunci toate vor fi clare tuturor, şi sie însuşi.

Şi vor merge unii spre bucuria cea veşnică, iar alţii spre groaza cea veşnică.

Iar atunci când se vor “deschide cărţile conştiinţei” – va deveni clar, că rădăcinile tuturor viciilor se află în sufletul omului. Iată, de pildă, beţivul sau curvarul: când moare trupul lui, cineva poate gândeşte, că odată cu trupul moare şi păcatul. Nu! Dacă sufletul avea o înclinaţie spre păcat şi sufletul lui se îndulcea de acel păcat, şi dacă sufletul nu s-a pocăit de acel păcat şi nu s-a eliberat de el, atunci sufletul acela se va înfăţoşa la Înfricoşata Judecată cu aceeaş poftă de păcat. Şi acea poftă, el nici odată nu o va putea satisface şi de aceea, în acest suflet va fi numai suferinţă şi ură. Iar pentru groaznicele chinuri în care se va afla, sufletul acesta îi va acuza şi îi va urî, pe toţi şi pe toate. Aceasta “va fi scrâşnirea dinţilor” neputincioasei răutăţi şi focul cel nestins al urii.

“Gheenna focului” – este focul lăuntric. “Aici va fi focul cel nestins şi scrâşnirea dinţilor”. Acesta este iadul – starea lăuntrică de iad.

A tradus din limba rusă, Dumitru Lăpuşneanu

din broşura dedicată canonizării Sfinţitului Ioan de Shanghai, noului făcător de minuni, editată de Eparhia Europei Occidentale a Bisericii Ruse din exil, la Villemoisson, Franţa, anul 1996.

Vineri 13 Februarie, 2010, Chişinău.

Link-uri asemanatoare:

- http://bisericaromanilor.blogspot.com/2012/02/infricosata-judecata-cuvant-al.html

Predică a Parintelui Cleopa Ilie la duminica lasatului sec de carne

(a Înfricoșatei Judecăți) Despre înfricoșata Judecată de apoi
 
Pentru că noi toţi trebuie să ne înfățișam înaintea Judecății lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10)

Astăzi am auzit toți cei de față cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoșata Judecată de apoi. Să știți că nici un lucru de la întemeierea lumii și până la sfârșitul veacurilor nu este mai înfricoșat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu de-amănuntul despre acea prea înfricoșată venire a Domnului, când va judeca toate neamurile pământului de la Adam și până la sfârșitul lumii. Noi, fiind prea neputincioși și nepricepuți, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă și înfricoșătoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie și din cele ce arată dumnezeieasca Scriptură, precum și din învățăturile Sfinţilor Părinți despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici câteva învățături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Şi vom arăta mai întâi cu mărturii din Sfânta Scriptură, în ce chip va veni Domnul și care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trâmbițele cele cerești. Acest adevăr ni-l arată Mântuitorul, zicând: Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbița (Matei 24, 31). De aceea și Sfântul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecății de apoi "ziua trâmbiței și a strigării" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morților și glasul trâmbiței cerești, zice: Deodată, într-o clipeală de ochi, la trâmbița cea de apoi; căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioşi. Şi în alt loc, arătând că trâmbițele vor însoți pe Domnul la Judecată, zice că: Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, arătând tăria glasului și puterea acelor trâmbițe care vor anunța venirea Domnului, zice: "Înfricoșat este glasul trâmbițelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi și vor sfărâma porți de aramă și vor dezlega și vor risipi legăturile morții".

Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trâmbițelor, va fi învierea morților. Dar oare, frații mei, în ce fel vor fi trupurile drepților și ale păcătoșilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia așa cum le punem noi în sicrie și în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepților, în vremea Judecății de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al ușurimii, al subţirătăţii și al nepătimirii. Deci fiecare trup al celor drepți, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum și Însuși Stăpânul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci drepții vor străluci ca soarele întru Împărăția Tatălui lor (Matei 13, 43).

Prea minunată va fi atunci acea ușurime și lesne mișcare a trupurilor drepților încât să poată umbla în fiecare parte a lumii după voia lor, fiindcă nici o întârziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arată și înțeleptul Solomon care zice: Ca niște scântei care se lasă pe miriște așa vor fi (Înțelepciunea lui Solomon 3, 7) căci scânteile când sunt purtate de vânt, pretutindeni cu mare ușurință se răspândesc. Trupurile drepților vor avea și subţirătate, încât cu toată înlesnirea să poată trece prin celelalte materii. Aşa a trecut trupul Stăpânului nostru Iisus Hristos după înviere, prin acea piatră mare care zăcea deasupra mormântului, fără a rupe peceţile și a intrat prin ușile încuiate în casa în care erau ucenicii adunați de frica iudeilor, ca un duh preasubţire care nici în ziduri nu se ține, nici în uși nu se împiedică.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfântul Apostol Pavel zice: Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune (I Corinteni 15, 42). Iată darul nepătimirii. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii. Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul ușurimii. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iată darul subţirătăţii.

Să arătăm pe scurt şi în ce fel vor fi trupurile înviate ale celor păcătoși osândiți la muncă veșnică. Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoși de trupurile luminate ale drepților şi sfinţilor lui Dumnezeu. Fiindcă în loc de strălucire, se vor îmbrăca cu adânc de întuneric care va fi asemenea cu prea adâncul întuneric al iadului. În loc de frumusețe, trupurile păcătoșilor vor avea urâciune plină de scârbă. În locul ușurimii trupurilor drepților, trupurile păcătoșilor vor fi prea grele şi greu de mișcat, ca să nu urmeze cu osârdie dumnezeieştile porunci. Căci singure trupurile acestea ale păcătoșilor vor fi spre muncă veșnică şi fără sfârșit.

Iubiți credincioși,

Ce alte semne vor urma înaintea venirii Domnului la judecată? Citim în Sfânta Evanghelie că atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, după înțelesul Sfinţilor Părinți este Crucea lui Hristos pe care şi-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic că îndată ce se va arăta Crucea pe cer, se va însemna cu acest semn fruntea tuturor drepților (Apocalipsa 7, 3). Văzând semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plânge toate neamurile pământului (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plânge la arătarea ei toate neamurile pământului? Vor plânge atunci toate popoarele pentru că vor cunoaște al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plânge toți care nu au cinstit Sfânta şi de viață făcătoare Cruce, altarul cel preasfințit cu Sângele lui Hristos şi semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci păgânii, necredincioșii şi sectanții care n-au cinstit Sfânta Cruce şi nu s-au închinat semnului Fiului Omului?

După arătarea Sfintei Cruci pe cer, la înfricoșata Judecată va veni Iisus Hristos întru slavă şi putere, cum spune în dumnezeieasca Evanghelie: Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30).

Iată şi câteva prealuminate mărturii care ne arată slava cea negrăită cu care va veni Domnul la înfricoșata Judecată. Sfântul prooroc David, zice: Foc înaintea Lui va merge şi cu văpaia va arde împrejur pe vrăjmașii Lui (Psalm 49, 4). Şi iarăși: Luminat-au fulgerele Lui lumea, văzut-a şi s-a cutremurat pământul; munții ca ceara s-au topit de fața Domnului, de faţa Domnului a tot pământul; vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre înfricoșata venire a Domnului, zice: Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănțuie cu fierbințeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulți vor fi cei care vor cădea de bătaia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar lângă înfricoșatul scaun cel de văpaie al Domnului va sta Preasfânta şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preaveşnicului Împărat, după cum este scris: De fată a stat împărăteasa de-a dreapta Ta... (Psalm 44, 11).

Înaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai întâi stătători, iar după aceștia stăpîniile, începătoriile şi înaintea lor Arhanghelul Mihail, încins cu sabie de văpaie şi strălucind ca un fulger şi ca un mai mare ostaș al marelui Împărat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii şi mulțimea cea fără de număr a Îngerilor şi Sfinţilor, cu săbii cu două tăișuri în mâinile lor, ca să răzbune pe neamuri şi să pedepsească pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea să stea atunci înaintea Judecătorului Celui Preaînfricoşător şi nemitarnic?! Acestea le-a cugetat şi Proorocul Isaia, care zice: Intrați în crăpăturile stâncilor şi vă ascundeți în pulbere de la înfricoșata față a Domnului şi de la strălucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfântul Evanghelist Matei spune următoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Şi iarăși zice: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfântul Evanghelist Luca, de asemenea Îl arată venind pe nori cu putere şi cu slavă multă (Luca 21, 27).

După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face în văzduh, deasupra văii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile şi limbile, de la primul Adam până la ultimul om. Apoi îi va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga (Matei 25, 32-33). După această veșnică despărțire a celor buni de cei răi, va începe judecata cea mare.

Dar cine ne va pârâ atunci în fața Dreptului judecător? Însăși faptele noastre rele pe care le-am făcut şi nu ne-am pocăit. Apoi ne vor osândi duhovnicii, cărora nu ne-am spovedit de toate păcatele, nici am făcut canon pentru ele. Apoi ne vor osândi îngerii care ne-au fost păzitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osândi şi îngerii care au scris toate faptele noastre din copilărie. Dar cel mai mare pârâș care ne va pârâ şi ne va cere pedeapsă şi osânda veșnică de la Dumnezeu în ziua cea mare a Judecății de apoi, va fi diavolul pe care noi acum îl ascultăm şi facem voile lui şi nu ne pocăim în fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci dacă ne va găsi moartea şi judecata nespovediţi şi nepocăiți? Ce ne va folosi atunci viața aceasta amăgitoare şi trecătoare în care acum ne desfătăm? Că ne legăm cu inima de ea şi de grijile veacului de acum, încât uităm de moartea care vine şi de osânda cea veșnică care ne așteaptă în ziua cea mare a Judecații de apoi. Vedeţi, frații mei, cum toți murim şi nimeni din oameni nu rămâne pe acest pământ, oricine ar fi el. Vedeţi că cel ce moare, de față fiind noi, i se leagă limba, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se oprește graiul, când vede pe dumnezeieștii îngeri cum cheamă sufletul din trup! Atunci măcar împărat de ar fi, măcar slugă, măcar stăpânitor a toată lumea, tot se cutremură, se tulbură, se înspăimântează, văzând puteri înfricoșate, văzând chipuri străine, văzând fețe aspre şi posomorâte, văzând rânduielile îngerești pe care niciodată nu le-a mai văzut.

Atunci luând îngerii sufletul prin văzduh, îl duc la judecată, întru care stau începătoriile, stăpîniile şi țiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pârâșii noștri cei amari, vameșii cei cumpliți, şi luătorii de seamă şi îngerii în văzduh întâmpinându-l, cer seama şi îl socotesc şi îi aduc înainte păcatele lui şi zapisele lui cele din tinerețe, cele din bătrânețe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin lucru, cele prin gânduri şi cele prin aduceri aminte. Multă este frica acolo, mare este cutremurul ticălosului suflet atunci, care pătimește de la mulțimea milioanelor de diavoli.

Iubiţi credincioşi,

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai înfricoșătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbește despre sfârșitul lumii care este tot mai apropiat şi de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor şi a îngerilor răi. Aceasta este a treia şi ultima Duminică pregătitoare pentru Sfântul şi marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfârșitul veacurilor, de Judecată, de osânda veșnică a păcătoșilor şi de răsplătirea drepților în Împărăția Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfântului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căință de păcatele sale şi va primi cu mare evlavie Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Iată folosul acestei Duminici.

Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost şi Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-ați dat să beau; străin am fost şi M-ați primit; gol am fost şi M-ați îmbrăcat, bolnav am fost şi M-ați cercetat; în temniță am fost şi ați venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-aceștia ai mei prea mici, Mie Mi-ați făcut (Matei 25, 34-40).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă putere are la Dumnezeu milostenia şi iubirea aproapelui? Vedeţi că milostenia se laudă asupra judecăţii? Vedeţi că cine face milostenie la săracii suferinzi, atît materială pentru trup, cît şi spirituală pentru suflet, acela se mîntuieşte cel mai uşor? Vedeţi că mai mare decît toate faptele bune este dragostea şi fiica ei milostenia? De aceea vă îndemn ca pe aceasta s-o iubiţi, pe aceasta s-o lucraţi mai mult decît pe toate celelalte, mai ales în sfintele posturi, şi veţi avea răsplată veşnică în ceruri.

Auziţi ce zice Dreptul Judecător şi celor zgîrciţi şi răi de la stînga Sa, care nu fac milostenie în viaţă: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui, căci flămînd am fost şi nu Mi-aţi dat să mănînc... (Matei 25, 41-45). Vedeţi ce mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni.

Să ne ferească Dumnezeu de acest cumplit păcat. Iar noi să începem Sfîntul Post chiar de astăzi, lăsînd sec de carne. Apoi să ne împăcăm cu toţi ai noştri, să postim, să ne rugăm şi să facem milostenie şi orice faptă bună, după putere.

De vom face aşa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Învierea Domnului, iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicîndu-ne cu dulce glas: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită pentru voi de la întemeierea lumii.
Amin.

Predică în Duminica Fiului Risipitor (Despre pocăinţă) - Sf.IGNATIE BRIANCIANINOV

11. „Un om avea doi fii.
12. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
13. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
14. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
15. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
16. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
17. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
20. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
21. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
23. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
24. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
25. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
26. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
27. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
28. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
29. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
30. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
31. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”.
(Luca 15, 11-32)


 

Iubiţi fraţi! 

Sfânta Biserică, această maică iubitoare de fii a credincioşilor, care i-a născut întru mântuire şi ia asupra sa toate grijile ca fiii săi să nu rămână lipsiţi de moştenirea lor - Cerul, pregătindu-i de săvârşirea cu izbândă a nevoinţei care vine a sfintelor Păresimi, a rânduit astăzi să se citească la Dumnezeiasca Liturghie pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre fiul risipitor.

În ce stă nevoinţa sfintelor Păresimi? Ea este nevoinţa pocăinţei, în zilele de faţă ne aflăm înaintea unui răstimp care este afierosit cu precădere pocăinţei, stăm ca şi cum am fi la uşa lui şi cântăm cântarea plină de umilinţă: Uşile pocăinţei deschide-ne nouă, Dătătorule de viaţă! 

 Ce ne descoperă cel mai mult pilda Domnului nostru pe care am ascultat-o în Evanghelia de astăzi? Ea ne descoperă neurmata, nesfârşita milostivire a Tatălui Ceresc faţă de păcătoşii care aduc prinos de pocăinţă. Bucurie se face în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 7), le-a vestit Domnul oamenilor, chemându-i la pocăinţă - şi ca spusele Lui să se întipărească mai adânc în inimile ascultătorilor, a binevoit să adauge la ele o pildă.

Un oarecare om bogat, ne povesteşte pilda evanghelică, avea doi fii. Cel mai tânăr şi-a rugat tatăl să îi dea partea lui de moştenire. Tatăl a împlinit rugămintea mezinului. După ce au trecut câteva zile, acesta, luându-şi averea, a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a cheltuit tot avutul în desfrânări. După ce a risipit totul, în ţara aceea a venit o vreme de foamete. Fiul bogatului nu numai că a început să aibă greutăţi, ci a ajuns chiar într-o stare cu totul jalnică. Aflat în asemenea strâmtorare, s-a lipit de unul dintre oamenii locului, iar acela l-a trimis pe câmp să-i pască porcii. Nefericitul, chinuit de foame, ar fi fost bucuros să-şi umple burta cu mâncarea cât se poate de grosolană cu care se hrăneau porcii! Lucrul acesta însă nu a fost cu putinţă. În starea aceasta aflându-se, până la urmă şi-a venit în fire şi, amintindu-şi de belşugul ce umplea casa părintească, s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său. În cugetul său se pregătise deja, pentru a-şi pleca tatăl spre milostivire, să-şi recunoască păcatul, să-şi recunoască nevrednicia şi să ceară cu smerenie să fie primit nu în familia tatălui, ci în ceata robilor şi slugilor acestuia. Cu această aşezare a inimii, fiul cel mic a purces la drum. Era încă departe de casa părintească atunci când tatăl l-a văzut - l-a văzut şi i s-a făcut milă de el: a ieşit alergând în întâmpinarea lui, s-a aruncat de gâtul lui, a început să îl sărute. Când fiul a rostit mărturisirea şi rugămintea pe care şi le pregătise dinainte, tatăl a poruncit robilor: 

„Aduceţi haina cea mai bună, îmbrăcaţi-l în ea, puneţi inel în degetul lui şi încălţări în picioarele lui. Aduceţi şi junghiaţi viţelul îngrăşat: o să mâncăm şi o să ne veselim. Acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat!”. 

Fiul cel mare, care fusese totdeauna supus voinţei tatălui, s-a întors acasă în timpul ospăţului. I s-a părut ciudată purtarea tatălui faţă de mezin - dar tatăl, însufleţit de dreptatea dragostei, înaintea căreia orice altă dreptate este sărăcăcioasă, nimicnică, i-a răspuns: 

„Fiule! Tu eşti întotdeauna cu mine, şi tot ce e al meu este şi al tău; s-ar fi cuvenit să te bucuri şi să te veseleşti, căci fratele tău a fost mort şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat!” (Luca 15, 11-32).

Potrivit tâlcuirii Sfinţilor Părinţi[12], fiul cel mic poate fi înţeles ca închipuire atât a întregului neam omenesc, cât şi a fiecărui păcătos în parte. Partea de moştenire ce i se cuvenea sunt darurile lui Dumnezeu, de care este preaplin fiecare om şi mai ales creştinul. Cele mai mari dintre darurile lui Dumnezeu sunt mintea şi inima, dar mai cu seamă harul Sfântului Duh, dăruit fiecărui creştin. 

Pretinderea părţii de moştenire pentru a o cheltui după bunul plac e năzuinţa omului de a lepăda supunerea faţă de Dumnezeu şi a urma propriilor gânduri şi dorinţe, învoirea tatălui la cererea mezinului arată că Dumnezeu l-a cinstit pe om cu voie de sine stăpânitoare în întrebuinţarea darurilor Sale. Ţara îndepărtată e viaţa păcătoasă, ce ne îndepărtează şi ne înstrăinează de Dumnezeu. Cheltuirea avuţiei e istovirea puterilor minţii, inimii şi trupului, dar mai ales jignirea şi alungarea Sfântului Duh prin faptele păcătoase. Sărăcia mezinului este pustietatea sufletească ce ia naştere din viaţa păcătoasă. Locuitorii statornici ai acelei ţări îndepărtate sunt stăpânitorii întunericului acestui veac, duhurile căzute, ce sunt nestrămutate în căderea lor, în înstrăinarea lor de Dumnezeu: înrâuririi lor i se supune păcătosul. Turma dobitoacelor necurate închipuie gândurile şi simţămintele păcătoase, ce rătăcesc în sufletul păcătosului şi pasc pe pajiştile lui; ele sunt urmarea de neînlăturat a lucrării păcătoase, în zadar ar vrea omul să înăbuşe acest gânduri şi simţăminte prin împlinirea lor: ele sunt de neîmplinit! Însă nici împlinirea pe cât e cu putinţă a gândurilor şi visărilor pătimaşe nu le nimiceşte, ci le stârneşte cu îndoită putere. Omul este făcut pentru Cer: numai adevăratul bine îi poate fi hrană îndestulătoare şi de viaţă dătătoare. Răul, atrăgând la sine şi amăgind gustul inimii, care este vătămat de cădere, este în stare doar să arunce în neorânduială însuşirile omeneşti.

Cumplită este pustietatea sufletească pe care o pricinuieşte viaţa păcătoasă, de neîndurat chinul adus de gândurile şi de simţămintele pătimaşe, păcătoase, atunci când ele colcăie ca nişte viermi în suflet, când sfâşie sufletul care li s-a supus, sufletul pe care-l stăpânesc cu silnicie! Nu rareori păcătosul, chinuit de gânduri amarnice, visări şi pofte cu neputinţă de împlinit, ajunge la deznădejde; nu rareori încearcă să-şi ia viaţa - şi pe cea vremelnică, şi pe cea veşnică. Fericit păcătosul care în acea vreme de restrişte îşi va veni în fire şi îşi va aminti neţărmurita dragoste a Tatălui Ceresc, îşi va aminti nemăsurata bogăţie duhovnicească de care este plină din belşug casa Tatălui Ceresc - Sfânta Biserică. Fericit păcătosul care, înspăimântându-se de păcătoşenia sa, va voi să se izbăvească prin pocăinţă de greutatea ei care îl striveşte.

Din pilda evanghelică învăţăm că pentru o pocăinţă reuşită şi rodnică, din partea omului este neapărată nevoie de vederea păcatului propriu, recunoaşterea lui, părerea de rău pentru el, mărturisirea lui. Pe cel ce se întoarce la Dumnezeu cu o asemenea aşezare a inimii, Dumnezeu îl vede încă departe fiind el: îl vede şi Se grăbeşte să-l întâmpine, îl îmbrăţişează, îl sărută cu harul Său.

Numai ce a rostit mărturisirea păcatului său cel ce se pocăieşte, că Domnul Cel milostiv porunceşte robilor - slujitorilor altarului şi sfinţilor îngeri - să îl îmbrace în sfânta haină a neprihănirii, să pună în mâna lui inel - mărturie a unirii lui reînnoite cu Biserica pământească şi cerească, să pună în picioarele lui încălţări, ca lucrarea lui să fie păzită de spinii cei duhovniceşti prin rânduielile cele temeinice - asta înseamnă încălţările - ale poruncilor lui Hristos. 

Ca împlinire a lucrării dragostei, pentru fiul reîntors se întinde masa dragostei, la care se junghie viţelul îngrăşat. Această masă închipuie masa bisericească, la care păcătosului care s-a împăcat cu Dumnezeu i se îmbie mâncare şi băutură duhovnicească, nestricăcioasă: Hristos, Cel de multă vreme făgăduit omenirii, pregătit de negrăita milostivire a lui Dumnezeu pentru omenirea căzută chiar din clipa căderii ei.

Pilda evanghelică este învăţătură dumnezeiască! Ea e adâncă şi înaltă, în ciuda neobişnuitei simplităţi a cuvântului omenesc în care a binevoit a se înveşmânta Cuvântul lui Dumnezeu! Cu minunată înţelepciune a rânduit Sfânta Biserică să se citească înaintea a tot poporul această pildă înainte de începutul Postului Mare. Ce veste poate fi mai mângâietoare pentru păcătosul ce stă descumpănit în faţa uşilor pocăinţei, dacă nu vestea despre nesfârşita şi negrăita milostivire a Tatălui Ceresc faţă de păcătoşii care se pocăiesc? Această milostivire este atât de mare încât i-a uluit chiar şi pe sfinţii îngeri - fiii întâi-născuţi ai Tatălui Ceresc, ce niciodată n-au călcat nici măcar una singură dintre poruncile Lui. Cu minţile lor luminate şi înalte ei n-au putut, totuşi, pricepe neurmata milostivire dumnezeiască faţă de neamul omenesc. Ei aveau nevoie în această privinţă de o descoperire de Sus, şi din descoperirea de Sus au învăţat că se cuvine lor să se bucure şi să se veselească, pentru că fratele lor mai mic - neamul omenesc - mort era, şi a înviat; pierdut era, şi s-a aflat prin mijlocirea Răscumpărătorului. Bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu chiar şi pentru un singur păcătos care se pocăieste.

Iubiţi fraţi! 

Să întrebuinţăm potrivit menirii ei vremea pe care Sfânta Biserică a rânduit-o ca să ne pregătim de nevoinţele sfintelor Păresimi! S-o întrebuinţăm spre a ne umple mintea şi inima de marea milostivire a lui Dumnezeu faţă de oameni îndeobşte şi faţă de fiecare om în parte care doreşte să se împace cu Dumnezeu şi să ajungă la unirea cu El prin mijlocirea adevăratei pocăinţe. Să dea Dumnezeu să ne hotărâm soarta veşnică spre mântuirea şi bucuria noastră, ca veselia noastră să fie nesfârşită, întru unire cu bucuria sfinţilor îngeri ai lui Dumnezeu, ca bucuria cea de obşte a oamenilor şi îngerilor să se împlinească şi desăvârşească întru desăvârşirea voii Tatălui Ceresc! Că nu este voia înaintea Tatălui Ceresc să piară unul dintr-aceşti mici (Matei 18, 14) oameni, micşoraţi şi înjosiţi de păcat. Amin.

(din Predici la Triod si Penticostar - Sf.Ignatie Briancianinov)