DIN ERORILE CATOLICISMULUI

Vă prezentăm o lucrare a Pr. Evloghie Prisecaru editată de către Spudon Publishing Thessalonika - Greece în anul 2006 - "ALTFEL DESPRE CATOLICISM sau DIN ERORILE CATOLICISMULUI". În această lucrare sunt relevate diferenţele dintre catolicism şi ortodoxie precum şi puncte de vedere ale autorului în legătură cu erorile dogmatice ale credinţei catolice. Lucrarea va fi prezentată pe acest blog în mai multe părţi, urmând ca dumneavoastră să vă spuneţi părerea în mod civilizat la secţiunea comentarii care va ramane deschisă pentru această postare. Comentariile care contin limbaj ori expunere neadecvata, ofensatoare sau calomnioasa, precum si comentariile care nu fac referire la subiectul articolului respectiv nu vor fi afisate.

PARTEA a II-a

DIN ERORILE CATOLICISMULUI

Nu există ,,ramuri-ramificaţii" ale Bisericii Apostolice

Dilema Vaticanului

Orice analist avizat şi sincer, dar mai ales aparţinând Bisericii celei dreptmăritoare, poate observa un fapt pe cât de evident, pe atât de caracteristic pentru ideologia şi politica pe care o desfăşoară Vaticanul şi biserica Romei. Anume că, mai ales dupa Conciliul Vatican II, teologia romano-catolică se prezintă din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca păstrătoarea, îmbogăţitoarea Tradiţiei Ortodoxe Răsăritene, cu singura deosebire că romano-catolicii s-au manifestat în alt spaţiu geografic şi cultural; în plus, cu câteva excepţii care îşi vor găsi cât de curând o rezolvare facilă, esenţa teologiei lor şi scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe. Această teorie a aşa numitelor ,,biserici-surori" este bazată pe recunoaşterea de către teologii ecumenişti a succesiunii apostolice, a tainelor şi a existenţei harului Mântuitor şi sfinţitor în biserica Romei, dacă nu în plinătatea lui, măcar într-o măsură mai mică decât în Biserica Ortodoxă. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearcă s-o impună, în ciuda nenumăratelor dovezi din întreaga tradiţie a Bisericii dreptmăritoare dar şi a faptelor concrete promovate de politica de dominaţie universală a Vaticanului. Realitatea este cu totul alta decât încearcă să o acrediteze teologii ecumenişti; aceştia nu îşi găsesc nici o susţinere în Tradiţia Bisericii Ortodoxe şi nici în Sfânta Scriptură. Sfinţii Părinţi nu au vorbit niciodată nici de ,,teoria ramificaţiilor" (anume că diversele confesiuni creştine ar fi ramurile unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) şi nici nu au pomenit de recunoaşterea succesiunii apostolice la romano-catolici. Succesiunea apostolică presupune, inainte de toate, succesiunea în adevăr şi nu doar o succesiune formală, istorică, a unei înlănţuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoaşterea succesiunii apostolice este o eroare dogmatică şi canonică grosolană, dacă ea se face fără ca o anume grupare eterodoxă să revină la Ortodoxie. Iată opinia reputatului canonist român, părintele profesor Liviu Stan, într-un articol al său consacrat tocmai succesiunii apostolice: ,,Este greu să se găsească în scrierile Sfinţilor Părinţi ceva care să infirme (...) paralelismul între succesiunea apostolică sacramentală şi aceea în credinţă a episcopatului sau, mai bine zis, a preoţiei în totalitatea ei. De altfel, atitudinea vechii Biserici în chestiunea întreruperii succesiunii apostolice sacramentale prin căderea din credinţă, adică prin ruperea succesiunii în credinţă, este exprimată şi în hotărârile canonice ale Bisericii şi anume în canoanele 46, 47, 68 apostolice; 7. II ec; 95 Trulan, etc. care prevăd rebotezarea ereticilor şi hirotonirea din nou a clericilor acestora, de orice grad - episcopi, prezbiteri sau diaconi".

,,De altfel, cum s-ar putea imagina o succesiune sacramentală fără una de credinţă? A admite aşa ceva, nu înseamnă oare a ne închipui sau a ne face iluzia că Mântuitorul ar îngădui ca prin pute­rea harului Sfinţitor, prin puterea preoţiei să se întărească şi să se raspândească rătăcirile, ereziile? Ar fi însă cu neputinţă să se conceapă că harul preoţiei ar avea şi destinaţia de a servi şi minciuna sau rătăcirea, nu numai adevărul, şi că Mântuitorul ar îngădui să fie pus acest har în slujba celor care năruiesc, iar nu zidesc Biserica? Este evident că harul preoţiei nu poate fi folosit împotriva credinţei sau în slujba necredinţei. De aceea el nu poate să existe la eretici, căci prezenţa lui la aceştia, ar însemna binecuvantarea păcatului, sfinţirea sau consacrarea lui. Ca urmare, în nici un chip succesiunea sacramentală nu poate exista fara succesiunea în credinţă".

Recomandăm cu caldură acest articol al Pr. prof. Liviu Stan, în care acesta, cu puterea argumentaţiei bazate pe cuvântul Sfinţilor Părinţi şi pe deciziile Sinoadelor ecumenice şi sinoadelor locale, arată fără putinţă de tăgadă că: ,,Trebuie să se conceadă că Biserica Ortodoxă nu este îndreptăţită să admită validitatea tainelor unei alte Biserici sau grupări religioase creştine, şi deci nici existenţa succesiunii apostolice în vreuna din acestea, decât dacă, fie respectivele, fie oarecare membri ai lor, ar cere să stabilească intercomuniune în sacris cu ea, sau să fie primiţi în Ortodoxie" (articolul se numeste ,,Succesiunea apostolică" şi a apărut în revista ,,Studii Teologice" nr.5-6/1955).

Acestea fiind spuse, vom constata, examinând cu atenţie declaraţiile şi manifestările romano-catolicilor, că ei promovează nu numai inovaţii periculoase în aşa-zisa lor ,,Liturghie" dar şi adoptă iniţiative demne de a genera un râs gene­ral. În spatele declaraţiilor lor prieteneşti se regăsesc aceleaşi ambiţii politice lumeşti ca şi în trecut. De aceea, în ciuda declaraţiilor lor de iubire faţă de Tradiţia Ortodoxă (ca în bulele papale ,,Tertio Milenio Adveniente" şi ,,Orientate Lumen"), trecerea la dreapta credinţă a acelora care se declara cu tărie prietenii Ortodoxiei în mai toate întâlnirile ecumenice, nu se produce.

Mulţi din studenţii noştri studiază la Universităţi apusene romano-catolice sau protestante. Strategia romano-catolicilor este veche şi binecunoscută din istorie. Spre exemplu, daca ne aplecăm asupra istoriei uniatismului românesc, dar şi asupra acestui fenomen al uniaţiei din alte ţări constatăm că teologii romano-catolici nu vor fi niciodată de acord dacă un student ortodox, ce învaţă într-o universitate apuseană, le-ar cere, spre exemplu, să treaca la Ortodoxie. Ei însa spera ca acel student, odată întors în ţara sa, mult mai lax şi mai tolerant în ceea ce priveşte acrivia dogmelor şi canoanelor ortodoxe, să accepte la momentul potrivit actul uniaţiei cu Roma ca pe ceva uşor de înfăptuit şi ca pe o normalitate. Aşa s-a întâmplat şi în veacul al XVII lea cu primul episcop român unit, Atanasie Anghel (1698-1701); el a urmat seminarul teologic calvin din Ciugud-Alba şi a izbutit să câştige prin importante sume de bani bunăvoinţa guvernatorului Transilvaniei şi a altor dregători, iar în septembrie 1697 a plecat în Ţara Românească, pentru ca să primească, potrivit vechiului obicei, darul arhieriei. Se pare că la Bucureşti se cunoşteau intenţiile catolicilor de a atrage pe români şi ca noul candidat - tânăr şi fără multă învăţătură - nu prezenta prea multă încredere. De aceea a fost ţinut la Bucureşti vreo patru luni, pentru a i se completa învăţătura şi a fi întărit în Ortodoxie. Desigur că influenţa dogmatică eterodoxă primită anterior, relativismul său dogmatic şi slăbiciunea sa personală au avut ultimul cuvant în deciziile sale.

După semnarea unirii cu Roma, toate promisiunile catolicilor de a uşura existenţa credincioşilor noii Biserici unite şi de a avea reprezentare politică, s-au prabuşit. În plus, în documentul de unire semnat de preoţii ortodocşi la 7 octombrie 1698 se stipula că românii aparţinând Bisericii Unite cu Roma işi vor păstra neatinse sărbătorile, calendarul şi Liturghia lor. Ei trebuiau doar să facă ascultare de papă. Noua Biserică Unită cu Roma a obţinut unele drepturi prin edictele date de împăratul Leopold, în februarie 1699 şi martie 1701. Dar nici unul din aceste privilegii obţinute pe hârtie nu s-a transpus în practică. Drepturile promise s-au dovedit minciuni grosolane, care au generat mai târziu tensiuni sociale şi multă vărsare de sânge pe tot parcursul secolului al XVIII lea. Astfel, interesul prea mare manifestat de către ierarhie şi cler pentru avantaje materiale şi drepturi sociale, primând faţă de pastrarea credinţei, a condus la apostazie, cum de atatea ori s-a întâmplat în istorie. Slujbele bisericeşti ale uniţilor au devenit, pas cu pas, din ce în ce mai asemănătoare cu cele ale romano-catolicilor. S-a arătat astfel încă o dată că puritatea credinţei şi apararea ei sunt mult mai importante decât obţinerea unor avantaje lumeşti, fiind ele chiar şi drepturi sociale şi politice. În Transilvania, uniatismul a adus numai ură, sânge şi dezbinare între cei care au ramas fideli credinţei strămoşeşti şi cei care au aderat la biserica unită. Mai mult, chiar ierarhii uniţi n-au fost întotdeauna ascultaţi de către Roma; să ne amintim doar de cazul ierarhului unit Inochentie Micu Klein, care a murit în mizerie şi dispreţ în Italia, cerşind drepturile sociale mult-promise pentru noua biserică unită. În 1761, generalul armatei austriece imperiale, Adolf von Bukow, a distrus cu tunurile în Ardeal - fiind trimis în misiune de împărăteasa Maria Tereza - peste 140 mănăstiri şi biserici ortodoxe, care refuzau să renunţe la Ortodoxie.

Iată câteva doar din metodele ,,creştine" folosite de catolici pentru a-şi extinde dominaţia geografică pe orizontală. Ca să nu mai vorbim de nenumarate alte exemple asemănătoare găsite în istoria altor naţii: cruciadele sângeroase care au culminat cu căderea Constantinopolului sub cruciaţi, în 1204 şi slăbirea iremediabilă a puterii militare a Bizanţului, confruntat cu ameninţarea turcească - în această cruciadă a IV a, armatele apusene au profanat şi distrus biserici si catedrale, au jefuit şi în străinat odoare şi multe sfinte moaşte din locaşurile sfinte ale Constantinopolu­lui. Alt fapt s-a petrecut în istoria Georgiei Evului Mediu: în secolul al XIII-lea, regina Rusudan a Georgiei a cerut ajutor din Occident contra invaziei mongole. Ea a scris chiar şi papei din Roma, cerând un minim ajutor militar. Şi care a fost răspunsul papei? Papa a trimis reginei un ajutor imediat: cinci misionari romano-catolici.

Apare însă imediat şi întrebarea firească: cum se mai pot declara romano-catolicii prietenii şi fraţii Ortodoxiei, cand ei şi acum încurajează şi-şi întăresc prozelitismul în ţările ortodoxe ale Europei răsăritene? Să ne amintim doar Colegiile din Roma, deschise pentru greci sau pentru români, cu scopul declarat ,,să constituie pepiniere pentru viitorii apostoli ai acestor popoare" (1). Se găsesc de asemenea în Roma şi alte institute făcute pentru a susţine o intensă propagandă catolică în rândul popoarelor din Orient: ,,Institutum Pontificium Orientale" (din 1917), ,,Institutul Biblic Pontifical" (pentru promovarea uniatismului prin studii si publicatii). Din 1921 functionează la Roma un institut special pentru ruşi, numit ,,Russicum", şi in 1937 la Roma s-a desfăşurat primul ,,Congres Internaţional pentru Orientul Creştin" (1).

(1)     Istorie Bisericească Universală, vol.II, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 1993.

ALTFEL DESPRE CATOLICISM sau DIN ERORILE CATOLICISMULUI

Vă prezentăm o lucrare a Pr. Evloghie Prisecaru editată de către Spudon Publishing Thessalonika - Greece în anul 2006 - "ALTFEL DESPRE CATOLICISM sau DIN ERORILE CATOLICISMULUI". În această lucrare sunt relevate diferenţele dintre catolicism şi ortodoxie precum şi puncte de vedere ale autorului în legătură cu erorile dogmatice ale credinţei catolice. Lucrarea va fi prezentată pe acest blog în mai multe părţi, urmând ca dumneavoastră să vă spuneţi părerea în mod civilizat la secţiunea comentarii care va ramane deschisă pentru această postare. Comentariile care contin limbaj ori expunere neadecvata, ofensatoare sau calomnioasa, precum si comentariile care nu fac referire la subiectul articolului respectiv nu vor fi afisate.

 

PARTEA a-Ia

 Cuvant inainte

 Despre catolicism astăzi se poate spune ca este una dintre credinţele cele mai larg răspândite pe întinsul globului. Credinţa numită creştină pentru că propovaduieşte lumii învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos cuprinsă în Sfânta Scriptură. Pentru majoritatea contemporanilor - creştini, păgâni, ori atei - a vorbi despre Hristos, despre cruce şi Evanghelie, pare suficient, pentru a pretinde că urmezi învăţăturile mântuitoare, după care se conduce de veacuri Biserica. Oare aşa să fie?! Să ne amintim, însă, că în veacurile primare ale Bisericii mulţi vorbeau de Iisus Hristos - precum în antichitate mulţi erau cei ce se raportau, în chip generic la Dumnezeu: gnostici (sec. I), montanisti sau pepuzieni (sec. II), arieni si macedonieni (sec. III), nestorieni, apolinarişti, eunomieni (sec. IV), monofiziţi (sec. V), origenişti (sec. VI), monotelişti (sec. VII), iconoclaşti (sec. VIII) si mulţi alţii.

Toţi aceştia pentru învăţăturile lor strâmbe, râtâcite, vătămătoare de suflet au fost daţi anatemei de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. De ce? Pentru că unii învăţau rău despre partea omenească a Mântuitorului, alţii despre dumnezeirea Lui; unii greşeau privitor la moartea lui Hristos, iar alţii privitor la învierea Lui. La acestea, de-a lungul vremii, s-au adăugat noi şi noi erezii, precum cele despre Sfânta Treime, despre Maica Domnului, despre virtuţi, despre Înfricoşata Judecată, despre viaţa veşnică şi aşa mai departe.

Toţi, deşi se numeau creştini, au fost alungaţi din Biserică, de Sfinţii Părinţi pentru a nu molipsi poporul binecredincios, cu rătăcirile lor, spre pierzania sufletului. Acestora, inca din secolele VIII-IX li s-au adăugat rătăcirile creştinilor din Apus, care până la acea vreme cugetau încă în chip ortodox. Întru început aceştia prind a gândi nepotrivit despre Persoanele Sfintei Treimi, vreme în care papii, încep totodata să pretindă despotica supremaţie asupra Bisericii lui Hristos, pretinzând că sunt fără de păcat, adică infailibili.

La acestea se vor adăuga, în timp, noi rătăciri cu privire la mântuirea sufletului (purgatoriul), naşterea Maicii Domnului (imaculata concepţie), culminând cu aducerea în Biserică şi a noi obiceiuri precum: ,,liturghie" fără epicleză, oprirea preoţilor de la căsătorie (celibatul), ,,cumpărarea" iertării păcatelor (indulgenţele), uciderea păcătosului (inchiziţia) şi altele de felul acesta.

Astfel, creştinii din Apus şi-au pierdut Ortodoxia şi o dată cu aceasta dreptul de a se mai numi creştini, căci ereziile atrag asupra lor excluderea din Biserică, fiind anatemizaţi de către toţi Sfinţii Părinţi. Acesta este începutul existenţei ,,Noii Biserici", ,,Biserica catolică", născută din păcat, păcatul trufiei şi al cugetării autonome, ,,Biserica" desprinsă de învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Acum debutează în lume ,,noul creştinism", ,,creştinismul" după om care a lepădat osteneala crucii, constituindu-se într-o corporaţie lumească, mânată de ambiţii politice, concretizându-se în întemeierea statului autonom Vatican, stat ce va rivaliza de-a lungul istoriei cu puterea regilor şi a împăraţilor lumii. Acesta este ,,falsul creştinism", care prin duplicitate şi promiscuitate, prin intrigi, teroare şi vărsări de sânge va supune neamuri, va stăpâni, va impărăţi...

,,Creştinismul" sabiei şi al ambiţiilor pământeşti, ,,creştinism" nicicând practicat de Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, ori de mucenicii şi cuvioşii Bisericii universale. Astăzi acest ,,creştinism" îmbracă ,,haină nouă" incluzând în recuzita prozelitismului papal o variată gamă de măşti ,,creştine" precum: iubire, toleranţă, comuniune, pace, unitate, etc., terminologie cameleonică, ce învăluie minţile păstorilor Bisericii şi ale creştinilor de rând în plasa politeismului ecumenist, de sorginte iudeo-masonică. Astfel, papii, cardinalii şi teologii Vaticanului, mânaţi de o neostoită ,,dragoste" fac ,,sacrificii peste sacrificii", făcând concesii chiar împotriva propriilor dogme şi convingeri - tuturor ,,bisericilor", cultelor şi confesiunilor ,,creştine", cât şi religiilor şi credinţelor mai mult sau mai puţin păgâne.

Nu sunt lăsaţi deoparte nici ortodocşii, ci dimpotrivă, în strategia înglobării papale li se rezervă acestora un loc de frunte. Pentru aceasta papii şi prelaţii catolici laolaltă cu căpeteniile ,,bisericilor" şi ale cultelor şi confesiunilor, împreună cu unii ierarhi ortodocşi au inaugurat cunoscutele întâlniri la nivel înalt, practica adunărilor şi rugăciunilor în comun, alcătuirea de ,,carte" ale ,,iubirii" si ,,comuniunii", înfiinţarea de institute ecumenice, oferirea unor burse de studii pentru cunoaşterea şi promovarea ,,valorilor comune". Împotriva acestui prozelitism ,,blând", ,,domestic", ,,nevinovat" ce-şi strecoară cu abilitate veninul dulceag în sufletele creştinilor, nimeni nu va putea lupta, decât alergând la învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

Fără aceste învăţături nu vom pricepe de fel în ce constă credinţa ortodoxă, de ce nu trebuie să ne alipim noilor tendinţe, manifestate astăzi în Biserică, cine sunt ereticii, ce se urmareste prin mijlocirea curentului ecumenist, şi mai ales cui ne vom închina în cele din urmă, noi cei ce ne socotim creştini, ucenici ai lui Hristos.

VA URMA

CINSTIREA MAICII DOMNULUI

Dintre toti sfintii, pe care trebuie sa-i cinstiti, sa cinstiti mai tare pe Maica Domnului ! Auziti cum lauda Biserica pe Maica Domnului ? Scaun de Heruvimi, Fecioara. Ai auzit axionul Marelui Vasile ? Ati auzit " ca pantecele tau mai desfatat decat cerul a lucrat !" Comoara si vistieria tuturor darurilor Duhului Sfant a fost Maica Domnului !

Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorat pana la noi si firea noastra s-a ridicat pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, pana de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal. Firea cu care este imbracat Hristos astazi, adica firea omeneasca fara de pacat, a luat-o din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului.

Iata, ea este scara lui Iacov pe care, ai vazut, se pogorau si se suiau ingerii lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iacov cand dormea, cand mergea spre Laban Sirianul. Ca Dumnezeu S-a pogorat pe aceasta scara prin intrupare pana la noi, S-a intrupat de la Duhul Sfant si din preacuratele sangiuri ale Fecioarei Maria si a ridicat firea noastra pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, de unde era cazuta toata firea lui Adam in fundul iadului, cu toti patriarhii si proorocii.

Sa aveti mare evlavie, fratilor, la Fecioara Maria si fericita este casa si familia aceea care are in casa icoana Maicii Domnului si in fiecare dimineata ii citeste Acatistul si cinstitul ei Paraclis si toti stiu rugaciuni catre Maica Domnului.

Mult pot si sfintii lui Dumnezeu, dar nici unul cat Maica Domnului. Daca nu era Maica Domnului in ceruri, intre Sfanta Treime si noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi.

Ea este a patra fata duhovniceasca din ceruri. Intai este Tatal, Fiul si Duhul Sfant, adica Sfanta Treime, apoi a patra este Maica Domnului.

Auziti cum canta Biserica : Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii... Ati auzit ? De ce ? Ea a purtat in pantecele ei pe cel ce a zidit serafimii si heruvimii din nefiinta. Ea n-a purtat un sfant in pantecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a facut heruvimii si serafimii numai cu gandirea, pe care L-a purtat in pantecele ei. Si ea n-are impartasire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

Dumnezeu se odihneste pe tronuri cu darul, nu cu fiinta. Iar in preacuratele sangiuri, adica in pantecele Maicii Domnului si in bratele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneste cu darul, ci cu fiinta. Toata dumnezeirea S-a unit cu toata omenirea din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului !

Pentru ca Cel ce era in bratele ei nu era numai om, era Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. De aceea Biserica intelege ca " ...pantecele tau s-a facut mai desfatat decat toate cerurile". Dumnezeu nu incape in toate cerurile, ca nu-L cuprinde nici o fiinta dar a incaput in pantecele Preacuratei Fecioare.

 

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Ea este Imparateasa Heruvimilor, imparateasa a toata faptura; camara intruparii lui Dumnezeu Cuvantul ! Usa Luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat ! Poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel ( cap. 44, 2 ).

Scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat pierderea sau potopul pacatelor, precum porumbila lui Noe a adeverit incetarea potopului. Cadelnita dumnezeiasca, ca a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh.

Cine este Maica Domnului ?

Este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului, si Biserica Duhului Sfant.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Cand auzi un blestemat de sectar ca nu crede in Maica Domnului, fugi, ca acesta este fiu al iadului. Vor vedea in ziua judecatii ceea ce spune la Psalmul 44 : De fata a statut imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata ( vers. 11 ).

Maica lui Dumnezeu, Imparateasa cerului si a pamantului, cata mila are de cei care au crezut in ea si au laudat-o, si cata urgie are sa vina peste cei care n-au crezut in ea !

 

Ce vor face sectele care nu cred in Maica Domnului si popoarele care n-o cinstesc ? Cand ea sta de-a dreapta maririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi ! Si cate miliarde de suflete care au credinta si nadejde in Maica Domnului vor trece usor vamile vazduhului si din moarte la viata, pentru ca au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, va rog sa nu lipseasca din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul si alte rugaciuni catre Maica Domnului ! Si la icoana ei sa arda candela permanent.

Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo ? Cerul si pamantul ! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului; si Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca.

Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate ? Voi stiti pe cine tine ? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute.

Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are ? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti.

 

De cand i-a spus arhanghelul puterilor ceresti, Gavriil, care venise in Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naste, zicandu-i : Bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine ( Luca 1, 28 ), ea fiind fecioara, nestiind de barbat, l-a intrebat pe arhanghel : Cum va fi aceasta sa nasc, ca eu nu stiu de barbat ? Si i-a spus chipul zamislirii, ca prin auz va fi. Duhul Sfant va veni peste tine si puterea celui Preainalt te va umbri. Pentru aceasta si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema ( Luca 34, 35 ).

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfant devenind camara. Daca un om credincios intelege tainele mari dumnezeiesti, cu atat mai mult Maica Domnului. Ea si-a dat seama ca este camara lui Dumnezeu-Cuvantul. Si ganditi-va, cand Il purta in brate pe Hristos si-L alapta, sa suga laptele de la ea : " Pe cine m-am invrednicit eu sa nasc si sa port in brate ?" De aceea ea s-a numit " roaba " (Luca 1, 38).

Iata cat har avea Maica Domnului ! Si fecioria, ca era de neam imparatesc, al lui David, si arhieresc, al lui Aaron, si nu facea nimic, daca nu era smerita. Cand a vazut ce misiune are ea pe pamant, i-a spus ingerului : Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau ! S-a numit " roaba ".

Dar a proorocit, cand s-a dus ea la Ierusalim : Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile ! (Luca 1, 48) Ea isi dadea seama. A devenit maica dupa trup a lui Dumnezeu-Cuvantul. " Toate popoarele si ingerii si heruvimii, toate ma vor slavi de-acum. Asa a voit Dumnezeu sa ma aleaga din toate fecioarele de pe fata pamantului ".

Si atunci, cum Spune istoria, cand Mantuitorul era mic, ea il alapta, il punea intr-o fasa curata, alba si incepea a face sute de metanii la El si-I saruta piciorutele. Ca ea isi dadea seama : " Acesta pe care Il vezi prunc, este Dumnezeu cel mai inainte de veci ", cum canta Biserica : Fecioara astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera, Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. Isi dadea seama pe cine naste si pe cine poarta in brate.

Parintele Cleopa Ilie