Cauza reala a crizei financiare

Bogatul căruia i-a rodit ţarina

De ce s-a ajuns la blocajul financiar actual ?

Care este soluţia deblocării crizei mondiale şi dacă ar mai fi posibilă aceasta?

1.	Veniţi acum, voi bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră.
2.	Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile.
3.	Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi ca focul va mistui trupurile voastre; aţi strâns comori în vremea din urmă.
4.	Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot.
5.	V-aţi desfătat pe pământ şi v-aţi dezmierdat; hrănit-aţi inimile voastre în ziua înjunghierii.
6.	Osândit-aţi, omorât-aţi pe cel drept; el nu vi se împotriveşte.
7.	Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie.(Iacob 5; 1-7)

Dragii mei fraţi creştini,

În duminica a XXVI-a după Rusalii Biserica noastră dreptmăritoare creştină aminteşte credincioşilor săi o pildă rostită de dumnezeiasca gură a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos ucenicilor săi, şi anume pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Această pildă este deosebit de adâncă în înţelepciune şi în sensul în care ar trebui să meargă viaţa normală a societăţii şi mai ales este foarte actuală în condiţiile societăţii umane de azi, când consumismul, exagerarea accelerarii motoarelor economice în scopul obţinerii de profit nu mai ține cont de oamenii care contribuie la obţinerea acestuia.

16.	Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina.
17.	Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?
18.	Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele;
19.	Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.
20.	Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?
21.	Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.(Luca 12; 16-21)

După cum observăm din această pildă, bogatului respectiv i-a rodit în acel an pământul foarte mult. În bucuria sa, acesta neaşteptându-se la atâta belşug, se gândea cu îngrijorare ce va face cu excesul de roade care nu mai aveau loc în hambarele sale. Până aici totul pare normal şi firesc. Este păcat de roade să se irosească stricându-se sub cerul liber. Dumnezeu a dat roada câmpului şi este păcat să nu avem grijă de ele lăsându-le neculese. 

Însă din acest punct gândirea acestui om deraiază de la drumul firesc şi negândindu-se şi la cei care duc lipsă, apropiaţii lui, rudele sale sarace, lucrătorii lui cu ajutorul cărora a produs acel belşug, se gândeşte numai la el şi se hotăreşte să îşi mărească hambarele, stricându-le pe cele vechi şi clădind altele noi, pentru a încăpea toată recolta strânsă.

În iubirea sa egoistă de sine acesta se bucură de belşugul căpătat şi se găndea deja cum va trăi mulţi ani înainte odihnindu-se, mâncând, bând si veselindu-se. 

Şi ne spune Sfânta Evanghelie că în acel moment, când îmbogăţitul gândea astfel, Dumnezeu a grăit în gândul acestuia următoarele: 

"Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?"

Acest mesaj poate fi interpretat atât literar, întocmai cum se aude, dar are şi un înţeles mult mai adânc. Modul său de gândire, cu adevarat nebunesc, de a păstra numai pentru el acel prinos de roade, ne arată întunericul spiritual în care trăieşte acest om. El nu cunoaşte legile lui Dumnezeu, care ne învaţă să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, şi neţinând cont de cuvântul lui Dumnezeu trăieşte în întunericul spiritual al demonilor care ne învaţă contrarul, nepasarea faţă de aproapele, nemilostivirea şi părerea de sine că ţie ţi se cuvine totul deoarece este afacerea ta proprie. Deci, în această noapte spirituală în care trăieşte omul lacom de arginţi şi de averi, oricând demonii pot lua sufletul său prin moarte, mergând cu aceştia în intunecatul iad pe vecie. După moartea omului, toată munca lui, toată averea lui se va risipi prin împărţirea ei fiilor sau altor moştenitori, iar mai apoi se va uita numele acestuia şi toate câte a strâns el pe pământ, în timp ce sufletul acestuia priveşte din iad cum munca sa pentru care şi-a vândut sufletul se risipeşte şi se distruge.

De fapt, acest mod de gândire materialist, ateu şi egocentrist este fundamental gândirii societăţii umane actuale. Societatea globalizată actuală are ca motor principal de funcţionare "obţinerea de profit", care în principiu este benefic progresului societăţii, dar dus la extreme datorită lăcomiei şi lipsei de dragoste faţă de aproapele fiecăruia, duce la crearea unei falii enorme între membrii societăţii, împărţindu-se în două mari categorii: unii foarte săraci şi alţii foarte bogaţi, nemaiexistând o clasă socială mijlocie. De fapt pînă în momentul obţinerii profitului totul este normal, dar când se ajunge la repartizarea acestuia omul lacom, iubitor de averi şi trufaş îşi bagă în buzunar tot prinosul, iar cei apropiaţi ai lui, care l-au ajutat să creeze acel profit, sunt uitaţi. Lucrătorii săi cărora le-a plătit munca la o valoare mult mai mică faţă de cea reală sunt furaţi pur şi simplu, iar conform (Iacob 5; 4) "Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot"  această faptă este un păcat de moarte spirituală - lăcomia.

Aceasta este exact situaţia actuală a societăţii noastre. Lăcomia şi setea de putere a oamenilor a ajuns la cote alarmante. Nu mai există omenie, dragoste faţă de oameni, faţă de cei aproiaţi ţie, rude, prieteni, salariaţii tăi, orice om pe care îl cunoşti şi care se află într-o suferinţă. Este un capitalism sălbatic, exact ca la începuturile acestuia, care merge pe principiul machiavelic, cei slabi să moară iar cei care pot să se salveze să o facă indiferent de mijloace.

Vedem în jurul nostru oameni săraci, oameni care aparent nu au probleme, dar în realitate sunt în necazuri şi greutăţi mari, de care nimănui nu le pasă. Lăcomia oamenilor de afaceri, bancherilor şi tuturor oamenilor în general pe fondul politicilor partinice pentru cei bogaţi duse de cei aflaţi la conducerea politică a societăţii, duce la un blocaj atât de comunicare şi întrajutorare între aceştia, cât şi la un blocaj financiar datorat zgârceniei celor care au acumulat averi imense pe care nu doresc să le folosească în folosul societăţii. 

Da, Cuvântul lui Dumnezeu spune să fi milostiv cu cei săraci, cu cei neputincioşi, cu cei care au ajuns într-o stare de decadenţă umană de unde nu mai pot să se ridice. Mentalitatea de azi a celor îmbogăţiţi din bunătatea lui Dumnezeu este aceea de a desconsidera pe cei săraci, îndemnându-i "să muncească şi ei" precum au făcut-o aceştia, neţinând cont că ascensiunea lor în carieră este datorată numai lui Dumnezeu Care le-a dat sănatate, gânduri bune şi au avut anumite uşi deschise la momentul oportun. Omul nu poate face nimic în viaţă fără voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri. De aceea parabola citită astăzi în sfintele biserici se potriveşte perfect cu situaţia societăţii umane de azi. Este mai actuală ca oricând această situaţie amintită de Mântuitorul Iisus Hristos acum două milenii. 

Criza financiară mondială de azi este cauzată exact de către bogaţii cărora le-au rodit afacerile peste aşteptări şi în loc să împartă prinosul lor cu cei apropiaţi lor, au mărit afacerile lor atât de mult încât nu mai pot să le controleze şi pun pe alţii să le conducă şi cărora le cer să înmulţească şi mai mult, şi mai mult, fără limită rodnicia ţarinilor lor. Aceşti oameni extremi de bogaţi au drept scop controlul mondial şi chiar îl au. Unii dintre ei au puteri asupra unor ţări şi chiar continente întregi, au puterea de a subjuga financiar economii şi ţări, punându-le condiţii dezonorante, cu scopul de a fi şi mai asupriţi şi mai dependenţi de ei.

Aceşti oameni care nu îl iubesc pe Dumnezeu, atei şi materialişti dialectici, în nebunia lor nu conştientizează că o dată şi o dată mor, nu cred în viaţa de apoi, în Dumnezeu şi nu cred că vor da socoteala fiind pedepsiţi pe vecie la chinuri neimaginabile. Aceşti oameni lipsiţi de dragoste faţă de aproapele sunt tot mai mulţi în ziua de azi, fie că sunt bogaţi fie că sunt săraci. Şi dacă nu mai există omenie şi dragoste faţă de semeni nu poate exista decât desconsiderare, ură, lipsă de respect, egocentrism, lăcomie şi sete de putere. Toate aceste păcate de moarte duc la blocaj al societăţii. Este de fapt o criză morală, nu financiară. 

Dar care ar fi soluţia deblocării acestei situaţii deosebit de grave în care se află întreaga planetă? Este o întrebare la care încearcă să răspundă fel de fel de analişti economico-finaciari, mari economişti şi politicieni. Din câte soluţii veţi auzi niciuna nu se referă la însănătoşirea mentalităţii societăţii umane. Nimeni nu se referă la programe de însănătoşire morală a societăţii, la eradicarea lăcomiei, la promovarea valorilor morale, nu neaaparat creştine, dar care au esenţă divină. Nimeni nu o să vă vorbească despre promovarea împăcării între oameni, despre dragostea faţă de semenii aflaţi în nevoi şi suferinţe, despre propuneri de legi sau proiecte care să determine o mai mare grijă faţă de nevoile celor de jos. 

Privind din punct de vedere al doctrinelor politice, îndemnul lui Dumnezeu de a ajuta pe cei săraci, de a împărţii cu aceştia tot ceea ce nu îţi este de folos sau îţi prisoseşte ar fi acuzat de populism ieftin, de o mentalitate comunistă, egalitaristă, cu un puternic impact asupra celor bogaţi care se văd nevoiţi să împartă prinosul ţarinilor cu cei apropiaţi lor. Această acţiune de distribuire a prinosului ţarinii către cei apropiaţi este contrară lăcomiei, setei de avere şi de putere care macină societatea umană astăzi. Deci ca o soluţie pentru îmbunătăţirea vieţii sociale ar fi exact lupta cu aceste păcate, care trebuie să fie din proprie iniţiativă, nu impusă din exterior. Aceasta se numeşte în termeni religioşi pocăinţă. Numai părându-ne rău fiecăruia de faptul că puteam să ajutăm pe cineva cu ceva şi nu am făcut-o, că aveam posibilitatea de a ajuta pe cel nevoiaş şi nu am făcut-o, că nu ne-am dezlipit inima de bogăţii, că am fost nemilostivi şi zgârciţi cu cei apropiaţi nouă, sau că nu ne putem vindeca de lăcomie, doar aşa o societate se poate vindeca. Dacă fiecare membru al acesteia se căieşte de aceste lucruri şi nu numai de acestea ci de tot păcatul, doar atunci o comunitate umană poate fi mai coezivă, mai puternică şi mai dezvoltată. 

Într-un singur cuvânt, singura soluţie de redresare a vieţii sociale este POCĂINŢA. 

Sfânta spovedanie, apropierea de Dumnezeu, apropierea de Biserică, dragostea faţă de oameni, ajutorul reciproc, omenia şi buna cuviinţă sunt singurele medicamente ce pot însănătoşi spiritual pe oameni. Dar cum în aceste vremuri tulburi de pe urmă aceste valori sunt desuete şi străine oamenilor nu trebuie decât să ne aşteptăm la o mai mare adâncire a crizei morale mondiale, la o mai mare apăsare asupra celor săraci şi deci la o înrăutăţire şi mai mare a vieţii sociale. 

Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa-I facem loc în sufletul nostru, dar pentru aceasta este nevoie de o curăţire spirituală prin Sfânta Spovedanie.

Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră de a vă curăţii sufletele şi de a primi pe Dumnezeu în inimile dumneavoastră. Câţi dintre noi facem acest lucru în zilele noastre? Câţi cerem iertare lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre rele? Avem noi nădejdea că îşi va întoarce faţa Dumnezeu spre noi dacă oamenii zilelor noastre nu mai trăiesc după legile Lui? Acestea sunt întrebări ale căror răspunsuri ne spun dacă ne mai revenim sau nu. 

Să nădăjduim la Bunul Dumnezeu că ne va lumina cumva minţile, că ne va face să ne întoarcem cu faţa către El şi către apropiaţii noştrii pe care să îi respectăm şi să îi iubim ca pe noi înşine. Să fim mai amabili, mai omenoşi, mai darnici, mai răbdători, mai puţin avari şi lacomi.

În continuare vă rog să citiţi o predică minunată a Părintelui Ilie Cleopa despre această pildă plină de învățăminte a bogatului căruia i-a rodit ţarina accesând următorul link: 

http://bisericaromanilor.blogspot.ro/2011/11/pilda-bogatului-caruia-i-rodit-tarina.html

Gherasim Ogheru

Despre Ingeri

"Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!"

Toate fapturile au fost aduse la existenta, din nimic, de catre Dumnezeu. Acest fapt demonstreaza nimicnicia noastra, caracterul unitar al lumii vazute si nevazute, create din nimic. Praf si cenusa suntem inaintea lui Dumnezeu.

Lumea, ca un ansamblu unitar si armonios al intregii creatii, consta din doua parti : lumea materiala si lumea spirituala.

Lumea ingerilor, creata de Dumnezeu, este exprimata prin cuvantul cer, din Scriptura : "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac,1,1).

Ca si intreaga creatie, ingerii sunt creati de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta lui Dumnezeu.

Despre existenta ingerilor Biserica ne invata conform informatiilor din Sfanta Scriptura, unde chiar daca nu se vorbeste explicit, precis, despre crearea acestora, acest adevar este exprimat prin versetul "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac, 1, 1). Cerul inseamna lumea spirituala a puterilor ceresti, a ingerilor, iar pamantul, lumea materiala.

Nu se aminteste, in mod expres, in capitolul Geneza despre crearea ingerilor, deoarece evreii erau inclinati spre idololatrie. Pentru originea ingerilor putem lua in considerare urmatoarele versete: "Numai Tu esti Domn si numai Tu ai facut cerurile, cerurile cerurilor si toata ostirea lor, pamantul si toate cele de pe el..." (Num., 9, 6) ; "Pentru ca in Acesta (Fiul) au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Capetenii, fie Stapaniri. Toate s-au facut prin El si pentru El" (Col. 1,16).

Ostirea cereasca sau cele nevazute sunt lumea spirituala, iar Tronuri, Domnii etc. sunt cete ingeresti (I Petru, 3, 22 ; Efes., 1, 20-21).

Adevarul ca ingerii sunt creati de Dumnezeu si formeaza lumea duhurilor netrupesti este exprimat de Biserica in Simbolul niceo-constantinopolitan, dupa care Dumnezeu este Creatorul "tuturor celor vazute si nevazute" (art. 1).

Chiar daca in Sfanta Scriptura nu se spune nimic precis despre timpul crearii ingerilor, putem afirma ca in momentul caderii lui Adam si al Evei din starea dumnezeiasca in cea de oameni trupesti, nu numai ca existau duhurile nevazute, dar unele dintre ele nu mai erau nici ele in starea de la inceput, deci cazusera si ele. Ingerii existau si in ziua a patra, caci atunci cand Dumnezeu a creat stelele, ei laudau marirea Lui.

4	Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui.
5	Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?
6	În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,
7	Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

(Iov, 38, 7).

Ca fiinte spirituale nemateriale, ingerii sunt in afara conditiilor si legilor fizicii obisnuite prin care noi cunoastem si luam contact cu lucrurile si celelalte fiinte materiale.

In vechime, existenta ingerilor a fost tagaduita de saduchei (Fapte, 23, 8), iar in decursul timpului de catre socinienii si teologii protestanti rationalisti care socotesc ca ingerii sunt fiinte fictive sau personificari ale insusirilor dumnezeiesti si ca Mantuitorul Iisus Hristos si apostolii, vorbind despre ingeri, s-au acomodat credintelor iudeilor pe care aces­tia le-ar fi imprumutat de la pagani si in special de la babilonieni, pe cand se aflau in robie.

Existenta ingerilor este afirmata, insa, in mod clar, si in multe locuri din Sfanta Scriptura, de la prima ei carte pana la ultima.

Astfel, dupa scoaterea din rai a primilor oameni, ingerii pazeau drumul spre pomul vietii.

24	Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.

(Facerea, 3, 24)

Un inger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul sau Isaac

11	Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!"

(Fac, 22, 11)

Iacob vede in vis, la Betel, ingeri ai lui Dumnezeu suindu-se si coborand pe o scara intre cer si pamant.

12	Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.
13	Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi.

(Fac, 28, 12-13)

Ingerul Domnului se arata lui Balaam

22	Dar se aprinsese mânia lui Dumnezeu pentru că s-a dus, iar îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale.

(Num., 22, 22 urm.).

Ingerii se inchinau lui Dumnezeu.

43

Veseliţi-vă, ceruri, împreună cu El şi vă închinaţi Lui toţi îngerii lui Dumnezeu! Veseliţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui şi să se întărească toţi fiii lui Dumnezeu! Căci El va răzbuna sângele robilor Săi şi va răsplăti cu răzbunare vrăjmaşilor Săi şi celor ce-L urăsc le va răsplăti şi va curăţi Domnul pământul poporului Său!"

(Deut., 32, 43).

In toate aceste locuri, ingerii apar ca fiinte personale, deosebite de Dumnezeu si de oameni.

Ingerii sunt superiori omului.

5	Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat peel.

(Ps. 8, 5), dar au si ei anumite lipsuri si sunt marginiti

17.	"Un om poate să fie drept în faţa lui Dumnezeu? O făptură omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o?
18.	Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi şi dacă găseşte vină chiar îngerilor Săi,

(Iov, 4, 17-18).

In fata acestor dovezi, cuprinse cele mai multe in carti anterioare captivitatii babilonice, afirmatia ca iudeii au imprumutat credinta in ingeri de la paganii cu care au venit in contact si indeosebi de la babilo­ieni este cu totul neintemeiata. Dupa conceptiile religioase necrestine, panteista sau dualista, spiritele sau demonii sunt numai emanatii din divinitate, iar dupa invatatura Sfintei Scripturi, ingerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu.

Incepand cu Evangheliile, toate cartile Noului Testament relateaza despre multe aparitii de ingeri ca despre fapte istorice. Ingerul Gavriil anunta preotului Zaharia nasterea sfantului Ioan Botezatorul, (Luca, 1, 11-13) ; acelasi inger vesteste Sfintei Fecioare Maria nasterea ca om a Fiului lui Dumnezeu (Luca, 1, 28-32) ; un inger ii descopera lui Iosif intruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu si despre alte evenimente in legatura cu dumnezeiescul Prunc (Matei, 1, 20 ; 2, 13, 19) ; un inger se arata pastorilor de langa Betleem si corurile canta slava lui Dumnezeu la nasterea Mantuitorului (Luca, 2, 9-13).

Ingerii slujesc lui Iisus dupa ispita din pustie (Matei, 4, 11) si tot un inger Il intareste in gradina din Ghetsimani (Luca, 22, 43). Ingerii vestesc femeilor mironosite invierea lui Hristos (Matei, 28, 2-8 ; Marcu, 16, 5-8 ; Luca, 24, 4-8 ; Ioan, 20, 12) ; un inger se arata apostolilor la inaltare si le anunta a doua venire intru marire a Mantuitorului (Fapte, 1, 10, 11).

Explicand parabola neghinei, Mantuitorul pune pe ingeri pe acelasi plan al realitatii cu Fiul Omului, cu lumea, cu fiii imparatiei etc. (Matei, 13, 37-39). Adica, ingerii sunt fiinte tot asa de reale ca si celelalte fiinte si lucruri din textul parabolei. Ingerii vad neincetat fata Parintelui ceresc si mijlocesc pentru oameni (Matei, 18, 10). Ei nu se confunda nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, si nu cunosc toate pe care le cunoaste Dumnezeu (Marcu, 13, 32) ; ei vor insoti pe Mantuitorul la a doua venire (Matei, 25, 31 ; Luca, 9, 26)

Dupa natura lor, ingerii sunt duhuri curate, adica imateriale si necorporale, mult inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, dar marginite si nemuritoare; Sfanta Scriptura ii numeste duhuri: "Nu sunt oare toti (ingerii) duhuri slujitoare...?" (Evr., 1, 14). Fiind duhuri netrupesti, la ingeri nu se poate vorbi de sex ; (Fac, 6, 2), deci ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei, 22, 30) si nici nu pot sa moara (Luca, 20, 35-36).

Ingerii au "o fire rationala, spirituala, libera si schimbatoare in felul de a gandi sau de a voi, caci tot ceea ce este creat este schimbator. Numai ceea ce este necreat este neschimbator. Tot ceea ce este rational este si liber. Asadar, pentru ca ingerul are o fire rationala si spirituala este liber iar pentru ca este creat si schimbator, are facultatea de a ramine si a progresa in bine sau de a se indrepta spre rau" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3 ; trad. rom., p. 80-81). Dar, odata cazuti, nu se mai pot pocai si indrepta. Numai omul are parte de pocainta din pricina slabiciunii trupului.

"Ingerii sunt - cum afirma sfantul Ioan Damaschin - lumini spirituale secundare, care isi au luminarea din lumina primara fara de inceput. Nu au nevoie de limba si de auz, ci isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca un cuvant." (Ibidem).

Fiind fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt nevazuti (Col. 1, 16). Totusi, dupa voia lui Dumnezeu si pentru indeplinirea slujbei lor, ingerii pot sa ia forma omeneasca, de barbat sau tanar (II Regi, 6, 17 ; Fac, 32, 25), pot sa vorbeasca omeneste si sa manance, apar imbracati si uneori purtind aripi (Fac, 32, 25 ; Luca, 24, 4 ; Matei, 28, 3; Apoc, 14, 6 ; Isaia, 6, 2).

Desi sunt fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt circumscrisi, caci atunci cand sunt in cer nu sunt pe pamant si cand sunt trimisi de Dumnezeu pe pamant nu raman si in cer (Ibidem).

Starea morala actuala a ingerilor buni este una de sfintenie si de nepacatuire, dar nu prin insasi natura lor, ci prin harul divin. Conlucrand cu harul divin, ingerii s-au desavarsit in bine, asa incat nu pot sa pacatuiasca. Deci nepacatuirea ingerilor este rezultatul rezistentei lor fata de ispite, al persistentei in bine si al intaririi prin harul dumnezeiesc.

La crearea lumii nevazute, ne spune Sfanta Scriptura ca „toate erau bune foarte”. Deci si lumea nemateriala formata din duhuri a fost creata ca si omul spre facerea de bine si dragoste fata de Creatorul lor. Dar, Dumnezeu a lasat creaturilor sale un atribut deosebit de puternic si de hotarator si anume „liberul arbitru” prin care fiecare era liber sa aleaga actiunile sau inactiunile sale. Astfel, datorita mandriei si parerii de sine extraordinare, Lucifer, cel mai stralucitor arhanghel al lumii nevazute, dupa cum si numele sau il spune, s-a opus voii lui Dumnezeu, cartind si dorind facilitati si puteri mai mari decat i se daduse, vroind chiar sa fie privit si cinstit asemenea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, unul nascut, nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. 

Deci Creatura tindea la titlul de Creator. 

In acel moment, drumurile lui Lucifer se despartira de cele ale Sfintei Treimi, devenind oponent, Satan.

Satan(a) (ebraică: שָׂטָן, Satana ebraica tiberiană Śāṭān; greaca Koine: Σατανάς, Satanás; aramaică: צטנא, Śaṭanâ; arabă: شيطان, Sheikhṭaan) este o denumire abrahamică ce se referă de obicei la un înger-procuror, demon sau zeu minor în diferite religii.

O data cu el au fost alungati din imparatia lui Dumnezeu in intunericul nedragostei si al urii toti ingerii care au fost de acord cu parerea de sine al lui Lucifer, si care i s-au inchinat si lui ca si lui Dumnezeu Treimea. Astfel, miliarde de miliarde de ingeri au devenit duhuri oponente lui Dumnezeu, denumite duhuri necurate in credinta noastra ortodoxa.

Caderea acestor ingeri a avut loc inainte de crearea lui Adam si al Evei, iar aparitia acestor noi creaturi materiale, oamenii, a fost privita de catre duhurile necurate cu ura si gelozie nemasurata. Dumnezeu acorda oamenilor o atentie si o dragoste deosebita, numindu-i chiar „fii” ai Lui. Din aceasta cauza Satan a dorit ca si oamenii sa greseasca inaintea lui Dumnezeu pentru a fi alungati din Eden si dati sub influenta lor directa in intunericul neiubirii de Dumnezeu.

Din acel moment, lupta duhurilor necurate cu omul nu a incetat nici pana in zilele noastre si nu va inceta pana la a doua venire a Mantuitorului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, cand va judeca lumea vazuta si nevazuta, separand graul de neghina, aruncand in focul cel vesnic si intunecat al Iadului pe Satan si ingerii lui precum si pe toti oamenii care nu fac voia lui Dumnezeu ci asculta de indemnurile si impulsurile grosiere, pacatoase si carnale ale ispititorilor diavoli, ingerii cazuti.

De aceea se cuvine sa amintim ca viata trupeasca a omului este o continua lupta cu acesti dusmani, vrajmasi numiti adesea in Sfanta Scriptura, care nu fac altceva decat sa duca pe om pe carari ratacite si mincinoase cat mai eparte de Adevarul dumnezeiesc, pentru a-l trage si pe om dupa el in iadul si chinurile vesnice.

De la caderea lui Adam si al Evei, toti oamenii erau blestemati ca dupa moartea lor, la trecerea din lumea materiala in cea nevazuta prin desprinderea sufletului de trup, erau luati in primire de ingerii necurati si tinuti in intuneric, chinuiti si asupriti, asteptand judecata finala cand Fiul Lui Dumnezeu va judeca intreaga creatie, aruncand in chinurile iadului pe demoni si pe oameni deopotriva.

Pentru a se mantui de acest blestem, omul trebuia sa aiba un rascumparator al pacatului primordial savarsit de Adam si Eva, adica sa se nasca cineva pur, drept si iubitor de Dumnezeu, sa traiasca o viata sfanta, iar la trecerea sa din aceasta lume materiala in cea nemateriala, prin lumina sa dumnezeiasca sa reuseasca sa scape de legaturile intunericului si sa deschida cale noua spre imparatia lui Dumnezeu. Dar datorita pacatului primordial al protoparintilor nostrii Adam si Eva, mostenit genetic si spiritual nu era posibila nasterea unui astfel de om salvator. Omul nu se poate mantui de pacat prin el insusi.

In aceste conditii, vazand Dumnezeu ca in semintia oamenilor sunt si multi drepti amintiti in cartile Vechiului Testament, care au murit cu nadejdea rascumpararii, in marea sa dragoste de oameni a trimis in aceasta lume materiala pe insusi Fiul Sau iubit, Iisus Hristos, care a luat trup de om material. Fiul lui Dumnezeu s-a inomenit, s-a intrupat in om, pentru a indumnezeii pe acesta, pentru a face pe om Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu, precum era Adam in faza primordiala. Prin Nasterea Sa minuntata binevestita de Sfantul Arhanghel Gavriil Fecioarei Maria, s-a intrupat insusi Dumnezeu Fiul, dar oamenii nu l-au recunoscut datorita influentei malefice a ingerilor necurati ce influentau gandirea teologica a acestora. Astfel, dupa cum stim, Mantuitorul Iisus Hristos, prin jertfa Sa pe Cruce, in momentul trecerii in lumea nevazuta pironit fiind, s-a facut lumina mare in lumea duhurilor necurate. A aparut insusi Fiul Lui Dumnezeu intre demoni. In acel moment pe pamant au avut loc in plan material multe evenimente deosebit de ciudate si de infricosatoare. S-a intunecat cerul, catapeteasma tempului iudaic, ce era din piatra s-a sfasiat in doua ca si o panza, au inviat morti, s-au produs vindecari miraculoase de boli incurabile ca lepra sau ciuma datorita faptului ca demonii au parasit indeletnicirile lor de a chinui pe oameni prin boli si suferinte. Mare bulversare a fost aici in plan nevazut. Toti demonii s-au risipit de la fata lui Iisus, indepartandu-se de la Fata Lui, iar la El au venit toti dreptii Vechiului Legamant, incepand cu Adam si Eva si toti proorocii si dreptii care au trait pana atunci.

Aceasta este marea taina a mantuirii omului de sub influenta demonilor si a Iadului vesnic. Din acel moment am fost rascumparati. De atunci avem calea deschisa catre Domnul, numai cu conditia de a-L iubi si de a face voia Lui, traind in curatenie trupeasca si spirituala.

Dumnezeu in marea sa iubire fata de creatia Sa poate oricand sa ierte greseala recunoscuta si marturisita a tuturor creaturilor Sale. De aceea omul, are posibilitatea reabilitarii si impacarii cu Dumnezeu prin Sfanta Spovedanie si primirea dezlegarii de pacate prin preotul duhovnic. Dupa Botez, suntem reabilitati total, asemenea lui Adam cel dintai. Prin Spovedanii regulate suntem curatiti periodic de contracte sau legaturi nevazute pe care le-am incheiat cu voia noastra cu demonii.

Dumnezeu iarta mult celor ce se pocaiesc si carora le pare rau de cele savarsite. Demonii, spre deosebire de oameni nu se pot pocai, nu le pare rau de faptele savarsite impotriva lui Iisus, nu il pot iubi pe Dumnezeu si deci nu pot sa se mantuiasca. Omul are un atuu in plus fata de ingeri prin aceea ca trupul lui il poate smerii si il poate determina sa se pocaiasca, fiind lovit de boli, suferinte si necazuri ce il constrang sa ceara ajutorul lui Dumnezeu prin cerere de iertare pentru pacatele savarsite.

Ingerii cazuti nu pot avea un rascumparator datorita mandriei lor exacerbate fara margini ce ii determina sa mearga din rau in mai mult rau.

De aceea este bine de stiut ca lumea ingerilor este impartita in doua si intotdeauna trebuie sa cercetam duhurile ce ne influenteaza in viata inaintea oricarui actiuni sau inactiuni pe care suntem influentati din noi insine sa o facem. Sa cercetam gandurile ce ne vin, sa stam tari si cu luare aminte pentru a nu calca poruncile lui Dumnezeu. De asemenea sa il iubim pe Dumnezeu chemandu-L in permanenta in gandul nostru pe Fiul Sau prin rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(oasa)” Dragostea de Dumnezeu ne da putere sa luptam cu ingerii cazuti, avand alaturi in permanenta si pe ingerul cel bun daruit de Hristos fiecaruia la Sfantul Botez, care este alaturi de noi in permanenta pana la trecerea din aceasta lume spre cele duhovnicesti.

Sa ne rugam in permanenta ingerului nostru pazitor zicand: „Sfinte Ingere pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine pacatosul(oasa). Amin”

Gherasim Ogheru