Despre mîndrie şi smerenie

Voi sînteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre;


căci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu


(Luca 16, 15)



Zis-a Domnul această parabolă: „Doi oameni s-au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-ti că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s-a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“. 
Evanghelia de la Luca (XVIII, 10-14)


Iubiţi credincioşi,



În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cît de mare, cît de păgubitoare de suflet şi cît de urîtă de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu puţin se poate cunoaşte răutatea acestui păcat şi din învăţătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic şi nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvînt cîte înfăţişări are şi cît de felurită este această răutate a păcatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învăţătură preaminunată a Sfîntului Ioan Scărarul în această privinţă. Prin aceasta se va cunoaşte cîte capete are această înfricoşată fiară a mîndriei şi prin care cei înţelepţi şi iscusiţi vor înţelege cît de pestriţ şi primejdios este acest păcat.
Iată ce zice acest sfînt părinte despre mîndrie: "Mîndria este lepădătoare de Dumnezeu, învăţătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osîndirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieşirea din minţi, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mîniei, uşă a făţărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neştiinţă de îndurare, amară luătoare de seamă a greşelilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, Bucureşti, 1980).

Se cuvine mai întîi să arătăm cît de vechi este acest păcat şi prin cine a intrat în lumea de sus şi în cea de jos. Vechimea acestui păcat numai singur Dumnezeu o cunoaşte, fiindcă numai El ştie cînd a căzut satana cu îngerii lui din cer. Nouă nu ni s-a făcut cunoscut cu cîte mii de ani înainte de zidirea lumii văzute a fost căderea îngerilor în acest păcat. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că acest greu păcat a fost pricina căderii din cer a satanei şi a îngerilor celor de un gînd cu el. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în această privinţă: "Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Şedea-voi pe muntele cel înalt peste munţii cei înalţi care sînt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14).

În aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arată care a fost gîndul satanei mai înainte de căderea lui. Iar despre căderea lui şi a celorlalţi îngeri de un gînd cu el, Sfînta Scriptură ne arată, zicînd: Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsare dimineaţa, zdrobitu-s-a de pămînt cel ce trimitea la toate neamurile... Şi iarăşi: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pămîntului (Isaia 14, 15). Şi iarăşi zice Sfînta Scriptură de căderea satanei: Pogorîtu-s-a în iad mărirea ta şi multa veselie a ta, sub tine voi aşterne putrejune şi rămăşiţa ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).
Dacă ne vom întoarce acum cu mintea la rugăciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astăzi şi dacă vom cerca cu luare aminte înţelesul cuvintelor lui, vom înţelege mult din vicleniile păcatului mîndriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de laudă ale fariseului. Dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul zice că mîndria este "amară luătoare de seamă şi judecătoare fără de omenie a păcatelor altora". Sfînta Evanghelie ne arată că: Fariseul, stînd în biserică, aşa se ruga întru sine: Dumnezeule, mulţumesc Ţie că nu sînt ca ceilalţi oameni: răpitor, nedrept, preadesfrînat. Dar ce fel de mulţumire aducea el lui Dumnezeu în rugăciunea lui dacă, plin de mîndrie, osîndea pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi etc.? După cum se cunoaşte, rădăcina rugăciunii lui era mîndria. Din această blestemată rădăcină ieşeau cuvintele lui pline de îndreptăţire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvîntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nădăjduieşte în Dumnezeu cu inimă îndrăzneaţă, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).
Fariseul mulţumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima şi cu mintea sa se mîndrea foarte mult şi din prisosinţa inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de laudă defăimînd pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi şi păcătoşi.

 Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima (Pilde 16, 6), şi că Înaintea ochilor lui Dumnezeu sînt căile omului şi toate urmele lui le cunoaşte (Pilde 5, 21). După învăţătura Sfinţilor Părinţi trebuie să avem convingerea că nu este clipă în care să nu greşim înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipă sîntem datori să ne smerim şi să ne pocăim, măcar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugăciunea cea plină de laudă a fariseului în loc de smerenie şi cunoştinţa neputinţelor sale, el osîndeşte cu mîndrie pe aproapele său căci din prisosinţa inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Însă dumnezeieştii Părinţi ne învaţă, zicînd: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Filocalia, X, Bucureşti, 1981).

La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se laudă şi trîmbiţează înaintea oamenilor faptele sale cele bune şi defaimă, osîndind pe ceilalţi oameni. Dar cine a pus pe fariseu să judece, să arate păcatele oamenilor şi să scoată la iveală faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de arătare şi lauda cea plină de îngîmfare? Oare nu trebuie ca să avem înaintea noastră păcatele noastre, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne învaţă şi Sfîntul Efrem Sirul, în rugăciunea sa din postul mare, zicînd: "Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele meu...?". Fariseul însă scoate la iveală isprăvile lui şi osîndeşte păcatele altora prin rugăciunea sa plină de mîndrie.
Să auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de două ori pe săptămînă. Care erau zilele săptămînii în care posteau iudeii? Erau joia şi lunea, căci după datina bătrînilor, nu după poruncă, socoteau că Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi şi după patruzeci de zile s-a pogorît luni. Dacă fariseul postea aceste două zile, ce l-a silit să arate, înaintea oamenilor, fapta lui, dacă nu mîndria încuibată adînc în inima lui? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în privinţa postirii, ne învaţă dimpotrivă: Tu, însă cînd posteşti să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai că nu ascunde fapta cea bună a postului, ci şi cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicînd: Postesc de două ori pe săptămînă (Luca 18, 12).
Să urmărim şi celelalte laude ale fariseului. Căci după ce s-a lăudat cu postirea, acelaşi lucru îl face şi cu milostenia: Dau zeciuială din toate cîte cîştig (Luca 18, 12). Mîntuitorul însă ne învaţă: Cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia să fie întru ascuns şi Tatăl tău care vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 3-4).

Iubiţi credincioşi,

După ce am vorbit despre mîndria şi lauda cea fără minte a fariseului, să ne întoarcem privirea minţii noastre şi spre aşezarea cea smerită şi vrednică de laudă a vameşului. Să aducem în mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: Iar vameşul, departe stînd, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci îşi bătea pieptul, zicînd: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul (Luca 18, 13). Vedeţi, fraţii mei, că vameşul stătea departe de jertfelnic şi nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice către cer; ci îşi bătea pieptul şi din inima lui smerită şi zdrobită, zicea cu căinţă: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! O, fericite vameşule, tu cu rugăciunea ta smerită din adîncul inimii tale, foarte mult te-ai asemănat cu tîlharul de pe cruce care a strigat din inimă: Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta! (Luca 23, 42).
Acest fericit tîlhar, socotind că nu are alt chip a se pocăi de păcatele sale, nici vreme să facă alte fapte bune, deoarece şi picioarele şi mîinile îi erau răstignite pe cruce, dar fiind înţelept, şi văzînd că moare, s-a gîndit să strige la Dumnezeu din adîncul inimii, cu mare credinţă şi zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mîntuitorul, Care i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).
Bine a zis Sfîntul Efrem Sirul despre acest tîlhar: "O, tîlharule, şi al raiului tîlhar! Multe ai furat în viaţa ta, iar acum, prin puţine cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul! O, tîlharule preaînţelept care ai ştiut să furi cu limba raiul pentru că te-ai smerit şi ţi-ai recunoscut păcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" Vedeţi cît de mare este puterea smereniei? Ea singură poate ucide mîndria şi izbăveşte de osîndă sufletele noastre, cînd nu mai putem face alte fapte bune.
Iată, fraţii mei, după cum vedeţi, rugăciunea vameşului din Sfînta Evanghelie de azi se aseamănă cu rugăciunea fericitului tîlhar de pe cruce. Că şi acela, ca şi vameşul din Sfînta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adîncul inimii sale şi cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în rai! La fel şi fericitul vameş, puţine cuvinte a zis din inimă: Dumnezeule milostiv fii mie, păcătosul! Pentru smerita lui rugăciune auzim răspunsul cel preasfînt din gura Domnului: Zic vouă, mai îndreptat s-a pogorît acesta la casa sa, decît fariseul. Că tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 18, 14).

Iubiţi credincioşi,

Nu fără rost s-a rînduit de Biserică Evanghelia Vameşului şi Fariseului în Duminica de astăzi, cu care se începe Triodul, adică perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocăinţă de peste an. Căci precum îngerii au căzut din cer şi primii oameni au căzut din rai din cauza mîndriei, tot aşa neamul omenesc a fost mîntuit şi ridicat la cinstea cea dintîi în Împărăţia cerurilor prin smerenia întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a morţii Lui pe Cruce.
Şi dacă mîndria a făcut pe îngerii neascultători diavoli şi pe primii oameni care erau nemuritori în rai i-a făcut muritori pe pămînt, înţelegem că precum căderea şi moartea noastră a venit prin mîndrie, tot aşa pocăinţa, mîntuirea şi nemurirea noastră începe întîi prin smerenie. De aceea s-au şi rînduit de Sfinţii Părinţi trei Duminici pregătitoare înainte de începerea Sfîntului şi marelui Post al Paştilor. Prima Duminică, cea de astăzi, care ne pregăteşte pentru post, este tocmai aceasta numită "a Vameşului şi a Fariseului", ca să ne amintească de moartea noastră prin mîndrie şi de învierea noastră prin smerenie.
A doua Duminică pregătitoare este numită "a Fiului Risipitor". Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă. A treia Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi Marele Post este numită "a Înfricoşatei judecăţi", cînd se lasă sec de carne. Aceasta ne aminteşte de sfîrşitul lumii şi de Judecata de apoi, cînd fiecare va lua plată după faptele sale. Ultima Duminică cu care începe Postul Mare se numeşte "a izgonirii lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de păcatul strămoşilor noştri, care au fost alungaţi din rai din cauza mîndriei şi lăcomiei, pentru a ne îndemna la rugăciune şi la post cu toată stăruinţa şi evlavia.
Iată dar că, începînd din Duminica de astăzi, a vameşului şi a fariseului, ne pregătim pentru începerea Marelui Post al Sfintelor Paşti. Începutul pocăinţei şi al postului îl facem prin rugăciunea unită cu smerenie, dacă vom urma vameşului. De aceea, fraţii mei, ştiind că mîndria a creat iadul şi a aruncat pe îngerii căzuţi şi pe oamenii nepocăiţi în adîncul gheenei, sîntem datori să punem de astăzi început bun de pocăinţă şi să urmăm vameşului pocăit, iar nu fariseului mîndru.

Mare păcat este mîndria, fraţilor. Ea se arată şi în vorbire şi în îmbrăcăminte luxoasă, şi în mînie, care este fiica mîndriei, şi în lenevire la biserică şi în amînarea pocăinţei şi în spovedanie nesinceră, că cel mîndru nu vrea să-şi mărturisească preotului păcatele mari, nici nu se căieşte pentru ele din cauza slavei deşarte care îl stăpîneşte. Mai cumplită este mîndria minţii, cînd omul se crede mai capabil, mai bun decît alţii. Cea mai grea este, însă mîndria sufletului, cînd omul se socoteşte mai învăţat, mai talentat, mai corect şi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decît mulţi şi chiar decît toţi oamenii.
Asemenea creştini stăpîniţi de duhul mîndriei, sînt lăsaţi de Dumnezeu să cadă în desfrînare şi în alte păcate grele, ca să se smerească. Alţii, însă cad în păcate şi mai grele. Unii, din mîndrie diabolică, nu mai cred în Dumnezeu. Alţii, hulesc şi batjocoresc Sfînta Scriptură, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe şi pe sfinţii slujitori. Iar alţii, tot din mîndrie, se rup de Biserică, nu vor să mai asculte de preoţi şi se duc la tot felul de secte, căci mîndria este izvorul tuturor sectelor.

Fraţii mei, să fugim de cumplitul păcat al mîndriei, care a aruncat o parte din îngeri în iad şi a scos pe primii oameni din rai. Să fugim de mîndria diabolică care a umplut pămîntul de secte, de oameni necredincioşi, răzvrătiţi şi răi, şi iadul de suflete condamnate la osîndă veşnică. În locul mîndriei să alegem smerenia lui Hristos, smerenia vameşului, smerenia sfinţilor, lepădînd orice cuget de slavă deşartă, de laudă personală şi de îngîmfare.
Smerenia este cel mai bun leac pentru creştinii de astăzi, pentru mîntuirea noastră. Vom putea scăpa de mîndrie prin mai multă rugăciune, ajutată de post, prin citirea cărţilor sfinte şi prin deasă spovedanie la duhovnici iscusiţi.
Postul Mare este cale bună de nevoinţă, de smerenie, de pocăinţă şi împăcare cu Dumnezeu. Să ne pregătim pentru a-l străbate cu folos şi cu bucurie, şi să-L rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor să ne scape de păcatul cel greu al mîndriei şi să ne îmbrace în veşmîntul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugăciunii curate şi al iubirii, care ne asigură tuturor mîntuirea sufletelor.
Amin.

Parintele Cleopa Ilie


Întâmpinarea Domnului, sărbătoarea sufletului ce întâlnește pe Dumnezeu.

Pe data de 2 februarie Biserica noastră drept-măritoare creștină sărbătorește un eveniment important din istoria mântuirii omenirii și anume întâmpinarea Domnului Iisus Hristos la templu de către dreptul Simeon. Mulți dintre creștinii noștri știu acest episod evocat în Sfânta Evanghelie (Luca II, 22-40), dar pentru cei care din diferite motive nu au aflat inserăm în continuare conținutul acestui pasaj.

În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, așa cum este scris în legea Domnului, că tot întâi-născutul de parte bărbătească va fi închinat Domnului; şi ca să dea jertfă, așa cum s-a zis în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Și iată, era în Ierusalim un om cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel; şi Duhul Sfânt era peste el. Și i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinții L-au adus înlăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul legii, el L-a primit în brațele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperire neamurilor şi slavă poporului Tău Israel“. Iar tatăl şi mama Sa se mirau de cele ce se grăiau despre El. Și i-a binecuvântat Simeon şi i-a zis Mariei, mama Sa: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre semn de împotrivire – şi chiar prin sufletul tău va trece sabie – pentru ca gândurile din multe inimi să se descopere“. Și era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminția lui Aşer; înaintată în zile multe, ea trăise cu bărbatul ei șapte ani după fecioria ei. Văduvă, până la optzeci şi patru de ani, ea nu se depărta de templu, noaptea şi ziua slujind în post şi rugăciuni. Și venind şi ea în chiar ceasul acela, Îi mulțumea lui Dumnezeu şi le grăia despre El tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim. Și când au săvârșit toate cele după legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea şi Se întărea cu duhul, plin de înțelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El. ”



Pentru a înțelege mai bine importanța acestui eveniment trebuie să analizăm pe îndelete faptele petrecute înainte de acest episod cu aproximativ două sute cinzeci de ani.

În vremea regelui Ptolemeu al II-lea Philadelphus (n. 309 î.Hr. — d. 246 î.Hr.), care a fost rege al Egiptului ptolemeic între anii 283 î.Hr. și 246 î.Hr. , a fost dat un ordin al acestuia de a traduce din limba ebraică în limba greacă scrierile Pentateuhului, primele cinci cărți din Vechiul Testament denumit de către evrei Tora (Lege). Regele Ptolemeu al II-lea Philadelphus era un mare iubitor de carte. Acesta ca și tatăl său Ptolemeu I Soter întemeietorului Egiptului Ptolemeic a administrat și înmulțit colecțiile de cărți aflate în Biblioteca de la Alexandria înființată în anul 288 î.Hr. de către tatăl său.

Deci, a dat regele un ordin să se caute în Israel cei mai înțelepți oameni pentru a traduce cât mai exact aceste scrieri. Au fost aleși șaptezeci de cărturari înțelepți printre care se afla și dreptul Simeon, ca un iscusit cunoscător al vechilor scripturi și al limbii grecești. Fiecare traducător a primit pentru traducere câte o parte din Pentateuh, dreptului Simeon repartizându-i cartea lui Isaia.

Ajungând la capitolul șapte versetul paisprezece care spune: ”Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel. ”, dreptul Simeon a considerat că este imposibil ca o fecioară să nască și a tradus în loc de Fecioara cuvântul femeia. Peste noapte îngerul Domnului a modificat scrierea înlocuind femeia cu Fecioara. A doua zi dreptul Simeon a văzut că e tradus tot Fecioara și crezând că a uitat să traducă ”corect” a vrut să modifice din nou luând un cuțit să răzuiască papirusul pentru a scrie femeia. În acel moment îngerul Domnului i s-a arătat ținându-i mâna și i-a zis: "Nu fi necredincios față de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul". Înspăimântându-se de aceasta dreptul Simeon a lăsat traducerea corectă cu Fecioara și de atunci aștepta în fiecare zi în post și rugăciuni la ușa templului din Ierusalim să primească pe pruncul născut din fecioară pentru a-și da și el obștescul sfârșit.

Trecuseră deja peste două sute cincizeci de ani de chin, fiind foarte bătrân, vârsta lui fiind de trei sute șaizeci de ani, dar în fiecare zi el aștepta cu răbdare la ușa templului să vadă pe Mântuitorul Hristos – Emanuel pentru a trece la cele veșnice, după cuvântul Domnului.

Născându-se Mântuitorul Iisus Hristos din pururea Fecioara Maria și împlinindu-se patruzeci de zile de la naștere, conform rânduielii vechiului testament copilul de parte bărbătească trebuia dus la templu pentru a fi închinat Domnului și tăiat împrejur și pentru a duce jertfă ca ardere de tot două turturele sau doi porumbei. Dreptul Simeon fiind mânat de Duhul Sfânt a plecat dis de dimineață spre templu așteptând să vadă ce se întâmplă.

În momentul când a zărit că se apropie de poarta templului pe Maica Domnului, ținând în brațele sale pe Pruncul Iisus, a văzut slava lui Dumnezeu asupra lor, lumini îngerești și a auzit cântările acestora ce preamăreau pe Pruncul Sfânt. Dându-și seama că s-a întâlnit cu Emanuel cel promis, dreptul Simeon a primit în brațele sale pe prunc și privind spre cer a spus cu glas tare: ”Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, ca văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29-32). Iar Iosif și Maria se minunau de cele spuse de către Simeon privindu-l uimiți. Apoi, după ce i-a binecuvântat pe părinții pruncului, privind-o pe Fecioara Maria a spus: ”Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” Prin această proorocire a prevăzut durerea Maicii Domnului care i-a sfâșiat inima când L-a văzut pe fiul ei răstignit pe cruce, jertfindu-se pentru întreaga omenire.

Lângă dreptul Simeon se afla la ușa templului și proorociţa Ana, o femeie sfântă care își dedicase viața lui Dumnezeu stând în fiecare zi la templu și vorbind tuturor celor care veneau despre apropiata mântuire de sub asuprirea diavolului dată de Dumnezeu oamenilor. Era la optzeci și patru de ani, rămasă văduvă după șapte ani de la căsătorie, ne mai căsătorindu-se de atunci, ci dăruindu-și restul vieții lui Dumnezeu prin posturi și rugându-se noaptea și ziua ne depărtându-se de templu. Aceasta văzând la rândul ei pe Pruncul Iisus, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim.



Acest episod minunat din Sfânta Scriptură ne arată nouă celor de azi multe semnificații și învățături dumnezeiești. În primul rând trebuie subliniată răbdarea dreptului Simeon timp de peste două sute cincizeci de ani așteptând la ușa templului să vadă pe Cel promis de Dumnezeu spre mântuirea omenirii de sub asuprirea diavolilor. Cât chin, câtă suferință trebuie să suporte un om care trăiește în această lume o viață atât de lungă? Să suporte frigul a trei sute șaizeci de ierni, să suporte boli, suferințe, necazuri, tot felul de nedreptăți pe care un om le trăiește într-o viață pământească. Răbdarea lui Simeon este impresionantă, precum și faptul că a trăit atât de mult, după cuvântul Domnului, este ceva neobișnuit. Primirea în brațele sale a Pruncului Sfânt și proorocirea sa au fost ca o confirmare în fața oamenilor din partea acestui om sfânt că într-adevăr S-a născut Hristosul promis de Dumnezeu. Câtă dragoste de Dumnezeu a avut acest om de a avut atâta răbdare? Cât de mult a iubit el pe Dumnezeu? Vă dați seama? Un om obișnuit care ajunge la adânci bătrâneți, neputincios și poate bolnav poate ajunge să își dorească moartea și să se facă dușman al lui Dumnezeu blestemând, decât să se mai chinuie atât de mult. Dar Simeon nu a deznădăjduit, chiar dacă și lui îi era foarte greu la vârsta lui.

Tot așa și proorociţa Ana care a fost atât de credincioasă soțului ei și lui Dumnezeu, ne mai căsătorindu-se de tânără și trăind până la optzeci și patru de ani dedicându-și viața lui Dumnezeu în apropierea templului în rugăciuni noaptea și ziua, pentru lumea modernă de azi pare un lucru foarte neobișnuit. Cei doi sfinți pomeniți în evanghelia întâmpinării Domnului sunt deosebiți și avem multe de învățat de la ei. Pe data de 3 februarie biserica noastră ortodoxă sărbătorește pe acești drepți prin servicii religioase închinate lor.

Ce putem noi să învățăm din sărbătoarea Întâmpinării Domnului?

În primul rând trebuie să învățăm să cultivăm în noi dragostea de Dumnezeu și să ne dorim din tot sufletul ca și sufletele noastre să se întâlnească cu Hristos.

Chiar acum când citiți aceste rânduri să vă doriți din tot sufletul să vă întâlniți cu Dumnezeu. Să îl primiți în inimă să îl iubiți și să nu îl mai lăsați să plece. La Sfântul Botez v-ați întâlnit cu el primindu-l în inimile voastre. Dar noi oamenii păcătoși nu suntem conștienți de marea comoară pe care o avem în noi, în inima noastră unde sălășluiește Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Prin păcatele noastre îl îndepărtăm din inima noastră pe Duhul Sfânt și primim pe diavolul, acest duh necurat și dușman de moarte al omului. Să ne unim din nou cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie și de acum înainte să avem grijă ca prin toate faptele, vorbele și gândurile noastre să nu îl mai alungăm pe Duhul Sfânt din inimile noastre. Să facem act de pocăință reală și sinceră spovedindu-ne la preoții noștri duhovnici care au puterea de a dezlega în cer păcatele noastre. Să trăim o viață sinceră cu noi înșine și cu cei din jurul nostru, fără minciună și ipocrizie. Să luptăm cu vrăjmașii noștri diavolii împotrivindu-ne tuturor îndemnurilor și ispitelor pe care ni le sugerează prin gânduri sau prin alți oameni.

Cel ce citești aceste rânduri, te-ai întâlnit vreo-dată cu Iisus, sau El stă și bate într-una la ușa inimii tale și tu nu îl auzi?

Ascultă cu atenție și vei auzi chemarea Lui. Deschide-i ușa inimii tale și primește-L ca pe un mare Împărat și Dumnezeu, fiind o onoare pentru tine că a venit să te viziteze. Primește-l și sechestrează-L, nu-I mai da drumul să plece rugându-l: ”Nu mai pleca Doamne de la mine, te rog din suflet stai cu mine să pot trece mai ușor prin viața aceasta grea și la sfârșit să mă primești și tu în Împărăția Ta, precum și eu te primesc acum în inima mea!”. Întâmpină-L asemenea dreptului Simeon la ușa templului inimii tale și bucură-te. Toate trupurile oamenilor vii din acest moment pot fi lăcașuri ale lui Dumnezeu, temple ale Duhului Sfânt, numai să vrea să îl primească în inimile lor. Din păcate El are și foarte mulți dușmani care nu îl primesc.

Ne putem face și noi dușmani ai lui Hristos prin faptul că îl ignorăm, chiar dacă nu îl urâm. Dacă ne este rușine cu El, dacă nu vrem să vorbim cu el prin rugăciune, dacă nu îl mărturisim cu curaj în fața oamenilor precum proorocița Ana ca pe Fiul lui Dumnezeu Tatăl, dacă nu mergem la casa Lui, la Sfânta Biserică să ne unim cu El chiar material prin Sfânta Împărtășanie, înseamnă că nu suntem ai Lui și ne facem prieteni demonilor care ne inspiră în viață.



Să ținem și noi strâns în brațele inimilor noastre pe Pruncul Sfânt Iisus și să ne rugăm în permanență Lui, noaptea și ziua, acasă, pe cale, la serviciu sau chiar și pe patul de boală zicând : ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/oasa”

Amin!

Gherasim Ogheru

EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile

web site traffic statistics