Slăbănogii din Vitezda ai vremurilor noastre.

"După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta."
(Ev. Ioan V, 1-15)

 Iubiţi fraţi în Hristos Domnul,

Citind pericopa evanghelică de mai sus mergem cu gândul la mulţimile de bolnavi şi betegi din lumea aceasta care suferă dureri trupeşti şi spirituale foarte mari. Un gând de compasiune şi milă ne animă când vedem aceşti sărmani care suportă aceste mari cruci pe care le cară în spate spre finalul cursei cu obstacole care este viaţa aceasta trupească. În ultima vreme vedem cum boli grele şi uneori incurabile atacă chiar şi prunci cu vârste foarte fragede şi ne întrebăm miraţi de ce Dumnezeu îngăduie aceste lucruri. Ce vină au acei prunci de se îmbolnăvesc dacă sufletele lor inocente încă nu au fost pătate de perversitatea şi urâciunea păcatului.

Citind Sfânta Scriptură  aflăm răspunsul acestor întrebări. Oamenii pot suferii datorită păcatelor altora, ale părinţilor, strămoşilor lor până la al patru-lea neam, ale prietenilor şi apropiaţilor cu care se leagă spiritual legături de tovărăşie, etc.

"...căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc. (Deuteronomul ; 5, 9)"

Pedeapsa cu boli grele este  cea mai grea  pedeapsă pe care o primeşte omul. De sărăcie şi lipsuri mai treci cum mai treci, de asupriri, închisori, torturi sau alte umilinţe poţi scăpa, dar de boli chinuitoare şi dureroase e foarte greu.

Dar ce este boala? 

Boala (sinonime latină: morbus, greacă: νόσος, nosos) este o stare particulară a organismului condiționată de acțiunea nocivă a diverși factori determinanți din mediu și, caracterizată printr-un complex de modificări morfologice și funcționale - locale și generale, cu caracter reactiv și lezional, ce tulbură regalarea și activitatea la diferite niveluri funcționale. Prin acestea se realizează limitarea capacităților de adaptare, respectiv reducerea capacității de muncă, printr-un proces ce afectează organismul în ansamblul unității sale biologice și sociale complexe. (p. 33-41, Subcap. D. Caracterisiticile esențiale ale stării de boală, Op. cit. Tratat de Fiziopatologie)

Din definiţia ştiinţifică a bolii reiese faptul că organismul, trupul şi sufletul în acelaşi timp, suferă modificări morfologice şi funcţionale datorate unor factori nocivi din mediul înconjurător. Mai concret datorită unor abuzuri sau violenţe fizice sau psihice ce pot determina modificarea structurală a organismului viu, au loc disfuncţionalităţi ale acestuia. De asemenea amprenta genetică a părintelui poate lăsa urmaşilor unele boli sau suferinţe. În concluzie, aceşti factori nocivi pot fi traduşi prin păcate şi patimi pe care omul le poate săvârşi sau cultiva în viaţa sa. 

Cel mai mare păcat în faţa lui Dumnezeu este acela de a-L nu iubi pe El ci patimile şi năravurile pe care le avem, transformându-le în idoli cărora le aducem jertfă materială si de timp. Trăind viaţa aceasta fără să Il avem pe Dumnezeu ca reper şi model de trăire trupească şi spirituală, ne asemănăm demonilor care ne vor şi urâţii trupurile şi sufletele. 

Păcatul este cel mai mare duşman al omului. Datorită faptului că avem în noi sămânţa păcatului încă de la naştere, trebuie ca pe tot parcursul vieţii  să luptăm cu slăbiciunile noastre şi să încercăm să le corectăm. Slăbiciunile sufleteşti duc la poftă iar aceasta la săvârşirea păcatului. Lupta cu poftele noastre trupeşti şi spirituale este un război sfânt pe care omul trebuie să îl ducă până la sfârşitul vieţii sale. Cine nu luptă cu poftele se face sclavul lor devenind dependent de păcat şi deci duşman al lui Hristos. Cunoaştem aici dependenţii de alcool, de droguri, de tutun, de desfrâu sexual, etc. Aceştia sunt robi ai păcatului şi dacă nu se leapădă de acestea vor moşteni chinul veşnic al lipsei de dragoste a lui Dumnezeu. 

Cu toate acestea, omul nu trebuie să deznădăjduiască. Hristos stă cu mâna întinsă spre el întotdeauna pentru a-l salva. Numai să vrea păcătosul să se elibereze din lanţurile patimilor iar cu puţină luptă cu sinele şi cu ajutorul lui Hristos se poate elibera din aceste înrobiri.

După cum vedem din pericopa evanghelica, Hristos a mers la acel bolnav fara să fie rugat de acesta şi fără să îi ceara nimic în schimb. Pur şi simplu l-a întrebat dacă vrea să se facă sănătos. La răspunsul afirmativ al bolnavului care nu avea pe cineva lângă el să îl arunce mai repede în apă, Mântuitorul Hristos i-a poruncit să îşi ia patul său şi să umble. La acest îndemn bolnavul s-a ridicat din patul său sănătos şi s-a vindecat pe loc.  Cât de simplu este pentru Dumnezeu să ne vindece. Depinde numai de noi dacă vrem sau nu să fim sănătoşi. Omul bolnav neştiind cine este Iisus avea posibilitatea să îl alunge crezând că îl batjocoreşte. 

Vă daţi seama, zace de 38 de ani în această boală şi dintr-o dată vine cineva la el, îl priveşte, îl întreabă dacă vrea să se vindece, de parcă acel bolnav stătea acolo la scăldătoare de florile mărului şi mai mult  decât atât îi mai spune şi să se ridice din pat şi să umble. Cum aţi fi reacţionat dacă aţi fi fost în locul acelui om bolnav? Cum l-aţi fi privit pe Iisus, neştiind cine este, dacă aţi fi fost în locul lui? Sunt convins că mulţi ar fi protestat, L-ar fi alungat spunându-I să îi lase în pace şi să nu îşi mai bată joc de ei. Dar acel om avea o calitate deosebită pe care Mântuitorul Iisus o ştia şi vroia să o vădească oamenilor. Era smerit şi îl iubea pe Dumnezeu. Avea încredere că o dată şi o dată se va vindeca şi el. Aştepta momentul acela. Se aştepta la orice, chiar şi la ceva supraomenesc. Ştia că la Dumnezeu totul este posibil ceea ce oamenilor le este imposibil de a face. AVEA CREDINŢĂ!

De fapt aceasta este chintesenţa acestei pericope evanghelice. 

Să avem credinţă că la Dumnezeu totul este posibil, iar când suntem în boli să nu deznădăjduim şi să avem încredere că acea boală este lăsată să se instaleze în noi, cu voia lui Dumnezeu, ca şi medicament şi pedeapsă pentru păcatele noastre. Vedem că acel om bolnav din evanghelie avea păcate grele, pentru care fusese pedepsit deoarece în momentul reîntâlnirii cu Iisus în templu, Acesta i-a poruncit să nu mai păcătuiască pentru a nu-i fi lui şi mai rău. Deci datorită păcatelor lui suferea acea boală. 

Mulţi bolnavi din zilele noastre, unii dintre ei cu boli grave, nu răspund întrebării lui Hristos "Vrei să te faci bine?". Nu se gândesc la Hristos în primul rând ci merg la doctori având speranţa numai în ei. Este adevărat că prin doctori Hristos face minuni mari dând vindecare la tot felul de boli, pe principiul "medicul taie, iar Hristos vindeca rana". Fără Hristos doctorii nu pot face însă nimic. Dacă nu întinde Iisus mâna spre bolnav orice intervenţie medicală este de prisos. De aici tragem concluzia că în primul rând trebuie să fim sănătoşi duhovniceşte, adică să ne însănătoşim spiritual prin curăţire de patimi şi să ne îndreptăm gândirea, prin respingerea tuturor îndemnurilor spre încălcarea poruncilor dumnezeieşti, ce vin de la nevăzuţii diavoli. Medicamentul duhovnicesc este sfânta spovedanie, pocăinţa sinceră şi respingerea pe viitor a oricăror gânduri păcătoase, ce ne îndeamnă să săvârşim fapte contrare voinţei lui Hristos. Apoi, bolnavul, după ce se pocăieşte şi se uneşte cu Hristos prin Taina Euharistiei, merge la medic cu gândul la Doctorul doctorilor, la şeful medicilor cerându-I cu umilinţă iertare şi însănătoşire grabnică. Aşa ar fi normal să se întâmple. Însă, în vremurile de azi, când globalizarea a făcut ravagii în conştiinţele oamenilor, tabela cu valori ale fiecărui om s-a răsturnat. Pe primul loc din această tabelă de valori nu mai este Hristos. Câţi bolnavi suferinzi zac prin spitale nespovediţi şi neîmpărtăşiţi având încredere doar în medicamente şi doctori! Dar şi spre aceia Hristos stă cu mâna întinsă mereu întrebându-i "Vrei să te faci bine?". Trebuie numai ca ei să îl audă şi să îi răspundă. Dar din păcate mulţi nu ascultă glasul lui Hristos, ci merg pe cărări străine rătăciţi de diavol spre păcat. 

Mulţi dintre ei aud glasul Domnului şi fac ce trebuie, şi constată că tot nu se vindecă. Să nu deznădăjduiască! Să care cu demnitate şi curaj crucea aceasta până pe Golgota lor personală, unde vor fi aşteptaţi cu braţele deschise de catre Mântuitorul, care iubeşte mult sufletele noastre şi trupurile acestea stricăcioase, ce vor invia transfigurate la Parusie.

Omul bolnav sufleteşte este mult mai de plâns decât cei bolnavi trupeşte. 

Aceştia nu cunosc bunătatea lui Hristos, merg pe cărări străine lui Iisus şi mai mult decât atât îl urăsc pe Dumnezeu. Sunt oamenii mândri şi trufaşi care se ghidează în viaţă doar după mirosul banilor. Urăsc pe cei săraci şi în nevoi, desconsiderându-i şi încercând să profite de ei, furându-le munca prin neplata ei. Sunt bolnavi sufleteşte, care zac în patul păcatului şi al patimilor. Sunt incapabili să privească spre cer. Aceştia sunt cei mai de plâns bolnavi.

Trist este că bolnavii sufleteşte nu caută nici-o scăldătoare pentru a se vindeca, considerând că starea în care se află este cea normală. Deci în concluzie, aceştia au şanse mici să se îndrepte în ochii lui Hristos. Dar şi spre aceştia Iisus întinde mâna sa de ajutor, chemându-i cu dragoste la El. Dar cină să îl audă?

Sunt de asemenea foarte mulţi bolnavi sufleteşte, care deşi nu se declară potrivnici lui Hristos, nu doresc să meargă în scăldătoarea vindecătoare, care este Biserica. Numai în biserica lui Hristos găseşti vindecare spirituală şi îţi găseşti adevărata misiune pe care o ai, încă de la naştere. Mântuirea!

Daca nu îl ai pe Hristos în inima ta, toate drumurile în viaţă sunt nesigure, ai sufletul încărcat de patimi şi dorinţe nefolositoare mântuirii şi mergi pe cărări gresite, ce duc spre pierzare şi chin veşnic. Poţi să cazi în boli grele şi să fi bătaie de joc demonilor nevăzuţi, care te chinuie mental şi trupeşte prin dureri şi boli grele. Orice păcat lasă o amprentă pe suflet. Şi dacă sunt multe răni sufleteşti provocate de patimă pot transcende în plan fizic prin boli tupeşti grele.

Aşadar, în concluzie, să alergăm grabnic spre scăldătoarea vindecătoare a zilelor noastre -  Biserica, şi să aflăm acolo vindecare sufletească prin duhovnici iscusiţi şi prin Taina Sfântului Maslu, să ne vindecăm şi trupeşte. Sfântul Ciprian ne spune "Nu poate avea pe Dumnezeu de Tată, cine nu are Biserica de mamă!". Deci, să avem credinţă şi să ne arătăm răbdători în bolile noastre, având nădejde în Hristos că ne va izbăvi din toate durerile şi slăbiciunile noastre, făcându-ne fii moştenitori ai Împărăţiei Sale. Amin! 

Gherasim Ogheru