LUAREA CRUCII CA DEVENIRE INTRU HRISTOS – Predica la Duminica Sfintei Cruci (1967) a Cuviosului Justin Popovici

Cuviosul Iustin Popovici

Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34).

      Luându-ne crucea, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Cine nu se leapădă de el însuşi, nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze (Matei 10:38).

      Dacă-ţi urmezi mintea ta şi nu mintea lui Hristos, dacă-ţi urmezi voinţa ta şi nu voinţa lui Hristos, după cum se menţionează în Sfânta Evanghelie, sufletul tău nu este curat, nu este sfinţit, este pierdut în jungla rătăcirilor stricătoare de suflet şi înfiorătoare. Pentru că păcatul, răul,  a reuşit să zidească înăuntrul nostru, alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc pe care l-am primit de la Dumnezeu, propriul lui suflet. Dacă păcatul nostru devine urmare, creează înăuntrul nostru  propriul lui suflet. Dacă înfăptuim păcatul, acesta, etapizat, ia chip în sufletul nostru. Alături de acel suflet cu chip dumnezeiesc, pe care Dumezeu ţi l-a dat, tu aduci un străin care te robeşte.

     Acesta stăpâneşte, pe când tot ceea ce este dumnezeiesc înăuntrul tău este ca şi adormit, ca şi înţepenit. L-ai dipreţuit, şi acela nu mai trăieşte în tine, moare.

      Păcatul creează în noi lumea lui proprie, creează înauntrul nostru propria lui filosofie, propria lui concepţie despre lume. Păcatul urmăreşte să ia locul lui Dumnezeu în sufletul tău, locul Persoanei (Feţei) lui Dumnezeu. Aceasta vrea să o facă păcatul. Păcatul, în realitate, vrea să-l lipsească pe om de acele frumuseţi dumnezeieşti pe care le are în sufletul său. Dar însuşi diavolul se luptă prin intermediul păcatului să făurească înăuntrul tău şi înăuntrul meu propria lui icoană. Pentru că păcatul întotdeauna se aseamănă cu diavolul. Întotdeauna, atunci când îl îmbrăţişăm, întipăreşte încet-înet în sufletul nostru propriul lui chip întunecat. Astfel, prin păcat, prin urmarea păcatului, ia chip înăuntrul nostru un alt eu, un alt suflet, un alt sine, acel sine de care Domnul cere să ne lepădăm: “Căci nu fac binele pe care voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc“(Romani 6:19).

     Răul l-am creat noi înşine, pe când binele este de la Dumnezeu, zice apostolul Pavel (I Timotei 4:4). Eu vreau să trăiesc corect, dar nu am puterea să o fac. Nu găsesc putere pentru aceasta, nu găsesc putere înăuntrul meu.

     Iată, Evanghelia de azi ne descoperă modul pentru a realiza în viaţa noatră binele pe care-l dorim. Acesta este lepădarea de tine însuţi, de păcatul tău, de acest suflet păcătos care s-a creat, s-a zidit, a luat chip înăuntrul tău. Prin post, în realitate îndepărtăm păcatoşenia care este înăuntrul nostru. Înlocuim treptat sinele nostru cu Hristos, până când ajungem la desăvârşirea la care a ajuns apostolul Pavel, care zice: “De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăeşte în mine” (Galateni 2:20). Iată ce înseamnă “să se lepede de sine însuşi: înseamnă să izgonim toate dorinţele noastre (rele), tot ce este omenesc, tot ce induce la păcat, şi să le înlocuim cu Hristos. Să se schimbe, toate să devină Hristos.

      ”Căci dacă va vrea cineva să-şi mântuiască sufletul său, îl va pierde pe el; iar cine îşi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, îl va mântui pe el”(Marcu 8:35). Dacă, desigur, lepădăm orice păcat al nostru, orice patimă a noastră; şi dacă ştim, dacă simţim şi dacă vrem ca Hristos să devină suflet în sufletul nostru, inimă în inima noastră, să înlocuiască sinele nostru, ego-ul nostru cu Sinele Său. Aceasta este calea unică ca să păzim, eu şi tu şi orice om, sufletul nostru de iad, de distrugere, de diavol, de orice rău, de veşnicele chinuri, să găsim înăuntrul nostru acel suflet cu chip dumnezeiesc, acel suflet dumnezeiesc pe care Dumnezeu ni l-a dat.

      Suflet cu chip dumnezeiesc! – Unde este oare? -La Hristos. Hristos S-a făcut om ca să ne spună: Iată, aşa trebuie să fie omul. El, Dumnezeu, S-a făcut om. El, Dumnezeu, a arătat în Sinele Său Persoana (Faţa) lui Dumnezeu. Noi suntem creaţi după Chipul (Icoana) lui Dumnezeu. Suntem datori să trăim conform cu Acesta. Ce este mintea noastră? Icoana minţii lui Hristos, a minţii lui Dumnezeu. Obligaţia noastră este să facem mintea noastră asemănătoare cu mintea lui Hristos, adică să hristificăm mintea noastră întreagă şi să putem spune cu apostolul Pavel : “Noi avem mintea lui Hristos” (1 Corinteni 2:16). Dar până să identificăm voinţa noastră cu voinţa lui Hristos, a lui Dumnezeu, propria noastră vointă mereu rătăceşte, este mereu neputincioasă, mereu se împiedică şi se adânceşte în păcat. Dacă Îl avem pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca pe veşnicul nostru model, veşnicul nostru  vis, atunci ne identificăm sinele nostru cu propria lui voinţă. Atunci spunem: nu vreau să se facă voia mea, ci a Ta (Doamne). Tatăl nostru care eşti în ceruri, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

     
 Atunci când noi păzim poruncile lui Dumnezeu, vrem să vindecăm voinţa noastră de toate neputinţele ei, de toate bolile ei, de toată moartea ei, în realitate ne vindecăm sinele nostru de orice păcat şi surghiunim din sinele nostru tot ceea ce induce la păcat. Da! Cu cât omul întreg Îl iubeşte pe Dumnezeu, cu cât întru adevăr se nevoieşte să se lepede de sinele său şi să-L urmeze pe Hristos, să ridice Crucea lui Hristos, atunci într-adevăr primeşte de la Domnul Iisus Hristos putere dumnezeiască. Pentru că, după cum s-a spus, Crucea “nouă, celor ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu“(1 Corinteni 1:18). Nouă, pentru mine şi pentru tine şi pentru orice om, când te hotărăşti să-ţi sileşti sinele tău, să ridici crucea ta, iată! Tu în aceeaşi clipă primeşti putere dumnezeiască. Această putere o dă Domnul, ca să poţi să învingi orice păcat înăuntrul tău, orice rău, orice rea obişnuinţă, să poţi să-ţi educi limba să nu spună cuvinte necuviincioase, să-ţi educi ochiul să nu privească cele care nu se cuvine a fi privite. Întreagă viaţa ta să devină hristoformă (cu chipul lui Hristos). Pentru cine? Pentru Hristos. Pentru a-L sălăşlui pe Hristos înăuntrul tău. Iată, acesta este scopul nostru, acesta este visul nostru, acesta este odihna şi pacea şi Raiul cel veşnic al sufletului nostru, al oricărui suflet omenesc. Fără Hristos, sufletul nostru nu dobândeşte pace…

      Propria noastră cale, calea Sfinţilor şi a postului este străduinţa (zorul) asupra sinelui nostru de a făptui orice bun, continua străduinţă a sinelui nostru  către orice lucru bun. Pentru că firea noastră nu vrea binele. Ea înclină spre rău. Tu, însă, zoreşte-ţi sinele tău ca să-ţi înnăbuşi orice rău care există înăuntrul tău. Domnul îţi va da puterea Învierii ca să înfăptuieşti binele. Să ne ridicăm crucea noastră, să hristificăm sufletul nostru.

Să fim atenţi că postul nu este altceva decât a înlocui sinele nostru cu Hristos, cu Dumnezeul nostru. Prin orice virtute, omul trebuie să înlocuiască sinele său cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru că “Dumnezeu este virtutea“, după cum zice Sfântul Maxim. Şi această putere dumnezeiască este mai puternică decât această lume de aici. Această putere ne-a fost dăruită ca să învingem orice rău, orice păcat, orice putere diavolească. Zoreşte-ţi sinele la tot lucrul bun, iar Domnul cel Bun Îţi va da puterea Învierii. Aşa încât să mergi de la necazul mai mare la cel mai mic şi de la cea mai mică bucurie la cea mai mare bucurie. Să păşim toţi spre Împărăţia cerurilor până când vom putea să spunem şi noi prin harul lui Dumnezeu: Doamne Iisuse Hristoase, de acum nu mai trăiesc eu. Tu trăieşti în mine, prin Sfintele Taine şi prin sfintele virtuţi. Ţie se cuvine slava şi mulţumirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


(Traducere din greceşte: Leontie monahul; sursa: http://www.imkby.gr/greek/sarakosti/week/c_week/cweek_5.htm)


NASTEREA MAICII DOMNULUI

 Predica Parintelui Sofian Boghiu: „Astazi este inceputul mantuirii noastre” 

Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare, bucurie a rasarit la toata lumea”.

Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria lumii n-a adus omenirii intregi atata bucurie, cata bucurie a adus in lume nasterea Sfintei Fecioare Maria. De la nasterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea intreaga si de atunci incepe a se scrie o noua istorie in lume, istoria mantuirii neamului omenesc sau, cum spune sfantul Ioan Damaschin:Astazi este inceputul mantuirii noastre”. 

Venirea ei in lume a fost fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri in raiul cel pamantesc, apoi a fost binevestita de prooroci si asteptata cu dor si infrigurare de toate generatiile de-a lungul miilor de ani, ca pe a aceleia care avea sa nasca pe Mesia, Mantuitorul lumii. Generatii intregi s-au rugat pentru aceasta intrupare din Maica Domnului. Stim ca ea era vasul ales in care S-a pogorat si S-a intrupat Mantuitorul lumii. Precum se stie, Sfanta Fecioara Maria este binecuvantatul rod al rugaciunii indelungi si cu multe lacrimi a batranilor si fericitilor ei parinti, Ioachim si Ana.
Amandoi erau coboratori din neamul imparatesc al lui David si locuiau in Nazaretul Galileei. In centrul Nazaretului de astazi se arata locul unde a trait odinioara Sfanta Fecioara Maria cu familia sa. Si intr-adevar, frati crestini, in Nazaretul de astazi este o mare catedrala a Bunei Vestiri, cea mai mare din acel oras. Si in centrul ei – are si etaj – e un fel de grilaj. Cobori niste trepte si acolo se pastreaza si astazi casuta sfintilor ei parinti, Ioachim si Ana. Mai aveau inca o casa in Ierusalim, acesti batrani parinti ai Maicii Domnului. Acolo isi duceau viata, in adanca evlavie si curatie, in post si in fapte bune, dar toate invaluite in foarte multa tristete, singuri, fara urmasi, coborau incet catre amurgul vietii. Si totusi, nici batranetea, nici sterpiciunea Anei nu-i descurajau in asteptarea lor si nu incetau a se ruga lui Dumnezeu sa le daruiasca un copil. Traditia confirmata de sfantul Ioan Damaschinul ne spune ca adeseori se rugau cu aceste cuvinte:

Doamne, Adonai, Eloi, Savaot, cunosti ocara lipsei de copii, cunosti tristetea si amarul nostru; daca vei privi la smerenia robilor Tai si vei da robilor Tai un copil, Tie Ti-l vom face dar”.
Si in adevar, Dumnezeu le-a ascultat smerita lor rugaciune si asa, ramura stearpa si uscata a tulpinii lui David rodeste rod minunat, pe prunca Maria. Aceasta fiica a batranilor Ioachim si Ana nu era asemenea celorlalte fiice ale oamenilor, ci una fara seaman intre ele, chiar daca multi din acea vreme nu puteau intelege rostul ei dumnezeiesc in lume. Pentru ca ea era femeia care avea sa zdrobeasca capul sarpelui – cum spune in Cartea Genezei la inceput – fagaduita de Dumnezeu primilor oameni; ea era femeia inconjurata de nimbul celor mai negraite insusiri, ea era fecioara cea minunata si plina de har, binevestita de prorocul Isaia; care fecioara fiind, va naste pe Emanuil si va ramane fecioara si maica, va fi locasul feciorelnic si Maica preacurata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Nascand cuvioasa Ana pe aceasta fiica binecuvantata, casa lor batrana s-a umplut de multa bucurie si lumina, deoarece multa si mare era tristetea si asteptarea de pana atunci. Numele pe care il aleg si-l pun parintii copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obisnuiau la vechii evrei. Acest nume feminin este Miriam, Mariam sau Maria si insemneaza „cea placuta”, „cea frumoasa” sau „doamna”, „stapana” sau Despina, cum ii spun grecii. Toate aceste insemnari ale numelui ei i se potrivesc in chip desavarsit, pentru ca de la nasterea sa, minunata copila Maria era plina de toate insusirile si darurile trupesti si sufletesti.
Fiind plina de har de la nasterea sa, Sfanta Maria Fecioara a ramas plina de dar pe tot timpul vietii sale pamantesti. Deplinatatea acestui dar dumnezeiesc ce umplea fiinta sa si se revarsa peste intreaga ei faptura o apara de orice pacat. Astfel, prin darul lui Dumnezeu, pacatul n-a atins nici trupul si nici sufletul ei, incat locasul Domnului nostru Iisus Hristos s-a pastrat curat, si trupeste si sufleteste. Totusi, frati crestini, Sfanta Fecioara Maria s-a nascut dupa toate legile naturale ale nasterii omenesti si ca urmare, ea nu a fost scutita de pacatul stramosesc, de care a fost scutit numai Fiul ei dumnezeiesc. Aceasta stare de sfintenie personala, dublata ca de o umbra de pacatul stramosesc transmis prin parinti, se continua la Sfanta Fecioara pana in momentul Bunei Vestiri.
In acest moment al Bunei Vestiri, la 25 martie, dupa ce Sfànta Fecioara primeste, in chip liber, sa fie Maica Fiului lui Dumnezeu – prin acel cuvant catre inger: „Fie [Mie], dupa cuvantul tau2, desi nu stia de barbat – este curatita deplin de toate urmarile pacatului stramosesc prin coborarea Duhului Sfant peste ea. In acest moment, pentru Sfanta Fecioara incepe un nou capitol: de la aceasta data, preacurata Fecioara – preacurata pe deplin in trup si in suflet – devine locas sfintit in care se alcatuieste trupul omenesc al lui Dumnezeu Cuvantul. Astfel, numai dupa ce Sfanta Fecioara primeste a fi mama lui Dumnezeu Fiul, ea este curatita deplin. Pana la hotararea aceasta suprafireasca, Sfanta Fecioara Maria, desi plina de dar, era totusi sub influenta pacatului stramosesc ca si ceilalti oameni si deci libera de a se pronunta impotriva maternitatii dumnezeiesti. In loc sa fi spus „fie”, cum a spus, putea sa spuna „nu primesc”. Insa a spus „fie”, adica s-a supus fara conditie, desi era fara de barbat. Putea adica sa nu primeasca a fi Maica Mantuitorului lumii. Asadar prin lucrarea Sfantului Duh, trupul feciorelnic, preacurat si neatins de nici un pacat, a fost curatit de pacatul stramosesc, incat carnea din care Se va naste Domnul nostru Iisus Hristos si sangele care va da viata acestei carni dumnezeiesti sa nu aiba nici o urma de pacat, fie el pacat stramosesc ori personal. Numai din acest trup fara pata sau imaculat al Sfintei Fecioare Maria se putea naste un trup unit intr-un ipostas cu dumnezeirea. Numai acest trup putea lucra mantuirea lumii si numai acest trup era vrednic sa nasca pe Domnul nostru Iisus Hristos ca om.
Aceasta este invatatura ortodoxa despre nasterea Maicii Domnului, asa cum au marturisit-o sfintii Parinti si sfintele sinoade ecumenice. In aceasta privinta, sfantul Chiril al Ierusalimului, in una din catehezele sale spune asa:

Hristos era Acela care avea sa Se nasca din Preacurata Fecioara si de aceea a umbrit-o pe ea puterea Celui Preainalt si Sfantul Duh S-a pogorat peste ea si a sfintit-o, pentru ca ea sa poata zamisli si naste pe Acela prin Care s-au facut toate; nasterea aceasta a fost curata si fara nici o pata3.
Sfantul Ioan Damaschin, mergand pe aceeasi cale a sfintilor Parinti si a sinoadelor ecumenice, sintetizeaza aceasta invatatura cu urmatoarele cuvinte:

Dupa ce Sfanta Fecioara Maria a primit a naste pe Fiul lui Dumnezeu, Duhul Lui Sfant S-a pogorat peste ea, potrivit cuvantului dumnezeiesc pe care l-a spus arhanghelul, curatind-o si dandu-i in acelasi timp puterea de a naste4.
Aceeasi invatatura o aflam cantata si in imnografia Bunei Vestiri: intr-o cantare in forma de marturisire, insasi Fecioara Maria rosteste aceste cuvinte:

Sufletul mi l-a curatit, trupul mi l-a sfintit, biserica incapatoare de Dumnezeu m-a facut pe mine, cort de Dumnezeu impodobit, locas insufletit m-a facut venirea Sfantului Duh si curata Maica a Vietii.5
Frati crestini, Maica Domnului, intrupand in sine pe Dumnezeu prin lucrarea Sfantului Duh, a salasuit in ea lumina dumnezeiasca, devenind o fiinta cu totul deosebita, mai presus de oameni si de ingeri. Sfantul Grigorie Palama, un mare teolog ortodox, spune intre altele ca6:

Dumnezeu, alcatuind un univers comun al bunatatilor vazute si nevazute, ne-o arata pe Maica Domnului ca intrunind in sine toate frumusetile dumnezeiesti, ingeresti si omenesti. Si daca frumusetea superioara ce impodobeste amandoua lumile” – cereasca si pamanteasca – „este acolo, numai prin ea a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, luand trup omenesc din ea si Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii impreuna vietuind, fiind tuturor nevazut inainte de ea”.
Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, era din vesnicie la Tatal, insa nu era vazut de oameni. Prin intruparea Lui din Fecioara Maria devine vazut de oameni, de lume, purtand trup omenesc ca si noi, fara de pacat.

Tot asa si in veacul nesfarsit, in ceruri, toata coborarea luminii dumnezeiesti, toata forma darurilor duhovnicesti, nu o poate primi nimeni fara Maica Domnului. Ea, primind toata plinatatea Celui ce plineste toate, fiecare dupa criteriile, dupa proportia si masura curatiei fiecaruia…” – asa se dau darurile, dupa curatia fiecaruia – „…incat Maica Domnului este si vistieria si distribuitoarea bogatiei dumnezeiesti (…). Este izvorul si inlantuirea tuturor bunurilor negraite. Ea este culmea si sfarsirea intregii sfintenii”.
Sfantul Grigorie Palama se intreaba asa:

Cum te voi slavi pe tine, vistieria slavei? (…) Prin tine se lumineaza duhul meu cu venirea Duhului dumnezeiesc in lume. Te-ai facut vistiernicul si pastratoarea harurilor, nu ca sa le tii la tine, ci ca pe toate sa le umpli de har, ca vistiernicul aduna comori spre a le imparti. Pentru ce ai tine inchisa bogatia care nu se micsoreaza”?
De aceea, te rugam,

 Stapana preabuna, daruieste intregului tau popor aceste mosteniri ale tale, din mila si din comoara harurilor tale, ca ceea ce esti plina de har. Din aceste comori ceresti ajuta si tamaduieste sufletele si trupurile noastre imbolnavite de patimi, lumineaza si impaca viata launtrica a fiecaruia din noi, ca ceea ce cunosti bine toate necazurile noastre. Revarsa, Preasfanta, bucurie, pace si buna intelegere in familia neamului nostru omenesc si romanesc care din adanca vechime, din vremi, te cinsteste cu multa si curata evlavie.


Si indraznim sa te mai rugam, preasfanta Fecioara, sa mijlocesti la Fiul tau si Dumnezeul nostru sa potoleasca cumplitele vrajbe din lume, pentru ca El este cu adevarat Izvorul si Stapanul pacii. Cerem cu umilinta si cu incredere toate acestea, preasfanta Fecioara si Maica a Domnului, stiind ca poti sa ne ajuti, pentru ca tu pe toate le poti cate le voiesti. Amin.

 
1. Rostit sambata 7 septembrie 1986, seara, la utrenia sarbatorii.
2. Luca 1,38.
3. Sf. Chiril al Ierusalimultii, Cateheze, XVII,
4. Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica, III,
5. Canonul utreniei, cantarea 7.
6. In Omilia la Intarea in Sfanta Sfintelor a Maicii Domnului, 10, 39, 40, 41. (Numerotarea paragrafelor dupa editia P.Piristou, in traducerea diac. I.ca jr.: Sf. Grigorie Palama,Fecioara Maria si Petru Athonitul – prototipuri ale vietii isihaste si alte scrieri duhovnicesti (Scrieri II), Sibiu 2005)

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)


EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile

web site traffic statistics