Rebelul incomod.

De la cei mai fanatici credinciosi si pana la ateii cei mai indoctrinati, Persoana lui Iisus din Nazaret, a exercitat asupra omenirii o influenta capitala. Istoria insasi este separata de nasterea Acestuia.
Si chiar daca s-ar putea crede ca sunt suficiente scrierile despre El, constati atunci cand ii parcurgi filele vietii Sale pamentesti, ca inca nu este scris sau spus totul. Adorat si urat deopotriva de milioane de oameni, Iisus a strabatut si strabate ca un fulger, umanitatea in intregimea ei.
Ce stim asadar despre Iisus?
L-am preluat pe El si am uitat istoria Lui. Am dat in laturi amanuntele neplacute cum ar fi: politica, saracia, viata omeneasca, si toate celelalte. L-am asezat pe un tron, I-am pus o coroana si L-am transformat in Imparat. Il numim Mesia si Dumnezeu, dar refuzam sa-I urmam viata si sa intelegem partea omeneasca a Lui. Este mai mult zugraveala si mai putin prezenta vie.
Astfel, in randurile urmatoare, nu o sa gasiti nici un fel de scriere in spiritul celor intalnite pana acum. O sa cititi povestea pe scurt a unor ganduri si idei, despre un OM care cred ca trebuie vazut si in acesta nota.
Privit grosso-modo, Iisus din Nazaret a fost pentru vremurile sale unul din multii profeti ai lui Israel. Un alt personaj pitoresc din multele ale istoriei acestei tari zbuciumate de rascoale, robii dar si de momente sublime.
In acele timpuri, Iisus era pentru marea majoritate a oamenilor dar mai ales pentru cei care aveau in mana adevarata putere de decizie, un nou agitator. Era un profet, inscris in aparenta pe traictoria discursului public propovaduit de un alt agitator al vremii, Ioan fiul lui Zaharia preotul.
Totusi, ce a facut Iisus atat de grav, incat sa merite moartea? Pai pentru mai mariui vremurilor, Iisus venea cu un mesaj cu totul si cu totul diferit de cel al altor profeti. Si daca am lua in calcul numai ultima saptamana din viata Lui pamantesca, putem creiona cu usurinta motivele reale care au dus la finalul tragic.
Iisus a fost inainte de orice, victima potentatilor vremii. Un alt asasinat, din multele savarsite de preotii lui Israel, in numele binelui general. Iisus a fost in aceiasi masura si o victima a masinatiunilor politice ale arhiereului Ana dar si a nehotararii unui guvernator imperial, care de teama reperscurisunilor ce puteau surveni asupra-i, a acceptat sa execute el pe acest agitator politic.
De altfel nimic nu il facea sa aiba o cat de mica retinere.
Inca din prima zi de la intrarea acestui Profet in Ierusalim, orasul a fost rascolit de soapte, zvonuri, dispute si chiar certuri provocate de El. Tulburase linistea Templului, alungandu-i pe zarafii care aduceau bani nu doar arhiereilor dar si lui, guvernatorului Romei. Iisus sustinea neplata impozitelor si taxelor catre autoritati, sfidand deci autoritatea romana dar si pe cea a Templului.
Indemna oamenii, sa nu mai asculte de sfaturile carturarilor si fariseilor, pe care de altfel ii jignise profund numandu-i “fii de vipere”.
Mai mult, era inconjurat de personae dubioase, pentru orice iudeu respectabil. In compania Lui, gaseai mereu desfranate, vamesi, hoti, talhari, si mai toata drojdia societatii. Era asadar acest Profet din Nazaret un real pericol si mai mult, focarul unei revolte care parea ca mocneste. Si colac peste pupaza, se mai si autointitula Fiul lui Dumnezeu sau Regele lui Israel. Aceste ultime doua elemente, erau suficiente pentru autoritati sa-L elimine.
In fond, Iisus le cam statea in gat acestor puternici. Mai intai, pentru ca strica o afacerea infloritoare la Templu prin alungarea negustorilor de acolo, torpiland astfel pungile doldora ale arhiereilor, dar punea in pericol si asa frigila liniste din Ierusalim.
Era nevoie deci de un tradator, pentru ca Iisus sa fie prins si condamnat. Si a fost gasit in persoana unuia dintre discipoli. Era Iuda, zis si Iscariotul. Acesta a acceptat ca in schimbul unei pungi cu bani, sa-i duca pe paznicii Templului si sa le arate cine este Iisus.
Iisus, a fost smuls din randul Apostolilor Sai in miez de noapte. Actiunea a fost una talhareasca. Pe intuneric! Poporul nu trebuia sa vada aceasta fapta.
A urmat un simulacru de proces cu martori falsi, jigniri, umilinte si loviri. A fost gasit vinovat de blasfemie de Ana si Caiafa si dus in fata lui Pilat, pentru a primi pedeapsa cuvenita.
Dupa negocieri, amenintari si targuieli politice, Pilat, constrans de puternicii Templului si temandu-se de o rascoala, accepta sa-L execute pe acest agitator.
Soldatii roamani - probabil un grup de auxiliari din Samaria - Lau batut atat de rau, incat dupa ce a fost pironit pe Cruce, a murit neobisnuit de repede.
Mai tarziu, un binefacator bogat, a cerut permisiunea sa-L ingroape, iar trupul Sau a fost inmormantat in graba, pentru a respecta regulile religioase ale localnicilor.
Totul parea incheiat. Inca un Galilean care agita multimile. Inca un zurbagiu. Un asa-zis Mesia. O alta nota de subsol in istoria politicii Imperiului Roman. Inca o infractiune obisnuita la marginea Imperiului.
Nimic demn de mentionat intr-o scrisoare catre Imparat.
Si totusi…
El Iisus Hristos a luminat cu viata Lui lumea. Iisus a daruit oamenilor nadejde. A intins o mana tuturor napastuitilor si marginalilor lumii. Ne-a aratat ca inaintea lui Dumnezeu, suntem egali si ca prietenia pe care o ofera oamenilor, nu este una vremelnica ci una vesnica.
Invatatura lui a cuprins lumea si marturiseste Adevarul. Iisus, rebelul din Nazaret, personajul incomod, imbratiseaza pe oricine vrea sa-L primeasca in inima si sufletul sau.
In cele din urma marele adevar este ca nimeni si niciodata, nu a reusit sa-L controleze pe Iisus. A calcat si calca inca asemeni unei furtuni, peste teoriile noastre, vietile noastre si destinele noastre, triumfator. Paseste peste nucleul vietilor noastre si incepe sa demonteze ideile pe care ni le-am insusit, pe care le-am pus laolalta in gramajoare ordonate.

Iisus Omul, Personajul istoric, care a contestat sistemele religioase si sociale ale vremii Sale dar si despotismul politic; care era preocupat de necazurile celor sarmani, a devenit la randu-I un proscris. A devenit un damnat. Un turbulent care ridiculiza autroritatile si a facut prin invataturile Sale ca intelepciunea lor, sa para prostii insirate.
Iisus Cel care a mers pe drumul sublim al iubirii si iertarii desavarsite, a sfarsit pe Cruce, dand lumii Viata Vesnica.
Astazi, acum cand scriu aceste randuri stiu si simt ca Iisus, mai este inca printre noi. El este Viu pentru ca este Vesnic. Traieste pentru ca il avem in inimi. Curata, pentru ca primim Sangele si Trupul Lui. Apara, pentru ca suntem legati de Trupul Lui Haric. Suntem cu totii madulare ale Sale.
Iisus vine umil si bland, si imparte oamenilor hrana duhovniceasca. Cuminecatura Sfanta, tuturor celor care vin la El.
El este Viu!
El este Rebelul incomod atunci dar si acum.
El este Iisus Hristos sau Ieshua ben Josef.
El este Iisus Mantuitoru Lumii.
El este Iisus Fiul lui Dumnezeu!

Preot Daniel Ivan

Hristos intra in Ierusalimul inimilor noastre.

O duminica frumoasa si plina de semnificatii, isi croia drum peste Marea Cetate a Ierusalimului. Puzderie de oameni se inghesuiau spre Templul lui Solomon, intr-o procesiune imensa. Mai erau cinci zile pana la sarbatoarea “Trecerii” si toti doreau sa-si aduca ofranda legiuita lui Dumnezeu.
La un moment dat multimea de oameni care se adunase in fata portilor Cetatii Orasului Pacii, a fost starbatuta de un fior si un murmur. Ramuri de finic se agitau spre cer si lumea incepuse sa strige, ca la o comanda:
-Osana! Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine in numele Domnului!
Venind dinspre Muntele Maslinilor, se apropia un grup de oameni. Era Iisus din Nazaret, noul Profet al lui Israel, insotit de Apostolii Sai si multime de ucenici.
Iisus venea agale si impartind lumina si pace, calare pe un asin, simbol al ascultarii si supunerii.
Langa El, erau Petru sau Simon fiul lui Iona dar si Andrei, Ioan, Iacov si toti ceilalti apropiati.
Veneau sa se inchine la Templu. Veneau sa petreaca si ei Sarbatoarea Pastelui.
La vederea lui Iisus, lumea cuprinsa de frenezie, isi asternea hainele in calea Acestuia si ii strigau numele, laudand intrarea Lui in Orasul cel Sfant.
Dar nu toata lumea era fericita.
Acest tablou extraordinar al fericirii omenesti, era umbrit de figure hade. Personaje perfide si dusmanoase, erau pregatite sa-L elimine pe acest nou Profet, care promitea saracilor un loc intr-o lume care era promisa doar lor. Celor alesi.
Cine era acest Profet care promitea Cerul saracilor? Cine era Iisus fiul unui umil teslar din Nazaret, care-si permitea sa rastoarne Legea Sfanta? Cu ce putere facea El minunile sau vindecarile? Si cum de isi permitea El, sa nu recunoasca autoritatea lor, a celor legiuiti sa duca poporul la Dumnezeu?
Dar acum, in ovatiile multimii, ei nu mai contau.
Iisus venea sa aduca Evanghelia pacii, iubirii, iertarii si mai ales a mantuirii si lor. Ierusalimul, era si el binecuvantat cu prezenta Marelui Profet.
Astazi acest tablou minunat pe care am incercat sa-l zugravesc cu putinele mele puteri, este repetat de fiecare dintre noi de doua mii de ani.
Intrarea Domnului in Ierusalim, inseamna binecuvantare pentru poporul lui Dumnezeu.
Intrarea Domnului in Ierusalim, mai inseamna si intrarea Lui in cetatea sufletelor noastre, in inima noastra, in viata noastra.
Pentru aceasta se cuvine sa dezbracam si noi vesmintele noastre, adica pacatele noastre, sa ne aruncam la picioarele Mantuitorului. Sa ne dezbracam de omul cel vechi si de toate legaturile pacatelor, de toate patimile si desertaciunile omenesti, de toate vorbele cele rele si murdare. Sa lasam rautatea, care este asa de mare in lume, sa lasam hulele si rautatile de orice fel, desfranarile si avorturile, vrajile, descantecele si toate pacatele, sa le aruncam de la noi si sa ducem si noi Stapanului Hristos stalpari de fapte bune.
Sa-L luam pe Scumpul nostru Mantuitor si sa-L asezam pe scaunul inimii noastre ca sa imparateasca intru noi.
Sfanta Biserica, in saptamana aceasta ce vine, ne inlesneste acest lucru, ne pune in fata pe Imparatul Slavei, Imparatul cerului si al pamantului, pe Salvatorul nostru. Ni-L pune in fata batut, chinuit si rastignit pe cruce, iar noi cu lacrimi sa ne marturisim pacatele, sa recunoastem toate nelegiuirile noastre inaintea Lui cu hotarare temeinica de a nu mai face. Sa-L luam prin Sfanta Impartasanie, sa-L asezam in scaunul inimii si al sufletului nostru pastrandu-L si ascultandu-L in toate zilele vietii noastre, ca sa fim cu El si El cu noi in veci de veci.
Asa ca astazi, cand paseste spre noi, sa ne bucuram si sa-L poftim la noi si in viata noastra, spunandu-I:
-Osana! Bine ai venit iubitul meu Mantuitor si Domn! Pofteste de locuieste in mine in veci!

Preot Daniel Ivan

Biserica mea.

Au trecut aproape 2000 de ani de cand, un mic grup de “proscrisi”, ucenici ai unui “Razvratit” printre multi altii care umblau prin Iudeea ocupata de Imperiul Roman, inspaimantati si abandonati asteptau Minunea promisa de Cel care le fusese Invatator si Indrumator.
Ea, Minunea a venit in chip de Limbi de Foc si in acest fel a aparut cea pe care astazi cu totii numim: Biserica Crestina.
In aceste doua milenii scurse de la fondare, Biserica lui Hristos a cunoscut o multime de incercari si ispite. A cunoscut pe rand prigoana, tulburarea, ruperea, alienarea si iata ca a venit din pacate si vremea disolutiei din interior.
Cred ca nu gresesc deloc atunci cand afirm ca Biserica lui Hristos, in acceptia ei globala, a intrat intr-un stadiu de disolutie morala, de pierdere a increderii oamenilor in cler si deci in consecinta si in ea ca si reprezentanta sociala. Sunt din ce in ce mai multi oameni la talciocuri si targuri duminicile decat la Sfanta Liturghie.
Si asta este un fapt deja demonstrat, pentru oricine are un pic de luciditate si curaj sa o recunoasca. Sa nu facem greseala sa confundam evlavia colectiva produsa de hramul unui Sfant cu renume, atunci cand Romania pare un colt de Rai pe pamant. Este betia cu apa rece a sufletului care ar dori ca lucrurile sa stea tocmai asa. Dar chiar si asa, chiar si acolo, spiritul de piata, mercantil si dornic de castig isi gaseste vad bun.
Urmare a acestei stari de fapt, consider indreptatite trei intrebari:
Ce fel de Biserica ne dorim?
Ce fel de Biserica primim?
Ce fel de Biserica avem de fapt?
 

In primul rand, atunci cand atingem problema ridicata de prima intrebare, avem cel putin trei variante de raspuns.
 

Ma intai, sunt acei oameni care si-ar dori o Biserica a cersetorilor. A clerului care sa umble in sac si zdrente. A unei Biserici, aflata sub papucul celor puternici si la cheremul toturor. Ei sunt convinsi de faptul ca Biserica, nu numai ca trebuie sa ii slujeasca pe ei, ci mai mult, trebuie sa stea la dispozitia lor. Preotul este pentru ei doar un simplu instrument de care te servesti. Ei isi doresc o Biserica sacrificata pe atarul poftelor lor.
Mai sunt si cei care vad in Biserica doar institutia in sine. In mintea lor, fac din clerici niste simpli functionari publici. Cei care intra in aceasta categorie, considera just sa critice Biserica cand si unde doresc ei. Dau sentinte, ofera solutii pentru o asa zisa “primenire” a atmosferei nu tocmai “moderne” a Bisericii, pun la zid si critica totul. Ei se doresc niste repere morale ale societatii, niste reformatori moderni care, considerand ca platesc din buzunarul lor clerul Bisericii, au si dreptul sa faca ei ordine aici. Uita ca Biserica are de 2000 de ani grija de ea insasi si mai ales de unii ca ei. Uita ca mama tine la piept pruncii hranindu-i si nu invers. Dar daca este la moda sa arunci cu pietre acolo unde ar trebui mai intai sa intelegi ce se intampla, de ce nu?
In fine, a treia categorie, este formata din cei care isi doresc sincer o Biserica asemeni celei din primele veacuri crestine. Fac greseala, sa confunde fastul cu maretia si cultul cu credinta adevarata. Ei slujesc in fapt unui arhetip si nu unei Biserici reale. Pentru ei clerul, este nu doar curat ci si sfant. Uita ca sfintenia se dobandeste iar Tainele sunt savarite prin cler. Nu preotul transforma vinul si painea in sangele si trupul Lui Hristos, ci Dumnezeu. Confuzia creata este majora si periculoasa. Este ca si cum am spune ca un tamplar nu doar ca a facut scaunul ci a produs chiar si lemnul.
Isi anuleaza luciditatea in legatura cu faptele unor clerici in asa masura, incat arunca totul in spinarea unei ascultari oarbe. Uita, sau nu stiu ca ascultarea inseamna in principiu, manifestarea suprema a iubirii. Supunerea inseamna robie, ascultarea inseamna libertate. A-ti exprima o nemultumire fata de comportamentul gregar al unui cleric, nu reprezinta un pacat. Sintagma conform careia: “Are cine sa il judece pe parinte.”, sta doar intr-un picior. A judeca aproapele, insemna inainte de toate, a infiera si critica la cel de langa noi acele manifestari si actiuni pe care noi insine le facem si la care nu renuntam, cerand in schimb celui criticat sa fie corect. A-ti exprima insa o nemultuire este nu doar indreptatit ci si orthodox.
Asadar acesti crestini fac din Biserica un soi de “idol”, slujind imaginii acesteia si nu sensului real al ei. Fara sa isi dea seama, sau poate din prea multa evlavie fara de pricepere, se inchina doar unui “chip” fixat undeva in propria imaginatie sau nadejde.
 

Acum ajungem la raspunsul pentru cea de a doua intrebare. Aici lucrurile deja se cam complica.
Primim desigur o Biserica conforma si mai ales corecta din punct de vedere liturgic. Crestinul nu duce lisa de preot, de slujbe, de procesiuni si alte asemenea lor. Mai primim pe langa aceasta, si doza necesara sufletului de fast si stralucire. Componete care dau Bisericii forta si reprezentanta.
Au crestinii de astazi indeplinite toate “poftele” spirituale: tamaie de toate soiurile, carbuni cu si fara tamaie, icoane pictate sau nu, literatura mai mult sau mai putin ortodoxa, miruri de toate mirosurile, metanii autohtone sau importate din China, candele pe ulei sau cu bec ori led, iconite magnetice pentru frigider sau cu lipici pentru bordul maisnilor… Lista este enorma si ametiti de acest gen de manifestare a credintei, zicem noi ca suntem ortodocsi. Credinta nu isi gaseste deplinatatea in tarnoseli dosite prin portofele, busuioc pus la icoane sau crucifixe agitate cu ventuza de parbrizul masinilor. Toate acestea, sunt doar mijloace de manifestare a credinte si iubirii de Dumnezeu. In schimb, atunci cand ele devin in mintea noastra altceva decat ceea ce sunt, practicam in fapt cea mai de jos idolatrie creazandu-ne ortodocsi.
Primim de la Biserica certificate de botez si cununie de parca Sf. Taina ar sta in acel petic de hartie. Cred eu ca o evidenta corecta si bine tinuta a celor botezati cununati sau decedati este mai mult decat suficienta. Asta seamana cu idea unora de a trece pe cartile de identitate si religia. De parca ortodoxismul meu sta in mentionarea lui pe un act. Ortodox esti sau nu esti! Faptele vorbesc pentru tine.
Primim de la Biserica cu generozitate, fel de fel de pelerinaje sau procesiuni pe la Sf. Moaste. Asist la un gen de “Daciada” spirituala. Gen: cine ajunge la mai multe moaste intr-un an, primeste drept premiu mantuirea sigura. Nu mai este de folos sa ne inchinam Sf. Covioasei Parascheva de 1 iunie sa zicem. Nu! Trebuie musai sa dam buluc, sa stam la coada si sa dormim sub cerul liber crezand ca Sfanta nu are altceva de facut, decat sa miluiasca mai tare pe unii ca acestia. Avem in noi un filon al bulucelii si statului la coada. Au ajuns si moastele Sfintilor un scop.
Pacat!
Sa nu va suparati pe mine ca spun acestea. Toti le stim, toti le barfim pe la colturi, dar nimeni nu spune pe fata. Ne asumam o atitudine ipocrita crezand ca, daca tacem noi nu raspundem de ceeace se intampla.
 

Acum, vine raspunsul si la cea de a treia intrebare.
Avem o Biserica Sfanta si Drept Maritoare. Avem Biserica starbunilor nostri. Biserica celor care au fost dati la fiare, au fost chinuiti si omorati, dar si a celor care, au luptat pentru pastrarea Adevarului vestit de ea si in ea. Avem Biserica Trup al lui Hristos, din care facem parte TOTI si de grija si buna chiverniseala a careia vom da socoteala lui Dumnezeu impreuna. Cu totii suntem iconomi ai Bisericii.
Acesta Biserica avem, si daca nu este ea intocmai, vinovati suntem noi toti. Este usor sa arunci cu pietre in cler, dare este mai greu sa porti raspunderea clerului.
Preotul nu este un functionar. Da, sunt in randul clericilor si unii care au sarit gardul, dar asta nu generalizeaza problema. Daca exista o criza in clerul orthodox de la noi, aceasta nu este una morala. Este inainte de toate una de valoare. Usurinta cu care se intra astazi in cler este socanta si aici trebuie lucrat cel mai mult. Preotia nu trebuie sa fie un deziderat social. Ea trebuie sa fie inainte de toate o CHEMARE. Adica sa simti in forul tau interior ca asta si doar asta vrei sa faci pana la moarte. Iar atunci cand o vei fi primit sa nu uiti ca socoteala vei da Lui Hristos pentru ce ai cerut de la El.
Daca astazi imaginea Bisericii are de suferit, este pentru ca unii dintre cei care sunt pusi sa o apere si sa o intareasca, nu fac altceva decat sa o prade. Sa profite de pe urma Ei si sa ii murdareasca Chipul Sfant.
Am scris aceste randuri, provocat fiind de un prieten. Un prieten care astepta un raspuns conform asteptarilor sale. Ei bine eu nu ofer solutii. Acum cativa ani am citit o carte scrisa de Gustave Flaubert si intitulata “Dictionar de idei primite de-a gata”. Eu nu-mi doresc sa fiu un cineva care sa ofere asemenea idei.

Biserica este inainte de orice Hristos si madularele Lui. Biserica dragilor transcede timpul si spatiul. Biserica este mai mult decat ziduri, turle, icoane sau zugraveli sfinte. Biserica este comuniune in Hristos. Biserica este marturisirea Adevarului. Biserica este adapostul celor cazuti sub povara pacatului. Biserica este corabie. Este arca salvarii neamului omenesc de potopul caderilor. Biserica este liman tuturor celor care au scpat de naufragiul vietii cazute. Biserica este mai mult decat am putea crede noi. Oricare dintre noi nu poate vedea decat o mica parte din ce poate fi sau este Biserica.
Stiu ca acum este de asteptat pentru unii sa spun: Biserica Ortodoxa este Biserica lui Hristos! Am sa va dezamagesc, chiar daca slujesc in aceasta Biserica. De ce am sa va dezamagesc?
Pentru ca eu spun asa:
Biserica trebuie sa fie asemeni unei oglinzi in care sa ne privim cu sinceritate si in care chipul nostru duhovnicesc, sa se reflecteze in toata curatenia lui si in acest fel primind Tainele si Lucrarile savarsite de Ea, sa traiesc si sa marturisesc Ortodox pe Hristos.

Preot Daniel Ivan