Învierea lui Iisus Hristos, nădejdea învierii noastre.

   Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor de apă vie. Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere. Exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi luminii, lumină care potrivit tradiţiei trebuie dusă şi în case.  
   Nu putem să vorbim despre Paşte sau Învierea Domnului fără să spunem că „Paște” în ebraică „pesah”, sau πάσχω în limba greacă, luat în sens stric creştin înseamnă trecerea Mântuitorului de la moarte la viaţă. Paştele nu este un simplu ritual liturgic, nu este un mit, o viziune, o poveste sau un spectacol, ci realitatea revelată de Iisus Hristos, ce a fost mărturisită, văzută şi constată de mulţi martori. Învierea Domnului a fost descoperită încă din vremea patriarhilor, prorocilor şi drepţilor din Legea Veche, iar în timpul activităţii Sale pe pământ Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea şi Învierea Sa după trei zile (Marcu 8, 31).
   Hristos este numit Paştile nostru care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ţine mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viaţă. Dacă Hristos n-ar fi murit şi nu ar fi înviat pentru noi, zadarnică ar fi credinţa, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără moartea şi Înviere Sa, păcatul nu poate fi biruit. Învierea nu este o întoarcere la o viaţă corporală ameliorată, ci este făgăduinţa făcută de Iisus încă din timpul vieţii Sale, că fiecare persoană, care l-a cunoscut pe Hristos, va participa la viaţa divină. Prin Învierea lui Hristos şi prin lucrarea harului Duhului Sfânt în lume consecinţele căderii în păcat sunt depăşite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea generală devine lucrătoare în momentul în care fiecare om  încearcă să-şi însuşească în mod subiectiv aceste roade.
   Omul, dar şi întreaga creaţie a lui Dumnezeu, se împărtăşeşte de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea harului în lume trupul nu mai este întunecat, opac, ci este copleşit de spirit, fiind treapta culminantă a sfinţeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obşte. Roadele Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au vădit în lume, de-a lungul celor două milenii, în viaţa religios-morală, în operele de cultură, de artă, în descoperirile oamenilor de ştiinţă şi în faptele de binefacere individuale sau generale ale Bisericii.
   Toate aceste aspecte biblice şi teologice care au fost expuse se reflectă cu prisosinţă în frumuseţea şi bogăţia slujbelor pascale.

Sfintele Paşti este al doilea praznic împărătesc cu dată schimbătoare. Paştile sau sărbătoarea anuală a Învierii Domnului, cea mai de seamă dintre toate sărbătorile domneşti.
În creştinătatea ortodoxă Paştile este cea mai mare sărbătoare. De data ei e legată ordinea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an. Importanţa ei este subliniată şi de durata ei, mai lungă decât a altor praznice; ea ţine trei zile.
Cuvântul Paşti (de obicei sub formă plurală) e de origine evreiască (de la cuvântul Pesah = trecere, moştenit de evrei de la egipteni, dar provenit în limba română prin forma bizantino-latină Paschae). Evreii numeau Paşti (Pascha) sau sărbătoarea azimilor sărbătoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşire XII, 27), care se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Termenul ebraic de Paşti a trecut deci în vocabularul creştin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea noastră, adică patimile, moartea şi învierea Domnului, au coincis cu Paştile evreilor din anul 33; însă este de la sine înţeles că obiectul sau motivul Paştilor creştine este cu totul altul decât al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legătură decât una de nume şi de coincidenţă cronologică.
Paştile sunt, astfel, şi cea mai veche sărbătoare creştină. Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştile a fost sărbătorit încă din epoca apostolică.
Sfântul Apostol Pavel raportează Paştile evreieşti la Hristos şi îndeamnă pe creştini la sărbătorirea lor într-un nou spirit: „Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi.; De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.” (1 Cor. V, 7-8).
Despre serbarea Paştilor la primii creştini mai găsim mărturii în: Constituţiile Apostolice (cart. V, cap. 17-19 şi cart. VIII, cap.33), canoanele apostolice (can. 7), can. 1 al Sinodului din Antiohia ş.a.
Aşadar, primii creştini înţelegeau prin Paşti nu numai sărbătoarea Învierii, ci şi pe aceea a Cinei şi a Patimilor Domnului, iar uneori numai pe cea din urmă1. De aceea săptămâna pe care noi o numim azi „Săptămâna Patimilor” se numea la ei „Săptămâna Paştilor” sau „Zilele Paştilor”2.
Dacă Paştile a fost prăznuit încă de la început în toată lumea creştină, au existat în Biserica veche mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi. Aceste diferenţe cu privire la data serbării Paştilor au dat naştere la serioase discuţii şi controverse între partizanii diferitelor practici, discuţii care erau să meargă uneori până la adevărate schisme sau rupturi între unele Biserici, mai ales în cursul secolului II.
O uniformizare a datei serbării Paştelui a încercat să introducă în toată lumea creştină Sinodul I ecumenic (Niceea 325), din iniţiativa împăratului Constantin cel Mare. Părinţii acestui sinod au adoptat pentru această practică cea mai generală, bazată pe calculul datei Paştelui obişnuit la Alexandria (computul pascal alexandrin), care se reducea la următoarele norme:
  1. În ceea ce privește ziua săptămânală, Paştile se va serba totdeauna duminica;
  2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară (pentru că aşa calculau şi iudeii data Paştelui lor, de care era legată data Paştilor creştine; (Ieşire, XII, 27 şi Levitic, XXIII, 5-8)
  3. Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia3.
Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paştilor din fiecare an să fie calculată din vreme de către Patriarhia din Alexandria (unde ştiinţa astronomiei era în floare), iar aceasta o va comunica, la timp, şi celorlalte Biserici creştine.
Data Paştilor creştine depinde deci de două fenomene naturale (astronomice), dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea aparentă a soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade totdeauna pe 21 martie), iar altul cu dată schimbătoare, legat de mişcarea de rotaţie a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară, numită şi lună plină pascală). Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, iar în alţii mai departe de el.
Data Paştilor poate varia deci (poate urca sau coborî) într-un interval de 35 de zile, între 22 martie şi 25 aprilie. Pentru aceasta s-au alcătuit, încă din sec. III, diferite Pascalii, adică tabele cu data Paştilor pe mai mulţi ani. Toate erau, însă, mai mult sau mai puţin imperfecte, din pricina echinocţiului de primăvară care nu era fixat pretutindeni la aceeaşi dată, şi din pricina imperfecţiunilor fatale legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian, care a fost folosit în Apus până la 1582, iar la noi în ţară până la 1924. De aceea nici după Sinodul din Niceea n-au încetat deosebirile între diferitele regiuni ale lumii creştine, în ceea ce privește data serbării Paştilor. Din nefericire, nici până astăzi nu există uniformitate în această privinţă între Apusul şi Răsăritul creştin, din pricină că nu toată creştinătatea se serveşte de acelaşi calendar. Astfel, în Apus, Paştile se serbează între 22 martie şi 25 aprilie ale stilului nou, adică în conformitate cu calendarul gregorian, introdus în Apus începând din 1582.
Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit din anul 1924, în două, în ceea ce privește data sărbătoririi Paştilor: Bisericile rămase la calendarul neîndreptat au continuat să serbeze Paştile după Pascalia veche, greşită, a calendarului iulian, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat (stilul nou) au sărbătorit câţiva ani (între 1924 – 1927) Paştile pe stilul nou (în general la aceleaşi date cu apusenii). Ca să se înlăture însă dezacordul acesta supărător dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a stabili uniformitate în toată Ortodoxia cel puţin în ceea ce priveşte data celei mai mari sărbători creştine, Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927 înainte), prin consens general, ca Paştile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi, adică odată cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat. Această hotărâre a fost întărită şi de Consfătuirea interortodoxă de la Moscova din iulie 1948.
Dar deşi sărbătorim toţi ortodocşii în aceeaşi duminică, ea e numerotată diferit în cele două calendare întrebuinţate azi în creştinătatea ortodocsă, din pricina celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat a rămas în urmă faţă de cel îndreptat.
În ceea ce priveşte modul sărbătoririi, Paştile, ca cea mai mare sărbătoare creştină, era prăznuit ca o zi de bucurie: bucuria pentru învierea Domnului, marele eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia credinţei şi a Bisericii creştine. Noaptea Învierii era petrecută în biserici, în priveghere şi rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor, iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie şi a luminării duhovniceşti; îndeosebi neofiţii – adică creştinii care primiseră botezul chiar în noaptea aceea – îşi puneau acum haine albe şi purtau în mâini făclii luminoase, ca unii care s-au îngropat cu Hristos, dar au şi înviat împreună cu El.
În biserici se aduceau bucate: pâine dulce (paschă), brânză, cărnuri, mai ales de miel (reminiscenţe ale mielului pascal al evreilor) şi mai ales ouă roşii, a căror întrebuinţare în Biserică este de origine încă nesigură (culoarea roşie aminteşte probabil sângele Domnului). Toate acestea erau binecuvântate şi împărţite apoi săracilor sau între creştini, aşa cum se face în unele biserici până azi (amintiri din vechile agape pascale).
Serbarea Paştilor se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care credincioșii se împărtăşeau cu Sfântul Trup şi Sânge. În tot acest timp neofiţii purtau haina albă primită la botez. De acum până la Rusalii erau interzise metaniile (îngenuncherile) în biserici şi ajunările.
În creştinătatea ortodoxă s-a păstrat până azi importanţa teologică a misterului pascal din vechea Biserică creştină. Învierea Domnului a fost şi rămâne inima spiritualităţii şi pietăţii ortodoxe. Naşterea cu trup şi învierea ca Dumnezeu a lui Hristos – Mântuitorul sunt cei doi poli ai chenozei4 şi ai dragostei divine faţă de noi, iar sărbătorile respective sunt mărturia şi comemorarea perpetuă a acestora în cultul ortodox.

   Suntem tentaţi să vorbim mai puţin despre aceste eveniment, după ce trece Săptămâna Luminată, însă cuvintele „Hristos a înviat!”, pe care un creştin le adresează altui creştin, pe o perioadă de pentru patruzeci de zile, de la Înviere până la Înălţarea Domnului, nu sunt doar un salut, ori simple vorbe fără conţinut, cu care se salută oadunare, un oaspete oficialsau o persoană, ci sunt o mărturisire de credinţă, speranţa şi nădejdea noastră că învierea există. Lumina Învierii lui Hristos ni se dă în mod gratuit, dar trebuie să ne străduim să ne-o însuşim, fiindcă ne încredinţează că sensul vieţii noastre, garanţia vieţii viitoare se află în Învierea Mântuitorului şi în lucrarea Duhului Sfânt, care transformă trupurile noastre opace în trupuri transparente, trupuri spirituale, luminoase, trupuri pline de Duh Sfânt. 
_____________________________________________
1Sf. Ioan Gură de Aur, Cuv. I la Rusalii (trad. Rom. De Pr. D. Fecioru, din vol. cit., pag. 247)
2 Constituţiile Apostolice, V, 13 şi 18 (pag. 129, 137).
3Can. 7 apostolic (CBO, I, 1, pag.121).
4 Chenoză - „umilirea ce bună voie pentru păcătoşi” a Fiului lui Dumnezeu, care S-a întrupat spre mântuirea lor. Această întrupare a lui Dumnezeu în om în scopul mântuirii omului a însemnat un act de smerenie, determinat însă de marea dragoste a lui Dumnezeu pentru omul căzut în păcat şi care numai prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, ca om, putea fi mântuit.(Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Pr.prof.dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Editura diacezană Caransebeş, 2001, pag.99)

Gerasim Ogheru


Sfanta Lumina de la Ierusalim

In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor pana la sfarsitul veacurilor ca Hristos, lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti a treia zi, daruind tuturor viata vesnica.
Despre felul cum se savarseste aceasta minune a aprinderii sau mai corect spus, a venirii Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului, s-a scris prea putin. Nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni despre aceasta negraita minune. Poate tocmai pentru ca este o minune publica, vazuta de toti si verificata, asupra careia ortodocsii nu au nici o indoiala! Sau, poate, pentru a nu crea discutii si controverse omenesti inutile asupra acestei sfinte minuni. Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu accepta nici un fel de publicitate zgomotoasa, nici discutii si scrieri polemice pe aceasta tema. Cine crede in Hristos si voieste sa vada o mare minune a zilelor noastre, cine doreste sa se intareasca mai mult in dreapta credinta, sa mearga la Mormantul Domnului si va vedea minune negraita.
Si acum sa relatam pe scurt cum se aprinde Sfanta Lumina la Sfantul Mormant. Sfanta Lumina se aprinde pe Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos in Sambata Mare, ziua, intre orele 12.30-13.30, in timpul Vecerniei Mari. Se stie ca, de-a lungul secolelor, Sfanta Lumina nu se aprinde decat numai la ortodocsi, ca o dovada incontestabila ca numai ei pastreaza dreapta credinta apostolica. Este cea mai puternica dovada care marturiseste ca Ortodoxia este credinta cea adevarata.
Este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de catre cativa politisti civili necrestini - un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe arhiereul grec care presara vata pe mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mari peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Sfanta Lumina.
Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe. Toti slujitorii se imbraca in odajdii albe. La ora 9 dimineata procesiunea se porneste spre Biserica Sfantului Mormant. Inainte merg patru "dragomani", civili greci, in tintita speciala, cu toiege metalice in maini, pentru a anunta inceperea procesiunii: apoi urmeaza doi diaconi care duc pe maini Sfanta Cruce care are in ea lemn din Crucea Mantuitorului. Apoi urmeaza cortegiul sutelor de slujitori, care strabate culoarul viu al miilor de inchinatori, ce umplu toate ulitele, curtea, biserica, galeriile.
In biserica, slujitorii, in frunte cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit. Apoi inconjoara de trei ori Sfantul Mormant pe partea dreapta, in sunetul clopotelor, cantand "Invierea Ta, Hristoase. Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te slavim". La a treia ocolire se canta imnul vecerniei de la vohod "Lumina lina a sfintei slave". Apoi patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp, vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti armene, romano-catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini sa duca acasa, in tara lor, Sfanta lumina. Cei mai multi insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, pe care este imprimata icoana Invierii Domnului, ca sa le aprinda la vreme.
Acest manunchi simbolizeaza numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant. Se face o tacere mormantala! Fiecare se roaga, fiecare asteapta cu emotie Lumina divina, fiecare sta concentrat in sine insusi, cuprins de fiorul tainic al minunii.
Pe la orele 11.30 vin de la Betleem cateva sute de arabi ortodocsi, sa ia Sfanta Lumina. Ei sunt foarte evlaviosi, dar si galagiosi in acelasi timp, inconjoara Sfantul Mormant, se roaga tare cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: "Doamne, trimite-ne din cer Lumina!".
In jurul orei 12, in timp ce preotii stau la vohod de la altarul Bisericii Invierii pana la Sfantul Mormant, patriarhul se dezbraca de omofor, de sacos si de mitra, si ramane numai in stihar alb, cu epitrahil, manecute si brau. Apoi este condus de doi diaconi si de eclesiarhul bisericii in fata Sfantului Mormant. Aici, mai intai este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, romano-catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi patriarhul desigileaza usa Sfantului Mormant, prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, numita "Capela Ingerului", insotit, dupa traditie, de un arab musulman. Diaconii si eclesiarhul raman afara, la usa. Ceara de la cele patru sigilii se aduna intr-o cupa de argint si se duce la altar, unde se pastreaza pana la Pastele anului urmator.
Patriarhul intra apoi in a doua incapere si ingenuncheaza in fata lespedei Sfantului Mormant, iar musulmanul ramane in Capela Ingerului si supravegheaza. Se sting toate lumanarile, candelele, luminile, in biserica se face o mare tacere. Emotia minunii cuprinde pe toti. Numai arabii agatati deasupra fac mereu semne de implorare a Sfintei Lumini. Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini. Toti se roaga strigand "Doamne, da-ne Lumina!" "Sa vina Lumina!", "Trimite-ne din cer lumina!"
Dupa 15-20 de minute de fierbinte rugaciune, toata lumea din biserica observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, coborand in zigzag prin cupola mare a Bisericii, in multime se aud glasuri de emotie in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucaati. Apoi intra inauntru ca o subtire raza de foc. Coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra. Deja vata si lespedea se incarca de o roua divina, in timpul rugaciunii. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimile asteapta cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse. Fruntile si obrajii tuturor sunt transpirate de emotia minunii! O mare bucurie si trezire spirituala se savarseste in inimile si constiintele tuturor.
Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu arde. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur cu gauri si iese in Capela Ingerului. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele aprinse le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sfantul Altar, iar a doua la biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena de la Patriarhie. Apoi patriarhul iese in fata Sfantului Mormant cu cele doua faclii aprinse si striga de trei ori: "Veniti de luati lumina!"
Minunea continua, in clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant, se aprind singure cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra, o parte de lumanari din sfesnice si candelele din Altarul Bisericii Mari, sub privirile uimite ale tuturor. Apoi, doi diaconi iau pe patriarh si il duc in Sfantul Altar, in cel mult trei minute, toti credinciosii adunati aprind felinarele si buchetele de cate 33 de lumanari. Biserica este parca o flacara vie. Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Abia dupa cateva minute flacara arde in mod normal. Tot acum iau Sfanta Lumina de la patriarh, romano-catolicii, armenii si coptii si o duc in altarele lor. unde o pastreaza tot anul. La urma, patriarhul tine o scurta predica de multumita Mantuitorului si de intarire a credintei ortodoxe. Timp de doua ore se scurg zeci de mii de pelerini prin fata Sfantului Mormant, cu Sfantta Lumina in maini si cu caldura credintei in inimi. La orele 3 dupa amiaza Vecernia si procesiunea Sfintei Lumini iau sfarsit. Pelerinii se intorc la gazdele lor, cu fetele luminate si cu faclii aprinse, zicand fiecare in limba sa: "Slava Tie. Mantuitorule, pentru aceasta negraita minune!" In noaptea de Sfintele Pasti la ora 11 se pornesc din nou in mare procesiune, de la patriarhie spre Biserica Sfantului Mormant, toti slujitorii in frunte cu patriarhul, inainte merg cei patru dragomani, apoi saisprezece diaconi cu prapuri, doi diaconi cu Crucea mare de procesiuni, in care se afla lemn din Crucea Mantuitorului si, in continuare, preotii, episcopii, patriarhul si mii de credinciosi.
La intrarea in marea biserica, intai se inconjoara de trei ori Sfantul Mormant cu crucea si cu faclii aprinse din Sfanta Lumina, cantand "Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le". Apoi se citeste Evanghelia Invierii in fata Sfantului Mormant si se incepe slujba Invierii, dupa randuiala. In timpul cantarii fiecarei pesne, un arhiereu, cu cativa preoti si diaconi, cu Crucea si cu Sfanta Lumina in maini cadeste si inconjoara Mormantul Domnului. Dupa slujba Invierii se face in continuare Sfanta Liturghie pe Sfantul Mormant. Slujeste patriarhul cu mai multi preoti si diaconi. Slujba este mareata, dumnezeiasca! Inimile tuturor simt din belsug bucuria Invierii. La ora 2 dupa miezul noptii. Liturghia Invierii ia sfarsit.
Arhimandritul Ioanichie Balan
Rugaciunea rostita de patriarh pentru primirea Luminii Sfinte:
"Stapane, Doamne, lisuse Hristoase, intelepciune incepatoare de lumina a Tatalui Cel fara de inceput. Care locuiesti intru lumina cea neapropiata, Care ai poruncit luminii sa straluceasca din intuneric, Care ai spus sa fie lumina si a fost lumina, Doamne, Datatorule de lumina care ne-ai scos din intunericul inselaciunii si ne-ai calauzit la lumina minunata a cunoasterii Tale, Care ai umplut de lumina si bucurie tot pamantul prin venirea Ta in trup aici si cele de dedesubt prin pogorarea Ta la iad dupa care Tu ai vestit lumina tuturor neamurilor prin sfintii Tai Apostoli, Tie Iti multumim ca prin credinta cea dreapta ne-ai scos din intuneric la lumina si ne-am facut fii ai luminii prin Sfantul Botez si am vazut slava Ta plina de har si adevar (Ioan 1, 14). Dar o, Datatorule de lumina Doamne, Care esti lumina vazuta de cei care au stat in intuneric; [...] Stapane Doamne, Care esti Lumina cea adevarata care luminezi pe tot omul care vine in lume (loan 1, 9), singura Lumina a lumii si lumina vietii oamenilor, de a Carui slava este plin tot universul, caci Tu ai venit ca lumina in lume prin pogorarea Ta in trup, desi lumea a iubit intunericul mai mult decat lumina. Datatorule de lumina, Doamne, asculta-ne pe noi pacatosii si nevrednicii robii Tai, care in acest ceas stam langa acest Preasfant si de-lumina-purtator Mormant si ne primeste pe noi care cinstim Patimirile Tale curate, preasfanta Ta rastignire, moartea Ta de bunavoie si punerea si ingroparea trupului Tau cel fara de viata in acest prea-cinstit Mormant al Tau, si invierea Ta de a treia zi pe care incepem sa o praznuim cu bucurie, pomenind pogorarea Ta la iad prin care ca un Stapan ai slobozit prin stralucirea Dumnezeirii Tale sufletele dreptilor tinute acolo umpland cele mai de jos de lumina.
De aceea praznuind cu inima plina de bucurie si cu duhovniceasca bucurie in aceasta preabinecuvantata sambata, preamantuitoarele taine implinite intr-un mod dumnezeiesc, potrivit Tie, pe pamant si sub pamant, pomenind adevarata lumina lina [vesela] si de dorit care a stralucit dumnezeieste peste acestia in cele mai de jos si intr-un chip dumnezeiesc a stralucit din Mormant, facem vadita Lumina care arata Teofania Ta, Cel care ai venit in lume pentru noi. Caci asa cum in aceasta noapte mantuitoare si stralucitoare toate se umplu de lumina, cerul si pamantul si cele de dedesubt prin taina fericitoare a pogorarii Tale la iad si invierea Ta cea de a treia zi din mormant, cei ce primesc cu evlavie din aceasta Lumina neincetat aprinsa si pururea stralucitoare o trec celor ce cred in Tine, Lumina cea adevarata, si noi Te chemam si Te rugam, Preasfinte Stapane ca sa arati acest dar de sfintire plin de harul Tau dumnezeiesc prin harul Preasfantului si de-viata-purtatorului Tau Mormant si sa binecuvantezi si sa sfintesti pe cei ce se ating de ea cu cucernicie, slobozindu-i de intunericul patimilor, si sa ne faci vrednici de preastralu-citoarele Tale salasuri unde straluceste lumina cea neinserata a Dumnezeirii Tale. Da-le, Doamne, sanatate si viata buna, umple casele lor de tot binele. Datatorule-de-lumina, Stapane, asculta-ma pe mine pacatosul in acest ceas si da-ne noua si lor sa umblam in Lumina Ta si sa locuim in ea cat timp vom avea lumina vietii de fata. Fa, Doamne, ca lumina faptelor noastre bune sa lumineze inaintea oamenilor, ca ei sa Te slaveasca pe Tine impreuna cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si Duhul Tau Cel Sfant.
Caci Tu ne-ai asezat lumina neamurilor ca sa luminam pe cei ce umbla intru intuneric, dar lucrand raul am iubit intunericul mai mult decat lumina, caci oricine face raul uraste lumina, dupa cuvantul Tau cel nemincinos. De aceea pacatuind, ne poticnim zilnic pentru ca umblam in intuneric. Da-ne sa vietuim restul zilelor noastre cu ochii mintii luminati. Da-ne sa umblam ca fii ai luminii in lumina poruncilor Tale, albeste vesmantul stralucitor al Sfantului Botez pe care l-am innegrit cu faptele noastre, Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina. Da-ne sa imbracam armele luminii ca sa indepartam pe stapanul intunericului ce se preface in inger al luminii. Doamne, asa cum in aceasta zi ai stralucit lumina celor ce sedeau in intuneric si in umbra mortii, tot asa straluceste in inimile noastre lumina Ta neinserata, ca stralucind cu lumina aceasta si arzand in credinta, sa Te slavim pe Tine, singura Lumina lina a Luminii celei datatoare de lumina in veci. Amin".
Marturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I la aprinderea Sfintei Lumini
"Intru in Mormant si ingenunchez cu frica sfanta in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Rugaciunea in Sfantul Mormant este pentru mine un moment foarte sfant, intr-un loc foarte sfant. De aici a inviat cu slava Domnul si de aici Si-a raspandit Lumina in lume. Apostolul Ioan scrie in primul capitol al Evangheliei sale ca lisus este Lumina lumii. Ingenunchind in fata acestui loc unde El a inviat din morti, suntem adusi in imediata apropiere a Invierii Sale slavite.
Catolicii si protestantii numesc biserica aceasta, Biserica Sfantului Mormant. Noi o numim Biserica Invierii. Invierea este pentru crestinii ortodocsi centrul credintei. Prin Invierea Lui, Hristos a castigat victoria finala asupra mortii, nu doar asupra mortii Sale ci si asupra mortii celor ce sunt aproape de el. Nu cred ca este o intamplare ca Focul Sfant apare exact pe locul acesta. La Matei 28:3 se spune ca atunci cand Domnul a inviat din morti, a venit un inger imbracat intr-o lumina infricosatoare. Cred ca lumina care a invaluit ingerul Ia invierea Domnului este aceeasi cu lumina care apare miraculos in fiecare Sambata de Paste. Hristos vrea sa ne reaminteasca, ca Invierea Sa este o realitate nu doar un mit. El a venit cu adevarat in lume pentru a aduce sacrificiul necesar ca prin moartea si invierea Sa sa se poata reuni omul cu Creatorul sau.
Imi gasesc drumul prin intuneric in camera interioara unde cad in genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Cateodata astept cateva minute, dar in mod obisnuit minunea se intampla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in Biserica."

Lumina Sfanta 2018, Ierusalim!

EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile

web site traffic statistics