Praznicul Înălţării la cer a Domnului

Praznicul Înălţării la cer a Domnului
Numit în popor şi Ispas (de la v. slav. Supasu = Mântuitorul), cade întotdeauna în Joia săptămânii a şasea după Paşti, adică la 40 de zile după Înviere, când Domnul S-a înălţat la cer (Marcu XVI, 19; Luca XXIV, 50 şi Fapte I, 2-19). Este una din cele mai vechi sărbători creştine despre care amintesc Constituţiile Apostolice1. Cea mai veche menţiune despre această sărbătoare o găsim la Eusebiu al Cezareei, în opera lui Despre sărbătoarea Paştilor, compusă spre 332, dar aici se arată că Înălţarea era sărbătorită pe atunci în Orient nu în a 40-a zi după Paşti, ci în a 50-a (odată cu Rusaliile), cum atestă şi alte mărturii din sec. IV, ca Egeria. Sărbătoarea Înălţării, prăznuită la început odată cu Rusaliile, punea astfel pecetea finală perioadei pascale a Cincizecimii; era un fel de otpust2 al marii solemnităţi liturgice a Răscumpărării.
În sec. IV, Sf. Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”. Asemenea cuvântări ne-au mai rămas, din aceeaşi vreme, de la sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nissa. Pe la 380 – 385, pelerina apuseană Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a 40-a după Paşti; la Ierusalim însă acestea aveau loc în biserica Naşterii din Betleem, iar sărbătoarea Înălţării era prăznuită la Cincizecime, adică în aceeaşi zi cu Pogorârea Sfântului Duh.
Spre sfârşitul sec. IV sau începutul sec. V, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh, căci pe vremea Fericitului Augustin (+430), serbarea ei în ziua a 40-a după Paşti era generalizată peste tot în lumea creştină, alături de sărbătoarea Învierii şi cea a Pogorârii Sfântului Duh, fiind totodată considerată de origine apostolică. În sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul3 şi Icosul4 sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare (Sf. Ioan Damaschinul şi Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele5 din slujba Înălţării.
În unele părţi, în aceeaşi zi, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat!”
___________________________________
1Cart. V, cap.20 şi cart. VIII, cap.33 (trad.rom.cit., pag. 139 şi 257)
2 Otpust = sfârşitul slujbei, v. Opust, (Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Pr.prof.dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Editura diacezană Caransebeş, 2001, pag. 333)
3Condac = Cântare psaltică, strofă poetică, aşezată după cântarea a 3-a sau a 6-a a canoanelor; derivat probabil de la grec. o kontos – băţ, bastonaş, pe care se înfăşurau în formă de sul manuscrisele vechi. Vezi Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Pr.prof.dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Editura diacezană Caransebeş, 2001, pag. 111.
4 Icos = una din cele două strofe a vechilor condace, aşezate astăzi la sfârşitul odei a şasea, uneori al odei a treia din canoane, mai ales în acatist. Vezi Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Pr.prof.dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Editura diacezană Caransebeş, 2001, pag.206
5 Canon = regulă, normă, cântare caracteristică serviciului Utreniei. Vezi Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Pr.prof.dr. Ene Branişte şi Prof. Ecaterina Branişte, Editura diacezană Caransebeş, 2001, pag. 84, 85, 86.

EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

GRUPUL "PAINEA VIETII"

Alaturati-va membrilor grupului "Painea Vietii", adaugand adresa dumneavoastra de email in campul de mai jos si apasand pe butonul mov. Astfel, veti primi toate noile articole postate pe acest sit. Va asteptam cu drag.
Inscrieti-va in grupul "Painea Vietii"

Powered by us.groups.yahoo.com

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile



Vizitatori recenti