In duminica a şasea după Sfintele Paşti, Biserica noastra dreptmăritoare creştină aminteşte despre minunata vindecare a orbului din naştere.
Ce suferinţă sufleteasca mai mare poate avea un om care este orb din naştere?
Să nu vezi chipul mamei, să nu vezi culorile naturii, verdele copacilor, albastrul cerului, chipurile celor dragi de lângă tine. Este un lucru înfiorător. Aceşti oameni care nu au văzut niciodată lumina soarelui, care s-au născut orbi, de obicei sunt oameni deosebiţi din punct de vedere sufletesc. Ei au calităţi deosebite, sunt sensibili, au talente deosebite spre muzică, au înţelepciune adâncă şi sunt mult mai îngăduitori cu cei din jurul lor. Totuşi, a nu vedea niciodată nimic în jurul tău este ceva cumplit. Ei îşi asociază imagini numai de ei ştiute la orice lucru pipăit. Sunt oameni care au nevoie de cei din jurul lor şi care sunt de multe ori desconsideraţi si blamaţi de cei răuvoitori. Este o boală cumplită, nevindecabilă din punct de vedere medical.
În evanghelia de azi, am auzit despre un astfel de om, orb din naştere care deja era matur, era bărbat în toată puterea cuvântului, dar acest handicap al său îl ţinea marginalizat în societate. Cerşea la un colţ de stradă cerând milă şi îndurare celor care treceau pe lângă el. O stare deosebit de degradantă şi de umilă pentru oricine. Însă el era mulţumit de starea lui, pentru că alta nu cunoştea şi era conştient că toată viaţa sa trebuia să ducă această grea cruce.
În timp ce şedea pe marginea drumului cerşind mila trecătorilor, Mântuitorul Iisus Hristos a trecut pe lângă el şi, văzându-l ce condiţie umană degradantă are acel biet nenorocit, s-a oprit privindu-l. Ucenicii săi văzând că Iisus îl priveşte cu milă au întrebat: "Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?"
Mântuitorul privindu-i pe ucenici le răspunse: "Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii.
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi să te speli în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. "
Mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, copiii săi. Cum putea trece Mântuitorul pe lângă un astfel de om nenorocit din naştere, fără să îl ajute.
Orbul nostru însă dă dovadă de o credinţă deosebită pentru faptul că i-a ascultat cuvântul Său, mergând să se spele în acea scăldătoare.
Dacă era necredincios, ar fi luat în râs cuvintele Domnului spunându-i să îl lase în pace, să nu îşi bată joc de el. Cine ar fi putut să îl facă sănătos, mai ales prin acea metodă empirică de a unge ochii cu pământ muiat în scuipat?
Însă acel om orb, a ascultat întocmai cuvintele lui Iisus, pe care nu-l cunoştea până atunci, nu auzise de el şi nu ştia nimic despre el. Pur şi simplu, cineva după stradă a venit, a simţit cum îi unge ochii cu noroi şi cum îl trimite zicândui: "Mergi să te speli în scăldătoarea Siloamului."
Credinţa sa l-a vindecat!
A facut un lucru care la prima vedere pare banal, o prostie, să dai cu noroi pe ochi şi să te speli cu apă pentru a vedea, orb fiind din naştere. Aici stă puterea credinţei în Dumnezeu. Să crezi că la El totul este posibil. Dumnezeu poate face din nimic viaţă, cum de fapt şi face creaturi vii în pântecele mamelor lor.
Iisus este Cuvântul Creator al Tatălui. Prin El se face totul. Nimic nu este întâmplător pe acest pământ. El poate restabili, repara, vindeca orice boală. Numai să avem încredere în El.
Aici avem de a face cu un orb din naştere. O boală trupească, o malformaţie congenitală din naştere, unde ochii sunt practic limpezi, sunt ineficienţi si nu au structura anatomică aidoma unor ochi sănătoşi.
Iisus Hristos ce a facut prin această minunată vindecare? A restabilit, reparat, a pus particulă cu particulă la locul ei doar prin Cuvânt. Mascat de actul ungerii cu tină, pentru a nu se vedea pe faţă vindecarea în sine, şi pentru a fi o minune tainică, cum numai Mântuitorul Hristos a făcut pe pământ. Era smerit şi bun, nevrând să uimească şi să înspăimânte lumea cu faptele sale, dacă le-ar fi făcut pe faţă.
În afară de faptul că cel vindecat a ascultat cuvântul Său întocmai, după ce a văzut, a devenit un ucenic al lui Iisus, mărturisind minunea tuturor.
Am vorbit pănă acum de orbirea trupească, care binenţeles că este o boală deosebit de dură şi umilitoare cu cel care o suferă.
Însă, ştiind faptul că mai presus de trup avem sufletul, mult mai preţios şi mai important decât trupul, trebuie să avem grijă ca boala aceasta să nu afecteze ochii sufleteşti. Orbirea sufletească este cea mai gravă boală a omului. Dacă eşti orbit sufleteşte, poţi spune practic că eşti un om pierdut cu totul. Sufletul însuşi este vândut iadului şi pierdut.
Mântuitorul Nostru Iisus Hristos ne spune "Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16,26)
Deci, iubiţi fraţi creştini, a pierde sufletul este cea mai mare pierdere a omului. Viaţa aceasta pământească este scurtă, plină de chinuri, boli şi suferinţe, precum orbul din evanghelia de azi, care avea o viaţă foarte grea şi umilă. Azi eşti, mâine nu mai eşti cu trupul, dar sufletul tău este nemuritor. El va merge la judecata particulară şi va fi răsplătit la fericirea veşnică sau va fi osândit la chinul veşnic alături de diavolii cei neiubitori de oameni.
Dar ce înseamnă orbirea sufletească?
Un om este orbit sufleteşte, spiritual, când nu mai este conştient de faptul că este un boţ de pământ trecător prin această lume. Când este orbit de bani, de onoruri şi de tot felul de frumuseţi trecătoare, lăsând la o parte cele sufleteşti, uitând de Dumnezeu şi de poruncile lui. Atunci, omul se lasă cuprins de întunericul patimilor, aparent nevinovate, a păcatelor şi faptelor nu tocmai cinstite şi corecte pe care le face. Pacatul întunecă mintea omului, făcându-l un om crud, fără milă, fără dragoste faţă de cei din jurul său. Omul orbit sufleteşte se aseamănă unui lup înfometat care atacă pe oricine şi orice numai pentru a-şi îndeplini poftele.
Omul orbit sufleteşte, nu mai ştie de Dumnezeu, nu îi mai ascultă porunca de a merge să se spele în scăldătoarea Siloamului care este Sfânta Spovedanie. Nu mai vorbeşte cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni şi nu mai vrea să mărturisească celor din jur toate facerile de bine pe care i le-a dat Domnul, considerând că are totul numai datorită muncii lui.
Vedem în jurul nostru zilnic oameni orbiţi sufleteşte, care nu mai văd şi nu mai aud nimic din cele dumnezeieşti, ci aud şi văd numai lucrurile inspirate de demoni. Oameni egoişti, invidioşi, trufaşi, nemiloşi, profitori, necinstiţi, clevetitori, ucigaşi, hoţi, beţivi, drogaţi, desfrânaţi, lacomi, ipocriţi şi nu în ultimul rând farisei. Falşi în cuget şi în simţire, care una mărturisesc şi alta fac voit, pentru interese mărunte. Aici putem aminti pe toţi cei care au sfâşiat Biserica lui Dumnezeu, creând tot felul de grupări şi secte aşa zis creştine, dar care de fapt îndepărtează pe oameni de Dumnezeu, lipsindu-i de Sfintele Taine ale Bisericii şi de învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Vai lor, lupi îmbrăcaţi în blăni de oi, care duc pe cărări greşite pe cei slabi în credinţa strămoşească.
Această boală a orbirii sufleteşti este cu mult mai gravă decât orbirea trupească.
Chiar Mântuitorul spunea cu sfânta Sa gură că: "Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. "
De aceea trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru, să luăm aminte la toate poruncile Domnului, să nu călcăm strâmb în faţa noastră şi a lui Dumnezeu.
Trebuie să ne păzim de lucrurile întunecate ale iadului, de şoaptele dulci ale păcatului murmurate la urechea sufletului nostru de către vrăjmaşii noştrii cei nevăzuţi, care în permanenţă stau lângă noi şi ne îndeamnă la lucruri rele. Să cântărim gândurile şi să rumegăm mult vorba în gură până o scoatem afară, pentru a nu greşi.
Dar cel mai important lucru, iubiţi fraţi creştini, este acela de a merge cât mai des la Scăldătoarea Siloamului pentru a ne spăla ochii sufleteşti prin Taina Sfintei Spovedanii, care ne curăţă cugetul şi ne luminează ochii minţii.
Aşa vom avea parte de a vedea lumina cea curată a Învierii lui Hristos, care ne va călăuzii paşii spre porţile Împărăţiei lui Dumnezeu.
Şi astfel, luminâdu-ne ochii sufleteşti, să ne învrednicim să vedem la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, preacurata faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne va întâmpina cu braţele deschise spunându-ne: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii."
Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu cel fără de inceput al Său Părinte şi al Sfântului Său Duh, în vecii vecilor.
Amin!
Gherasim Ogheru
