Lăsata secului pentru Postul Sfintei Mării

 Lăsata secului pentru Postul Sfintei Mării se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie este în zi de miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie.

Cuvântul sec, din sintagma "lăsatul secului", este înțeles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, secul pe care îl cere postul ortodox este seculum (saeculum), adică lumea împătimită.

De multe ori ne este dat să auzim că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual.

Dar nu este așa! Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfinții Părinți au rânduit să ne înfrânăm de la anumite bucate pentru o vreme, au făcut-o cu bună știință. Credinciosul nu trebuie să se mulțumească cu jumătăți de măsură. Nu cu o parte din el trebuie să se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu întreaga sa natură: trup și suflet.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru început de aceeași durată în Biserica Răsăritului. Astfel, credincioșii din părțile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august - de praznicul Schimbării la Față, cei din Constantinopol patru zile, iar creștinii din Ierusalim opt zile.

Uniformizarea datei și duratei postului pentru toată Ortodoxia, s-a făcut în anul 1166, la Sinodul din Constantinopol, în vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotărât ca postul închinat Sfintei Mării să înceapă pe 1 august și să se încheie cu 15 august.

Postul Sfintei Mării este un post aspru, dacă ținem seama de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare pana la ora 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbăta și duminica avem dezlegare la untdelemn și vin. Facem mențiunea că în Pravila Mare se precizează că în acest post avem dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

In Postul Sfintei Mării avem o singură dezlegare la pește, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Față a Domnului, pe Muntele Tabor.

Pentru liniștea acelor creștini, care din motive binecuvântate, nu se pot abține de la mâncare pana la ora 15:00 și nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fără ulei, adică o mâncare cat mai uscată, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre!"

Postul Sfintei Mării este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august și se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).


Cum te pregătești pentru postul Adormirii Maicii Domnului

  1. Trebuie să cunoașteți foarte bine ce însemnă un post, ce trebuie și ce nu trebuie să faceți în această perioadă. A cunoaște însemnă a te documenta din surse sigure.

  2. Motivația trebuie să fie una puternică. Nu renunța ușor la prima tentație apărută în cale.

  3. Nu te lăuda cu postul tău sau cu intenția de a ține post. Poți vorbi despre asta cu persoane apropiate dar nu face din post un motiv de laudă.

  4. Nu te lăsa copleșit de gânduri sau de teama că nu vei putea ține întreg postul.

  5. Retrage-te treptat din lucrurile care îți distrag atenția de la rugăciune.


10 reguli în Postul Sfintei Marii

  1. Nu posti doar de bucate, postește și de păcate.

  2. Nu dormi în zilele de post negru pentru ca diavolul să nu râdă de tine că ai vrut să treacă mai repede și mai ușor ziua de post.

  3. În ziua în care ajunezi și ții post, nu mânca nimic toată ziua.

  4. Nu te certa, nu blestema, nu înjura, calcă-ți pe inimă și iartă-ți aproapele.

  5. Iartă din toată inima!

  6. Roagă-te cu smerenie dimineața și seara, roagă-te pentru tine și pentru toți cei apropiați.

  7. Citește zilnic în post un capitol din Sfânta Scriptură.

  8. Nu te mândri cu postul tău și cu nimic bun din ceea ce faci.

  9. Spovedește-te cât mai degrabă la preotul tău duhovnic.

  10. Urăște păcatul și fugi de el, dar nu urî pe păcătos



EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile

web site traffic statistics