Biserica Romanilor: 2021

Predica Parintelui Cleopa la Duminica dinaintea Nasterii Domnului

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh,

nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,

Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).

Dar, fratii mei, cind si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfintul Botez. Dar ce dobindim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfintul Botez? Intii, prin Sfintul Botez sintem iertati de pacatul stramosesc si ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfintul Botez sintem imbracati impreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfintul Botez primim inaintea Sfintului Duh innoire (Tit 3, 5). Prin Sfintul Botez primim libertatea de a trai in comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).

Prin Sfintul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rinduiala Sfintului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am imbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat in numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfintul Ioan Damaschin. Au fost cazuri in Biserica, cind, in vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).

Din cele spuse pina aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfintul Botez si ca in Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sint inainte si dupa Botez, si in ce conditii se poate totusi repeta Botezul.

Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfintul Botez se pot repeta ori de cite ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sint aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Intii este nasterea spirituala care se face prin cuvint, prin care se trezeste omul la o viata noua in Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvintului, Sfintii Apostoli, mai inainte de a boteza pe catehumenii din pagini, si din iudei, ii trezeau la credinta cea adevarata in Hristos prin predica cuvintului lui Dumnezeu.

Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorirea Sfintului Duh, a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, adeverind despre Invierea Domnului si pogorirea Lui in iad. Prin aceasta predica au crezut in Hristos in acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvintul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfintul Botez al celor ce au fost treziti la credinta in Hristos Iisus prin cuvintul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca inainte de primirea Sfintului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvintului lui Dumnezeu vorbeste si Sfintul Apostol Pavel, zicind: Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).

Dar si in alt loc Sfintul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvint, zicind: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pina ce Hristos va lua chip in voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvint cind era in temnita si in lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai insemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvintul lui Dumnezeu.

Insa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si "al doilea botez", dupa rinduiala tainelor crestinesti.

Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfintul Grigorie Teologul: "Lacrimi de pocainta varsindu-se, este asemenea cu botezul" (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avind marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, intelege ca "Spovedania curata este al doilea botez" (Molitfelnic, rinduiala Sfintei Spovedanii). Insa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfintul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvint, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricind este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre indreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preainduratul Dumnezeu n-ar fi rinduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mintuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului.

Este inca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de indreptare se face. Este tunderea in monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o inteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul singelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta in Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pina aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobindesc mintuirea si mostenesc imparatia lui Dumnezeu.

Acest adevar il arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: "Pocainta este dar de multa roada aducator, caci in tot felul aduce lucru imbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care in toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate ii inviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta imi este mie dobinda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobinda credintei, adica pocainta! Printr-insa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc il tulbura vrajmasul diavol si a pus impotriva lui pocainta spre curatie. Acela indeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta il sfatuieste sa se intoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mintuire ii fagaduieste..."

A zis Isaia Proorocul: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui. Iata iti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, indata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta il povatuieste pe om spre mintuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazind ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui.

N-ai auzit ce zice David? Spala-voi in toate noptile patul meu. Insa intii a suspinat si apoi a lacrimat. Iti arat tie din firea cea prea mare ca intii se face vint si apoi vine ploaia. Intii tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am intru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se inmultesc cind suspinurile inainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mintuire, fratilor, avind maica pocainta" (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfintului Efrem Sirul cit de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cit de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte.

Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atit de mare bucurie in cer, oare cita bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se intorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32).

Deci fericiti si de trei ori fericiti sint acei oameni care se intorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reinnoit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfintul Grigorie Teologul. "Stiu inca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).

Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-insa vine mintea oamenilor. Zice si Mintuitorul: Mincarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este piinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sint infrinarea, postul, privegherea, rugaciunea intinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se indulceste Dumnezeu mai mult decit de celelalte jertfe. Zice si Sfintul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este "piinea Stapinului". In continuare zice: "Dreptii prin mici fapte bune mai mult imblinzesc pe Dumnezeu decit unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea inainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osirdia cu care se savirseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarasi Sfintul Efrem: "Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba in aur, plumb primeste si da argint". Iarasi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Il facem milostiv. Mare este pocainta pe pamint. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicindu-le acolo de unde au cazut prin pacat..." (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Duminica de astazi este numita "Duminica dinaintea Nasterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, in pestera din Betleem, pentru mintuirea lumii.

Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru intimpinarea Mintuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si inceperea unei vieti duhovnicesti noi in Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal in lume, fecioara Maria cu batrinul Iosif cauta loc de nastere in Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus.

Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine in lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna in inimile noastre? Oare noi ne-am impacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare?

Vine la noi Mintuitorul lumii, sa impace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mintuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plins pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am innoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si impacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfinta Impartasanie? Sau tot aminam pocainta pina va veni fara veste vremea sfirsitului?

Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, in pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos in inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca in inimile pline de ura, de rautate, de mindrie si desfrinare. Hristos nu intra in casele unde stapineste betia, uciderea de copii, desfriul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfint in inimile robite de patimi si mai ales de duhul mindriei si al deznadejdii.

Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos in lume s-o impace si s-o innoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine in casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Singele Sau, sa ne prefaca inima impietrita in Biserica vie, in altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I inchida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca in betii si desfriu, in nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne impacam, sa ne innoim duhovniceste si impacindu-ne unii cu altii, impreuna cu ingerii sa cintam: "Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul!" Amin.

Concepția Martorilor lui Iehova despre Crăciun.

„Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.” (1 Ioan 4.1 )

Probabil ați întâlnit până acum, fie pe stradă, fie prin parcuri sau chiar au venit și la ușa dumneavoastră unele persoane care arată îngrijit îmbrăcate, vorbesc frumos despre Împărăția lui Dumnezeu și care oferă broșuri cu numele de ”Turnul de Veghe”, ”Treziți-vă” sau ”Ce ne învață în realitate Biblia?”, dar de câte ori v-ați întrebat, cine sunt aceștia și de unde vin?

În continuare o să aflați câteva informații despre acești oameni și Organizația (nu Biserica) din care aceștia fac parte, lucruri pe care nu o să le aflați de la ei.

Aceștia fac parte din Organizația ”Martorii lui Iehova” care este o sectă^¹, lucru despre care Sfântul Apostol Petru ne avertiza că ”...au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri^² pierzătoare, și tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat^³, își vor aduce grabnică pieire...”^⁴. La fel și Sfântul Apostol Pavel ne spune că eresurile se află în rând cu aceste păcate ca: ”Adulterul, desfrânarea, necurăția, destrăbălarea, închinarea la idoli, fermecătoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările, ... pizmuirile, uciderile, bețiile, chefurile, ...”^⁵

Întemeietorul acestei grupări religioase a fost americanul Charles Taze Russel (1852-1916), care a fost o perioadă prezbiterian^⁶, iar mai apoi a mers o perioadă la congregaționaliști^⁷ pe care de asemenea i-a părăsit. La vârsta de 24 de ani îl întâlnește pe Nelson Barbour, dizident al adventiștilor, de la care Russel împrumută ideea că Iisus Hristos urma să vină invizibil pe Pământ în 1874 și că în 1914 va fi anul în care lumea va fi distrusă, după care va începe împărăția de 1000 de ani a lui Hristos pe pământ, ceea ce nu s-a întâmplat desigur și mulți adepți au fost dezamăgiți și au părăsit secta.

Al doilea președinte a fost Josph Franklin Rutherford (1876-1942), care are două proorociri false referitoare la anul 1918 în care va fi sfârșitul lumii și 1925 când vor învia drepții Vechiului Testament Avraam, Isaac și Iacov, care iarăși nu s-au împlinit. Sub conducerea lui organizația își schimbă denumirea din ”Studenții în Biblie” în ”Martorii lui Iehova” la Congresul din Columbus, Ohaio 1931.

Al treilea președinte a fost Nathan Knorr (1905-1977), care aduce organizației trei lucruri importante: 1. Înființează școala ”Galaad” pentru misionari; 2. Organizează școala teocratică; 3. Editează versiunea Bibliei ”Traducerea Lumii Noi” prin care modifică multe versete pentru a-și susține ideile organizației.

Având în vedere faptul că ”proorociile” martorilor din 1874, 1914, 1918 și 1925 nu s-au împlinit, demonstrează că Organizația ”Martorii lui Iehova” este o organizație mincinoasă și respectiv nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol, care este ”...mincinos și tatăl minciunii.”^⁸

Puncte doctrinare importante ale iehoviștilor:

-Numele lui Dumnezeu - Iehova - este prezent în traducerea lor eretica a Bibliei (New World Translation) de 7210 ori;

-Nu cred în Sf. Treime;

-Hristos e „cel mai mare om care a trăit vreodată”. Anterior întrupării, dar și după aceasta, e confundat cu Arhanghelul Mihail;

-Duhul Sfânt este o energie impersonala;

-Calculează neîncetat parusia și susțin mileniul - împărăție pamântească de 1000 de ani;

-Nu cred în suflet, nici în iad și chinuri;

-Împart în clase pe cei mântuiți: 144.000 de „martori” vor guverna în cer cu Hristos, restul pe pământ;

-Nu cinstesc pe Maica Domnului, sfinții, moaștele;

-Nu au sărbători și sunt foarte ostili atât celor creștine (Paște, Crăciun), cât și celor laice;

-Nu au Sfinte Taine;

-Prozelitismul este o cerință expresă; ridicat la rang de dogmă;

-Interzice transfuziile, tratamentele medicale, vaccinuri, transplanturi;

-Întâlnim refuzul exercitării dreptului la vot și refuzul contactelor cu „nemartorii” în afara întâlnirilor prozelitiste.

După ce am prezentat câteva informații referitoare la această organizație religioasă și am reiterat principalele puncte doctrinare ale acesteia, să ne întoarcem la subiectul acestui material și să vedem care este concepția Martorilor lui Iehova despre Crăciun.

Studiind învățăturile lor eretice^⁹ aflăm că aceștia mărturisesc în mod tendențios faptul că ”Isus a poruncit să-i comemorăm moartea, nu să-i serbăm ziua de naștere”, conform (Luca 22:19, 20), fapt eronat, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos nu s-a referit la comemorarea morții sale ci la pomenirea Sa ca Răscumpărător.

De asemenea acești eretici sectari învață pe oameni faptul că ”Apostolii lui Iisus și creștinii din secolul I n-au ținut Crăciunul. Într-o enciclopedie se spune că „sărbătoarea Nașterii Domnului a fost instituită după anul 243 [e.n.]”, la mai bine de un secol de la moartea ultimului apostol. (New Catholic Encyclopedia)^¹⁰”.

Acest fapt este irelevant, deoarece se știe că Biserica s-a sedimentat și s-a organizat în timp, încercându-se uniformizarea cultului prin sinoadele ecumenice. Astfel, chiar dacă nu sunt dovezi scrise directe că Sărbătoarea Crăciunului nu se serba pe 25 decembrie în secolul întâi, imediat după răspândirea credinței în lume de către Sfinții Apostoli, totuși există dovezi că Sărbătoarea Nașterii Domnului se prăznuia în Răsărit pe 6 ianuarie până prin a doua jumătate a secolului IV împreună cu Botezul Domnului, numită Arătarea Domnului, iar în Apus se sărbătorea pe 25 decembrie, de prin secolul III. Data de 25 decembrie a fost fixată ca zi de prăznuire a Nașterii Domnului, numită popular ”Crăciun”, deoarece prin această sărbătoare se dorea înlăturarea mitraismului. Sărbătoarea centrală mitraică era strâns legată de solstițiul de iarnă (22-23 decembrie) fiind privită ca ziua de naștere a zeului Soare. Este momentul în care zilele încep să crească, iar nopțile să scadă. Astfel, ziua de naștere a zeului Mitra, introdusă la Roma de împăratul Aurelian, în anul 274, a fost înlocuită cu ziua de naștere a Mântuitorului, Care fusese numit de către prooroci "Soarele dreptății" (Maleahi 4, 2), "Răsăritul cel de sus" (Zaharia 6, 12; Luca 1, 78-79). Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, a fost prima persoană care propune în anul 221, ziua de 25 decembrie ca zi pentru nașterea lui Iisus. Mai există și ipoteza că împăratul Aurelian a dorit prin această sărbătoare închinată zeului Mitra să înlocuiască praznicul Nașterii Domnului, prezent în acea vreme la data de 25 decembrie. Cei care împărtășesc această ipoteză, afirmă că în trecut creștinii aveau credința că apariția lumii vazute a avut loc la echinocțiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie. Deci, noua creație prin „întruparea lui Hristos“ trebuia să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni se obținea data de 25 decembrie.

Chiar dacă ziua de 25 decembrie a devenit sărbătoare eminamente creștină, totuși mai întâlnim și astăzi rămășițele cultului păgân al soarelui: focurile care se fac în dimineața de Crăciun, colacii de Crăciun care imită forma soarelui, mersul cu capra etc.

Martorii iehoviști mergând pe principiul biblic următor: ”Isus a afirmat: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini și numai pentru el să îndeplinești un serviciu sacru”. (Matei 4:10) Ascultând de această poruncă, Martorii lui Iehova nu sărbătoresc Crăciunul, Paștele sau 1 Mai, deoarece, spun ei, aceste sărbători își au originile în închinarea la alți dumnezei, nu la Iehova. Datorită acestor lucruri Martorii lui Iehova nu acceptă sărbătoarea Crăciunului deoarece ar avea la bază sărbători și ritualuri păgâne. Însă, adevărul istoric este că aceste ritualuri și sărbători păgâne s-au dorit a fi suprimate din conștiința oamenilor prin suprapunerea peste ele a sărbătorilor creștine de către Biserică, și nu însușirea lor ca atare în cult. Este tendențios a considera că Sărbătoarea Crăciunului și alte sărbători creștine au la bază sărbători păgâne, deoarece aceste ritualuri străvechi păgâne au fost înlăturate din șirul de sărbători anuale, folosindu-se doar datele calendaristice ale acestora pentru sărbătorirea noilor sărbători creștine, urmărindu-se înlăturarea din tradițiile oamenilor a vechilor sărbători și prăznuirea cultului creștin.

De asemenea martorii iehoviști declară că Biblia nu spune cu exactitate când s-a născut Iisus. „Nici din Noul Testament și nici din vreo altă sursă nu putem stabili cu certitudine ziua nașterii lui Cristos”, se spune în Cyclopedia de McClintock și Strong^¹¹. ”Dacă Iisus ar fi vrut ca discipolii lui să-i celebreze ziua de naștere, s-ar fi asigurat că aceștia cunosc data nașterii sale.” O învățătură rea și greșită deoarece există dovezi în Istoria Bisericii care atestă faptul că Biserica celebra Nașterea Domnului, iar studiind cu atenție Sfintele Scripturi putem afla cu certitudine și data Nașterii Domnului.

În continuare vom demonstra scripturistic dovada că data nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este 25 decembrie. La întâlnirea Maicii Domnului cu verișoara sa Elisabeta, aceasta era însărcinată, având în pântece pe Sfântul Ioan Botezătorul, fiind în luna a șasea^¹². Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a nașterii Sfântului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar - loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a^¹³. Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere. Deci, dacă întâlnirea Maicii Domnului cu Sfânta Elisabeta a avut loc imediat după zămislirea lui Iisus în pântecele său, iar Sfânta Elisabeta era în luna a șasea, născând pe 24 iunie, dacă facem un calcul simplu vedem că zămislirea Mântuitorului a avut loc pe data de 25 martie de Bunavestire, rezultând ca pe 25 decembrie s-au împlinit cele nouă luni de sarcină și s-a născut Iisus în peștera din Bethleem. Deci, ziua de 25 decembrie este cu certitudine ziua Nașterii Domnului, combătând ideile sectare ale martorilor iehoviști care spun ca data de 25 decembrie nu ar fi data de naștere a Mântuitorului Iisus Hristos.

Martorii lui Iehova justifică nesărbătorirea Crăciunului, a Nașterii Domnului prin faptul că „primii creștini nu celebrau nașterea [lui Isus] deoarece considerau că sărbătorirea zilelor de naștere era un obicei păgân.“ (The World Book Encyclopedia)^¹⁴¹⁵

Martorii Iehoviști propovăduiesc faptul că Biblia ne îndeamnă să ne folosim „puterea rațiunii” pentru a lua decizii^¹⁶, că ea ne învață să prețuim adevărul^¹⁷, o concepție protestantă care duce în extrem modul de închinare la Dumnezeu, eliminând forma acesteia, ritualurile și obiceiurile practicate în cultul creștin, totul bazându-se doar pe o componentă gnoseologică izvorâtă doar din lecturarea Sfintelor Scripturi, neînsoțite de gesturi, fapte, ritualuri, obiecte liturgice, etc.

Martorii lui Iehova considerându-l pe Iisus Hristos ca fiind „cel mai mare om care a trăit vreodată”, anterior întrupării, dar și după aceasta, fiind confundat cu Arhanghelul Mihail, îl dezbracă pe Mântuitorul Iisus Hristos de dumnezeirea Sa, nu îl consideră Persoană Treimică și astfel îi minimizează rolul său mântuitor și de răscumpărător în istoria omului, considerând neimportantă ziua nașterii Sale. De aceea sunt în general ostili tuturor sărbătorilor creștine (Paște, Crăciun), dar și a celor laice, considerându-le un balast care denaturează credința creștină.

Chiar dacă sărbătorile creștine s-au suprapus calendaristic peste vechi sărbători păgâne sau precreștine, iar unele dintre acestea au menținut din inerția conștiințelor oamenilor unele obiceiuri și ritualuri din vechile sărbători, aceasta nu știrbește cu nimic sensul și semnificația sărbătorilor creștine și nici nu umbrește adorația și închinarea față de Dumnezeu, ba chiar a oferit noi sensuri și interpretări creștine acestora, îmbogățind strălucirea și frumusețea praznicelor. Însă acest lucru este un motiv de respingere și desconsiderare a sărbătorilor religioase de către Martorii lui Iehova și de către lumea neoprotestantă în general.

Un alt motiv din cauza căruia Martorii lui Iehova nu sărbătoresc Crăciunul este acela că din calculele lor ar rezulta faptul ca Iisus Hristos s-a născut în prima jumătate a lunii octombrie și nu pe 25 decembrie. Faptul acesta îl demonstrează ei cu o relatare biblică din acea sfântă seară, când păstorii se aflau cu turmele lor afară. Dacă analizăm puțin condițiile meteorologice din Palestina din perioada când se celebrează în prezent Crăciunul, spun ei, am vedea mari discrepanțe între relatarea biblică și vremea în acea perioadă a anului. Mai exact, din punct de vedere al vremii, în preajma Crăciunului, în Palestina temperaturile scad și vremea este în general ploioasă. Acest fapt determina ca turmele să fie ținute în țarcuri și nu afară pe câmp. Ori, acest argument nu este plauzibil, deoarece oile nu stau în grajduri nicăieri, ci sub cerul liber, sau sub unele acoperișuri speciale în stână. Palestina fiind un ținut de câmpie, iar în acea zonă nu are loc procesul de transhumanță ca în zonele muntoase, e normal ca turmele de oi să fie în câmp, păzite de păstori. Un argument pueril și chiar ludic, ținând cont de clima din acele zone, unde temperaturile nu scad mult pe timpul iernii.

Parcurgând principalele cauze care determină organizația Martorii lui Iehova să nu serbeze Crăciunul, observăm faptul că aceștia urmează trendul neoprotestant de desacralizare a Sfintelor Taine creștine și a sărbătorilor sfinte, urmărind milenarismul^¹⁸ și crearea unei societăți sterpe din punct de vedere al prezenței sfințeniei harului Duhului Sfânt, contribuind intrinsec la crearea unei noi societăți globale uniforme nivelate ce favorizează instaurarea împărăției antihristice proorocite în Sfintele Scripturi.

Student: Gheorghe Andrei Iustin

Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Iustinian Patriarhul” - București

BIBLIOGRAFIE:

Bruno Würtz DOCTRINA DESPRE TEOCRAŢIE A ”MARTORILOR LUI IEHOVA” https://mirem.ro/pdf/wurtz-iehova.pdf
Pr. dr. David Prestroiu, ”Ortodoxia în fața prozelitismului Martorilor lui Iehova”, Editura Insei Print, 2005
Ieromonah Petru Pruteanu, preot misionar în Portugalia, ESTE IEHOVA NUMELE LUI DUMNEZEU? AI CUI „MARTORI” SUNT MEMBRII SOCIETĂŢII „TURNUL DE VEGHE”? https://www.teologie.net/data/pdf/PP_despre-iehova.pdf
Diac. P.I. David, Călăuza creștină. Sectologie, Editura Episcopia Argeșului, Curtea de Argeș, 1994.
Situl oficial al Martorilor lui Iehova, https://www.jw.org/ro/
Sfânta Scriptură
Pr. conf. dr. Radu Petre MUREȘAN - ”Universul religios al Martorilor lui Iehova. Repere ale unei relații ambivalente cu societatea contemporană”, Editura Andreiana, Sibiu, 2017, 154 p. (prefață: Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, postfață: Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, apărută cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Prof. Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului), ISBN 978-606-989-017-2

Note de subsol:

1 În limbajul Bibliei se întâlnește sub sinonimul „eres”, a se vedea 1 Cor. 11.19; Gal. 5.20; 2 Petru 2.1

2 Explicare greșită a Sfintei Scripturi care duce la pierzare, nu la mântuire, a se vedea 2 Petru 3. 16

3 Conform învățăturii Martorilor lui Iehova, Mântuitorul „Iisus Hristos este prima creatură a lui Dumnezeu”, adică, El nu este Dumnezeu, ci prima creatură a Sa. Aceasta este una din ereziile de bază a Martorilor lui Ieova despre Domnul Iisus Hristos. Deci, ei „tăgăduiesc pe Stăpânul (Iisus Hristos) care i-a răscumpărat… aducându-și lor grabnică pieire…”

4 2 Petru 2.1

5 Galateni 5.19-21

6 Prezbiterianismul – este o formă a calvinismului, care este tot o sectă, ce respinge imaginea crucii, liturghia, citesc doar rugăciuni personale.

7 Congregaționismul – iarăși este o formă a calvinismului, în care fiecare congregație își recunoaște doar autoritatea sa.

8 Ioan 8. 44

9 https://www.jw.org/ro/martorii-lui-iehova/intrebari-frecvente/de-ce-nu-sarbatoresc-craciunul/

10 https://archive.org/details/newcatholicencyc0013unse_2003

11 https://archive.org/details/cyclopediaofbibl0000mccl

12 Luca 1; 36

13 cf. Levitic 16, 29-34

14 https://www.jw.org/ro/invataturi-biblice/intrebari/biblia-despre-craciun/

15 https://www.worldbook.com/world-book-encyclopedia-2021.aspx

16 (Romani 12:1, 2)

17 (Ioan 4:23, 24)

18 https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/patristica/milenarismul-78156.html

Sfântul Nicolae, bucurie și nădejde în această lume desacralizată.

“Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru din ceruri milostiv este” (Lc. 6,36).

Frați creștini!

Iată că am ajuns din mila lui Dumnezeu să ne bucurăm din nou de marea sărbătoare creștină îndrăgită mai ales de copii, când îl comemorăm pe marele și iubitul Sfânt Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.

Puțini creștini cunosc viața Sfântului Ierarh Nicolae, însă cu toții îl recunosc ca sfântul blând, milostiv, grabnic ajutător în necazuri și lipsuri, care alină suferințele celor bolnavi sau în nevoi. Sfântul este întotdeauna aplecat către cei suferinzi către cei nevoiași și este cunoscut ca un ierarh milostiv având aureola unui om bun. Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici.

Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite și mai răspândite în lume. El este format din cuvintele grecești: nike - victorie, biruință și laos - popor, și are înțelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios". Sărbătoarea lui are și numele de Sin Nicoară, o posibilă derivație din "Sanctus Nicolaus".

Iubiți frați,

Astăzi prăznuim cu bucurie un mare sfânt al ortodoxiei, care este cinstit atât de Biserica noastră dreptmăritoare creștină, dar și de biserica catolică, de mulți protestanți și neoprotestanți. Este un sfânt universal, am putea spune, iubit și așteptat cu bucurie mai ales de copii. Pentru aceasta se cuvine să aflăm câte ceva din viața sa plină de sfințenie și să identificăm anumite valențe sufletești ale sale, care ar putea fi însușite de tinerii din ziua de azi.

Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, și trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui Dumnezeu și semenilor săi nu numai până în ultimul ceas al vieții sale, ci și până astăzi.

Fiul unei familii înstărite, Teofan și Nona, a beneficiat alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Viața aleasă și lucrarea Sfântului Ierarh Nicolae au fost descoperite de Dumnezeu credincioșilor prin alegerea sa minunată ca Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Se spune că după moartea episcopului de la Mira Lichiei, credincioșii se întrebau cine le va fi episcop în locul său. S-au gândit că cel mai bine este să-L lase pe Dumnezeu să aleagă, și anume, cine va veni primul la biserică, acela să fie ales episcop. Prin lucrarea lui Dumnezeu, primul care a venit la biserică a fost tocmai Sfântul Nicolae și așa a fost ales nou Episcop al Mirelor Lichiei.

În timpul împăratului Constantin cel Mare, care a biruit pe Liciniu și a devenit singurul împărat al întregului Imperiu Roman, s-a iscat o erezie mare, o rătăcire de la dreapta credință, făcută de preotul Arie din Alexandria, care învăța că Iisus Hristos nu este egal cu Dumnezeu Tatăl, spunând că Fiul este o creatură, o făptură, nu este Dumnezeu de aceeași ființă cu Tatăl.

Astfel, împăratul Constantin cel Mare a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Acolo, Sfântul Nicolae s-a arătat apărător al dreptei credințe și l-a mustrat pe Arie. Împreună cu Sfântul Spiridon al Trimitundei și cu Sfântul Atanasie al Alexandriei, au apărat credința ortodoxă și au mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Veșnic, este de o ființă cu Tatăl și este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

În perioada cruciadelor, nenumărate Sfinte Moaște au fost luate din Răsărit și duse în Apus. Astfel, în secolul al XI-lea, un grup de șaizeci și doi de cruciați din localitatea italiană Bari au luat din Mira cinstitele Moaște ale Sfântului Nicolae. Pentru a fi întâmpinate cum se cuvine, episcopul Nicolae din Veneția ridică doua biserici mărețe închinate sfântului, una în Bari (1036) și alta în Veneția (1039); ambele biserici au fost sfințite în data de 9 mai 1098. De aceea, mai există o sărbătoare a Sfântului Nicolae, mai ales în Biserica Rusă, în data de 9 mai.

La Bari, deasupra raclei cu sfintele sale moaște se află o candelă cu două făclii. Aceasta în mod special făcută ca fiind o candelă cu două lumini care ard, pentru ca să arate că el este sfânt iubit atât în Răsărit, cât și în Occident. La noi, în București, mâna Sfântului Nicolae se află la Biserica Sfântul Gheorghe - Nou. Ea a fost cumpărată de Mihai Viteazul și ulterior adusă la această biserică, ctitorie a Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu. De asemenea s-a constatat recent o foarte mare evlavie a clerului și credincioșilor din București pentru Sfântul Nicolae. În parohiile din Capitală, din cele șase sectoare, s-a constatat cu mare bucurie că 44 de biserici din București, numai din oraș, au hramul Sfântului Nicolae, fie primul, al doilea sau al treilea hram. Aceasta înseamnă că în capitala țării noastre sfântul cu cea mai mare popularitate este Sfântul Nicolae. Nici un alt sfânt nu are atâtea biserici închinate.

Sfântul Nicolae a săvârșit minuni în timpul vieții sale pământești, dar a continuat să își arate dragostea față de oameni și după trecerea sa la cele veșnice. Astfel, la rugăciunile sale a potolit o furtună puternică pe mare care punea în pericol de scufundare corabia pe care se afla. Însă un marinar care era la catarg, a alunecat și a căzut pe punte mort. Toți s-au mâhnit că s-a pierdut viața unui om. Dar prin rugăciunile puternice ale Sfântului, marinarul a înviat ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.

De asemenea, fiind invocat în rugăciunile sale de un om cu mare evlavie la Sfântul Nicolae, care pe timpul unei furtuni în timpul nopții a căzut în mare de pe corabia pe care călătorea, sfântul în chip minunat l-a salvat de la înec, iar acesta s-a trezit ca dintr-un somn în casa sa strigând după ajutor la Sfântul Nicolae. Vecinii săi s-au alertat la auzirea strigătelor și mergând în casa creștinului l-a găsit ud cu apă de mare strigând după ajutor. Toți s-au mirat pentru că știau că acesta se îmbarcase pe corabie, unii dintre vecini chiar conducându-l în port la suirea pe corabie.

Tot în același chip minunat a salvat din robie pe un tânăr pe nume Vasile din Antiohia, care fiind luat rob de către saracini și dus în insula Creta, l-au dat lui Amira, dregătorul insulei. Tatăl tânărului pe nume Agricola, împreună cu soția sa s-au tânguit timp de doi ani și hotărându-se să ceară ajutorul Sfântului Nicolae au mers la biserica cu hramul sfântului de ziua praznicului său și sărbătorind și rugându-se Sfântului Nicolae, după ce s-au întors acasă, prăznuia cu mai mulți creștini în casa sa. Și iată că în timpul nopții câinii din curte lătrau puternic, și ieșind Agricola cu o făclie a văzut în mijlocul curții un tânăr îmbrăcat turcește ținând în mână un pahar cu apă. Privind mai atent l-a recunoscut pe fiul său Vasile, crezând că este o nălucă. Apropiindu-se și văzând că este chiar fiul său, întrebându-l ce caută acolo cu paharul de apă în mână, acesta i-a răspuns că în timp ce se afla în fața stăpânului său Amira ținând paharul de apă pentru a i-l da, a fost răpit de o forță mare și adus cu putere până în acel loc, recunoscându-l pe Sfântul Nicolae ca fiind cel care l-a adus în zbor. Toți s-au minunat și au mulțumit sfântului cu lacrimi de bucurie.

Prin altă minune acest mult iubit sfânt a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați care urmau a fi omorâți a doua zi. Sfântul a eliberat din temniță trei ofițeri care erau acuzați de trădare față de împărat de către un conducător de provincie romană, Avlavie. Sfântul Nicolae l-a mustrat pe acesta în vis și i-a spus împăratului Constantin cel Mare că cei trei tineri care urmau să fie condamnați la moarte sunt nevinovați și astfel i-a apărat, deoarece ei au fost învinuiți din invidie.

Multe, mari și preaslăvite minuni a mai făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat și pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțându-i din adâncul marii la uscat; răpindu-i din robie și aducându-i la casele lor; izbăvind din legături și din temnițe, apărând de tăierea de sabie și scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; șchiopilor, umblare; surzilor, auz; muților, grai. Pe multi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogățit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Și la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor și sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă și din primejdii îi izbăvește. Ale cărui minuni precum este cu neputință a le număra, tot asa cu anevoie este a le descrie.

Frați creștini!

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae este așezată în timpul Postului Nașterii Domnului, de aceea copiii îl confundă pe Moș Crăciun cu Moș Nicolae, De fapt, Moș Crăciun este personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl, care trimite pe Fiul Său în lume să se nască, să crească și pe noi să ne mântuiască. Aceeași bunătate, iubire milostivă, darnică și smerită a lui Dumnezeu Tatăl, care s-a arătat în Iisus Hristos, s-a arătat și în Sfântul Nicolae.

Nu am insistat în amănunțime asupra minunatei vieți a Sfântului Ierarh Nicolae și nici asupra minunilor sale atât din timpul vieții, cât și după adormirea sa în Domnul până în zilele noastre, dar am dorit să mă refer la modul său sfânt de viață.

Sfântul Ierarh Nicolae a fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, noblețea romană şi inteligența greacă.

Sfântul Nicolae este modelul desăvârșit prin care dăruirea, fie şi materială, duce la împlinirea conceptului biblic: mai fericit este a da decât a lua. Concept care astăzi pare total inutil şi naiv, într-o lume ce divinizează din ce în ce mai mult treimea ”economie – profit – piață”.

Sfântul Nicolae ne învață că dăruirea nu este doar actul mecanic prin care oferi un dar cuiva. În fiecare act de dăruire trebuie să depui un pic din tine, din inima ta, din valorile tale. Sau, şi mai bine spus, o fărâmă de suflet. Simțim aceasta pentru că pe oameni îi bucură mai mult apropierea sufletelor, nu doar apropierea trupească, acest lucru fiind adevărata și sfânta bucurie. Practic, un dar nu este nimic altceva decât un mijloc prin care ne exprimăm dragostea creștinească a unuia către altul. Şi, așa cum este şi firesc, la ziua de cinstire a Sfântului Nicolae, arătăm dragostea noastră către cei mai mici, căci Sfântul, așa cum viaţa lui o dovedește, a fost un mare iubitor şi dăruitor către copii, dar și către săraci în general.

Dacă la Sfântul Andrei în casele creștinilor se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apa crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spun tradițiile populare.

Tradiția de a ne face daruri unii altora, de a bucura pe copii în noaptea de Sfântul Nicolae se păstrează încă din secolul IV. Contemporanii Sfântului Nicolae au preluat de la Sfântul Nicolae obiceiul de a oferi daruri. În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuielușă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Azi, la fel ca oricând, există mulţi oameni necăjiți şi bolnavi, semeni de-ai noștri care suferă şi care au obosit să mai ceară ajutor. Aproapele nu este numai cerșetorul întâlnit la colt de stradă, ci fiecare om care are nevoie de ajutorul nostru, indiferent de religie, naționalitate sau stare socială. Noi, oamenii, formăm societatea, iar aceasta se fundamentează pe egalitate de șanse, evitând excluziunea socială, marginalizarea. Ca atare, urmând exemplul Sfântului Nicolae, să manifestăm compasiune şi răbdare față de semeni şi să venim constant în sprijinul celor copleșiți de necazuri, dar statornici în credința lor în Dumnezeu. Către el se îndreaptă rugăciunile părinţilor pentru creșterea şi ocrotirea copiilor. Pe el îl așteaptă copiii cu nerăbdare în fiecare an, să le aducă daruri în timpul nopții. Mulți creștini îi poartă numele şi i se roagă cu credință, primind ajutorul său.

Să urmăm dar pilda vieții lui şi, în special, iubirea lui de aproapele, manifestată prin fapte de milostenie.

Sfântul Ierarh Nicolae a păstorit turma sa cu aceeași grijă şi dragoste părintească până la adânci bătrâneți. Când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a retras în Mănăstirea Sion unde în tinerețe fusese stareț, şi acolo, slăbit de muncă, de nevoințele pustnicești cu care-și strunise toată viaţa trupul firav, s-a stins ca o lumânare trecând la Domnul, în ziua de 6 decembrie 345 cu cuvintele: “Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu”.

Mărite Sfinte Nicolae! Cu puterea şi harul pe care l-ai câștigat înaintea feței lui Dumnezeu, ascultă glasul celor care îți poartă cu vrednicie sfințitul tău nume! Ajută şi ocrotește pe toți cei care s-au adunat astăzi în sfintele biserici, pentru a-ți aduce prinos de laudă şi se roagă cu credință! Ferește Biserica noastră, țara noastră şi lumea toată de pustiirea războaielor, de foamete, de boală şi de tot răul! Fă să se aprindă în sufletele tuturor oamenilor virtuțile tale cu harul lui Dumnezeu, pentru ca astfel să se stingă vrăjmășia, neînțelegerea dintre oameni şi popoare şi să se realizeze astfel împărăția păcii, a înțelegerii şi a iubirii pe pământ.

Amin!

Student Gheorghe Andrei Iustin

Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Iustinian Patriarhul” - București

Teologie Pastorală

BIBLIOGRAFIE: