Biserica Romanilor: Sfântul Nicolae, bucurie și nădejde în această lume desacralizată.

“Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru din ceruri milostiv este” (Lc. 6,36).

Frați creștini!

Iată că am ajuns din mila lui Dumnezeu să ne bucurăm din nou de marea sărbătoare creștină îndrăgită mai ales de copii, când îl comemorăm pe marele și iubitul Sfânt Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.

Puțini creștini cunosc viața Sfântului Ierarh Nicolae, însă cu toții îl recunosc ca sfântul blând, milostiv, grabnic ajutător în necazuri și lipsuri, care alină suferințele celor bolnavi sau în nevoi. Sfântul este întotdeauna aplecat către cei suferinzi către cei nevoiași și este cunoscut ca un ierarh milostiv având aureola unui om bun. Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici.

Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite și mai răspândite în lume. El este format din cuvintele grecești: nike - victorie, biruință și laos - popor, și are înțelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios". Sărbătoarea lui are și numele de Sin Nicoară, o posibilă derivație din "Sanctus Nicolaus".

Iubiți frați,

Astăzi prăznuim cu bucurie un mare sfânt al ortodoxiei, care este cinstit atât de Biserica noastră dreptmăritoare creștină, dar și de biserica catolică, de mulți protestanți și neoprotestanți. Este un sfânt universal, am putea spune, iubit și așteptat cu bucurie mai ales de copii. Pentru aceasta se cuvine să aflăm câte ceva din viața sa plină de sfințenie și să identificăm anumite valențe sufletești ale sale, care ar putea fi însușite de tinerii din ziua de azi.

Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, și trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui Dumnezeu și semenilor săi nu numai până în ultimul ceas al vieții sale, ci și până astăzi.

Fiul unei familii înstărite, Teofan și Nona, a beneficiat alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Viața aleasă și lucrarea Sfântului Ierarh Nicolae au fost descoperite de Dumnezeu credincioșilor prin alegerea sa minunată ca Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Se spune că după moartea episcopului de la Mira Lichiei, credincioșii se întrebau cine le va fi episcop în locul său. S-au gândit că cel mai bine este să-L lase pe Dumnezeu să aleagă, și anume, cine va veni primul la biserică, acela să fie ales episcop. Prin lucrarea lui Dumnezeu, primul care a venit la biserică a fost tocmai Sfântul Nicolae și așa a fost ales nou Episcop al Mirelor Lichiei.

În timpul împăratului Constantin cel Mare, care a biruit pe Liciniu și a devenit singurul împărat al întregului Imperiu Roman, s-a iscat o erezie mare, o rătăcire de la dreapta credință, făcută de preotul Arie din Alexandria, care învăța că Iisus Hristos nu este egal cu Dumnezeu Tatăl, spunând că Fiul este o creatură, o făptură, nu este Dumnezeu de aceeași ființă cu Tatăl.

Astfel, împăratul Constantin cel Mare a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Acolo, Sfântul Nicolae s-a arătat apărător al dreptei credințe și l-a mustrat pe Arie. Împreună cu Sfântul Spiridon al Trimitundei și cu Sfântul Atanasie al Alexandriei, au apărat credința ortodoxă și au mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Veșnic, este de o ființă cu Tatăl și este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

În perioada cruciadelor, nenumărate Sfinte Moaște au fost luate din Răsărit și duse în Apus. Astfel, în secolul al XI-lea, un grup de șaizeci și doi de cruciați din localitatea italiană Bari au luat din Mira cinstitele Moaște ale Sfântului Nicolae. Pentru a fi întâmpinate cum se cuvine, episcopul Nicolae din Veneția ridică doua biserici mărețe închinate sfântului, una în Bari (1036) și alta în Veneția (1039); ambele biserici au fost sfințite în data de 9 mai 1098. De aceea, mai există o sărbătoare a Sfântului Nicolae, mai ales în Biserica Rusă, în data de 9 mai.

La Bari, deasupra raclei cu sfintele sale moaște se află o candelă cu două făclii. Aceasta în mod special făcută ca fiind o candelă cu două lumini care ard, pentru ca să arate că el este sfânt iubit atât în Răsărit, cât și în Occident. La noi, în București, mâna Sfântului Nicolae se află la Biserica Sfântul Gheorghe - Nou. Ea a fost cumpărată de Mihai Viteazul și ulterior adusă la această biserică, ctitorie a Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu. De asemenea s-a constatat recent o foarte mare evlavie a clerului și credincioșilor din București pentru Sfântul Nicolae. În parohiile din Capitală, din cele șase sectoare, s-a constatat cu mare bucurie că 44 de biserici din București, numai din oraș, au hramul Sfântului Nicolae, fie primul, al doilea sau al treilea hram. Aceasta înseamnă că în capitala țării noastre sfântul cu cea mai mare popularitate este Sfântul Nicolae. Nici un alt sfânt nu are atâtea biserici închinate.

Sfântul Nicolae a săvârșit minuni în timpul vieții sale pământești, dar a continuat să își arate dragostea față de oameni și după trecerea sa la cele veșnice. Astfel, la rugăciunile sale a potolit o furtună puternică pe mare care punea în pericol de scufundare corabia pe care se afla. Însă un marinar care era la catarg, a alunecat și a căzut pe punte mort. Toți s-au mâhnit că s-a pierdut viața unui om. Dar prin rugăciunile puternice ale Sfântului, marinarul a înviat ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc.

De asemenea, fiind invocat în rugăciunile sale de un om cu mare evlavie la Sfântul Nicolae, care pe timpul unei furtuni în timpul nopții a căzut în mare de pe corabia pe care călătorea, sfântul în chip minunat l-a salvat de la înec, iar acesta s-a trezit ca dintr-un somn în casa sa strigând după ajutor la Sfântul Nicolae. Vecinii săi s-au alertat la auzirea strigătelor și mergând în casa creștinului l-a găsit ud cu apă de mare strigând după ajutor. Toți s-au mirat pentru că știau că acesta se îmbarcase pe corabie, unii dintre vecini chiar conducându-l în port la suirea pe corabie.

Tot în același chip minunat a salvat din robie pe un tânăr pe nume Vasile din Antiohia, care fiind luat rob de către saracini și dus în insula Creta, l-au dat lui Amira, dregătorul insulei. Tatăl tânărului pe nume Agricola, împreună cu soția sa s-au tânguit timp de doi ani și hotărându-se să ceară ajutorul Sfântului Nicolae au mers la biserica cu hramul sfântului de ziua praznicului său și sărbătorind și rugându-se Sfântului Nicolae, după ce s-au întors acasă, prăznuia cu mai mulți creștini în casa sa. Și iată că în timpul nopții câinii din curte lătrau puternic, și ieșind Agricola cu o făclie a văzut în mijlocul curții un tânăr îmbrăcat turcește ținând în mână un pahar cu apă. Privind mai atent l-a recunoscut pe fiul său Vasile, crezând că este o nălucă. Apropiindu-se și văzând că este chiar fiul său, întrebându-l ce caută acolo cu paharul de apă în mână, acesta i-a răspuns că în timp ce se afla în fața stăpânului său Amira ținând paharul de apă pentru a i-l da, a fost răpit de o forță mare și adus cu putere până în acel loc, recunoscându-l pe Sfântul Nicolae ca fiind cel care l-a adus în zbor. Toți s-au minunat și au mulțumit sfântului cu lacrimi de bucurie.

Prin altă minune acest mult iubit sfânt a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați care urmau a fi omorâți a doua zi. Sfântul a eliberat din temniță trei ofițeri care erau acuzați de trădare față de împărat de către un conducător de provincie romană, Avlavie. Sfântul Nicolae l-a mustrat pe acesta în vis și i-a spus împăratului Constantin cel Mare că cei trei tineri care urmau să fie condamnați la moarte sunt nevinovați și astfel i-a apărat, deoarece ei au fost învinuiți din invidie.

Multe, mari și preaslăvite minuni a mai făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat și pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare și scoțându-i din adâncul marii la uscat; răpindu-i din robie și aducându-i la casele lor; izbăvind din legături și din temnițe, apărând de tăierea de sabie și scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; șchiopilor, umblare; surzilor, auz; muților, grai. Pe multi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogățit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Și la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor și sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă și din primejdii îi izbăvește. Ale cărui minuni precum este cu neputință a le număra, tot asa cu anevoie este a le descrie.

Frați creștini!

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae este așezată în timpul Postului Nașterii Domnului, de aceea copiii îl confundă pe Moș Crăciun cu Moș Nicolae, De fapt, Moș Crăciun este personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl, care trimite pe Fiul Său în lume să se nască, să crească și pe noi să ne mântuiască. Aceeași bunătate, iubire milostivă, darnică și smerită a lui Dumnezeu Tatăl, care s-a arătat în Iisus Hristos, s-a arătat și în Sfântul Nicolae.

Nu am insistat în amănunțime asupra minunatei vieți a Sfântului Ierarh Nicolae și nici asupra minunilor sale atât din timpul vieții, cât și după adormirea sa în Domnul până în zilele noastre, dar am dorit să mă refer la modul său sfânt de viață.

Sfântul Ierarh Nicolae a fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, noblețea romană şi inteligența greacă.

Sfântul Nicolae este modelul desăvârșit prin care dăruirea, fie şi materială, duce la împlinirea conceptului biblic: mai fericit este a da decât a lua. Concept care astăzi pare total inutil şi naiv, într-o lume ce divinizează din ce în ce mai mult treimea ”economie – profit – piață”.

Sfântul Nicolae ne învață că dăruirea nu este doar actul mecanic prin care oferi un dar cuiva. În fiecare act de dăruire trebuie să depui un pic din tine, din inima ta, din valorile tale. Sau, şi mai bine spus, o fărâmă de suflet. Simțim aceasta pentru că pe oameni îi bucură mai mult apropierea sufletelor, nu doar apropierea trupească, acest lucru fiind adevărata și sfânta bucurie. Practic, un dar nu este nimic altceva decât un mijloc prin care ne exprimăm dragostea creștinească a unuia către altul. Şi, așa cum este şi firesc, la ziua de cinstire a Sfântului Nicolae, arătăm dragostea noastră către cei mai mici, căci Sfântul, așa cum viaţa lui o dovedește, a fost un mare iubitor şi dăruitor către copii, dar și către săraci în general.

Dacă la Sfântul Andrei în casele creștinilor se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apa crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spun tradițiile populare.

Tradiția de a ne face daruri unii altora, de a bucura pe copii în noaptea de Sfântul Nicolae se păstrează încă din secolul IV. Contemporanii Sfântului Nicolae au preluat de la Sfântul Nicolae obiceiul de a oferi daruri. În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuielușă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Azi, la fel ca oricând, există mulţi oameni necăjiți şi bolnavi, semeni de-ai noștri care suferă şi care au obosit să mai ceară ajutor. Aproapele nu este numai cerșetorul întâlnit la colt de stradă, ci fiecare om care are nevoie de ajutorul nostru, indiferent de religie, naționalitate sau stare socială. Noi, oamenii, formăm societatea, iar aceasta se fundamentează pe egalitate de șanse, evitând excluziunea socială, marginalizarea. Ca atare, urmând exemplul Sfântului Nicolae, să manifestăm compasiune şi răbdare față de semeni şi să venim constant în sprijinul celor copleșiți de necazuri, dar statornici în credința lor în Dumnezeu. Către el se îndreaptă rugăciunile părinţilor pentru creșterea şi ocrotirea copiilor. Pe el îl așteaptă copiii cu nerăbdare în fiecare an, să le aducă daruri în timpul nopții. Mulți creștini îi poartă numele şi i se roagă cu credință, primind ajutorul său.

Să urmăm dar pilda vieții lui şi, în special, iubirea lui de aproapele, manifestată prin fapte de milostenie.

Sfântul Ierarh Nicolae a păstorit turma sa cu aceeași grijă şi dragoste părintească până la adânci bătrâneți. Când și-a simțit sfârșitul aproape, s-a retras în Mănăstirea Sion unde în tinerețe fusese stareț, şi acolo, slăbit de muncă, de nevoințele pustnicești cu care-și strunise toată viaţa trupul firav, s-a stins ca o lumânare trecând la Domnul, în ziua de 6 decembrie 345 cu cuvintele: “Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu”.

Mărite Sfinte Nicolae! Cu puterea şi harul pe care l-ai câștigat înaintea feței lui Dumnezeu, ascultă glasul celor care îți poartă cu vrednicie sfințitul tău nume! Ajută şi ocrotește pe toți cei care s-au adunat astăzi în sfintele biserici, pentru a-ți aduce prinos de laudă şi se roagă cu credință! Ferește Biserica noastră, țara noastră şi lumea toată de pustiirea războaielor, de foamete, de boală şi de tot răul! Fă să se aprindă în sufletele tuturor oamenilor virtuțile tale cu harul lui Dumnezeu, pentru ca astfel să se stingă vrăjmășia, neînțelegerea dintre oameni şi popoare şi să se realizeze astfel împărăția păcii, a înțelegerii şi a iubirii pe pământ.

Amin!

Student Gheorghe Andrei Iustin

Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Iustinian Patriarhul” - București

Teologie Pastorală

BIBLIOGRAFIE: