Sfânta Cruce – Cheia Raiului
În fiecare an, în a treia duminică din Postul Paştelui, slujbele
religioase ortodoxe includ o cinstire
specială a Crucii, care îi pregăteşte pe credincioşi pentru amintirea
Răstignirii din timpul Săptămânii Patimilor şi pentru Învierea Domnului.
Tema acestei duminici este aceea că în Crucea lui Hristos se găseşte atât "puterea lui Dumnezeu cât şi înţelepciunea lui Dumnezeu" pentru aceia care sunt mântuiţi (I Corinteni 1,24).
Tema acestei duminici este aceea că în Crucea lui Hristos se găseşte atât "puterea lui Dumnezeu cât şi înţelepciunea lui Dumnezeu" pentru aceia care sunt mântuiţi (I Corinteni 1,24).
În această
duminică din mijlocul Postului Mare, Sfânta Cruce este aşezată în mijlocul
bisericii nu numai pentru a le reaminti credincioşilor răscumpărarea lor de
către Hristos şi necesitatea ca ei să rămână angajaţi în eforturile lor de
postire, ci şi pentru a le aminti că: "cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi
urmează Mie nu este vrednic de Mine." (Matei 10,38).
Crucea
este simbolul de capătâi al creştinismului, reprezenând patima, moartea şi
învierea Domnului.
Cruce e
un cuvânt ce vine din limba latină de la crux, crucis, şi corespunde
grecescului σταυρός (stauros). «Cruce» are două sensuri: un sens
material, şi un sens moral.
În limba
latină cuvântul ia primul sens pe la anul 264 înaintea erei creştine, şi servea
la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi furilor, care nu erau cetăţeni
romani.
În liturgică,
«cruce» poate avea înţelesul de crucifix, ori de cruce manuală. Crucifixul
(din latină cruci fixus, "pironit pe cruce") este
reprezentarea Mântuitorului Iisus
Hristos răstignit pe o cruce, reprezentare specifică Bisericii Catolice.
Creştinismul a
prefăcut crucea dintr-un instrument de tortură, aducător de moarte, într-un
obiect sfânt, dătător de viaţă. Închinându-se Jertfei şi Învierii Domnului,
creştinii au făcut analogia între forma crucii şi poziţia de rugăciune cu
braţele întinse, iar străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forţelor
întunericului a devenit semn al mântuirii şi al biruinţei întru Hristos,
„Soarele Dreptăţii“. Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai
ales după ce Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a
descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar
Constantin însuşi adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile
sale, după ce la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxenţiu, semnul
crucii i se arătase pe cer, ca simbol de biruinţă (In hoc signo vinces, „Întru
acest semn vei învinge“).
Sinodul al
VII-lea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al
Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentând
semnul distinctiv şi plin de putere al credinţei şi evlaviei creştine.
Bisericile creştine tradiţionale sunt construite în formă de cruce şi poartă
crucea în vârf, ca semn distinctiv şi sfinţitor. Semnul crucii se regăseşte şi
în stemele multor ţări. Credincioşii obişnuiesc să poarte crucea la gât, iar
mormintele creştine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede că orice fel de
cruce să fie sfinţită înainte de a i se da o destinaţie sau alta. Se cunosc
circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai
răspândite: - Crucea Tau, în formă de T (litera greacă Tau), forma cea mai
veche, cu origini în Orientul păgân. - Crucea latină (crux immissa), cu 4 braţe
inegale (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora
actuală. - Crucea greacă cu 4 braţe egale (totodată simbolul actual al Crucii
Roşii). În afară de tipurile menţionate mai sus, de o răspândire mai largă se
mai bucură: - Crucea slavă/rusească (cu 6 braţe laterale, cele de la bază fiind
înclinate) - Crucea celtică (cu un cerc în mijloc) - Crucea Sfântului Andrei
(în formă de X) - Crucea papală (cu 6 braţe laterale, cele din mijloc fiind mai
lungi) - Crucea trilobată (cu extremităţile în formă de treflă) - Crucea
sagitată (cu extremităţile în formă de săgeţi), sau crucile unor vechi ordine
cavalereşti, precum Crucea de Malta (cu braţele egale şi extremităţile mult
lăţite) - Crucifixul - crucea mobilă, de obicei manuală, pe care e înfăţişat
Mântuitorul Iisus Hristos răstignit - a apărut cam prin sec. X, cunoscând şi
varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat alături de îngeri,
de Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi de Sfântul Apostol Ioan).
După
Cuvântul lui Dumnezeu, Crucea nu este de ruşine ci de laudă. Iar sectanţii care
au propovăduit minciuni împotriva Crucii lui Hristos vor fi sortiţi pieirii: “Mulţi,
despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca
duşmani ai CRUCII lui Hristos . Sfârşitul acestora este pieirea.”
(Filipeni 3.18-19)
Sfântul
Apostol Pavel, ne spune: “Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este
nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim este PUTEREA lui Dumnezeu” (I
Corinteni 1,18).
Acest
adevăr îl vor cunoaşte toţi sectanţii şi necredincioşii când vor vedea Sfânta
Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă şi strălucire
negrăită.
Atunci
vor cunoaşte necredincioşii şi sectanţii că Sfânta Cruce este arma prin care
Iisus Hristos, Mântuitorul nostru a zdrobit porţile iadului.
Sfânta
Scriptura ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de
apoi, se va arăta Sfânta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: “Atunci
se va arăta pe cer SEMNUL Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile
pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu
slavă multă”(Matei 24, 30).
Ce
vor zice atunci sectanţii care nesocotesc Sfânta Cruce, când vor vedea semnul
Fiului Omului venind pe norii cerului?
Ce
vor zice toţi cei care se numesc in mod pretenţios creştini, dar resping şi
hulesc Crucea lui Hristos?
Noi
însă, cei care cinstim Sf Cruce, vom fi plini de nădejde la arătarea Sf Cruci,
să zicem fiecare cu Sfântul Apostol Pavel: “Mie, să nu-mi fie a mă lăuda,
decât numai în CRUCEA Domnului nostru Iisus Hristos“(Galateni 6,14).
Semnul
Sfintei Cruci este o ARMA de apărare in ”războiul” nevăzut,
duhovnicesc, împotriva ispitelor diavoleşti. Semnul crucii este o
sursa de binecuvântare si un mijloc de protecţie in fiecare activitate
zilnică, prin semnul Sf. Cruci, demonii sunt îndepărtaţi.
Cel
care NU îşi face Cruce este un necredincios, pentru ca nu crede in ”războiul ”
nevăzut în care demonii încearcă sa ne biruiască, prin ispite şi atacuri
zilnice. Prin Sfânta Cruce ne deosebim cei credincioşi de cei
necredincioşi.
Oriunde
ne-am face rugăciunea, acasă ori pe drum, la Biserică , oriunde şi oricând,
trebuie să o începem şi să o încheiem cu semnul Sfintei Crucii, făcut cu
toată evlavia şi cu toată credinţa, pentru că o facem în numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh.
Părinţii
bisericeşti din primele secole limpezesc si mai bine lucrurile ,Tertulian (
160-240) ne spune despre Sf Cuce ca: “Înainte si in timpul treburilor,
intrând si ieşind, îmbrăcându-ne, înainte de somn, în toate lucrările noastre,
la fiecare pas şi la fiecare faptă, noi ne însemnăm cu semnul sfintei cruci”
(P.L. II, col. 99).
Iar
Ipolit al Romei ,”Dacă eşti ispitit, însemnează-ţi mereu fruntea cu semnul
crucii cu evlavie, căci acest semn al Pătimirii s-a arătat încercat împotriva
diavolului dacă-l vei face cu credinţa. Acest lucru l-a învăţat în prefigurare
Moise prin mielul junghiat de Paste, poruncind sa se ungă cu sângele lui pragul
si cei doi stâlpi ai uşii si însemnând credinţa in Mielul desăvârşit care este
acum între noi. Căci însemnându-ne cu mana fruntea şi ochii, ne ţinem departe
de cel ce încearcă să ne nimicească.”(Fragment din scrierea Tradiţia
Apostolică (cca 200-235) al lui Ipolit al Romei cu privire al semnul crucii).
Din
cele relatate mai sus de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, reiese fără tăgadă
că semnul Sfintei Cruci provoacă mari pierderi forţelor întunecate ale
diavolilor, aceştia nesuportând nici măcar ideea de Cruce, dar să mai şi
fie prezentă fizic prin însemnare în
văzduh sau sub formă materială.
Aducerea
aminte despre marea înfrângere pe care vrăjmaşul diavol a avut-o în momentul
sacrificiului prin crucificare a Mântuitorului Iisus Hristos, când prin ieşirea
din trup a Fiului lui Dumnezeu, atârnat
fiind pe Cruce, s-a făcut lumină mare, scoţând din întunericul iadului pe toţi
cei adormiţi în nădejdea învierii, începând cu protopărinţii noştri Adam şi
Eva, provoacă iritare mare mândriei vrăjmaşului determinându-l să se depărteze
de cruce. Atunci s-a făcut mare tulburare în iad, cutremur de pământ în lumea
noastră materiala, au înviat morţi, iar catapeteasma Templului lui Solomon care
era din piatră s-a sfâşiat în două, ca semn al greşelii sinedriului de a da la
moarte pe Mielul lui Dumnezeu.
“Poporul care locuia
întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei
morţii lumină va străluci peste voi” (Isaia 9,1).”
Aşadar,
iubiţi fraţi, se cuvine ca astăzi, în Duminica Sfintei Cruci, să cinstim cum se
cuvine semnul biruinţei lui Hristos asupra stăpâniilor şi începătoriilor
acestui veac, rugându-ne Stăpânului nostru Iisus Hristos ca prin puterea
Sfintei Cruci să biruim şi noi toate ispitele şi încercările la care suntem
supuşi, spre desăvârşirea noastră sufletească.
Să cântăm acum şi pururea imnul de biruinţă ce răsună mereu în
această zi închinată jertfei mântuitoare a lui Hristos: „Crucii Tale
ne închinăm, Stăpâne, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim” Amin.