Duminica a II-a din Postul Mare este închinată de Biserică Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.
În bisericile ortodoxe va fi celebrat Sfântul Grigorie Palama, iar la
Sfânta Liturghie vor fi citite două pericope apostolice: Evrei 1:10-14;
2:1-3 si Evrei 7:26-28; 8:1-2 (a sfântului) si două pericope
evanghelice: Marcu 2:1-12 (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) si
Ioan 10:9-16 (a sfântului).Conform informațiilor biografice despre inițiatorul isihasmului (grecescul hesychia înseamnă calm, liniste),
oferite de Preot Prof. Dr. Dumitru Staniloae in Viața şi învățătura
Sfântului Grigorie Palama (Sibiu, 1938 şi Bucureşti, 1993),
arhiepiscopul Tesalonicului s-a născut în Constantinopol, în anul 1296.
Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea
lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt
timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigore rămas orfan.
Înzestrat cu abilități intelectuale şi ambiție, Grigore a stăpânit toate
subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul
complet de educație superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să
se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia
împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după
unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea
monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie).
Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfințeniei. Un an mai târziu,
Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l
va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au
devenit şi ele călugărițe.
După săvârșirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani
sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea
Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie
Athanitul (prăznuit în 5 iulie).
Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După
trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a
atinge perfecțiunea spirituală. De la starețul mănăstirii a învățat meștesugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începând cu
marii pustnici ai deșertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi
Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).
Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie)
a dat indicații amănunțite despre activitatea mentală pentru cei care
practicau rugăciunea exterioară, iar sfinții din Athos au pus-o în
aplicare. Practicarea rugăciunii minții sau a inimii pentru care este
nevoie de solitudine şi liniște se numește "isihasm" (de la grecescul
"hesychia" care înseamnă calm şi liniște), iar practicanții se numesc
isihaşti.
În timpul șederii sale în Glossia viitorul ierarh Grigore a
fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod
de viață. În anul 1326, datorită amenințării invaziei turce, el
împreună cu ceilalți frați ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a
fost hirotonit ca preot.
Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoțești cu viața de
pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în liniște şi rugăciune
iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele
slujbe şi predicând, smulgând oamenilor sentimente de iubire dar şi
multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovnicești ale tinerilor educați conduse de viitorul patriarh Isidor.
După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc
potrivit în care să viețuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la
Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulți călugări, pe
care i-a îndrumat timp de cinci ani.
În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa
Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre
cei mai importanți apologeți universali ai ortodoxiei, fiind foarte
renumit ca profesor al isihasmului.
Prin 1330 învățatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din
Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi
astronomie, fiind renumit pentru calitățile sale oratorice ieșite din
comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a
început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul
(prăznuit în 3 octombrie),
a cărui teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică"
sau "pozitivă") era în mod egal apreciată atât în Bisericile de
Răsărit cât şi în cele de Apus.
La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a
familiarizat cu viața spirituală a isihaştilor. Susținând
imposibilitatea cunoașterii esenței lui Dumnezeu, el a declarat că
rugăciunea minții era o eroare eretică. În călătoriile sale la
Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu
călugării, încercând să demonstreze natura materială creată a luminii
din timpul Schimbării la față a Mântuitorului de pe Muntele Tabor.
Acesta ridiculiza învățăturile călugărilor despre metodele rugăciunii
şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.
Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin
admonestări verbale la început, dar văzând că nu au nici un rezultat, a
început să aștearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a
apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinții din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un
răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul
"Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ținut la
Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axându-se pe
ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a
fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că,
Dumnezeu, de neatins prin esența Sa, ni se descoperă prin energiile
Sale direcționate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de
pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici
create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta
fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.
Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a
se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui
Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV
Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341)
înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume
însemna "cel care nu face rău," de fapt a cauzat un mare rău prin
învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în
care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori
de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un
răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul
îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate
tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de
patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor
(1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al
Tesalonicului.
În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate
caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat
uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc
în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor
bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf.
Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi
musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar
musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi
omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La
un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.
Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morții sale, vindecând mulți bolnavi. În ajunul morții sale, Sf. Ioan
Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresându-i cuvintele: "Spre înălțimi! Spre înălțimi!" Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în
14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din
Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a
scris viață sfântului şi slujbele adresate acestuia.
Evocarea liturgică a personalității și învățăturii marelui isihast, în
cea de-a doua duminica din Postul Mare, edifică asupra faptului că
efortul ascetic și intensificarea rugăciunii în această perioadă,
privind la taina lui Hristos răstignit și înviat, oferă omului întreg,
trup și suflet, posibilitatea de a se împărtăși, încă de aici, de harul
lui Dumnezeu. Ancorată în Tradiția Bisericii, mărturia dogmatică și
duhovnicească a Sfântului Grigorie Palama releva Postul Mare ca pe un
prilej binecuvântat de concretizare a învățăturii despre îndumnezeirea
omului.
