Sf. Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie


 Atunci când se foloseşte superlativul în legătură cu o persoană, dacă facem abstracţie de Evanghelie şi de creştinism, putem să ne gândim la eroii filmelor şi ai benzilor desenate, la savanţii diferitelor epoci, la cei ce au conceput sisteme filozofice, la cei care au determinat într-un fel sau altul cursul istoriei. Dacă luăm seama însă la cuvântul Evangheliei trăit în decursul veacurilor, pentru noi cei mai mari oameni sunt sfinţii Bisericii. Dintre toţi sfinţii, despre unul singur Domnul nostru Iisus Hristos a spus că este cel mai mare om născut din femeie. Acesta este Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui naştere o prăznuim în fiecare an la 24 iunie.


Sf. Ioan Botezătorul este ultimul dintre prooroci, ultimul dintre cei care au vorbit poporului lui Israel să se pregătească pentru venirea lui Mesia. Iar naşterea acestui ultim prooroc s-a petrecut într-un mod minunat. Părinţii lui au fost Sfinţii Zaharia şi Elisabeta. Amândoi se trăgeau din seminţia lui Levi, adică dintre cei care erau rânduiţi să slujească la templul din Ierusalim, Zaharia făcând parte din ceata preoţească. Vieţuirea acestor doi era deosebită fiind drepţi înaintea lui Dumnezeu umblând fără prihană în toate poruncile şi legile Domnului (Lc. 1,6). Singura lor întristare era aceea că nu aveau copii pentru că erau bătrâni iar Elisabeta era stearpă. Pentru a dobândi un copil de la Dumnezeu aceşti doi sfinţi au făcut rugăciuni îndelungate, rugăciuni care au fost ascultate, căci Arhanghelul Gavriil a fost trimis să îi vestească lui Zaharia că femeia sa, Elisabeta, îi va naşte un fiu.

Fiul lui Zaharia este prezentat de înger ca dar al lui Dumnezeu, ca cel care a fost dinainte rânduit spre a fi prooroc şi înainte-mergător al Domnului. Numele acestui prooroc este ales de însuşi Dumnezeu, Ioan însemnând Dumnezeu este milostiv. Pe lângă nume, îngerul îi vesteşte lui Zaharia şi caracterul misiunii fiului său şi gradul de curăţie al vieţuirii lui, fiind o persoană purtătoare de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale. Cuvintele spuse de înger despre Ioan sunt uimitoare şi sublime în acelaşi timp Bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit (Lc.1, 14-17). De aceea Zaharia şi-a exprimat neîncrederea, cerând un semn prin care să fie încredinţat că cele spuse de înger sunt adevărate. Drept răspuns, îngerul i-a spus că va fi mut până se vor împlini cele spuse de el. Fără grai, terminându-şi săptămâna slujbei la templu, preotul s-a întors la casa sa, iar cuvintele îngerului au început să se împlinească unul câte unul. 

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai mare sihastru şi postitor din câţi au fost vreodată. Viaţa lui aspră pe care a dus-o în pustiul Iordanului, chemarea poporului la mărturisirea păcatelor şi la pocăinţă, vrednicia de a-L boteza pe Domnul Iisus Hristos, mărturisirea adevărului şi însetarea de dreptate care i-a atras şi pedeapsa tăierii capului, toate acestea fac din Sfântul Ioan Proorocul, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul, un model de urmat pentru noi, cei care considerăm că cei mai mari oameni sunt sfinţii Bisericii. 

Pr. Ovidiu Bostan

Sursa: aici



CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI

"Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
Si de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.
Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.
Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor." (Matei IV; 18-23)


Frati crestini, vreau sa va vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales sa vorbesc despre chemarea neamului celui cuvantator al oamenilor si sa va spun in cate chipuri ne cheama Dumnezeu pe noi.
Dumnezeu cheama popoarele pamantului la pocainta prin foamete, cu seceta, cu boli, de parca le-ar spune: Iata, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul ca voi da ploaie peste zece cetati si peste doua nu voi ploua. Si iarasi, voi da ploaie peste doua cetati si peste zece n-am sa dau ploaie, ca sa va arat ca Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatal ploilor, cum a zis si Iov.
Am auzit ca la televizor, cand se da buletinul meteorologic, se arata harta tarii spunandu-se: aici ploua, si se arata vreo 10-15 puncte unde ploua in tara, iar in cea mai mare parte a tarii nu ploua. Auzind aceasta, foarte m-am folosit. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia si mi-am zis: Iata cum se implinesc sub ochii nostri, ca ploua in cateva sate si in 20-30 nu ploua.
Deci in mana lui Dumnezeu sunt ploile si norii si furtunile si vanturile. Caci spune Hristos: Anii si vremile le-a pus Tatal intru a Sa stapanire. Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a lasat seceta sau furtuna; nimeni nu poate opri vanturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decat mana cea atotpu-ternica a lui Dumnezeu. Deci, iata, uneori ne cheama Dumnezeu cu seceta, alteori cu grindina, alteori cu fulgere, cand trasneste pe multi, alteori ne cheama cu foamete, alteori cu boli.
Alteori da Dumnezeu boala si molima si nu este casa unde sa nu fie un bolnav. Alteori ne cheama cu razboaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor cand zice: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Si alta data zice: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.
Deci iata ca ne cheama Dumnezeu si prin stihii, si prin cutremure si prin seceta; ne cheama prin boli si prin necazuri, prin scarbe, prin toate cheama popoa-rele la El sa cunoasca ca este un Tata in cer si ca poate face cu popoarele cate voieste.
Ce spune Isaia? Doamne, Tu ai zidit pamantul ca pe o nimica si toate popoarele pamantului inaintea Ta sunt ca o picatura intr-o cada (Isaia 40, 15). Ce putere are o picatura intr-o cada? Sau ce este de vei lua o lingura de apa din oceanul cel fara de margini al marilor? Asa suntem noi de mici si de slabi inaintea lui Dumnezeu. Ne cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta sau cu ploaie prea multa sau cu cutremur; ne cheama Dumnezeu prin arsita, dar ne cheama si in alt fel.
Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, cand pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata. Te intreaba: "Omule, de ce ai facut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorat pruncul nevinovat in pantece? De ce ai ras de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserica Duminica si sarbatoarea? De ce nu cresti copiii in frica lui Dumnezeu? De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si vinerea si miercurea si te faci asemenea cu iudeii? De ce urasti pe fratele tau? De ce hulesti pe Dumnezeu cand esti in scarba?"
Prin toate ne mustra constiinta cand gresim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El: "Omule, ai gresit. Eu te iert, dar sa nu mai faci. Vino la Mine, caci la Mine este izvorul iertarii, al iubirii si al milostivirii. Pune inceput bun de azi inainte, sa nu mai pacatuiesti".
Deci constiinta este glasul lui Dumnezeu in inima noastra. Aceasta lege s-a pus inainte de toate legile omenesti.
Zic o seama de oameni putin credinciosi: "Pe noi, crestinii, Dumnezeu o sa ne judece si o sa ne pedepseasca dupa Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se inchina la zei si la vrajitori, cum are sa le pedepseasca Dumnezeu? Caci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ce este pacat. De aceea nu se pot indrepta".
Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Romani: Cele nevazute ale lui Dumnezeu, de la inceputul zidirii lumii prin fapturi intelegandu-se se vad, adica vesnica Lui putere si dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, in ziua judecatii, se vor judeca dupa patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Parinti. Cei ce n-au avut legea scrisa, se vor judeca dupa doua legi: dupa legea constiintei, pe care a pus-o in om la zidirea lui, si dupa legea zidirilor. Cum, dupa legea zidirilor? Iata cum:
Toate care sunt in jurul nostru vorbesc cu noi. Caci spune Sfantul Grigorie de Nyssa in Viata lui Moise: "Ca o trambita din inaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si striga ca este un Ziditor". Si ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste taria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iata cum:
Cand te uiti seara la cerul instelat si-l vezi plin de stele si impodobit ca un candelabru plin de lumina si vezi luna plina stralucind pe cer si randuiala cea prea frumoasa cu care se conduc stelele si galaxiile si constelatiile cerului cu atata precizie, incat nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung sa faca calendarul dupa ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, ca-l pomenesti pe el sau fiul omului, sa-l cercetezi pe el? Si atunci iti dai seama ca aceste stele, aceste miscari ale lor sunt facute si purtate de mana lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Carmuitorul lor. Iti dai seama ca lumea aceasta are o minte care le indruma, ca este un Dumnezeu Care le-a facut si o mana nevazuta care le poarta de grija, ca si noua.
Asa vorbesc cerurile cu noi, incat vazandu-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Cand ne uitam la soare si-l vedem cum lumineaza, ca nu putem sa-l privim decat cateva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a facut soarele atat de frumos, atat de luminos. Si ne dam seama ca Cel ce l-a facut pe el, Soarele dreptatii, straluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa soarele lauda pe Dumnezeu. Caci se zice: Laudati-L pe El soarele si luna, laudati-L pe El toate stelele si lumina. Cum lauda soarele pe Dumnezeu? Cum Il lauda luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toata zidirea?
Prin existenta si prin miscarea lor. Caci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor", zice Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalie. Contemplatia are loc cand ne gandim la cine le-a facut. Iar legile lor sunt randuielile dupa care se misca in univers. Si amandoua sunt facute de Dumnezeu: existenta lor si legile dupa care se misca ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si pasarile, animalele si fiarele, vaile si apele, noianurile si aerul, vanturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun ca este un Ziditor, un Dumnezeu in cer Care le-a facut, le tine si le misca.
Deci dupa legea constiintei si dupa legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisa. Incepand de la Moise, caruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca dupa Legea scrisa, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca dupa Legea darului, legea dragostei si a desavarsirii. De la inceputul lumii, astazi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei.
Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Si un sarman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se vad pe cer, sus, pe pamant si in ape. Iar necredinciosul, ca sa ia in batjocura pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru ca Dumnezeu da putere multa in cuvant celor ce-L binevestesc pe El si-L predica pe Dumnezeul Cel adevarat, pe stapanul Zidirii.
La urma vine cel necredincios si zice catre preot: "Parinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele si nu L-am vazut. Nu stiu unde-I". Iar misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici frate, ca nu-L vezi, si in acest fel nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului. Dar stii de ce? Ca sa-L vezi pe Dumnezeu trebuie sa cureti inima de necredinta si de paganatate, caci asa ne invata pe noi Evanghelia, spunandu-ne in fericirea a sasea: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru ca nu L-ai vazut si nici n-ai sa-L vezi in veacul veacului, pana ce nu-ti vei curati inima ta de necredinta, de rautate si de pacate. Atunci ai sa-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credintei".
Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Daca ne vom intoarce, El o sa dea ploaie timpurie si belsug si sanatate si fericire, ca in mana Lui este viata si moartea. Iar daca nu, stie El cum sa traga fraul calului. Caci zice Ilie Miniat ca lumea aceasta este ca un cal sirep, care alearga pururea spre pierzare, alearga la pacate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frau acestui cal neastamparat. Si care e fraul calului? Care e frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? Sunt bolile, seceta, robiile, razboa-iele, moartea, suferintele si toate necazurile.
Cand este razboi, ce cerem? "Da, Doamne, pace!" Cand suntem bolnavi cerem: "Da-ne, Doamne, sanatate". Cand nu ploua: "Da-ne, Doamne, apa, ca murim de sete!" Cand suntem robi: "Scapa-ne, Doamne, de robie!" Deci bine ne face Dumnezeu. Stie El sa tina in frau aceasta lume, care alearga ca un cal sirep la prapad, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Insa cu zabala si cu frau, Doamne, falcile lor vei strange, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de buna voie, ne pune zabala si frau si ne intoarce inapoi, pentru ca are putere, caci este Dumnezeu, Care poate sa coboare in iad, sa ridice, sa omoare si sa faca viu.
Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci sa ne intoarcem acasa la Tata si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi". Atunci Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura. Adevaratul parinte nu bate copiii sai din ura. Doamne fereste! Care mama sau tata ar vrea sa-si bata copiii degeaba, sa-si bata joc de dansii? Nu! Ci daca vede ca vreunul azi nu asculta si maine nu asculta si poimaine nu asculta, si-i incapatanat si-i raspunde impotriva si face dupa voia lui cea rea, pune mana fara sa vrea pe varga sau pe curea sau pe bat. Pentru ce? Pentru ca vede ca acest copil a pornit pe cai rele si merge din rau in mai rau, se duce in prapastie si daca il va bate mai pe urma, va fi prea tarziu.
Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu dupa dar. Auzi ce zice Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din boieri cadeti, adica ca unul din diavoli. Daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si avem darul punerii de fii prin Sfantul Botez, avem Biserica mama si pe Dumnezeu Tata, dupa cum zicem pururea: Tatal nostru Care esti in ceruri, daca-i asa, sa stam pururea cu ochii mintii la Tatal nostru si sa stim ca daca nu vom voi de buna voie sa-L iubim si sa-L cunoastem ca exista, El va pune mana pe varga.
Dar mai bine sa ascultam din dragoste si sa-L iubim pe Dumnezeu si sa facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.
Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul asculta, pamantul asculta, roua asculta, grindina asculta, stelele asculta, noianurile si toata natura asculta! Numai omul, fiinta cea rationala, nu vrea sa asculte de Parintele sau Cel ceresc. Dar bagati de seama ca mana lui Dumnezeu are si varga cu care ne poate bate.
Deci sa stam bine, sa luam aminte! Sa nu uitati, de astazi inainte, ca orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Caci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.
Si sa nu cartim daca suntem chemati intr-un fel sau altul, caci spune Apostolul Pavel: Fiecare, intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana!
Te-a chemat Dumnezeu sarac, nu dori sa te imbogatesti; te-a chemat sa fii calugar, calugar sa ramai pana la moarte; te-a chemat sa fii preot, preot vrednic sa fii; te-a chemat sa fii meserias, meserias bun si cinstit sa fii; te-a chemat sa fii filosof sau mecanic sau in alt serviciu, asa sa ramai. Dar sa slujesti cu cinste, sa cunosti ca Dumnezeu este Cel ce te-a chemat intr-un fel sau altul si fiecare din noi intru ceea ce este chemat, intru aceea sa ramana! Amin. 






Parintele Cleopa Ilie









Despre post şi rugăciune

Părintele Arsenie Boca

Postul e vechi şi începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş.
Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale. Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingerile. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Ca să zădărnicim puterea potrivnică care lucrează prin simţuri patimile plăcerii, slăbim prin post aceste simţuri şi închinarea lor către plăcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. Dar mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora. E lucru de mirare, zice Sfântul Ioan Scărarul, că mintea fiind netrupească, de la trup se spurcă şi se întunecă şi că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la ţarină se subţiază şi se curăţă.
Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică, ci numai de rugăciunea minţii. La intrarea în călugărie, rugăciunea vameşului, completată poate chiar de Iisus, e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minţii este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus, Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de însuşi Iisus, că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci în privinţa mântuirii. 
Rugăciunea minţii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.




Pr. Amfilohie Branza - Postul Ortodox: libertate sau constrangere



Pogorarea Sfantului Duh - Sfantul Ioan Gura de Aur

Eu voi ruga pe Tatal, si alt mângâietor va da voua,
ca sa fie cu voi în veci, adica Duhul adevarului

(Ioan XIV, 16, 17)

Slavite sunt, iubitilor, darurile, care ni le-a comunicat astazi Dumnezeu cel plin de dragoste, daruri, a caror marime nu o poate descrie nici o gura omeneasca.
De aceea sa ne bucuram toti, sa marim si sa proslavim pe Domnul nostru, caci ziua de astazi este o sarbatoare de bucurie si de desfatare. Precum timpurile anului urmeaza regulat unele dupa altele si se schimba unele cu altele, asa si în biserica cu totul regulat o sarbatoare urmeaza alteia, si de asemenea trece de la una la alta.
Asa cu putin mai înainte noi am serbat ziua mortii lui Hristos, apoi Invierea Sa, dupa aceea Inaltarea Sa, iar astazi am ajuns la vârful tuturor darurilor harului lui Dumnezeu, si am ajuns la împlinirea fagaduintei date de Hristos. Adica ca Hristos a zis: “când ma voi duce, voi trimie voua alt mângâietor, si nu va voi lasa sarmani (Ioan XVI, 7,14,16,18).

Cunoasteti îngrijirea cea mare a Domnului?

Vedeti negraita lui bunavointa catre oameni?

Inainte cu câteva zile S-a înaltat la cer, a luat în stapânire tronul împaratesc, si a sezut de-a drepta Tatalui; iar astazi ne da El cu milostivire pogorârea Sfântului Duh, si cu aceasta da omenirii nenumarate bunuri ceresti. Sau spune-mi nu ni s-a comunicat oare prin Sfântul Duh tot, ce înfaptuieste spre fericirea noastra? Prin el ne-am mântuit noi de robia pacatului, ne-am chemat la slobozenie, ne-am facut fii a lui Dumnezeu si ne-am transformat în oameni cu totul noi; înca putem prin el a arunca de la noi sarcina cea grea si înfricosata a pacatelor.

Prin Sfântul Duh dobândim noi sirul preotilor si pastorilor nostri sufletesti.
De la el curg descoperirile si darurile cele de tot felul ale harului; si tot ce serveste de podoaba a bisericii lui Dumnezeu, curge din acest izvor, adica de la Duhul Sfânt. Aceasta ne-o vesteste Sfântul Pavel în cuvintele: “Toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, împartind îndeosebi fiecaruia, precum voieste” (I Corint. XII, 11).
El zice: “precum voieste,” nu: “cum i s-a poruncit”, caci Sfântul Duh este însusi împartitorul, nu împartitul, el lucreaza de la sine, si nu atârnat de la cineva. De acea Apostolul Pavel prescrie aceeasi putere si stapânire, pe care le însuseste Tatalui, înca si Sfântului Duh, si precum zice el despre Tatal: “este un Dumnezeu care lucreaza totul întru toate” (I Cor. XII, 6), tot asa zice el despre Sfântul Duh: “Toate acestea le lucreaza unul si acelasi Duh, împartind fiecaruia, precum voieste”.

Vezi, cum Sfântul Duh are aceeasi desavârsire, putere ca si Tatal? Fireste fiindca amândoi sunt deopotriva dupa fiinta, trebuie sa fie asemenea înca si dupa domnie, si fiind ca ei sunt deopotriva în cinstire si în vrednicie, trebuie sa fie deopotriva si în putere si stapânire.
Prin Sfântul Duh am dobândit si iertarea pacatelor noastre, prin el ne-am curatit de toate petele pacatelor, prin darurile sale, oamenii, care se povatuiesc de harul sau, se fac îngeri, nu prin aceea, ca îsi schimba firea, ci, ceea ce este mai minunat prin aceea ca ei, desi ramân oameni, dar se poarta asa de curat si sfânt, ca îngerii.
Asa de mare este puterea sfântului Duh!
Precum focul cel pamântesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa si focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, desi el înainte era mai moale decât lutul, asa ca pacatul nu mai poate vatama pe sufletul cel acum întarit.
Iar omul, care cu putin mai înainte era patat cu întunecimea pacatului, prin harul Sfântului Duh se face mai luminat si mai stralucit decât soarele. Aceasta ne învata Apostolul Pavel, când scrie: “Nu va înselati, ca nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici preacurvarii, nici malachii, nici Sodomenii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici ocarâtorii, nici rapitorii, împaratia lui Dumnezeu nu vor mosteni” (I Corint. VI, 9, 10).
Dupa ce el a numarat toate felurile de pacate, si ne-a învatat, ca acei ce sunt cuprinsi de aceste pacate, sunt pierduti pentru împaratia lui Dumnezeu, a adaugat îndata: “Si asa erati unii dintre voi; dar v-ati spalat, v-ati sfintit, v-ati îndreptat” (I Cor. VI. 11). Cum si în ce chip? La aceasta raspunde el îndata: “în numele Domnului nostru Iisus Hristos, si prin Duhul Dumnezeului nostru”. Vedeti, iubitilor, puterea Sfântului Duh? Vedeti, cum Sfântul Duh a departat toate aceste pacate, si pe aceia, care înainte cu totul se înjosisera prin nelegiuirile lor, repede i-a ridicat la cea mai înalta cinste?
Dar sa ne întoarcem acum la alt punct, la o cercetare, care merita întradevar a ne ocupa. Adica eu trebuie, iubitilor, sa va lamuresc, pentru ce Hristos nu îndata dupa înaltarea Sa la cer ne-a dat duhul Sfânt, acest izvor de asa multe bunuri si daruri, ci a lasat pe ucenicii sai sa-l astepte un timp îndelungat, si apoi le-a trimis darurile Sfântului Duh.
Acesta s-a facut nu din întâmplare si fara pricina. El stia, ca oamenii nu admira îndeajuns bunurile, pe care le au la îndemâna, nu pretuiesc dupa cuviinta marimea si gingasia lor, daca ei n-au fost lipsiti de Dânsele un timp îndelungat.
Sa va aduc un exemplu: Cine este cu totul vioi si sanatos; - nu simte si nici nu poate sti tocmai cât de pretioasa este sanatatea daca el niciodata n-a suferit de vreo boala.
De asemenea nu s-ar pretui dupa cum se cade lumina zilei, daca noi n-am cunoaste si întunecimea noptii.
Dar mai bine învatam noi a cunoaste pretul bunurilor, de care ne îndulcim, când le pierdem pe un timp îndelungat.
Asa ucenicii Domnului au petrecut zilele lor cu multa placere, pe cât ei s-au, îndulcit de prezenta Lui, si petrecerea lor cu dânsul le aducea mii de bucurii. Toata Palestina se uita la ei, ca la niste stele stralucitoare, atunci ei înviau mortii, curateau leprosii, alungau duhurile cele necurate, tamaduiau bolile si savârseau multe alte minuni.
Fiindca ei erau asa de renumiti si slaviti, de aceea a îngaduit Dumnezeu, ca ei pe un timp sa piarda puterea, prin care ei lucrau toate acestea, pentru ca ei tocmai prin aceasta pierdere sa vina la cunostinta, cât de mult datorau ei a multumi milostivei Lui prezente si tocmai prin aceasta recunostinta sa se faca mai poftitori de a primi darurile harului Sfântului Duh.
Aceasta i-a mângâiat, când ei jeleau si suspinau pentru ducerea de la ei a învatatorului lor, a luminat pe cei descurajati cu lumina sa, a ridicat iarasi pe cei ce erau aproape cazuti, a împrastiat norii mâhnirii lor si a alungat supararea din sufletul lor.
Când Domnul zisese odinioara catre dânsii: “mergeti si învatati toate popoarele” (Mat. XXVIII, 19), atunci ei erau înca nestiutori, cum sa înceapa aceasta, si încotro sa apuce fiecare, spre a propovadui cuvântul lui Dumnezeu. Acum însa s-a pogorât peste ei Sfântul Duh în chip de limbi, i-a povatuit la tot adevarul, i-a învatat si i-a luminat, si prin limbile, ce a dat fiecaruia a vorbi, le-a aratat tarile, care erau încredintate învatamântului lor.
Duhul Sfânt însa de aceea a venit în chip de limbi, ca sa aminteasca de o întâmplare de demult a vechiului testament. Adica, când odinioara, oamenii, umflati de mândrie, voiau sa zideasca un turn, care sa ajunga pâna la cer, a despartit Dumnezeu prin amestecarea limbilor aceasta pacatoasa unire a popoarelor.
Acum din contra s-a varsat Duhul Sfânt în chipul limbilor, pentru ca lumea cea dezbinata întru sine iarasi sa se aduca la o unire (mai înalta), adica la împaratia lui Dumnezeu, la credinta si la dragoste. Cu aceasta s-a savârsit ceva neobisnuit si nou.
Oarecand limbile au dezbinat lumea si au sfarâmat unirea cea pacatoasa, iar acum limbile cele de foc iarasi au adus unirea în lume si cei dezbinati iarasi s-au legat unii cu altii.
Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a aratat în chipul limbilor.
Dar limbile s-au parut a fi de foc, caci multi spini ai pacatului crescusera în noi. Precum un pamânt bun si roditor, daca nu se lucreaza, produce multa palamida si spini, tot asa se întâmpla si cu noi oamenii.
Plecarea firii noastre, desi este buna si proprie a produce roadele faptei bune, însa daca ea nu se lucreaza cu plugul cucerniciei, si nu se seamana cu samânta cunostintei de Dumnezeu, ea produce o întreaga padure de pacate. Si precum adeseori nu se poate vedea pamântul unui ogor din pricina multimii palamidei, a spinilor si a buruienilor, asa multa vreme nu s-a putut cunoaste si privi nici nobletea sufletului nostru, pâna ce a venit Sfântul Duh, a lucrat ogorul sufletului nostru, l-a curatit cu focul Duhului, si l-a facut propriu de a primi samânta cea cereasca.
Pentru toate acestea, si înca pentru nenumarate alte bunuri avem noi sa multumim zilei de astazi.
De aceea va sfatuiesc, sa praznuim aceasta sarbatoare într-un chip vrednic de aceste bunuri, nu numai cu stralucirea si cu podoaba din afara (Sfântul Ioan continua aceasta si mai departe, si din cuvintele lui noi vedem ca atunci, ca si astazi, la cincizecime, se împdobeau casele si ulitele cu flori, arbori etc.), ci prin aceea ca sa împodobim sufletele noastre, si sa ne îmbracam în hainele cele stralucite ale faptei bune.
In felul acesta, vom dobândi si noi darurile Sfântului Duh, si ne vom face partasi rodurilor, celor ce vin de la Sfântul Duh.
Dar care este oare rodul sfântului Duh?
Sa ascultam pe Apostolul Pavel, el ne spune, “roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”. (Gal. V. 22). Ia aminte, cât de întocmai se rosteste Apostolul si în ce mare legatura stau cuvintele lui, el pune dragostea înainte, apoi vorbeste despre urmarile ei. El începe de la radacina, si apoi arata roadele. El pune întâi piatra fundamentala, si apoi aseaza zidirea. El face începutul cu izvorul si apoi vine la râu.
Intr-adevar, noi nu putem simti bine bucuria mai intai pana ce nu socotim norocirea altora ca pe a noastra, si binele aproapelui nu il privim ca pe al nostru.  Aceasta insa nu se  poate face, daca mai întâi nu a domnit dragostea întru inima noastra.
Adica dragostea - radacina si izvorul si mama a tot binelui. Ea, asemenea unei radacini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsa ca un izvor în nenumarate pâraie, si asemenea unei mame îmbratiseaza pe toti cei ce scapa la dânsa. Fiindca Sfântul Apostol Pavel foarte bine stia aceasta, a numit-o rod al Sfântului Duh.
Dar într-alt loc ii da el o numire asa de mare, încât o numeste plinire a legii. “Dragostea, zice el, este plinirea legii” (Rom. XIII, 10).
Chiar Hristos, Domnul lumii, declara avutia dragostei, ca dovada cea mai adevarata, ca cineva este ucenicul sau, când zice: “întru aceasta vor cunoaste toti, ca ai mei ucenici sunteti, de veti avea dragoste între voi” (Ioan XIII, 35). De acea sa alergam la dragoste, sa ne lipim de ea si cu dânsa sa praznuim aceasta sarbatoare.
Caci unde este dragostea, de acolo lipseste micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, caci dragostea, zice Apostolul, “nu se trufeste, nu se îngâmfeaza, nu se poarta cu necuviinta,, (I Cor. XIII, 4, 5). Dragostea nu pricinuieste aproapelui nici o vatamare, si unde domneste dragostea, acolo nu se vede nici un Cain si ucigas de frate.
Astupa izvorul neiubirii, mai ales al pizmei, pârâul pacatelor îndata se va usca; scoate radacina, atunci ai stârpit si roadele. Aceasta o zic, nu spre folosul celor pizmuiti, ci spre folosul pizmasilor, caci acestia sunt cei care au mai multa paguba dintru aceasta, si ei însisi îsi pregatesc pieirea.
Din contra pentru acei ce sunt pizmuiti si sufera aceasta cu rabdare, sunt gatite cununi si rasplatiri slavite. Gândeste la Abel, totdeauna el va fi proslavit ca un drept, în toate zilele se va vesti lauda lui, si tocmai uciderea lui i-a adus asa de mare slava, înca si dupa moarte glasul lui nu a amutit, si de-a pururea pâraste el pe ucigasul sau.
Cain a ramas în viata si a secerat rodul faptei sale, caci si-a petrecut zilele sale întru frica si cutremur, Abel însa zacea pe pamânt sugrumat, dar vorbea dupa moartea lui cu mai mare curaj decât acela. Precum pe Cain pacatul l-a facut atât de nenorocit, încât ducea o viata mai amarâta decât moartea, asa pe Abel fapta cea buna l-a facut înca si dupa moartea sa mai slavit si mai renumit decât înainte.
Asadar, pentru ca noi atât aici, cât si în cealalta viata, sa avem o încredintare tare, si sa seceram fericita bucurie ca rod al acestei sarbatori sa aruncam hainele cele necurate ale sufletului, dar mai ales pizma sa o departam!
De am avea mii de însusiri bune, toate nu ne ajuta, întrucât ne schimonoseste aceasta urâta meteahna. Dea Dumnezeu, ca noi toti sa fim slobozi de dânsa! Inchideti deci Satanei intrarea din toate partile, pentru ca voi, plini de încredere si de veselie, sa iesiti întru întâmpinarea Imparatului cerului. Când El va veni, spre a va face partasi de bunurile sale cele negraite pe aceia care au petrecut viata lor cu fapte bune si cu cucernicie, întru Hristos Iisus Domnul nostru caruia se cuvine cinstea si slava, acum si în vecii vecilor! Amin.

din “Predici la duminici si sarbatori”, Sfantul Ioan Gura de Aur


EVANGHELIA ZILEI

Ajutati la construirea Catedralei Neamului

construimcatedrala.ro

Contor Web


Totalul afişărilor de pagină ultimele 7 zile

web site traffic statistics