Hristos se naste, slaviti-L!

Cel Ce Este neincaput, nemasurat si vesnic, Cel ce prin El s-au facut cerul, pamantul, toate cele vazute si nevazute, Cel ce a facut din tarana pe Om si l-a binecuvantat in Rai, Stapanul si Creatorul nostru, venit din vesnicie si Dumnezeu Cel Viu, a facut un popas in acest univers material, intr-o galaxie numita Calea Lactee, pe a treia planeta de la Soare, numita Terra. Din vesnicia Lui s-a oprit pe Pamant, facand un popas de treizeci si trei de ani terestrii. Cel nemarginit, neincaput, de necuprins cu mintea umana si vesnic, s-a facut atat de mic si neinsemnat, limitandu-se in timp si spatiu, luand trup de om dintr-o Fecioara inocenta, smerita si curata la trup si la minte. S-a intrupat din sangiuirile acestei fecioare, zamislindu-se de la Tatal Sau Ceresc prin Duhul Sau Cel Sfant, fara de samanta barbateasca, nascandu-se ca un Prunc. S-a nascut in chip minunat, astfel incat fecioria Maicii Sale a ramas pecetluita si dupa nastere. A iesit din pantecele matern la fel cum a intrat prin usile incuiate ale foisorului, unde se ascunsesera apostolii Sai, dupa ce a inviat din morti. Astfel, Maica Sa a ramas cu fecioria pecetluita toata viata ei pamanteasca si in cea vesnica, dupa ridicarea sa la Cer, ramanand pururea Fecioara Maria. Dumnezeu Cel Mare si vesnic, s-a smerit atat de mult, incat a venit in aceasta lume in cel mai umil mod posibil. S-a nascut dintr-o familie saraca si umila, dar cu mare credinta in Dumnezeu. Iosif cel bland la chip, tamplar de meserie, logodit cu tanara fecioara, nu casatorit ca sot si sotie, a avut grija de Pruncul Iisus si de Maica Sa, ingrijindu-i ocrotindu-i si iubindu-i nespus. Smerenia si credinta lor nu poate fi depasita de nicio familie pamanteana. Dupa Bunavestirea data de Arhanghelul Gavriil Fecioarei, insarcinata fiind, au facut un drum lung prin desert, calare pe asini, de la Nazaret pana in Bethleem, pentru a se inregistra la recensamantul populatiei, efectuat de romani. Un drum greu pentru orice femeie insarcinata, dar cu atat mai mult in conditiile de atunci, mergand calare pe asini, prin locuri aride si desertice. Ajunsi in Bethleem, Fecioara simtea ca ii vine sorocul sa nasca. 

Nimic intamplator. Pruncul Iisus, in pantecele Maicii Sale fiind cu trupul, avea planul Sau de mantuire a oamenilor. Urma sa se nasca aici, in Bethleem. Iosif negasind o casa de gazduire, a gasit o pestera sapata intr-un mal, unde proprietarul locului i-au gazduit. In acea grota era un staul de animale, unde erau mai multe vite si cai adapostiti. Aici, intr-un ungher adapostit, pe fan uscat s-a nascut Imparatul Cerului Si al pamantului, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Cata umilinta! Nu s-a nascut nici in palate, nici in familii bogate, nici in avutii! S-a nascut smerit intr-un grajd pentru vite. Oare cate femei din zilele noastre ar accepta sa nasca in astfel de conditii? Sau cate familii din zilele noastre ar accepta sa inopteze in grajduri, platind si cazarea. Nasterea Sa a provocat bucurie in Cer si pe pamant. Ingerii vazand ca s-a nascut ca un Prunc Sfant tocmai Fiul lui Dumnezeu, L-au recunoscut imediat si au inceput sa ii aduca laude in cantari minunate. Niste pastori din apropiere auzind cantecul ingerilor si fiind anuntati de acestia, au mers la staulul de vite cerand lui Iosif sa vada Pruncul. Si mai mult decat atat, trei magi cititori in stele din Rasaritul indepartat, au fost indrumati de o stea lucitoare pana la locul nasterii Pruncului Iisus, fiind incredintati ca aici s-a nascut un mare Imparat si Stapan al lumii. I-au adus daruri scumpe pe care le-au daruit Pruncului si Maicii Sale, pentru a avea cu ce sa supravietuiasca si sa creasca acest Prunc.

Cata smerenie si blandete! Mare minune s-a intamplat prin nasterea acestui Prunc! Cel nemarginit si vesnic, s-a limitat in spatiu si timp, varsandu-se in trupul mic si firav al acestui Prunc. 

S-a nascut pentru noi oamenii. Sa creasca si sa ne invete cum sa-L urmam, pentru a ne duce la Tatal Ceresc. S-a facut om devenind astfel fratele nostru ca specie umana, facndu-ne astfel prin el si fii ai lui Dumnezeu. A fost si va ramane in veci Fratele nostru mai mare, care ne-a adus din nou prin nasterea sa, la rangul de fii ai lui Dumnezeu. A trait printre noi, a crescut impreuna cu ceilalti copii de pe strada Sa, ocrotit fiind de Maica Sa si de blandul Iosif. Timp de treizeci si trei de ani a fost printre noi, invatandu-ne cum sa ajungem la Tatal Ceresc. Ne-a dat mijloacele si metodele prin care putem invinge tirania intunecatului Lucifer si ai ingerilor lui, deveniti diavoli. A vindecat boli care in zilele noastre nu pot fi vindecate, precum orbi din nastere, deformari majore ale coloanei vertrebrale ale femeii garbove timp de optsprezece ani, pe care le-au refacut, leprosi in ultima faza, slabanogi, etc. A inviat morti si a stapanit si natura inconjuratoare, poruncind marii sa nu mai fie furtuna. A facut mii de fapte bune, care nu au putut fi cuprinse de catre evanghelisti in Sfanta Scriptura. 

De mic a avut o camasa cusuta de Maica Sa, facuta dintr-o singura bucata de panza, care in chip minunat a crescut o data cu El, purtandu-o pana a fost rastignit pe cruce. Camasa a fost sfasiata de catre soldatii romani care l-au rastignit, luand fiecare cate o bucata, fiind impresionati de testura ei. Copil fiind, cand se juca impreuna cu ceilalti copii facea minuni, uimindu-i pe ceilalti. La doisprezece ani predica in templul de la Ierusalim, celor mai invatati teologi iudei ai vremii, uimindu-i pe toti cu invataturile pe care le stia din scripturile sfinte, acestia nestiind ca le vorbeste Insusi Cel care a implinit Scriptura.

Ce mult a iubit Tatal Ceresc neamul omenesc, care a trimis intre noi pe Insusi Fiul Sau iubit, pentru a fi ucis si umilit pe cruce de catre noi, prin toate pacatele noastre, pe care le facem zilnic, pana la sfarsitul veacurilor. Cu fiecare pacat sau fapta rea savarsita, mai adaugam un bici pe spatele Lui, cu fiecare vorba spurcata mai ii dam un scuipat in fata. Aceasta deoarece El a luat asupra Sa toate pacatele omenirii, de la facerea omului si pana la ultimul om ce se va naste pe acest pamant. 

De ce a fost necesara aceasta jertfa? 

Pentru ca in lumea nevazuta, pentru orice pacat savarsit in lumea materiala de catre om, se creeaza o legatura spirituala, energetica intre om si diavol. Un fel de contracte nescrise, invoieli intre om si demoni, care ii tineau pe oameni legati de intuneric. Diavolul stapanea intreaga omenire, fara drept de apel. Iar aceste legaturi nu puteau fi spulberate decat de un om care sa aiba puterea de a trai fara de pacat, curat si cu credinta mare in Dumnezeu, care la moartea sa, iesindu-i sufletul din trupul material sa redeschida calea spre Rai a omenirii, mergand direct la Tatal Ceresc, cale inchisa la caderea in pacat a protoparintilor nostrii Adam si Eva. 

Nu era si nu este posibil ca sa se nasca un astfel de om, din cauza legaturii stramosesti a lui Adam si al Evei, cu sarpele ispititor, caruia i-au facut voia, incalcand poruncile dumnezeiesti, legatura transmisa si urmasilor, urmasilor lor, care continua si azi sa fie  stapaniti de puterea spirituala a diavolilor, pana in momentul Sfantului Botez, ce dezleaga si elibereaza pe om din robia pacatului. A fost nevoie sa vina insusi Dumnezeu intre noi sa ne salveze, facandu-se om, Fiu al Omului reabilitat in fata lui Dumnezeu. Astfel, murind pe cruce, Iisus Hristos a facut lumina mare in iad, a strans pe toti dreptii si proorocii Vechiului Testament, ducandu-le sufletele in Rai, lasand dechisa calea spre Dumnezeu intregii omeniri ce s-a nascut dupa El pe pamant si care se va naste pana la sfarsitul lumii.

Stiind toate acestea, avem posibilitatea de a constientiza ce mare sarbatoare pentru intreaga omenire trecuta, prezenta si viitoare este Nasterea Domnului. 

Sa multumim Domnului pentru marea Lui dragoste fata de neamul omenesc, sa ne rugam in permanenta si sa il pastram mereu in suflet pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Amin!

Gherasim Ogheru

SCRISOAREA – AVERTISMENT A PARINTILOR ATHONITI AI SCHITULUI PRODROMU catre poporul român dreptcredincios

SCRISOAREA – AVERTISMENT A PARINTILOR ATHONITI AI SCHITULUI PRODROMU catre poporul român dreptcredincios “INTR-UN MOMENT DE RASCRUCE, poate cu mult mai grav decat la anul 1990″. PERICOLUL este cel al “instituirii unei NOI ORDINI ANTIHRISTICE în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului”. CE SUNTEM CHEMATI A FACE?

Părinții români din Sfântul Munte Athos, 

Către poporul dreptcredincios român

Iubiți frați întru Hristos, cu multă întristare vă adresăm aceste cuvinte, văzând pericolul și durerea prin care trece poporul român în aceste zile. Deși cu trupul departe de țară, cu rugăciunile noastre nu ne-am despărțit niciodată de neamul în mijlocul căruia ne-am născut, încât acum nu putem să tăcem și să rămânem nepăsători în fața momentului de răscruce prin care iarăși trece poporul român în istoria sa.
Ne referim la mișcările stradale în care revolta oamenilor faţă de decăderea la care a ajuns din multe puncte de vedere societatea românească este dirijată de forțe ostile țării împotriva stăpânirii statului și a Bisericii noastre. Desigur, că nu Dumnezeu este în spatele acestora, ci mai curând oameni care urăsc poporul român și credința sa creștin ortodoxă și se folosesc de acest moment pentru a produce mai multă tulburare și a găsi astfel prilejul instituirii unei noi ordini antihristice în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului în România. Căci numai atunci s-a mai întâmplat ca provocatori să ațâțe mulțimea împotriva Bisericii lui Hristos, cum am auzit că s-a petrecut în ultimele zile. Așadar, nenorocirile în urma cărora au murit mai mulți oameni, iar alții sunt încă între viață și moarte, sunt folosite astăzi, în chip murdar, ca pretext, pentru a aduce alte suferințe, dureri și întristări peste neamul nostru cel atât de necăjit.
Poate nu este deloc întâmplătoare asemănarea revoltei din aceste zile din București cu revoltele care în ultimii ani au condus la vărsări de sânge, războaie, sărăcie și refugiați în mai multe țări ale lumii chiar în unele state învecinate nouă cum este Ucraina. Cei care ies acum în stradă, trebuie să aibă în vedere că este destul de probabil ca acolo să ajungem și noi în aceste vremuri în care orice scânteie este suficientă pentru a aprinde focul ce mocnește astăzi în lume.
Am nădăjduit cu toții după 1990 la o înnoire a lumii românești, la o schimbare în bine a tuturor așezămintelor statului român, însă ce schimbări au adus toate mișcările stradale adesea manipulate de unii și de alții? Am spune că am devenit din ce în ce mai săraci, milioane de români au luat drumul pribegiei, căutând să-și câștige existența în alte părți ale lumii, sute de mii de copii au rămas fără părinți, cu suferința sufletească specifică orfanilor, bolile grave fac ravagii, iar moralitatea poporului a scăzut din ce în ce mai mult.
Din păcate, schimbarea la care ne-am așteptat atunci cu multă nădejde și entuziasm nu a venit și nici nu putea veni prin ieșiri în stradă și proteste de acest fel, cât timp nu am înțeles că nimic nu se poate schimba în bine în lume, dacă nu se realizează o înnoire sufletească a fiecăruia dintre noi, schimbarea lăuntrică a noastră prin lepădarea omului vechi, a omului care a slujit prin patimile sale stăpânitorului lumii acesteia, tatălui fărădelegii. Cum poate birui Dumnezeu și lumea să fie mai bună, atâta timp cât noi nu devenim mai asemenea cu Mântuitorului nostru Iisus Hristos care s-a jertfit pentru noi, ci, prin faptele noastre, ne asemănăm mai mult cu vrăjmașul lui Dumnezeu, cel care a adus și aduce tot răul în lume, căci este urâtor și ucigător de oameni dintru început (Ioan 8, 44)?
Milioanele de avorturi, desfrânările de tot felul, minciunile și hoțiile, dar mai ales necredința care au pătruns în popor cu concursul celei mai mari părți a mass-media, îndeosebi a televiziunilor, nu ne îngăduie să avem o soartă mai bună, și nici nu ar trebui să o așteptăm, cât timp continuăm la fel. Ceea ce se întâmplă astăzi, ieșirea în stradă a unora pentru a arăta cu degetul pe ceilalți, fără să vadă sau să-și asume fiecare propriile greșeli pentru starea de fapt la care am ajuns ca popor, este o încununare a întregului rău în care s-a cufundat lumea românească în anii care au trecut.
Având în vedere toate acestea ne îngăduim să adresăm acest cuvânt către poporul român, cu gândul că dacă vom tăcea acum și pietrele vor striga, iar noi nu vrem să ne facem părtași astfel, prin tăcerea noastră, la urgiile care ar putea să vină peste neamul nostru, peste poporul dreptcredincios român.
În primul rând, sfințiilor voastre, preoții Domnului, ne adresăm, rugându-vă să înmulțiți întreaga lucrarea liturgică, prin mai multe Sfinte Liturghii, prin slujirea a cât mai multe Sfinte Taine și ierurgii, căci acestea atrag și înmulțesc lucrarea harului Sfântului Duh în lume. Dar trebuie să avem în vedere că la fel de important este să ne curățim conștiințele prin pocăință și prin spovedanie sinceră și așa să aducem Jertfa nesângeroasă a Sfintei Liturghii, căci Dumnezeu nu primește jertfe din mâini necurate.
De asemenea, este foarte important să spovedim credincioșii cu mult mai des, şi nu numai în perioada posturilor, căci oamenii împovărați de păcate se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu în răstimpurile dintre posturi, suficient cât viața lor creștină să devină tot mai formală.
Să ne rugăm cu conștiința că noi cei din cinul preoțesc și monahal suntem primii vinovați pentru că mulți din poporul nostru s-au înstrăinat atât de mult de Dumnezeu astăzi. Viața lor a ajuns suficient de secularizată, încât cu greu ar mai putea fi deosebită de viața unui ateu sau a unui păgân. Poate că dacă noi am fi luminat mai mult în lume prin slujirea Domnului, printr-o viață de evlavie și rugăciune, mult mai mulți dintre români nu s-ar fi adâncit într-o măsură atât de mare pe o cale care îi îndepărtează de Bunul Dumnezeu.
Creștinilor care umpleți locașurile sfintelor biserici de-a lungul anului și aveți conștiința că din mâna Domnului vine tot binele, vă îndemnăm să întăriți postul și rugăciunea, să înmulțiți faptele de milostenie și pocăința, să vă spovediți mai des și cu frică și cutremur să vă apropiați de Dumnezeieștile Taine, împărtășindu-vă cu Trupul și Sângele lui Hristos, căci fără El nu putem să facem nimic (Ioan 15, 5).
Pentru voi cei care în anii din urmă v-ați adâncit în păcate grele, ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să vă lumineze conștiința, încredințându-vă sufletește că toate aceste păcate, prin spovedanie și prin urmarea unui canon de pocăință, El Însuși le va șterge pentru jertfa Fiului Său Iisus Hristos. Ne gândim mai ales la cei care ați făcut fapte care atrag mult mânia și pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului cum sunt avorturile și crimele, desfrânările dobitocești, și nedreptățile care aduc multă suferință aproapelui, copiilor, celor săraci și în strâmtorări de tot felul. Domnul, cel îndelung răbdător ne așteaptă, numai să găsim doctorul sufletului nostru, preotul căruia să-i mărturisim aceste păcate și prin mâna căruia să primim iertarea de la Hristos.
Celor care, ca şi noi, vă trageți din aceiași rădăcină creștină a poporului român, botezați în numele Sfintei Treimi, dar prin care astăzi se lucrează această tulburare ce vine asupra neamului nostru și a Bisericii, vă amintim că orice păcat i se iartă omului după cuvântul Mântuitorului, numai cel împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici aici pe pământ și nici în cer (Matei 12, 31). Nu vă gândiți la plata pe care o veți primi pentru că v-ați luptat împotriva lui Hristos și a poporului dreptcredincios român, căci degrabă vă va ajunge pedeapsa Domnului, nu altfel, decât prin faptul că vă va părăsi în mâinile celui căruia îi slujiți, diavolul, care este ucigător de oameni dintru început. El nu răsplătește altfel decât prin tulburări sufletești și mentale, prin divorțuri și necazuri, prin boli necruțătoare și moartea fără nădejdea învierii. După ce vă va folosi, pe alții îi va lua în locul vostru ca să-i slujească amăgindu-i ca și pe voi cu banii, cu puterea sau cu satisfacerea cine știe cărei patimi. Nu vă amăgiți, căci nimeni din cei care s-au luptat împotriva adevărului lui Dumnezeu, nu a avut viața frumoasă pe care o aștepta. Domnul vă așteaptă să vă întoarceți la El cu pocăință, cum L-a așteptat pe Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut. Acesta nu a înțeles marea milostivire a lui Dumnezeu şi din mândrie, s-a supus încă o dată celui rău, sinucigându-se, fără să se folosească de cei 30 de arginți, pe care i-a primit pentru fărădelegea sa.
De asemenea, tuturor celor care în aceste zile din neștiință, dar cu bune intenții, vă alăturați celor care produc atâta tulburare, trebuie să vă spunem că fără să vreți vă faceți părtași la toate păcatele lor, împărtășind același blestem al fărădelegii. Mai degrabă, dacă chiar vreți mai mult bine pentru neamul nostru, căutați cu discernământ la cele ce se petrec, și stați deoparte, dacă nu puteți să împiedicați provocările şi manipulările celor plătiți pentru a face aceasta sau sunt, pur şi simplu, înșelați de cel rău.
Iubiți dreptcredincioși ortodocși români, la un sfert de veac de la căderea regimului comunist, deși atunci am crezut că o soartă mai bună va aștepta poporul român, ne aflăm într-un moment de răscruce poate cu mult mai grav decât la anul 1990. Nu am fi părăsit pacea rugăciunilor noastre, dacă nu am realiza pericolul prin care trece astăzi lumea românească. Este din păcate un moment de criză ca rezultat al păcatelor în care ne-am adâncit ca neam în toți acești ani, păcate pentru care fiecare dintre noi poartă partea lui de vină. Dacă vom pleca cu gândul că noi suntem vinovați, și nu alții, cu siguranță mai este o șansă de a ne putea izbăvi făcând pocăință.
Să încercăm, așadar, fiecare după putință să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie, căci nu este rugăciune a Bisericii care să atragă mai mult mila lui Dumnezeu decât o face jertfa cea nesângeroasă a Lui Hristos. Să nu uităm însă să aducem prescura noastră ca semn văzut al jerfirii vieţii noastre lui Dumnezeu. Să prelungim apoi orele de rugăciune, cititul la psaltire, să adâncim mai mult postul și să ne păzim conștiința și limba de la judecata aproapelui, căci avem nădejde că toate acestea împlinindu-le cu mărime de suflet, alături de cele amintite anterior, pentru rugăciunile Maicii Domnului, a tuturor Sfinților Lui, dar și a Sfinților și Mărturisitorilor neamului nostru, Domnul ne va mântui din aceste încercări prin care trece astăzi poporul nostru.
Să ne dea Bunul Dumnezeu discernământ ca să înțelegem că lupta noastră nu este împotriva aproapelui nostru, nici a stăpânirilor, după cum ne învață Evanghelia, ci împotriva duhurilor răutății, a patimilor prin care cel rău spurcă lumea și ne trage în jos. Să ne ajute Hristos ca aceste evenimente triste care premerg postul Nașterii Domnului, să fie pricină pentru trezvie și pocăință, acum în al doisprezecelea ceas, iar tot răul pe care vrăjmașii lui Hristos vor să-l aducă peste țara noastră să se transforme astfel cu harul lui Dumnezeu într-un început al unei reale schimbări ale neamului nostru aflat în fața judecății istoriei, dar mai cu seamă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Aceasta este mărturia părinților români din Schitul Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos la anul mântuirii 2015 ziua a 8, a lunii lui noiembrie, la prăznuirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril pe calendarul nou și a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir pe calendarul neîndreptat ținut în Sfântul Munte.
Stareţ Arhim. Athanasie Prodromitul

Sursa aici

PILDA SEMANATORULUI (Sfantul Luca al Crimeei)

Iată, şi eu am ieşit să semăn cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre fiindcă şi voi sunteţi ogor al lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu, iar pe mine m-a trimis Dumnezeu lucrător în ogorul Lui. Dar eu sunt un semănător sărac şi necăjit! „De ce eşti sărac şi necăjit?” – veţi întreba voi. Oare nu este sărac şi necăjit agricultorul care are doar opt desetine de pământ? Oare nu pot să raportez şi la mine cuvintele lui Dumnezeu spuse Prorocului Isaia, când l-a trimis să propovăduiască: Şi El a zis:

Du-te şi spune poporului acestuia: cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia, şi cu urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, ca Eu să-i vindec (Isaia 6, 9-10)?

Zeci de mii de credincioşi ortodocşi, care locuiesc în ţinutul Tambovului mi-au fost rânduiţi să-i duc la Hristos, dar s-a înăsprit inima poporului aces­tuia şi îşi întorc urechile de la poruncile lui Hristos, şi ochii şi i-au închis ca să nu vadă sfinţenia şi să nu priceapă cu inima, şi să nu se întoarcă, ca Domnul să-i vindece pe dânşii.

Şi doar voi, apropiaţii mei, iubiţii mei, mică turmă a lui Hristos, vă deschideţi inimile voastre spre primirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar printre voi sunt unii la care se referă cuvântul lui Dumnezeu adresat Sfântului Proroc Iezechiel:

Iar despre tine, fiul omului: fiii poporului tău vorbesc pe la ziduri şi pe la uşile caselor. Şi zice unul către altul şi frate către frate: mergeţi de vedeţi ce cuvânt a ieşit de la Domnul. Şi ei vin la tine ca la o adunare de petrecere şi se aşază poporul Meu înaintea ta şi ascultă cuvintele tale, dar nu le împlineşte; căci ei cu gura lor fac din aceasta o petrecere, iar inima lor e târâtă după poftele lor. Iată că tu eşti pen­tru ei un cântăreţ plăcut, cu glas frumos şi care cântă bine din instrumentul său; ei ascultă cuvintele tale, dar nimeni nu le împlineşte (Iezechiel 33, 30-32).

Oare nu este amărât şi necăjit agricultorul care seamănă sămânţa sa în pământ nearat? Dar şi eu mă aflu în aceeaşi situaţie, deoarece pentru mulţi ani a fost lepădat ogorul lui Dumnezeu şi puţini l-au prelucrat. Şi s-a întărit pământul inimilor omeneşti, si n-au crescut în el seminţele sfinte ale cuvântului lui Dumnezeu.

De ce mă plâng eu? De ce tulbur inimile voastre?
Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, ca-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu (Psalmul 41, 6).

Oare nu este puternic Domnul? Înmulţind va înmulţi păstorirea mea. Oa­re eu nu ştiu acele cuvinte minunate pe care le-a spus Apostolul Pavel despre cuvântul lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu este viu si acţionează si este mai ascuţit decât orice sabie ascuţită; el pătrunde până la despărţitura dintre su­flet şi duh, dintre încheieturi şi creier. Eu ştiu aceasta, de aceea nu mă tulbur că mult timp a stat nearat ogorul lui Dumnezeu, că s-a întărit pământul inimilor omeneşti, şi cu curaj voi arunca seminţele cuvântului lui Dumnezeu chiar şi în pământul nearat, fiindcă ştiu că cuvântul lui Dumnezeu este atât de puter­nic, încât singur ară pământul inimilor noastre.

***

Aşadar voi, cei tari în credinţă, şi voi, iarbă proaspătă a lui Dumnezeu, vlăstare tinere, ascultaţi:

Iată, a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.

Dacă seamănă ţăranul lângă un drum şi cad pe el seminţe, vor fi călcate în pi­cioare şi mâncate de păsările cerului. Despre un alt drum ne vorbeşte nouă Dom­nul Iisus Hristos: despre calea largă, care duce la pieire, pe care merg, împingându-se şi întrecându-se unul pe altul, majoritatea oamenilor – oameni însetaţi să-şi trăiască viaţa în deplină bunăstare, în îndestulare materială, însetaţi de bogăţie şi slavă, care dispreţuiesc poruncile lui Hristos, care vor să-şi construiască după mintea lor viaţa… Ei fug pe acest drum spinos, şi inimile le sunt ocupate nu cu cuvintele lui Dumnezeu, ci cu grijile pentru bunăstarea şi îndestularea lor…

Dar se întâmplă uneori ca şi de aceşti oameni să se atingă cuvântul lui Dum­nezeu – când din curiozitate intră în bisericile noastre sau, prin discuţiile cu cre­dincioşii pe care îi întâlnesc în cale, sunt semănate seminţele lui Hristos în ini­mile lor. Şi se tulbură inima acestor oameni ocupaţi cu goana după bunăstare, slavă şi bogăţie. Şi se opresc din fuga lor, cad pe gânduri dacă să meargă sau nu pe acest drum îngust, dacă să se gândească şi la sufletul lor, nu doar la bunăstarea trupului lor, a familiei lor, la prosperitatea lor. Dar pe acest drum îngust zboa­ră numeroase păsări nevăzute, duşmanii neamului omenesc, puterile întunecate ale iadului, în stăpânirea cărora se află aceşti oameni. Ei privesc cu atenţie ca ni­meni să nu împiedice faptele rele ale acelora. Şi cum vor vedea că omul s-a oprit şi a căzut pe gânduri, că se gândeşte la sufletul său, atunci ca nişte păsări răpitoa­re îl atacă si fură cuvântul lui Dumnezeu semănat în inima lui.

Iată ce înseamnă sămânţa căzută pe drum. Ea este călcată în picioare, mân­cată de păsările cerului.

***

Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, şi au răsărit de îndată, pentru că n-aveau pământ adânc.

Cât de mulţi sunt printre oameni cei care pot fi asemănaţi cu acest loc pietros, acoperit cu un strat subţire de pământ! Cât de mulţi sunt oamenii cu intenţii bune, dar care n-au o profunzime a simţurilor şi a gândurilor, profunzimea inimii, care nu dispun de o comoară deosebită a sufletului! Ei sunt instabili, sunt pasionaţi când de una, când de alta, se apucă cu pasiune de fap­te bune, măreţe, se încredinţează slujirii ştiinţei, artei, filosofiei, dar în scurt timp renunţă la ele, fiindcă în locul unei pasiuni vine alta care îi cuprinde. Nu există rădăcini adânci pentru cuvintele dreptăţii lui Dumnezeu în sufletele lor. Domnul a spus despre astfel de oameni că, atunci când le vine necazul sau ispitirea, când vine timpul să sufere pentru Hristos, uşor şi repede se leapădă de El. Cum se atinge de astfel de oameni mâna lui Dumnezeu care îi înţelepţeşte, care îi învaţă calea cea dreaptă şi dureroasă, atunci încep să cârtească, nevrând să suporte durerea, îl hulesc pe Dumnezeu şi pleacă de la El. Şi se sfârşeşte lu­crarea lui Dumnezeu, care numai ce începuse în inimile lor…

Foarte des se întâmplă cu asemenea oameni că imediat ce aud ironii la adresa credinţei lor, îndată şovăiala şi ruşinea falsă le stăpânesc inima, astu­pând seminţele credinţei lui Hristos.

Iată ce înseamnă cuvântul lui Hristos despre sămânţa căzută pe loc pietros.

***

Altele au căzut între spini şi spinii au crescut şi le-au înăbuşit.

Deseori se întâmplă aceasta cu grăunţele de grâu, care cad în buruieni, în urzici, între spini. Aşa se întâmplă şi cu cei ale căror suflete şi inimi sunt ase­mănătoare unui câmp năpădit de ierburi rele şi de buruieni, urzică şi spini de tot felul. „Ce fel de buruieni şi spini?” – veţi întreba voi. Eu cred că este des­tul de clar. Buruienile şi ierburile rele – sunt acelea care nu dau seminţe bune. Sunt cele ce dau seminţe otrăvite, nefolositoare – seminţe cu care nu se hrăneşte nimeni. Sunt răutatea omului, tendinţa de a îndeplini poftele proprii, sunt patimile care distrug tot ce este bun în inimile noastre.

Cum poate să crească sămânţa lui Dumnezeu în mijlocul acestor buruieni? Se înţelege că va fi curând înăbuşit şi nu va aduce roadă.

***

Altele au căzut pe pământ bun. Şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.

Iată ce se întâmplă când seminţele de grâu cad în pământ bun, arat şi în­grăşat! Iată ce se va întâmpla când pământul va fi udat de ploi timpurii şi târ­zii, când seminţele vor fi încălzite de razele soarelui! Aşa trebuie să fie şi în ini­mile noastre. Trebuie ca ele să fie larg deschise şi să tresalte în faţa lui Dumne­zeu, trebuie ca voi să vă deschideţi ochii şi urechile duhovniceşti şi să primiţi cuvântul lui Dumnezeu, pe care noi, păstorii voştri, cu osârdie îl semănăm în inimile voastre.

Să plecaţi din biserică cu mare atenţie, păstrând acest cuvânt al lui Dum­nezeu, să-l duceţi acasă ca pe un potir de preţ, plin până la vârf, temându-vă să vărsaţi din el vreo picătură.

Trebuie cu inimă curată, neatinsă, să ducem acest har al lui Dumnezeu în casele voastre. Aceasta este posibil doar pentru cei care au inimile asemănă­toare pământului bun, arat şi îngrăşat. Ştiu că mulţi dintre voi au asemenea inimi bune şi curate. Dar nu numai de bunătatea pământului depinde încolţirea seminţelor. Trebuie să fie udate de ploile timpurii şi târzii. Trebuie să fie încălzite de soare si luminate de lumina lui.

Iată, de aceasta trebuie să avem grijă! Veţi întreba: „Dar cum să udăm se­minţele lui Dumnezeu?” Cu lacrimi. Cu lacrimi de pocăinţă pentru păcatele voastre udaţi-le. Luminaţi-le asemenea razelor soarelui, cu lumina dragostei. Incălziţi-le cu căldura faptelor bune, de milostenie şi de compătimire pentru apropiaţii voştri.

Şi vor creşte în inimile voastre seminţele semănate de mine, slujitorul nevrednic al lui Dumnezeu.

Şi când voi încheia munca mea, munca de semănător, când voi merge la odihna cea veşnică, atunci cu îndrăznire voi sta în faţa Scaunului Celui Preaînalt şi voi spune: Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat mie Dumnezeu! Amin!

29 octombrie 1944

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

Astrologia, stiinta moderna a convertirii de la crestinism la idolatrie.

Auzim aproape zilnic pe posturi de radio sau televiziune rubrici speciale de astrologie, unde ascultam cu atentie horoscopul zilei. Binenteles ca in ignoranta noastra nu dam importanta faptului ca involuntar si inconstienti ascultam informatii care ne pot influenta prin autosugestie subconstientul si implicit comportamentul in perioada imediat urmatoare. De exemplu suntem mai atenti sa nu ne certam cu colegii de serviciu ca asa am auzit noi la horoscop o atentionare precum ca am fi predispusi la cearta si discutii cu cei din jur in acea zi. Sau incercam sa nu facem anumite intelegeri sau sa incheiem anumite contracte de afaceri ca asa spune la horoscopul zilei despre zodia noastra.

Analizand la rece aceste stari de fapt ale indivizilor ajungem la concluzia ca oamenii si-au facut un adevarat hobby in a asculta zilnic horoscopul si isi controleaza comportamentul in functie de sugestiile si recomandarile facute de astrologi.

Din punct de vedere spiritual, aceste « obiceiuri » influenteaza indivizii prin autocontrolul comportamental zilnic in functie de recomandari astrologice, implicit si actiunile sufletului uman. Caci, nu-i asa, sufletul participa alaturi de trup si mintea umana la aceste actiuni si neactiuni controlate in functie de recomandarile date de zodii.
Cu timpul individul devine dependent de aceste practici si chiar depune multa energie si pasiune in descifrarea « tainelor » pe care le ascund astrele.

O definitie simpla a astrologiei se poate enunta asa: ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.
Daca intra in sfera stiintelor care se ocupa cu descifrarea viitorului, astrologia intra in antagonism cu invataturile sfinte ale parintilor ortodocsi care spun ca orice modalitate de ghicire a viitorului este o inselatorie pe care o induc duhurile necurate oamenilor necredinciosi, mandrii si fara cunostinta de invataturile Sfintei Scripturi.

Si pentru ca prin acest articol se doreste a exprima pozitia sfintelor invataturi si a Bisericii Ortodoxe reprezentata de marcanti duhovnici si teologi renumiti vis-a-vis de astrologie, doresc in continuare sa-mi permiteti a aduce in fata dumneavoastra unele argumente teologice care infiereaza aceasta practica oculta.

În lucrarea „Despre idoli“, Tertulian a scris următoarele : Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc închinarea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aseza nume de dumnezei falsi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie si a-i abate pe oameni de la înăltarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinta că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieste îngerilor căzuti care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a însela neamul omenesc... Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă si specia. Astfel, din timpul aparitiei Evangheliei, tot soiul de sofisti (în sensul de "întelepti închipuiti" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi si ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiti".

Cu alte cuvinte, din momentul în care l-a creat pe om, Dumnezeu i-a oferit acestuia libertatea de a alege binele sau răul. Alegând binele, perseverând în virtute, creştinul rămâne aproape de Dumnezeu şi beneficiază de ajutorul divin. In schimb, cazand in capcana astrelor, oamenii considera ca deja soarta lor este dinainte stabilita, ca ei pot face binele sau raul conform unei predestinatii numita in popor «soarta». Ori, daca ar fi asa, atunci ar trebui sa nu mai credem in liberul arbitru dat de Dumnezeu omului, ci sa ne resemnam ca "asa a fost scris in stele" sa se intample. Acest lucru este foarte nociv gandirii umane. Daca ar fi asa atunci ar insemna ca Dumnezeu a creat de la bun inceput oameni sortiti pieirii, cum ar fi criminalii, violatorii, jefuitorii, etc., Caci acestia, daca nu isi recunosc faptele si nu le regreta fara a mai comite altele ar fi dati iadului inca de la nastere, dupa cum le-a fost scrisa soarta.
Dimpotriva, Dumnezeu are grija si iubeste creatia sa atat de mult incat si-a dat Unicul sau Fiu spre moartea trupeasca pe Cruce, pentru a salva omenirea care era pana la crucificarea Domnului Nostru Iisus Hristos condamnata sa mearga in Iad, indiferent cat de cuvios ar fi fost omul in viata trupeasca.

In realitate lucrurile stau cu totul altfel. Omul inca de la nastere este binecuvantat de Dumnezeu cu diferite haruri (daruri), cu sanatate si il sprijina ori de cate ori ii cere ajutorul. Binenteles ca puterile ceresti care nu se mai supun cu dragoste Dumnezeului creator incearca pe toate caile sa duca pe om pe carari gresite, eronate, care sa-l indeparteze de Creatorul sau, cautand ca pana in ultimul ceas sa dea aceeiasi finalitate si deznodamant vietii omului ca si ale demonilor, care se stie ca sunt deja condamnati la pieire cand va veni deznodamantul final al creatiei materiale, Judecata de Apoi.
Acelasi lucru a vrut sa spuna si Tertulian in lucrarea sa, si anume ca prin astrologie, ingerii cazuti vor sa insele neamul omenesc si sa-l indeparteze de Dumnezeu, facandu-i pe oameni sa creada ca vietile lor sunt influentate pentru totdeauna de miscarea astrelor sau alte fenomene ceresti.

Numai cei care nu l-au cunoscut pe Dumnezeu in inimile lor se pot lasa inselati de aceste fantasmagorii induse in mintile lor de aceste genii ale raului spirituale, fara corp material, care doresc sa faca din om o simpla unealta cu care sa mustreze pe Dumnezeu. E drept ca pentru cei necrdinciosi este foarte greu sa inteleaga si sa respecte legile nevazute ale vietii spirituale.
Nu este nevoie numai a cunoaste legile lui Dumnezeu, ci si de a le respecta. Acest lucru este confirmat de faptul ca diavolul, care este o fiinta creata de Dumnezeu inainte de a face pe om, cunoaste toate legile Lui, dar nu le respecta, ci dimpotriva stiind ca el este condamnat la Iad, in loc sa se impace cu Cel care l-a creat incearca pe toate caile sa ia cati mai multi oameni cu el.
Sfintii Parinti spun ca diavolul nu se mai poate mantui datorita mandriei exgerate pe care o are si care il impiedica sa-si ceara iertare si sa-si recunoasca pacatele inaintea lui Dumnezeu. Pe langa acest lucru demonii nu se pot mantui de Iad si din cauza ca nu au trup material, prin care sa simta durerile fizice ale bolilor si efectelor datorate savarsirii pacatelor. Prin durerea trupului si umilinta sufletele se umilesc si ele vrand nevrand, pentru ca participa si ele la aceleasi actiuni ale trupului. Prin aceasta umilinta se pierde din taria mandriei si arogantei, sufletul devenind mai usor de "trezit la realitate" din anestezia cauzata de mandrie.
Se poate constata acest lucru studiind comportamentul criminalilor inchisi pe viata in inchisori, care constientizand faptele lor, suferind acolo o umilinta apasatoare, disconforturi si dureri trupesti, ajung pana a se spovedi lui Dumnezeu in fata preotilor Sai, si nu mai vor sa savarseasca aceste pacate.

Revenind la subiectul articolului nostru, constatam ca prin aceasta stiinta oculta de ghicitorie, practic omul participa impreuna cu fortele intunericului la discreditarea Puterii lui Dumnezeu cautand sa induca tuturor oamenilor ideea ca nu liberul arbitru al omului ar trebui sa guverneze viata sa ci miscarea astrelor ceresti. Viata trupeasca a omului este ca un examen pentru eternitate. Cu cat omul iubeste mai mult pe Dumnezeu si-I respecta invataturile Sale cu atat mai mult examenul spre viata vesnica este castigat, iar daca omul traieste aceasta viata trupeasca in pacate si necuviinte, atunci examenul vietii este pierdut si omul castiga moartea vesnica in compania puterilor cazute. Sufletele sunt nemuritoare, chiar daca merg in iad, numai ca acolo se vor chinui pe veci fara nici cea mai slaba umbra de mangaiere, vor trai inafara dragostei lui Dumnezeu, inconjurati de ura, scarbe, dureri cumplite mirosuri greu de suportat, calduri ca focul sau raceli ca gheata, toate intr-un intuneric absolut. Lumina lui Hristos da viata si speranta. Dragostea lui Dumnezeu ne incalzeste si dau indemn sufletelor noastre spre fapte bune.

Din marturia unui fost astrolog retinem : "Fără contactul cu fiintele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică"
Cine sunt aceste fiinte spirituale ?

Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai tină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea si să îsi ia destinul în propriile mâini.
Supunerii fată de Dumnezeu i se preferă "supunerea" fată de influenta stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robie fată de capriciile astrelor.
Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac si în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea Bisericii.
Pentru cei care sunt fii credinciosi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învătătura mântuitoare propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această învătătură.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat că avem de trăit o singură viată, în care suntem liberi să alegem binele sau răul si că, după moarte, ne asteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată suntem influentati de tot felul de configuratii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura lui Hristos.

Aproape oricine stie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dictionarelor prezintă astrologia ca fiind stiinta ce se ocupă de studierea influentelor astrelor asupra vietii omenesti si asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer si ceea ce li se întâmpla în viata de zi cu zi.
Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răspândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia si în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China si Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din usile prin care credintele păgâne intră în fortă în societatea contemporană.

Există trei tipuri de astrologie: în primul rand (si cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităti, în al doilea planetele sunt considerate obiecte ale căror emanatii impersonale influentează vietile oamenilor, iar în al treilea – astrologia simbolică - planetele se află într-o corespondentă magică cu oamenii, pe care îi influentează prin rezonantă. Pentru astrologi, zodiacul este o "centură" imaginară a cerului care include 12 constelatii, 12 semne astrologice despre care consideră că i-ar influenta pe oameni (Balantă, Săgetător, Fecioară, ...).
Cea mai serioasă provocare initiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Pestilor si sub pecetea învătăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare.
Trecerea de la o eră la alta se calculează în functie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de împărtire a timpului (cea adaptată si de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obisnuiti, iar o lună 2160 de ani.
În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece "specialistii" nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea că începutul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling si Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 si anul 2154.
Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii ’60-’70. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de asteptat, această trecere a căpătat valente spirituale.
Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinoctiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinoctiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelatia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelatia Pestilor.

În fata unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori si-au modificat calculele după un "zodiac migrator", ori - cum au făcut marea majoritate - nu au tinut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei si au preferat să îsi păstreze sistemul de calcul.
Pentru un observator exterior această neconcordantă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel putin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă insuficient - în favoarea caracterului stiintific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele stiintifice) cu ajutorul statisticilor eficientei în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o stiintă, ci doar o artă magică (totusi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveste perfect realitătii cosmice si, sub un pretins caracter stiintific, atrage oamenii în cursa ocultismului).

Trebuie să recunoastem că deschiderea fată de această falsă stiintă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului - care nu are aproape nimic în comun cu tigăncile care ghicesc la colt de stradă - an de an numărul celor interesati de acest subiect creste.
Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si Toonder, cercetând geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că "Doamnei Blavatsky si Miscării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renasterea... Teozofia, dintr-o singură lovitură, ... a inspirat o cercetare reînnoită si serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franta si în America". John Ankenberg si John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renastere sunt: Miscarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner si rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologiei se duce cât se poate de elegant. Personalităti precum printesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizantii acestei "arte".

"Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau stiinte omenesti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare când este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului", mărturisea un "crestin".

Pentru multi oameni credinta în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei.
Iată ce afirma mediumul Jean Dixon despre "ghicitul în stele": "unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pentru o romano-catolică. Totusi, după cum înteleg eu, biserica catolică si multe alte organizatii religioase n-au condamnat niciodată studiul astrologiei... N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinta mea si îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte si cunostinta pe care o găsesc în stele pe de altă parte (...). Astrologia se potriveste în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne întelegem atât talentele, cât si defectele"

Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfânta Scriptură - care este citită în ambele medii - nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferentierea între cele două forme de astrologie - bună si rea - este asemenea diferentierii celor două forme de magie - albă si neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie si un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeasi sursă întunecată.
Conceptia potrivit căreia astrologia este o stiintă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă observăm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri împlinite. De fapt, acest număr nu este chiar atât de mare pe cât pretind astrologii, ci este aproximativ acelasi cu cel al oricărei alte forme "clasice" de ghicit.
În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata că "arta astrologică este considerată a fi cheia stiintelor oculte".

Aproape toti vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil Leek mărturisea: "Astrologia este stiinta mea, vrăjitoria este religia mea...". Ea observa strânsa legătură dintre astrologie si chiromantie, numerologie si celelalte ramificatii ale vrăjitoriei.
"Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate "stiintele" magice: alchimia, magia neagră, chemarea spiritelor, necromantia si chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor", observa Lawrence Jerome.

După ce ne-am oprit putin asupra legăturii strânse dintre astrologie si vrăjitorie, să vedem încă o directie din care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea conceptiei lor despre persoana lui Hristos (din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).

O declaratie standard a conceptiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: "Cristos a avut toate cele sapte planete antice... toate unindu-se în Pesti... astfel că El a fost Pestele suprem, absolut... si astfel El a inaugurat Era Pestilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vietii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi... În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeasi lungime de undă cu eul lui superior".
Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfânta Scriptură, ci noi însine vom deveni Hristosi prin constientizarea "dumnezeirii" noastre.
Este cel putin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era Pestilor, în care potrivit calculelor lor mântuirea trebuia căutată la picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor - si nu ar fi fost inspirati de diavol, ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (desi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii - căci recunoasterea adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).

Marea majoritate a astrologilor sustin că Biblia este plină de referinte astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Mântuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Traditia crestină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârsitul închinării păgâne si chemarea tuturor neamurilor la credinta în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul Crăciunului: "Nasterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunostintei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat să se închine Tie, Soarelui dreptătii... ."Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia:"Privind la cer si văzând soarele, luna, stelele si toată ostirea cerului, să nu te lasi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujesti" (Deut. 4, 19). Iar "de se va afla la tine, în vreuna din cetătile tale pe care ti le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, si se va duce si se va apuca să slujească altor dumnezei si se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea cerească, (...) să scoti pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la portile tale si să-i ucizi cu pietre" (Deut. 17, 3-5).După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele. Închinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vietile lor sunt influentate de stele nu sovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas putini oameni care cinstesc stelele ca pe niste zeităti, totusi numărul celor care "ghicesc în stele", al celor care practică astrologia, este foarte mare.In Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele aduce mânia lui Dumnezeu peste asezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: "Casele Ierusalimului si casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperisul tuturor caselor se aduce tămâie întregii ostiri ceresti si se săvârsesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce asupra cetătii acesteia si asupra celorlalte cetăti toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că si-a învârtosat inima si nu ascultă cuvintele Mele" (Ier. 19, 13-15)."Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preotilor de mâna a doua si celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte si pentru toată ostirea cerului si să le ardă afară din Ierusalim" (IV Regi 23, 4).O astfel de curătire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui crestin care îsi dă seama că s-a aflat în înselare. Asa cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot asa nu s-a sfiit să spurce si unele comunităti crestine: uneori a reusit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credinciosi. Fără a ne lepăda de o asemenea înselare, nu vom putea să fim ai lui Hristos si nu vom putea fi temple ale Duhului Sfânt.

Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: "Sunt si la noi multi, foarte multi adepti ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oras sau de la sate, care-si caută în cafea sau umblă cu datul în cărti, si până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri stiintifice de a-si cerceta destinul după prescriptiile stiintelor ascunse! Dintre acestia, multi se cred si se prenumără între fiii Bisericii. Si încă dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie cu care-si aprind candela în fata icoanei Mântuitorului sau cu care îsi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinti făcători de minuni, îsi poartă pasii si spre prezicătorul care le va citi din stele si din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de crestinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie si religie, între Dumnezeu si Lucifer, între Simon Magul si Hristos, între puterea demonică si bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a crestinismului. E apostazie directă"

În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul si prin conjunctia acestor stele, a soarelui si a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi sustinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi si de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuti liberi de Creator si suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza miscării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăti, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui si nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce si s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi ratiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fapte si în desert am delibera. Dar negresit ratiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este rational este si liber"

Sfântul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce sustineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea nasterilor, după zodii sau stele si pentru citirile de stele e lucru nebunesc si fără de Dumnezeu... însă bunătătile si răutătile noastre se miscă după a noastră singură vointă"….

Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, si nu la vechea închinare la stele. El contesta pretentia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, si nici o configuratie planetară nu poate să stânjenească această alegere.

Faptul ca omul e indreptat spre latura tainica a existentei sale, vorbeste despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediata, vazuta, iar pe de alta parte, lumea mistica, necunoscuta si nesigura, dar prezenta in chip latent in fiecare. Omul crede, daca nu in Dumnezeu, atunci in orice altceva.

Omul are nevoie de repere in univers, el nu poate sa existe de la sine. Experienta fricii, a singuratatii, ne impinge spre credintele cele mai ciudate. E adevarat, exista stele si constelatii, fiecare cu nume si traiectorii proprii, dar cum putem crede ca un corp irational poate influenta in vreun fel fiinta atat de complexa care este omul ? Ce-i drept, in complexitatea sa, omul poate sa creada chiar si ca luna, care nu e decat un bolovan, poate sa-i hotarasca soarta ! Aceasta credinta ma duce cu gandul la personajul lui Creanga, care plangea de frica bolovanului de sare de pe soba.

Sfintii parinti spun ca obisnuintele sunt a doua fire. De aceea, omul care asculta mai multa vreme horoscoapele, ajunge, in cele din urma, sa fie o umbra a semnului sau zodiacal. Acesti oameni nu isi dau seama ca devin foarte vulnerabili, pentru ca e destul sa-i afli zodia si poti face cu el ce vrei, il manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei.

Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se leapădâ cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica lor osândă în muncile iadului.

Iată urmările grozave ale vrăjitoriei.

In zilele noastre, aceasta practica oculta, aparent nevinovata, duce pe astrologi si pe cei care asculta de vorbele lor in ratacirea sufletului si pierderea credintei ca Tatal Nostru Ceresc, Mantuitorul Nostru Iisus Hristos si Duhul Tatalui Ceresc care ne-a creat in pantecele mamelor noastre, ne-a lasat liberul arbitru, sa facem ce vrem cu viata noastra, nu ne obliga sa venim la El.

De aceea e bine sa ne gandim de doua ori cand suntem tentati sa devenim robii astrelor, lasandu-ne vietile predispuse corpurilor ceresti si nu in mainile Domnului.

Noi suntem invitati sa imitam sau pe Hristos, sau berbecii, taurii si racii zodiacali.

Imitand, devenim, sustine ascetica ortodoxa.

Dar, desigur, fiecare e liber sa aleaga ceea ce vrea el sa devina.

Gherasim Ogheru

Bibliografie :

1. Sfanta Scriptura
2. Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului" - de Danion Vasile
3. Zodii, horoscoape - de Pr. Savatie Bastovoi
4. Despre Farmece, Vrajitorie , Astrologie si Magie - de Parintele Cleopa Ilie
5. Ziarul Lumina, vineri 30 mai 2008
6. Despre idoli – de Tertulian
7. Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin

Pescuirea minunata

Duminica a 18-a după praznicul Rusaliilor, ne aminteşte de o altă întâmplare minunată din timpul activităţii Mântuitorului pe acest pământ, una plină de multe învăţăminte folositoare. Nimic din ceea ce a făcut sau a spus Domnul nostru Iisus Hristos nu a fost la întâmplare. Fiecare cuvânt sau gest sau înfăptuire a transmis un mesaj divin, o învăţătură dumnezeiască, o invitaţie la Împărăţia dumnezeiască. Pescuirea minunată a fost o întâmplare care s-a adresat în mod special Apostolilor, dar nu numai acestora. Iată cum relatează Sfântul Evanghelist Luca această întâmplare:

“Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. “ (Luca 5,1-11). 

O întâmplare simplă la prima vedere. Învăţătorul Iisus le vorbeşte mulţimilor, ca şi în alte dăţi, dar acum se urcă într-o corăbioară pescărească de pe malul Mării Galileii (sau Lacul Ghenizaret, cum mai era cunoscut), pentru a fi văzut mai bine de mulţimi. După ce şi-a terminat cuvântul, Domnul se adresează unuia dintre pescari, lui Simon, fiul lui Iona, care se ostenise toată noaptea să prindă peşte, dar nu izbutise nimic. Erau pescari, trăiau din pescuit, peştele le era hrană şi mijloc de subzistenţă. O pescuire ratată era motiv de tristeţe. Eforturilor zadarnice trebuia să le urmeze altele, până ce peştele ajungea în mreje. Probabil că Simon era mâhnit când Domnul i s-a adresat, cerându-i să mai arunce odată năvoadele la adânc. Deşi osteniseră în zadar şi nu mai credea că va putea izbuti ceva, Simon răspunde cu multă cuviinţă Domnului: „după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”. Ceea ce a urmat, e lesne de înţeles câtă uimire avea să stârnească tuturor celor prezenţi. Nu prinseseră niciodată atâta peşte! Mrejele erau gata să se rupă, corăbioarele gata să se scufunde de mulţimea peştilor. Simon a înţeles că Învăţătorul a făcut o minune cu dânsul. A înţeles că este Omul lui Dumnezeu! Dar a înţeles şi că el, un biet pescar, un om simplu, este nevrednic de atâta atenţie câtă primise ” Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”. Atâta smerenie la un om simplu. Dar şi la ceilalţi prieteni ai săi – Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, oameni care s-au înspăimântat de această pescuire minunată. Au simţit în Domnul o prezenţă divină. O putere cerească. Mântuitorul avea să spună ceva cu totul uimitor: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni!” Un cuvânt greu de înţeles, mai ales pentru nişte oameni simpli ca ei, nedeprişi cu subtilităţile cuvântului divin. Cu toate acestea, răspunsul la această chemare a fost unul fără echivoc: „au lăsat totul şi au mers după El”. L-au urmat fără să se mai îngrijoreze, aşa cum făcuseră pentru că nu prinseseră peşti în noaptea ce trecuse. L-au urmat imediat, din toată inima! Fără să se gândească la vreun câştig sau pagubă. Uitând de corăbiile lor, singurul avut… Au lăsat totul şi L-au urmat imediat. Pentru ca să fie pescari de oameni. Şi aveau să ajungă adevăraţi pescari de oameni! Apostolii Domnului, prietenii Lui, stâlpi ai Bisericii… O Evanghelie a convertirii, acest text scripturistic. A urmării lui Hristos. Nu este singurul pasaj care tratează această temă. Şi cel din duminica trecută a atins această problemă existenţială a urmării lui Dumnezeu. Acesta şi este scopul lor: de a ne face să conştientizăm, să înţelegem că doar pentru aceasta trăim: spre a-L urma pe Dumnezeu, de a fi împreună cu El şi aici, pe pământ, şi mai ales dincolo, în Împărăţia cerească, în Raiul pe care omul l-a pierdut tocmai prin neascultare şi îndepărtare de Dumnezeu. 

Prin… ne-urmarea Lui! De ce oare i-a ales Domnul tocmai pe aceşti simpli pescari? Aceasta era întrebarea (una dintre întrebări!) care îi frământa pe mulţi dintre farisei, oameni corecţi de altfel, buni cunoscători ai Legii, ai Scripturii. Se considerau mai îndreptăţiţi să fi fost ei cei aleşi şi nu acei…ignoranţi de pescari! 

Să nu uitâm că un astfel de om, un tânăr bogat, desigur bine pregătit, un om de vază, L-a întrebat pe Iisus într-o zi: ce să facă pentru a moşteni viaţa de veci? O întrebare frumoasă, o întrebare inteligentă, care arăta cunoaşterea unor învăţături. Dar poate că era doar o întrebare de faţadă, pusă numai ca să se arate înaintea oamenilor şi nu izvorâtă din suflet, cu sinceritate. Mântuitorul a cunoscut imediat inima celui ce întrebase şi care erau lucrurile care contau cel mai mult pentru el. I-a răspuns în consecinţă, punându-L la o grea încercare, căreia nu a ştiut să-i răspundă la fel de frumos ca şi întrebarea ce-o pusese: „Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie” (Marcu 10,21). Pentru el au contat mai mult bogăţiile. A plecat mâhnit tocmai de lângă Acela care era singura şi adevărata bogăţie, singura care rămâne peste timp, peste moarte, în veşnicie. A preferat să se lipească de cele trecătoare, de cele neimportante. Simon şi prietenii săi au înţeles mai bine decât acela că e important să-L urmeze chiar atunci pe Domnul! Şi au lăsat tot. Nu au pierdut nimic, căci aveau să câştige tot Cerul! Domnul le-a cunoscut inima, de aceea i-a ales pe ei. Aveau să mai meargă cu Domnul pe mare şi în alte dăţi. Iar El avea să-i salveze în multe rânduri de pericole, de furtuni, de încercări. Au înţeles că Domnul este şi Păstor bun şi cârmaci al corabiei, gata să-şi ducă prietenii la liman. Au înţeles că lângă El este bine, că lângă Domnul Iisus Hristos, orice încercare, greutate sau suferinţă este mai uşor de îndurat şi de trecut. El este mâna salvatoare, braţul care întăreşte, Cuvântul care îmbărbătează şi dragostea care mântuieşte. Ei, acei oameni atât de simpli, au înţeles asta! Şi L-au urmat! Iar Domnul şi-a respectat făgăduinţa şi i-a făcut pescari de oameni. I-a trimis din nou pe mare la pescuit, pe marea vieţii acesteia, în lumea aceasta asemenea unei mări învolburate, plină cu peşti de tot felul. I-a trimis să pescuiască oameni, să-i aducă la Domnul pe cei ce au auzit chemarea Sa mântuitoare. Au părăsit atunci micile lor corăbii, nişte biete bărci sărăcăcioase, dar au câştigat o corabie de nezdruncinat: corabia Bisericii! Al cărei conducător şi cârmaci este numai Domnul! Mesajul acestui text evanghelic este atât de limpede, mai limpede decât apele mării în care Domnul a făcut minunea pescuirii minunate. 

Hristos ne cheamă la El! Ne cheamă în fiece clipă. Ne cheamă să-L urmăm necondiţionat, cu aceeaşi inimă bună ca şi acei pescari deveniţi Apostoli. Nu avem niciun motiv ca să nu-L urmăm. Orice scuză am încerca, am ajunge imediat asemeni tânărului bogat care I-a întors spatele Domnului, mergând după bogăţiile lui. Hristos ne-a pescuit prin năvodul Botezului. 

Trebuie numai să râmânem în corabia Bisericii şi să-L urmăm spre limanul mântuirii noastre. 

Alexandru Androne – profesor de religie la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” Slobozia – Ialomiţa

Preotul

În ultima vreme s-a constatat o foarte mare presiune și un atac mediatic furibund îndreptate spre clerul Bisericii Ortodoxe. Cine este instigatorul moral al acestor atacuri și cine dorește discreditarea clerului ortodox este lesne de înțeles. Pe principiul "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei", vrăjmașul diavol ațâță mințile rătăcite ale ateilor și ereticilor sectanți pentru a hulii și discredita în fața oamenilor instituția preoției, cea mai importantă taina a creștinismului, fără de care nu se pot săvârșii celelalte Sfinte Taine. Hirotonia este o taină sfântă instituită de însuși Domnul Nostru Iisus Hristos, care a ales dintre oameni pe apostolii și ucenicii săi, prin care a constituit și fundamentat Biserica Sa cea sfântă.

Haideți să vedem mai întâi ce este taina Hirotoniei, cum a luat ființă și care este rolul ei.

Hirotonia (Preoția) este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtășește unor bărbați, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârși Sfintele Taine și slujbele bisericești, și de a conduce pe cei credincioși la mântuire.

Sfânta Taină a Preoției se împărtășește așadar unor bărbați anume pregătiți pentru a o primi cu vrednicie. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfinții apostoli și i-a învățat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărăției lui Dumnezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfânta Evanghelie și de a săvârși fapte minunate. Adresându-se lor, a așezat și Taina Preoției prin cuvintele : «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți tine, vor fi ținute» (Ioan XX, 21—23).

Sfinții apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârșit Sfânta Taină a Preoției prin punerea mâinilor, adică: «hirotonindu-le preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimeni» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preoția este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28).

În trei direcții se exercită puterea și slujirea preoțească si anume: 

Puterea învățătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o sfinților apostoli și, prin ei, episcopilor si preoților, odată cu cea sfințitoare, prin cuvintele : «Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă» (Matei XXVIII, 19—20). 

Puterea sfințitoare a fost dată și în chip deosebit la Cina cea de Taină prin cuvintele : «Aceasta — (adică Sfânta Euharistie) — să o faceti spre pomenirea Mea» (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfințitoare a preoției vorbește și sfântul apostol Pavel: «Așa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). 

Puterea de conducere duhovnicească le-a fost dată prin cuvintele : «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine ; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).

Sfinții apostoli au împărtășit harul Preoției prin punerea mâinilor ierarhiei bisericești, (adică episcopilor, preoților și diaconilor), având credința luminată de Duhul Sfânt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-și are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată si sfântul Ioan Gură de Aur : «Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu și mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotonește, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (sfântul Ioan Gură de Aur).

Așadar, Preoția este de la Dumnezeu, cum îi scrie si sfântul apostol Pavel ucenicului său Timotei : «Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preoțimii» (1 Tim. IV, 14). «Te îndemn să ții aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele» (2 Tim. I, 6).

Taina Sfintei Preoții o poate săvârșii numai episcopul și de partea ei văzută ține rugăciunea rostită de el:

"Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă si pe cele cu lipsă le împlinește, hirotonește pe (N) întru diacon (pe diacon întru preot, pe preot întru episcop...") si punerea mâinilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotonește.

Taina Hirotoniei are trei trepte — toate adeverite de Sfânta Scriptură și de Sfânta Tradiție și bine cunoscute încă din vremea sfinților apostoli — și anume : diaconia, preoția și arhieria.

În Faptele sfinților apostoli în se arată cum a luat ființă treapta diaconească, pe urma alegerii si hirotoniei celor șapte diaconi în Biserica din Ierusalim. «Pe aceștia i-au pus înaintea apostolilor, și rugându-se și-au pus mâinile peste ei» (Fapte VI, 6).

Sfinții apostoli au hirotonit preoți în mai multe cetăți (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfântul apostol Pavel a așezat și episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, îi sfătuiește să îndrepteze cele ce mai lipsesc și să așeze preoți prin cetăți (Tit I,5).

Și sfinții părinti dau mărturie neîntreruptă și netăgăduită despre cele trei trepte ale Sfintei Preoții, unul din ei scriind: «Supuneți-vă toți episcopului precum Iisus Hristos Tatălui, și preoților ca apostolilor, cinstiți pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu. Fără episcop nimeni să nu facă ceva din cele ce aparțin Bisericii» (sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către smirneni, VIII, 1—2).

Spre Sfânta Preoție poate păși numai cel ce este găsit vrednic de primirea ei, după cercetarea lui de către duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odată împărtășit prin hirotonire nu se pierde niciodată. Cel hirotonit poate fi doar oprit — pentru pricini de abateri de la buna purtare preoțească — de la săvârșirea celor sfinte.

Potrivit treptei în care se află, primitorii Sfintei Preoții au puterea să săvârșească cele sfinte legate strâns de treapta preoției lor. Astfel, episcopul are puterea să săvârșească toate Sfintele Taine și toate slujbele bisericești, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot și, împreună cu încă doi arhierei, întru arhiereu și de a sfinții într-un sobor de arhierei, Sfântul Mir. Treapta arhierească, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolică sau episcopală, deține plinătatea celor trei puteri : de a învăța, de a săvârși cele sfinte si de a conduce Biserica.

Preotul primește de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: învățătorească, sfințitoare și de conducere, însă fără dreptul de a hirotonii și de a sfinții Sfântul Mir și Antimisul.

Diaconul este ajutător al preotului și al episcopului, în întreita lor activitate, spre mântuirea credincioșilor, neputând săvârși nici o Taină și nici o Ierurgie. Pe baza Revelației dumnezeiești, cuprinsă în Sfânta Scriptură si Sfânta Tradiție, Sfânta Biserică ne învață că Taina hirotoniei a fost instituită de Mântuitorul Hristos și că sfinții apostoli au împărtășit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului și diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avându-și baza în voința Mântuitorului.

Am văzut deci ce înseamnă această sfântă taină a Bisericii și cât de importantă este ea în planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. 

Din păcate în zilele noastre, datorită mutațiilor social-politice majore în societatea omenească, a dezvoltării pe culmi înalte de progres a științei și a tendinței de globalizare și secularizare a planetei, taina preoției este din ce în ce mai hulită de forțele întunericului, prin gurile spurcate ale celor urâtori de Dumnezeu atei și ale ereticilor, care nu au înțeles dintr-un început rolul Bisericii în societatea umană.

Cine poate urî mai tare pe preot decât diavolul și prietenii lui? Dracii văd cât de mari pierderi le provoacă preoțimea lui Hristos, scoțând din mâinile lor sufletele celor pe care reușiseră să le câștige, prin ispite și capcane foarte bine ticluite și viclene, în care bieții oameni din neștiință și mai ales din mândrie cad foarte frecvent. Nici îngerii din ceruri nu au puterea unui preot, dată de însuși Mântuitorul Iisus Hristos, și anume de a ierta păcatele oamenilor. 

Preoții sunt luminătorii spirituali ai oamenilor, cei care propovăduiesc Evanghelia lui Hristos în rândul maselor populare, care sfințesc viața oamenilor prin binecuvântări și ierurgii și care îndrumă spiritual viețile credincioșilor arătându-le calea spre mântuire.

Arhieria Bisericii și preoțimea sunt slujitori ai lui Iisus Hristos în rândul oamenilor. Ei sunt ambasadorii lui Dumnezeu printre noi. Până la a doua venire a Mântuitorului preoțimea este instituția diplomatică a Raiului pe pământ. Fiecare parohie, fiecare lăcaș de cult reprezintă ambasada lui Hristos pe pământ. Aici se fac cereri și plângeri către Stăpânul Iisus Hristos prin intermediul preoților. Cum ar trebui oare să respectăm pe ambasadorii Domnului nostru Iisus Hristos? Batjocorindu-i și umilindu-i în public? Dar se întâmplă acest lucru! Cum a fost tratat Stăpânul în lume așa sunt tratate și slugile Lui!

Este un foarte mare păcat a judeca preoții! Și când spun judecată este atunci când criticăm preoții pentru diferite închipuirii sau vorbe rele auzite de la alții, dar nu știute sigur de noi, iar la urmă dăm și verdictul: Popa este asa sau pe dincolo! Gata, i-am dat verdictul catalogându-l umilitor în fața altora, pe la colțuri sau bârfind clevetitor la cunoștințe sau prieteni. 

A ieșit moda acum ca pe mediile de socializare online să circule tot felul de umilințe la adresa arhiereilor și preoților ortodocși, pentru tot felul de fapte închipuite, imagini sau înregistrări video scoase din context, pe care dacă le privești tinzi să crezi că este adevărat, ceea ce gurile iadului mărturisesc viclenește. 

Este mare păcat de a judeca și bârfi în general, nu numai pe preoți. Este cel mai urât lucru să clevetești! Este ucidere sufletească, nu trupească! Prin cuvinte de hulă și clevetiri ucidem imaginea celui despre care vorbim, desființându-l spiritual în fața celor cărora le spunem aceste lucruri viclene. Este bine, chiar dacă suntem siguri că este adevărat, să mergem la cel care greșește și să îi spunem direct ceea ce credem, atenționându-l și ajutându-l astfel să se îndrepte.

Dar cum cei mai dușmăniți de către demoni sunt urmașii apostolilor lui Iisus, toată ura și veninul sunt împroșcate asupra clerului Bisericii lui Hristos. Mulți creștini care nu iubesc sincer pe Hristos și nu au înțeles rolul Bisericii în societate, se rup de harul Duhului Sfânt primit prin Sfântul Botez și merg după prooroci mincinoși care îi deturnează de pe calea mântuirii. Asa au avut loc mii de scindări ale Bisericii, formându-se grupări eretice așa zis creștine, dar care nu mai au harul Duhului Sfânt asupra lor. Zeci de mii de secte au împânzit pământul, fiecare arogându-și pretenția că dețin adevărul suprem. Câtă nebunie și mândrie! 

Să fim înțelepți și să ne menținem credința străbună pe care am îmbrățișat-o încă din pruncie. Să ne rugăm pentru preoții noștri și să le fim alături ori de câte ori se impune, atât la bine cât și la rău! 

"Evanghelia iți da voie sa faci ce zice preotul, când te învață de bine, iar dacă vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mantuitorul spune asta. Pentru ca el are sa dea seama înaintea lui Dumnezeu dacă n-a făcut, și eu am sa dau seama înaintea lui Dumnezeu, dacă am auzit un cuvânt bun și nu l-am făcut.

Dar nu le-a dat voie sa judece, pentru ca harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai dacă a fost caterisit. Și când este caterisit, încă darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dansul sabie, are pușca, are pistol, dar n-are voie sa le folosească, că i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, în ziua judecății, tot ca preot se va judeca." (Parintele Cleopa Ilie)

Gherasim Ogheru