Iubirea de averi este radacina tuturor relelor.

"In vremea aceea, un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ Iar Iisus i-a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Iar el a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea“. Şi auzind Iisus, i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie“. Iar el, auzind acestea, s'a întristat, fiindcă era foarte bogat. Şi văzându-l Iisus că s'a întristat, a zis: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu“. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?“ Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“. Evanghelia de la Luca (XVIII, 18-27)

În duminica a XXX-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe se citeşte o pericopă evanghelică foarte interesantă şi actuală pentru zilele noastre, anume pilda tânărului cel bogat care dorea să moştenească viaţa cea de veci. Citind pericopa evanghelică de mai sus cu mare atentie, observam ca de cand a fost alungat din gradina Edenului, omul este supus unei ispite permanente şi anume lipirea sufletului de cele materiale. Din esenţa sa, omul este creat de Dumnezeu din trup material şi suflet de natură spirituală personal şi conştient. În viaţa aceasta materială, omul este tentat să creadă că este numai trup datorită lipsei credinţei în Dumnezeu. Cu cât omul este mai lipsit de credinţă devine din ce în ce mai materialist. Astfel, s-a ajuns chiar să se creeze o filozofie politică numită materialism dialectic, concepută de către Karl Marx şi Friedrich Engels, cea mai devastatoare concepţie filozofică a omenirii care a dus la apariţia bolşevismului sovietic şi la infectarea întregii omeniri cu concepţii anticristice şi antireligioase. Datorită tezelor sale fundamentale, materialismul dialectic a prins mai mult în rândul claselor sociale sărace ale societăţii, care conform acestei teorii erau defavorizate, exploatate şi nedreptăţite de către clasele sociale bogate. Şi dacă ne gândim bine exploatarea oamenilor de către oameni a fost încă de la începutul istoriei umane prin apariţia sclaviei, robiei. Greşeala fundamentală a teoriei merialist-dialectice este faptul că are la bază teoria darwinistă care scoate din ecuaţia apariţiei şi dezvoltării societăţii umane pe Dumnezeu. 

Este o teorie complet atee, bazată strict pe studii despre raportul dintre materie şi conştiinţa umană. Lipsind rolul creator al lui Dumnezeu, mergând pe tot felul de teorii ştiinţifice despre crearea lumii (Bing Bang) şi a omului (omul se trage din maimuţă), nebunia a ajuns atât de departe încât omul materialist s-a raportat numai la existenţa sa in această viaţă materială, excluzând cu desăvârşire viaţa veşnică şi rolul mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos, prin Învierea sa din morţi. La baza existenţei omenirii conform acestei teorii este materia, iar cea mai superioară formă a evolutiei materiei este ... creierul uman. Noţiunea de viaţă, suflet, este exclusă cu desăvârşire, procesele gnoseologice avand la bază doar natura înconjurătoare, iar prin acumulări succesive de cunoaştere aceasta se află într-o continuă evoluţie. 

Trecând puţin în revistă teoria materialist dialectică care a pus stăpânire pe omenire şi care a lăsat în sufletele oamenilor viermi neobosiţi care îi deturnează de multe ori de la calea mântuirii, să ne întoarcem la pericopa evanghelică de mai sus. 

Studiind cu atenţie această întâmplare descrisă de Sfânta Evanghelie, observăm că tânărul bogat nu era pe departe un materialist, dimpotrivă era credincios, cinstit, drept, chiar cuvios, după cum mărturiseşte acesta că a păzit legile din fragedă tinereţe. Însă avea o lipsă în structura sa sufletească si anume era atras de averi şi bani. Deşi era tânăr, era foarte bogat şi avea şi o dregătorie bună. Pornind de la ideea că aceste bogăţii şi dregătoria le-a căpătat prin metode cinstite, ne punem întrebarea firească şi omenească de ce Mântuitorul l-a sfătuit să le vândă pe toate, să le împartă săracilor şi va moştenii Împărăţia Cerurilor. 

De ce bogăţia şi poziţiile sociale stau în calea mântuirii? 

Răspunsul este unul singur. 

Bogăţia în sine nu este un obstacol în calea mântuirii, ci faptul că ne lipim sufleteşte de aceasta, ne învăţăm cu belşugul şi bunăstarea punându-ne fără să vrem încrederea în viitor doar în bogăţii, eliminând astfel pe Iisus  Hristos Mântuitorul nostru, pe Dumnezeu fără de care nimic nu vom putea face în viaţa aceasta. 

Tirania banilor este mare. Dacă apucă să te stăpânească iubirea de arginţi, greu este să te poţi elibera. Devii din ce în ce mai nemilostiv cu cei săraci plini de nevoi şi neajutoraţi, care îţi cer să îi sprijini. Eşti din ce în ce mai avid să acumulezi bogăţii, dorind din ce în ce mai mult, mergând pe falsul principiu că plus valoarea aduce bunăstare societăţii, şi în primul rând ţie. Este bine să creezi plus valoare, dar tot ceea ce îţi prisoseşte trebuie să distribui celor aflaţi în nevoi, boli grele şi neajunsuri. Să îţi opreşti pentru tine şi familia ta doar cât îţi este necesar unui trai decent şi să nu uiţi şi de suflet căruia nu îi trebuie bogăţiile vieţii acesteia ci să se hrănească cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu Tatăl. De la iubirea de bani şi averi pornesc toate relele şi păcatele omului, devenind apoi egoist, nemilostiv, iubitor de plăceri şi de distracţii, desfrâul în toate şi îmbuibarea, etc. etc. De-am savirsi toate virtutile, dragostea de bani le prihaneste pe toate. Pe buna dreptate a spus Pavel ca este radacina tuturor relelor: „Iubirea de argint este radacina tuturor relelor“. (I Tim. 1, 10).

Omul bogat devine şi linguşitor, încercând cu vorbe mieroase să intre pe sub pielea celor de la care aşteaptă să câştige ceva, şi de asemenea este aspru în vorbă cu cei săraci. De multe ori auzim din gura bogaţilor la adresa celor săraci că sunt puturoşi, că nu muncesc şi ei să strângă averi, că ei au muncit pentru averile strânse. Uită însă că fără Hristos nu puteau să strângă nimic. 

Aşa şi tânărul nostru din pericopa evanghelică, venind la Hristos încercă să îl linguşească ştiind că vorbeşte cu un învăţător foarte cunoscut în Israel şi de la care dorea să afle lucruri ce ţin de viaţa veşnică. Însă Domnul Hristos simţind viermele linguşelii îl întrebă pe tânăr: "De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu". Domnul avea posibilitatea sa nu îi raspundă acestui tânăr, însă ceva L-a impresionat la el atât de mult încât a zăbovit cu el puţin pentru a-l lămurii. 

Ce credeţi că l-a impresionat pe Domnul nostru Iisus Hristos la acest tânăr bogat?
Ei bine, întrebarea pe care acest tânăr a adresat-o Domnului este crucială. Aceasta este problema esenţială ce trebuie să macine pe om toată viaţa sa şi anume: Ce trebuie şi cum trebuie să facem să moştenim viaţa de veci?

Mare râvnă avea tânarul acesta de I-a pus Domnului o astfel de întrebare! A venit la Hristos sa-L întrebe de viaţa veşnică, în timp ce altii veneau mînaţi de alte pricini: unii să-L ispitească, alţii ca să-i vindece, pe ei sau pe alţii. 
Domnul văzând râvna lui şi dorinţa lui sinceră de a se mântui îi răspunse simplu să respecte Legea, cu toate că îl cunoştea pe tânărul acela destul de bine şi ştia că acesta respecta întocmai legea veche. Răspunsul tânărului a fost concis, şi anume că de mic a respectat legea crezând cumva că e pe drumul cel bun spre Împărăţia lui Dumnezeu. Dar Domnul Hristos îi tăie avântul spunându-i că un singur lucru îi mai lipseşte. Tânărul nu a încercat să îl ispitească pe Hristos cu alte întrebări cum făceau majoritatea iudeilor învăţaţi şi bogaţi ci a mers mai departe întrebând pe Domnul ce anume îi lipseşte pentru a se mântui, fiind într-un fel puţin şocat de răspunsul Învăţătorului. La răspunsul Domnului Care îi recomandă să vândă toate averile sale si să le împartă săracilor, după care să-I urmeze Lui, tânărul a rămas blocat, s-a întristat şi a plecat foarte tulburat. Aici a intervenit viermele iubirii de arginţi care închide poarta împărăţiei cerurilor celor care îşi pun nădejdea în avuţii şi strâng mai mult decât le este necesar. 

Această întâmplare nu a fost deloc întâmplătoare. ci din pronia divină, pentru a salva acel suflet cuvios al tânărului bogat şi pentru a arăta celor prezenţi efectul nociv al iubirii de arginţi, Domnul Hristos a rânduit totul. El a rânduit ca tânarul să-L întâlnească "întâmplător" şi a încercat inima tânărului cu propunerea făcută la final. După plecarea tânărului a luminat pe cei prezenţi arătând că cei bogaţi au mare ispită în calea mântuirii pentru că foarte uşor se pot îndrăgosti de belşug şi îndestulare, uitând de ceilalţi apropiaţi ai săi, despărţindu-i astfel de viaţa veşnică. 
Iniţial tânărul s-a tulburat la propunerea făcută, plecând tulburat, dar sfânta tradiţie ortodoxă spune că ulterior acesta a vândut într-adevăr toată averea sa şi a urmat pe Hristos, fiind rânduit apoi de Sfinţii Apostoli episcop într-o regiune din Asia Mică.

Ce putem înţelege noi din pericopa evanghelică de mai sus? Cum o putem transpune în viaţa noastră modernă de azi? Ce efecte asupra societăţii actuale are această patimă tiranică a iubirii de arginţi? Care ar fi soluţia pentru rezolvarea efectelor nocive ale iubirii de arginţi?

Pentru societatea modernă, această pericopă evanghelică este caracteristică tuturor bogaţilor. Societatea capitalistă, consumistă, bazată pe consum, are ca principiu primordial gădilarea tuturor patimilor omeneşti prin reclame publicitare la tot felul de bunuri şi servicii, mai mult sau mai puţin utile vieţii cotidiene. Dar stimularea dorinţei de a avea acele bunuri sau servicii duce la o cursă nebunească a omului pentru câştigarea de bani în scopul dobândirii acelor avuţii. Ne dorim din reclame o maşină frumoasă, cu toate că cea pe care o avem în garaj e foarte bună, dar ... e veche! Vrem case din ce în ce mai utilate şi mari, vrem tot felul de mobilier, îmbrăcăminte şi încălţăminte "de firmă", aparatură, tehnologii, călătorii, distracţii, etc. etc. lista prelungindu-se până la dorinţa de a avea putere şi dregătorii peste ceilalţi semeni, apoi, uitând de unde am plecat, începem să asuprim pe cei apropiaţi, dorind să arătăm lumii ce importanţi şi deosebiţi suntem. 
Câtă prostie şi ce snobism generează averile! Privind un bogat snob din punct de vedere creştin, acesta este cel mai de plâns om de pe pământ. El uită la un moment dat şi de Dumnezeu, de viaţa veşnică, crezând că aici pe pământ este totul şi viaţa trebuie trăită la maxim "cât 10", conform unei melodii noi interpretate de un îndrăgit cantautor român. Cât se poate de materialist-dialectică această gândire! Comunismul a trecut, dar a rămas Consumismul care are acelaşi efect spiritual asupra oamenilor şi anume slăbirea şi chiar dispariţia credinţei în Dumnezeul Cel Creator şi Atoateţiitor. 
Societatea românească la ora actuală este bazată pe dezbinare, ceea ce îi place cel mai mult diavolului. Patronatul ambiţios devine din ce în ce mai mult exploatator. Un patron de firmă ar trebui să se simtă jignit dacă ar produce destul de mult şi ar avea salariaţi jerpeliţi, săraci şi în nevoi din lipsa mijloacelor financiare. Câţi oameni de afaceri trăiesc în lux, în călătorii lungi, în opulenţă pe care şi-o arată cu trufie celor din jurul lor, iar oamenii care muncesc pentru el trăiesc de pe o zi pe alta în nevoi, boli şi necazuri? Decât să mărească salariul slugii lui cu puţin, mai bine preferă să cheltuiască odraslele lui cât 10 salarii ale unui angajat prin cluburi şi baruri într-o singură noapte. 
Un om de afaceri plăcut lui Dumnezeu trebuie să fie în primul rând modest duhovniceşte, lipsit de trufie, să urmărească simplitatea şi să nu acumuleze averi inutile lui în detrimentul societăţii. Să se comporte cu angajaţii lui cu dragoste şi să îi considere parteneri în afacerea sa, împărţind şi acelora din plusvaloarea creată în funcţie de aportul fiecăruia. Un gest mic pentru el poate reprezenta o mulţumire mare pentru cei mai mici ai lui. Astfel, patronul devine apreciat şi iubit de colaboratorii lui, fiind pomenit de aceştia la altarul bisericilor de la sfintele slujbe. 
De multe ori acţiunile caritabile ale celor bogaţi se fac în văzul lumii, cu trufie şi întotdeauna altor persoane decât celor care muncesc pentru ei şi care trăiesc în mizerie, avand ca scop ascuns tot reclama afacerii lui. Prin aceste fapte, bogaţii se îmbată cu apă rece că sunt plăcuţi lui Dumnezeu pentru fapta lor, uitând că orice gest caritabil se face în ascuns pe principiul "să nu stie mâna stânga ce face mâna dreaptă".
 

Dacă se continuă procesul de îndepărtare de Dumnezeu al claselor avute din societate, se poate ajunge la asupriri insuportabile de către cei mulţi şi săraci, ducând chiar la revolte sindicale sociale, tulburări sociale majore, chiar la instaurarea unor regimuri comuniste egalitariste, cum s-a mai întâmplat în trecut. 
Şi cei săraci se pot infecta de patima iubirii de arginţi, mânaţi de invidie că nu pot şi ei să acumuleze averi. De fapt, păcatul invidiei a stat la baza societaţii comuniste egalitariste, având un efect nociv asupra tuturor, pe de o parte prin plafonarea celor care aveau posibilităţi intelectuale şi energie creativă pentru înaintarea în bine a societăţii, iar pe de altă parte prin promovarea mediocrităţii şi prostiei la nivel de politică de stat.

Am încercat să punctez doar cîteva aspecte ale societăţii moderne, ce ţine de patima iubirii de arginţi. Cu tristeţe în suflet constat că de fapt astăzi, cel mai iubit idol este BANUL. El este dumnezeul societaţii contemporane. Toată suflarea apreciază banul în loc de "toată suflarea să laude pe Domnul" cum ne îndeamnă Psalmistul. Toţi aleargă după bani. Şi bogaţii şi săracii sunt mânaţi în viaţă de principiul "fac orice pentru bani", ajungându-se chiar la legalizarea unor activităţi comerciale ce contravin flagrant legii Domnului. Asistăm la legalizarea cămatei (dobânzi) înfierată de Dumnezeu, creîndu-se un sistem financiar bancar mondial, ce stăpâneşte prin dorinţa oamenilor de averi tot globul pământesc. Băncile au creat din oameni adevăraţi sclavi, care muncesc toată viaţa pentru un acoperiş sau alte bunuri, luându-le banii împrumutaţi cu dobândă şi alte taxe. Cunosc un om care munceşte toată luna şi tot salariul îl duce la banca de unde s-a împrumutat să îşi renoveze casa, pe care a ipotecat-o, nici măcar să cumpere o casă nouă. Deci munceşte pentru bancă o lună de zile doar pentru ca aceasta să îi asigure acoperişul sub care stă cu familia sa. Și asta pe o perioadă de douazeci si cinci de ani. De celelate cheltuieli de întreţinere trebuie să se descurce singur. Şi s-a ajuns aici din dorinţa acestui om de a avea şi de lăcomia băncilor de a câştiga tot mai mult. Un complex de lăcomie semnat prin contract scris. Ce trist!

Ca soluţie de ieşire din criza financiară actuală mondială este una singură. Eradicarea crizei morale din societatea modernă. Deja mulţi zâmbiţi ironic citind această soluţie. Ştim cu toţii că este prea târziu, sau că este foarte greu, sau imposibil de realizat acest scop. Criza morală e generată de criza credinţei în Dumnezeu. Nu mai este credinţă la nivel macrosocial, cu excepţia unei turme mici, care va rezista până la sfârşitul acestei lumi materiale, ce va dispare prin focul cel mistuitor al iadului. Sau dacă există credinţă, aceasta este la nivel formal, doar din buze lăudând pe Domnul, iar cu fapta luptându-ne cu El. 
Mulţi spun că sunt credincioşi dar "nu sunt practicanţi"!?!?!?! Cât snobism şi lipsă de respect faţă de Dumnezeu. Cum adică? Cred că există Dumnezeu, dar nu am încă nevoie de El. Am bani, am posibilităţi, putere în societate, cunoştinţe cu influenţă, am tot ce îmi trebuie. Când o să fiu la ananghie o să merg şi la Casa Lui să îi cer ajutorul. Câtă perversitate a omului faţă de Dumnezeu. Exact ca fiul risipitor care cheltuieşte averea în lume şi când ajunge la necaz se întoarce la Tatăl. Pe bune dreptate că fratele lui s-a supărat pe situaţia creată, dar Tatăl îi primeşte şi pe aceştia, numai să se întoarcă sincer cu faţa spre El.

Sa fugim deci, şi cei săraci şi cei bogaţi, de iubirea de arginţi, să nu ne dorim mai mult decât avem nevoie strict pentru viaţa noastră şi ce ne este necesar spre mântuirea sufletelor. Dacă nu vom lupta cu această patimă, la sfârşitul veacurilor nu vom rezista ispitei lepădării de Hristos, prin acceptarea semnului fiarei, fără de care nu vom avea posibilitatea să cumpărăm şi să vindem nimic. Ne rugăm Domnului să amâne cât se poate de mult acele vremuri apocaliptice.

Nouă celor conştienţi şi care credem cu tărie că fără Hristos nimic nu vom face în viaţa aceasta, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne rugăm Domnului pentru toţi fraţii noştrii rătăciţi, pentru ca să se întoarcă cu faţa spre El. Să mergem cu regularitate la Sfânta Liturghie şi cu inima frântă şi duh smerit să ne rugăm nu numai pentru noi şi ai noştrii, ci să ne rugăm cu preoţii noştrii pentru toţi fraţii noştrii, părinţi, fraţi, surori, cunoştinţe, prieteni, vecini, conducătorii satelor şi oraşelor, armata ţării şi toţi fraţii noştrii ortodocşi şi nu numai, să se întoarcă cu faţa spre Dumnezeu şi să fie vii, moştenind cu toţii la final cu bucurie viaţa veşnică. AMIN!

Gherasim Ogheru

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA.

Predica Parintelui Teofan Popescu (Manastirea Putna) la Praznicul Intrarii Maicii Domnului in Biserica (2009)

Frumusetea si sensibilitatea SFINTEI SFINTELOR

“Iubiti credinciosi, astazi sarbatorim cu totii Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, o sarbatoare foarte frumoasa in cinstea Imparatesei Cerului. Ati auzit cantarile de la strana care ne arata cum intreg universul, toate puterile ceresti o lauda pe Maica Domnului.

In Sfanta Evanghelie pe care am auzit-o cu totii astazi ni se spune cum o femeie, vazandu-L pe Domnul Iisus Hristos, a laudat-o pe Maica Domnului Iisus Hristos. Stim, de asemenea, de la Bunavestire cum ingerul, iarasi, a fericit-o, a laudat-o pe Maica Domnului. Deci iata, Maica Domnului, atat din timpul vieti ei, cat si dupa moartea trupeasca este laudata de oameni, de puterile ceresti.

Iubiti credinciosi, sarbatoarea de astazi ne aminteste un moment foarte frumos din viata Maicii Domnului, un moment de la varsta de trei ani. Iata ca pe 8 septembrie am sarbatorit Nasterea Maicii Domnului, sub al carui acoperamant traim cu totii, crestini ortodocsi, Acoperamant pe care il sarbatorim pe 1 octombrie, si iata ca acum, pe 21 noiembrie, sarbatorim Intrarea in Biserica a Maicii Domnului la varsta de trei ani.

Ce este cu aceasta Intrare in Biserica? Iubiti credinciosi, stim cu totii ca Sfintii Parinti Ioachim si Ana nu puteau sa aiba copii si atunci au promis lui Dumnezeu ca acel copil pe care-l vor avea il vor darui lui Dumnezeu. Si sa stiti ca sunt foarte interesante aceste cazuri in care parintii vor darui un copil lui Dumnezeu. In cele mai multe cazuri ies fie preoti, fie calugari sau calugarite. Noi cunoastem un caz celebru al Parintelui Cleopacand era bolnav si era foarte mic, mama lui s-a dus si l-a inchinat Maicii Domnului, si iata ce a ajuns Parintele Cleopa, ce obsti monahale a format si insasi obstea Manastirii Putna este in legatura cu acest curent creat de Parintele Cleopa.

Revenind la acest moment cand parintii Maicii Domnului isi tin promisiunea si se duc sa o inchine pe copilita la Templu, la varsta de trei ani. Intre Nazaret si Ierusalim, unde era templul, sunt aproape 100 Km. Stim din traditie ca acest drum a fost parcurs in mai multe zile de un alai numeros, format din rude, din cunoscuti, care se duceau conform traditiei existente atunci, sa inchine acest copil lui Dumnezeu.

Maica Domnului mai avea o frumusete aparte, duhovniceasca, care facea ca intreg acest eveniment sa capete o lumina.Desigur, copiii au o frumusete anume, pentru cine are ochi de vazut, si frumusetea aceasta  a copiilor provine din frumusetea lui Dumnezeu, fiindca stim cu totii ca sufletul oricarui om vine de la Dumnezeu, si in copii se vede foarte bine aceasta frumusete de la Dumnezeu, care ar fi bine sa nu dispara de-a lungul intregii vieti. Asta depinde si de ei, dar cand sunt mici depinde si de cei din jurul lor, in mod special, ca sa pastreze aceasta frumuseste cu care intra in lume. Sa ne gandim ca pe langa frumusetea aceasta pe care o are orice copil, Ni se spune ca atunci cand au ajuns la templu au fost intampinati de preotii templului si de un alt grup de copii.

Maica Domnului, acel copil de trei ani, in momentul in care s-a facut o rugaciune, au lasat-o parintii singura si ea a urcat repede pe treptele templului. Erau cele 15 trepte ale templului pe care preotii si levitii, atunci cand isi faceau slujbele, stateau pe fiecare treapta si rosteau cate un psalm, asa era o traditie acolo. Se rosteau psalmii acestia intre 119 si 133; pe fiecare treapta stateau preotii levitii si urcau tot asa pana terminau. Maica Domnului, acest copil de trei ani, urca aceste trepte si atuncea, stim tot din traditia bisericeasca, ca proorocul Zaharia, care era atunci la templu, a prorocit despre Maica Domnului.

Iubiti credinciosi, despre Maica Domnului si Domnul Iisus Hristos au proorocit cu sute si sute de ani inainte profetii Vechiului Testament. Iata ca Zaharia chiar s-a intalnit cu Maica Domnului, si are cateva cuvinte adresate Maicii Domnului la acest moment. Iata cateva fragmente, din vechea traditie, care s-au pastrat:

Intra, fiica lui Dumnezeu, cu bucurie si te veseleste intr-insa, caci am cunoscut cu adevarat ca s-a apropiat mantuirea lui Israel care va sa se nasca din tine. Intra, Preacurata, voioasa si vesela, si te fa lacas preaminunat Mantuitorului lumii. Intra in locul cel Ales, ceea ce esti Aleasa mai inainte de veci. Intra in Sfanta Sfintelor ca ceea ce ti se cuvine, sa auzi tainele cele ascunse si praslavite ce s-au grait in camarile ceresti.

Iata ca aici se spune ca o invita pe Maica Domnului sa intre in Sfanta Sfintelor. Tot din Traditia Bisericii stim ca i s-a rezervat un loc special, de rugaciune, in aceasta perioada, de la 3 la 15 ani, fiindca Maica Domnului a ramas 12 ani in templu, si i s-a dat voie, ca o exceptie, sub harul dumnezeiesc, sa stea in Sfanta Sfintelor.

Ati auzit in Apostolul care s-a citit ca se vorbea despre Sfinta Sfintelor, despre a doua catapeteasma. Ce era acesta? Preinchipuia, desigur, Sfantul Altar, pe care il avem astazi in Biserica, si atunci la Sfanta Sfintelor nu avea voie sa intre nicio femeie, nici preotii nu aveau voie sa intre, ci doar arhiereul avea voie sa intre o singura data pe an. Deci in acest loc cu totul deosebit, sfant, i s-a dat voie Maicii Domnului sa stea la rugaciune timp de 12 ani. Stim ca proorocul Zaharia si altii de la templu, inspirati de Duhul Sfant, simteau ca este lucrare dumnezeiasca.

Tot proorocul Zaharia spune ca templul pe care Solomon l-a construit, acest templu unde statea Maica Domnului, de fapt o preinchipuia pe Maica Domnului. Si intr-un fel orice biserica se spune ca o preinchipuie pe Maica Domnului. De ce? Trupul Maicii Do mnului se spune ca a fost ca o Biserica care L-a purtat pe Hristos. Vedeti la fel cum in orice biserica, de fapt, sta Hristos, tot asa in trupul Maicii Domnului, ca intr-un locas sfintit a trait Domnul Iisus Hristos. Va dati seama ce hula spun acei rataciti de la dreapta credinta, acei lupi imbracati in piele de oaie care pot sa gandeasca o asemenea blestematie ca Maica Domnului a putut sa aibe si alti copii, sa traiasca ca intr-o familie obisnuita. Pai din moment ce ea era aleasa de Dumnezeu, ea era constienta ca L-a nascut pe Dumnezeu, prin ea lucra Dumnezeu cu atata putere, se mai putea ea comporta ca un om obisnuit?

Iubiti credinciosi, dupa aceasta perioada de 12 ani cat a stat Maica Domnului la templu stim, de asemenea, ca a fost lasata sa plece, asa cum se intampla cu toate fecioarele care stateau la templu, pentru a se marita si asa a fost randuit ca  Maica Domnului sa intre sub protectia Dreptului Iosif – care stim din Traditie  ca avea o varsta foarte inaintata, peste 80 de ani – pentru ca ea nu voia sa fie maritata, nu voia sa se casatoreasca, voia in continuare sa traiasca precum o calugarita, cum am spune noi astazi, si atuncea s-a gasit aceasta solutie, pentru a o proteja si de gura lumii si de ispitele dracesti, ca acest om in varsta, acest Drept Iosif sa o ia sub protectie. Si stim foarte bine ce s-a intamplat in continuare, cum de la Duhul Sfant, Maica Domnului L-a nascut pe Mantuitorul Hristos.

Iubiti credinciosi, o sarbatoare foarte frumoasa inchinata sfinteniei Maicii Domnului, inchinata chiar, putem spune, sfinteniei copilariei, fiindca in sine copilaria are o sfintenie, daca stim sa o protejam si sa o facem sa rodeasca de-a lungul intregii vieti, nu sa ramanem doar la o simpla perioada a vietii, ci aceasta frumusete, care v-am spus ca vine de la Dumnezeu, depinde de cei din jur, pana la o anumita varsta, ca aceasta frumusete sa tina cat mai mult timp.

In perioada aceasta de 12 ani cat Maica Domnului a stat la templu, ni se spune ca ea se ocupa foarte mult cu rugaciunea. Bineinteles ca erau mai multi la templu, erau mai multi inchinati, era o traditie intreaga, erau mai multi copii adusi ca daruri lui Dumnezeu, si ne spune Sfantul Grigorie Palama ca atat de mult a sporit in rugaciune Maica Domnului in aceasta perioada, ca

“in inima sa a pus suisuri atat de inalte, incat a ajuns la Cer, prin rugaciune, si L-a atras pe Stapanul Cerului“.

Desigur, iubiti credinciosi, nu putea Domnul Iisus Hristos sa se intrupeze intr-un om oarecare. Aparitia Maicii Domnului a fost pregatita cu mult timp inainte. Maica Domnului a fost un vas ales in care s-a salasluit dumnezeirea; si sa stiti ca in orice fapta buna a crestinului, harul lui Dumnezeu este cel care incepe fapta buna a oricarui crestin, dar depinde dupa aceea si de vointa omului. Este si harul, este si vointa omului, ca sa duca dupa aceea la un bun sfarsit o fapta ziditoare.  
Tot asa si la Maica Domnului, harul dumnezeiesc a inspirat-o sa se roage cat mai mult, dar si ravna ei a fost pe masura, si a facut, dupa cum ati auzit ca zice Sfantul Grigorie Palama, ca “in inima ei, prin rugaciune sa ajunga la Cer si sa-L atraga pe Stapanul Cerului pe pamant“.

Maica Domnului, ca o culme a sfinteniei, este o prezenta foarte sensibila, si de aceea cu cat ne ingrosam mai mult sufleteste si ne impietrim mai mult, nu o putem simti, nu ii putem simti ajutorul si nu o putem intelege. Dupa cum ni se spune in Vietile Sfintilor, sunt sfinti, iubiti credinciosi, care calatoreau cu Maica Domnului pe intreg pamantul ca sa-i ajute pe oameni, si care povesteau cum Maica Domnului voia pe fiecare om sa-l aduca la lumina, insa nu voiau toti sa ajunga la lumina.

Iata, deci, pe cine avem ocrotitoare si mijlocitoare a noastra, pe Maica Domnului care se ingrijeste pentru fiecare suflet sa ajunga la matuire. Dumnezeu sa ne ajute pe toti, ca prin rugaciunile ei sa dobandim la viata vesnica. Amin”.

Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (24-29 octombrie 2013)

Cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor  (sărbătorit în fiecare an la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, în perioada 24-29 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează o serie de manifestări, care se vor desfăşura după următorul program:

Joi, 24 octombrie 2013: La ora 11:00, după oficierea Sfintei Li­tur­ghii, de la Cate­drala patriarhală va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocro­titorul Bucureştilor, pe bulevardul Regina Maria. Tot de la ora 11:00, de la Biserica Sfântul Spiridon – Nou, vor fi aduse în pro­cesiune sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Arte­mie, general în armata Sfân­tului Împărat Constantin cel Mare, care se află spre venerare la Mănăstirea Căldăruşani  din apropierea Bucureştilor. Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde, la ora 11:30, va avea loc întâm­pi­narea icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele sfintei, precum şi a icoanei istorice a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse la Bucureşti de o delegaţie a Bisericii Greciei  condusă de Înaltpreasfinţitul Pă­rinte Dionisie, Mitropolitul Co­rintului. În continuare, icoanele Sfintei Împărătese Elena şi a Sfântului Împărat Constantin cel Mare împreună cu sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Artemie şi ale Sfân­tului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi aduse în procesiune până la po­diumul special amenajat în apro­pierea Catedralei patriar­hale. Acolo vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Pa­triarh Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod şi, apoi, vor fi aşezate spre închinare în baldachinul de pe Colina Pa­triarhiei pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 29 octombrie 2013. La ora 17:00, la Biblioteca Sfântului Sinod de la Mă­năstirea Antim vor avea loc un medalion comemorativ şi o expoziţie de fotografii şi documente inedite dedicate preotului academician Niculae M. Popescu la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa la Domnul (1963).

Vineri, 25 octombrie 2013: La ora 9:15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în Catedrala patriarhală.

Sâmbătă, 26 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir: La ora 9:15, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei patriarhale.

Duminică, 27 octombrie 2013, sărbătoarea Sfântului Cu­vios Dimitrie cel Nou, Ocro­titorul Bucureştilor: Între orele 6:30 – 8:00, în Catedrala patriar­hală va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioşii care doresc să se împărtăşească. La ora 9:30, Preafericitul Pă­rinte Patriarh Daniel va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul de lângă Catedrala patriarhală. La ora 18:00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul  din Palatul Patriar­hiei  va avea loc etapa finală  a celei de a şasea ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească, intitulat Lăudaţi pe Domnul!, organizat de Sec­torul Teologic-educaţional al Pa­triarhiei Române. Vor concura cele şase formaţii corale parohiale mixte câştigătoare ale concursurilor desfăşurate în fiecare mitropolie din ţară. Eveni­mentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televi­ziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Luni, 28 octombrie 2013, săr­bătoarea Sfântului Ierarh Ia­chint de Vicina: La ora 9:00, Sfânta Liturghie  va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în Catedrala patriarhală. La ora 12:00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul  din Palatul Patriarhiei, sub preşe­dinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constan­tin şi Elena şi Anul comemorativ „Dumitru Stă­niloae“ în Patriarhia Română. Vor fi prezentate în sinteză şi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, social-medical, cultural şi mediatic organizate anul acesta de către eparhiile din ţară şi străinătate ale Pa­triar­hiei Române. La finalul şedinţei sinodale solemne, vor fi prezentate noutăţi editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române şi la editura Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod va fi transmisă în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Marţi, 29 octombrie 2013, la ora 7:30, în Catedrala patriar­ha­lă va fi oficiată Sfânta Litur­ghie arhierească care va fi urmată de un Te Deum (ora 9:30) în des­chi­derea lucrărilor Sfân­tului Sinod, reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală. Dele­ga­ţia Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Pă­rinte Dionisie, Mitropolitul Co­rin­tului, cu icoana Sfintei Îm­pă­ră­tese Elena în care se păs­trează părticele din Cinsti­tul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaş­tele sfintei, precum şi cu icoana istorică a Sfântului Îm­pă­rat Constantin cel Mare, se va în­toarce în Grecia în ziua de marţi, 29 octombrie 2013, ora 15:00.

Manifestările organizate cu prilejul pelerinajului la săr­bă­toarea Sfântului Cuvios Di­mitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu­­reştilor, fac parte din calendarul evenimentelor din 2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împă­raţi Constantin şi Elena şi Anul co­memorativ „Dumitru Stă­ni­loae“ în Patriarhia Română. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

Sursa:  Agentia de stiri BASILICA

Viata Sfintei cuvioase Maicii noastre Parascheva

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!