IN MEMORIAM - ÎPS Bartolomeu Anania - Duminica a 32-a după Rusalii - a lui Zaheu

Bartolomeu Anania

"Asta am făcut toată viaţa. Am învăţat să folosesc arma răbdării şi a iertării. Fără aceste arme, aş fi fost cel puţin nebun. [...] În faţa răbdării şi a iertării, totul păleşte şi se aşază încet la pământ. Răbdarea şi iertarea îl ajută pe om să ajungă la bătrâneţe negârbovit moral."

• Născut: 18 Martie 1921
• Locul nașterii: Glăvile, Vâlcea
• Ocupația la arestare: ieromonah
• Întemnițat timp de: 6 ani
• Întemnițat la: Jilava, Pitești, Aiud
• Data adormirii: 31 Ianuarie 2011
• Locul înmormântării: Cripta Ierarhilor, Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca
• Site-uri:
  • Blog Bartolomeu Anania
  • Fundația Mitropolitul Bartolomeu
  • Citate Bartolomeu Anania
• Carți:
  • Străinii din Kipukua
  • Valeriu Anania, scriitorul
  • Memorii
  • Amintirile peregrinului apter
  • Despre noi și despre alții
  • Rotonda plopilor aprinși. De dincolo de ape
  • Poeme
  • Starea de excepţie. Valeriu Anania - omul şi destinul (1946)
  • Teatru I
  • Teatru II
  • Cartea deschisă a Împărăției: De la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii
  • Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
  • Corupția spirituală. Texte social-teologice
  • Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
  • Misterele orientale și creștinismul
  • Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții

Darwin, deschizător de drumuri înfundate.

 

La 24 noiembrie 1859, Charles Darwin a publicat celebra sa lucrare intitulată “Originea speciilor prin selecție naturală”, stabilind astfel baza dezvoltării biologiei evolutive. În această lucrare Darwin explică teoria selecției naturale, care susține că toată viața de pe Pământ a evoluat de-a lungul generațiilor succesive, dezvoltându-se fiecare specie de la generație la generație, evoluând până în momentul actual. El a pus de asemenea accent și pe ideea ca omul se trage din maimuță, mergând spre idee că la un moment dat o specie de maimuțe s-a dezvoltat spre Homo Sapiens.

Această teorie a structurat o adevărată paradigmă, o viziune asupra lumii și a vieții. Practic nu există o arie a cercetării științifice care să nu fie influențată de gândirea evoluționistă. Miza ideologică a premiselor teoriei dezvoltate de Darwin a fost amplificată de efortul de explicare naturalistă și autonomă a universului și a omului. Cercetătorul american Hermann Joseph Muller, laureat în 1946 al Premiului Nobel pentru medicină, estimează că teoria evoluționistă a lui Darwin constituie cea mai revoluționară teorie din toate timpurile.

Contextul ideologic în care a apărut această teorie. În 1830, fondatorul geologiei moderne, naturalistul Charles Lyell, a confirmat teoria conform căreia suprafața Pământului s-a schimbat în timp, în funcție de fluctuațiile climatice, de activitatea vulcanică și de alți factori. Lyell a fost primul care a sugerat că lumea organică nu a fost întotdeauna aceeași. Ideea sa a fost confirmată de cercetările paleontologice ale naturalistului francez. Aceste premise pentru apariția teoriei lui Darwin au dat naștere unor noi cercetări.

În 1836, la scurt timp după întoarcerea din îndelungata călătorie la bordul lui Beagle, Darwin începe să-și formuleze teoriile. În acea perioadă, majoritatea specialiștilor în științele naturii aparțineau clerului. Aceștia vedeau cunoașterea ca fiind o revelație a planurilor divine. Darwin a găsit trei aliați care să îl susțină:

• Charles Lyell, geolog, ale cărui cărți au fost atent studiate de Darwin în timpul expediției maritime;

• Joseph Dalton Hooker, fiul celebrului botanist Sir William Jackson Hooker;

• Thomas Huxley, naturalist, care avea să devină unul din marii susținători ai teoriei evoluționiste.

În acea perioada, în Anglia, cultele religioase se aflau în plină dispută. Criticismul istoric, curent de origine germană, considera Biblia ca fiind un simplu document, ceea ce stârnea indignarea fundamentaliștilor, care considerau fiecare cuvânt din Sfânta Scriptură ca fiind de inspirație divină. Benjamin Jowett, unul din susținătorii mișcării evanghelice din cadrul Bisericii Anglicane, scrie, în 1855, The Epistles of St Paul în care face referință la relația dintre dogme și moralitate. Și această acțiune generează un val de proteste din partea clericilor conservatori¹ . Subliniind faptul că speciile evoluează, se schimbă, Darwin zdruncină din temelii vechi concepte ca Marele lanț al existenței, în cadrul căruia fiecare ființă vie își avea propriul loc, într-o ordine prestabilită de către divinitate. Selecția naturală, teoria propusă de Darwin, în 1842 și enunțată în Originea speciilor, nu lasă loc existenței vreunei divinități. Conform acestei teorii, speciile înregistrează, în mod aleator, o serie de variații; supraviețuiesc numai indivizii care sunt mai bine adaptați. Acest caracter aleator al variațiilor, dar și aparenta risipire de mijloace de care natura dispune în mod inexorabil, toate acestea se opun unei presupuse morale divine.² Opozanții acestei teorii erau atrași de lamarckism, o teorie evoluționistă pre-darwinistă, care punea accentul pe trăsăturile moștenite de indivizi.

După părerea mea Darwin a identificat un mecanism al evoluției speciilor, pe care el l-a numit „selecție naturală”. Aceasta înseamnă că, dacă un membru al unei specii dezvoltă o nouă caracteristică, atunci descendenții săi vor moșteni acea caracteristică și dacă această caracteristică este favorabilă supraviețuirii, atunci membrii acelei specii care nu aveau acea caracteristică vor dispărea treptat. Prin urmare, viața evoluează vreodată doar către ceva mai bun.

Cu toate acestea, progresele în știință – în special în biologie, biochimie și genetică – și descoperirea și decodificarea ADN-ului în ultimele două decenii, au pus la îndoială teoria lui Darwin, deoarece au dovedit că unele sisteme par prea complexe pentru a fi rezultatul unei selecții naturale.

Evoluţionism vs Creaţionism

Oricum exista o mare verigă lipsă din teoria lui Darwin și anume faptul că teoria acestuia nu rămâne în picioare în fata descoperirilor de fosile. Și anume, deși exista o sumedenie de fosile descoperite dintr-o anumită specie ce se vede clar că provin din perioade diferite, la distanțe de la zeci, la sute de mii de ani, și în unele cazuri milioane de ani, acestea nu au caracteristici diferite, ci se vede clar că specia respectivă nu a suferit niciun fel de modificare. Aceasta constatare a determinat majoritatea evoluționiștilor să-și fi retras sprijinul teoriei lui Darwin.

Un articol interesant al lui Brian Thomas din 2011, intitulat „Un nou studiu demonstrează că enzimele nu pot evolua”, arată că enzimele, care sunt mașinării miniaturizate foarte bine proiectate, trebuie să fi fost create într-un fel intenționat în loc să rezulte din progresia aleatorie a combinațiilor chimice. În concluzie, nu există suficiente dovezi care să susțină teoria lui Darwin ca fapt, și evoluția este încă sub control științific, explicând unele schimbări evolutive în viața de pe Pământ, dar nu pentru toate creațiile.

Ca urmare a acestei lipse de dovezi pentru teoria evoluției și a descoperirii complexităților ADN-ului nostru – tot mai mulți oameni de știință se întorc la ipoteza „Dumnezeu” a creației, și anume la faptul ca ceva, cumva, ne-a proiectat pe toți, știind clar ceea ce face, iar fiecare dintre noi suntem produsul final al creației.

Ca orice creștin eu personal cred că lumea a fost creată de Dumnezeu și prin urmare este „proiectată inteligent”. Dumnezeu în mod sigur ar fi putut folosi procese darwiniste pentru a crea lumea vie și pentru a o dirija în mersul ei. Prin urmare evoluția în sine nu implică faptul că nu ar exista o direcție în istoria vieții. Ceea ce implică acel lucru nu este teoria evoluției în sine, evoluția nedirijată, ideea că nici Dumnezeu nici vreo altă persoană nu a intervenit în a ghida, direcționa sau orchestra cursul evoluției. Teoria științifică a evoluției nu afirmă nimic despre ghidarea divină sau lipsa ei. Ea nu afirmă că evoluția ar fi ghidată divin și nici nu susține că nu ar fi așa. Ca aproape oricare alt teist, resping evoluția nedirijată; dar teoria științifică de azi a evoluției — spre deosebire de adaosurile ei filosofice sau teologice — nu afirmă că evoluția nu ar fi dirijată. La fel ca știința în general, evoluția nu face afirmații despre existența sau activitatea lui Dumnezeu. Părerea mea este că Evoluționismul nu este știință, ci o ideologie non-religioasă, îmbrăcată în straie de știință.

La 150 de ani după publicarea cărții lui Charles Darwin, „Despre originea speciilor”, vedem efectele fatale, negative ale acestei gândiri. Ideile lui Darwin au dus la o schimbare radicală a percepției despre lume. „Orice şi totul poate fi justificat de îndată ce îl scoți pe Dumnezeu din ecuație.” (Melvin Rodes)³ Aşa se pot justifica curente ideologice ce pot duce la sfârșitul speciei umane sau la apariția unor efecte ale teoriei evoluționiste în istoria omenirii, ce au dus la abrutizarea ființei umane. Efectele cele mai periculoase sunt: Avortul; Perceperea lumii ca fiind pradă hazardului; Fascismul; Comunismul; Eugenia rasială / Igiena rasială; Revoluția sexuală.

Acolo unde Dumnezeul Creator, Autorul tuturor formelor de viață, este respins, omul decide asupra vieții şi a morții.

Un studiu de mare anvergură, efectuat de către cercetători implicați în Programul pentru studiul mediului dezvoltării umane de la Universitatea Rockefeller și de geneticieni de la Universitatea din Basel, răstimp în care cercetătorii au izolat 5 milioane de coduri de bare ADN de la peste 100.000 de specii de animale dezvăluie faptul că peste 90% dintre speciile de vietăți existente pe Terra au apărut aproximativ în același timp!⁴ O atare descoperire științifică poate pune rapid sub un grav semn de întrebare teoria evoluționistă a lui Charles Darwin.

Concluzia a fost năucitoare. Așa cum afirma unul dintre conducătorii programului de cercetare, s-a descoperit ca 9 din 10 specii de animale de pe planeta au apărut în același timp cu oamenii, în urma cu aproximativ 100.000 și 200.000 de ani:
“Aceasta concluzie este foarte surprinzătoare”, a ținut să precizeze David Thaler, de la Universitatea din Basel, “și am luptat împotriva ei cât de greu am putut.”

În concluzie, eu cred că Darwin a enunțat o teorie greșită, a indus în eroare, până astăzi, o mulțime de intelectuali și a inspirat mișcări politice și sociale cu ideologii dubioase. Împreună cu Marx, a devenit unul din pilonii cei mai trainici și de lungă durată al secularismului. A generat o religie seculară, a dat argumente noi în sprijinul ateismului şi a influențat, pe alocuri în mod profund, creștinismul, religia și teologia.

În ultimii 50 de ani evoluționismul și darwinismul s-au metamorfozat în “neo-darwinism”, o reinterpretare constantă a darwinismului original pentru a-l face compatibil cu descoperirile științifice contemporane. Asta denotă că darwiniștii și-au pierdut încrederea inițială privind veridicitatea evoluționismului și a teoriilor lui Darwin. Faptul că se vorbește despre “neo-darwinism” mai mult decât despre “darwinism” dovedește ca darwinismul originar a fost ajustat și continuă să fie reajustat și explicat pentru a-l face compatibil cu descoperirile științifice din ultimele decenii, descoperiri care în mare măsură contrazic învățăturile inițiale ale lui Darwin.⁵

În zilele noastre geneticienii şi virusologii încearcă să se joace de-a Dumnezeu, implementând în medicină un vaccin absolut nou, care are la bază structuri de ARN mesager, capabile să se inserteze în genomul uman, să-i copie structura şi să modifice semnătura originală a Creatorului, în numele științei atee. Abia acum vom vedea ce evoluție va avea în următorii ani un posesor al unui astfel de vaccin. Este posibil ca această intervenție genetică ce încalcă bioetica să deschidă noi orizonturi de evoluție a omului, dar într-un sens deraiat de la creația originală a Creatorului. Să sperăm că această modificare genetică a semnăturii lui Dumnezeu în Om nu se va răzbuna împotriva celor care s-au supus acestei impietăți.

Hristos este Alfa şi Omega, începutul şi sfârșitul, prin care toate s-au făcut! Ce e în afara Lui, este deșertăciune!

Gheorghe Andrei Iustin
       Student anul III, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", Bucureşti.

1 Josef L. Altholz, Professor of History, University of Minnesota (1976), "The Warfare of Conscience with Theology". The Mind and Art of Victorian England, Victorian Web.

2 George P. Landow, Evolutionary Theory before Darwin

3Creaționism contra evoluționism, Editor: Bruno Schwengeler, Şcoala Particulară Ethos, Craiova, 2012, pp. 9-16

4 http://www.techtimes.com/articles/228798/20180530/massive-genetic-study-reveals-90-percent-of-earth-s-animals-appeared-at-the-same-time.htm

5 “Darwin was wrong” (“Darwin a gresit”). A.N. Wilson, Charles Darwin, Victorian Mythmaker (“Charles Darwin, fauritor de mit”) https://www.washingtontimes.com/news/2018/jan/31/book-review-charles-darwin-by-an-wilson/

Bibliografie

1. APOLOGETICA ORTODOXĂ, Volum 2, Adrian Lemeni, Editura Basilica, 2014

2. Josef L.Altholz, Professor of History, University of Minnesota (1976), "The Warfare of Conscience with Theology". The Mind and Art of Victorian England, Victorian Web.

3. George P. Landow, Evolutionary Theory before Darwin

4. Creaționism contra evoluționism, Editor: Bruno Schwengeler, Şcoala Particulară Ethos, Craiova, 2012

5. http://www.techtimes.com/articles/228798/20180530/massive-genetic-study-reveals-90-percent-of-earth-s-animals-appeared-at-the-same-time.htm

6. “Darwin was wrong” (“Darwin a gresit”). A.N. Wilson, Charles Darwin, Victorian Mythmaker (“Charles Darwin, fauritor de mit”) https://www.washingtontimes.com/news/2018/jan/31/book-review-charles-darwin-by-an-wilson/

7. Civilizaţia foametei, de Amalia Diaconeasa – biochimist. Editura Sitech, 2018

8. Darwin şi darwinismul, de Petru Derewenco, Casa Cărții de Ştiinţă, 2011

Predică a Parintelui Cleopa Ilie la Duminica după Botezul Domnului (Despre propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu)

 De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor (Matei 4, 17)

Iubiţi credincioşi,

Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune: De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17). Acelaşi cuvânt l-a spus şi Sfântul Ioan Botezătorul când a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 3, 2). Acelaşi cuvânt au primit şi Sfinţii Apostoli, când au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 10, 7).Dumnezeiasca Evanghelie de azi zice: De atunci a început Iisus a propovădui... (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă "de atunci"? Adică de când a fost prins şi pus la închisoare Sfântul şi marele Prooroc Ioan Botezătorul. Acest adevăr îl arată Sfânta Evanghelie de azi, zicând: Şi Iisus, auzind că Ioan a fost pus în temniţă, a plecat în Galileea (Matei 4, 12). Dar oare Mântuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeţia proorocului Isaia care zice: Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a strălucit (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).

Iată, deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea: predicarea Evangheliei şi luminarea celor ce zăceau în întuneric. Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioşi care nu numai că aud cuvântul, ci îl şi împlinesc cu fapta, după cuvântul Mântuitorului, care zice: Fericiţi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe dânsul (Luca 11, 28). Cuvântul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă şi îl pun în practică. Altfel, cuvântul Evangheliei ne aduce osândă în loc de mântuire.

Dar, fraţii mei creştini, cine sunt datori să predice cuvântul lui Dumnezeu în Biserica ortodoxă? Numai slujitorii Bisericii, adică episcopii, preoţii şi diaconii hirotoniţi canonic au puterea şi dreptul să predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, în cazuri speciale, pot deveni misionari, ca ajutori ai clericilor, numai cu binecuvântarea ierarhilor respectivi. Aşadar, nimeni din clerici şi laici nu pot predica cuvântul lui Dumnezeu dacă nu vor fi trimişi la această misiune cu aprobarea Bisericii. Marele Apostol Pavel adevereşte acest lucru, zicând: Cum vor propovădui de nu vor fi trimişi (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserică au căzut cu totul în extrema opusă, dând totală libertate laicilor să predice cuvântul lui Dumnezeu fără a fi trimişi şi să explice Sfânta Scriptură după mintea lor. De aceea, astăzi, lumea s-a umplut de erezii şi secte căci toate acestea predică cuvântul Sfintei Scripturi, nu după înţelesul cel adevărat explicat de Sfinţii Părinţi, ci după minţile lor rătăcite, stăpânite de mândrie.

Nu putem tăgădui că au fost în Biserică şi misionari laici, în primele secole, care au predicat cuvântul lui Dumnezeu şi care nu au fost nici preoţi, nici episcopi. Aşa au fost marii misionari şi apologeţi creştini, oameni învăţaţi care au apărat cauza creştinismului în faţa împăraţilor şi filosofilor păgâni, din secolele II-III, începând cu Ţuadrat, pe care Eusebiu, istoricul bisericesc, îl numeşte "părintele apologeticei", între anii 125-126. Apoi a fost Aristide de Atena, între anii 125-130. Apoi Ariston de Pella, cel mai vechi apărător în scris al creştinismului contra iudeilor, pe la 134-135. Alţi apologeţi de mare renume au fost: Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (anii 140-170); Taţian Asirianul, către anul 170; filosoful Hermia, care a trăit la mijlocul secolului al II-lea; Atenagora, filosoful creştin din Atena (170); Minucius Felix la începutul secolului al III-lea; Tertulian din Cartagina, între anii 160-240, şi alţii. Toţi aceşti mari apologeţi creştini şi misionari de mare seamă ai Bisericii lui Hristos au fost mireni, dar fiind foarte învăţaţi au contribuit mult la propovăduirea Evangheliei şi la apărarea dreptei credinţe apostolice.

Aşadar, fraţii mei, vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a avut şi misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraţilor şi a filosofilor şi au apărat creştinismul cu preţul vieţii lor, cum a fost Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Însă aceştia au fost foarte bine orientaţi în adevărul dreptei credinţe şi de aceea au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin învăţăturile lor cele luminate şi pătrunse de lumina adevărului.

Care erau condiţiile principale ce se cereau misionarilor laici care apărau dreapta credinţă? Prima condiţie a misionarilor laici în Biserica dreptmăritoare era ca cel trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu să fie un creştin verificat, evlavios, cu viaţa curată şi să cunoască bine dogmele credinţei Ortodoxe, deoarece dogmele sânt orientate după Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură şi după Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.

Apoi, să cunoască bine Sfintele Canoane apostoleşti, ale celor şapte Sinoade Ecumenice şi cele ale Sfinţilor Părinţi, deoarece Sfintele Canoane sunt norme ce rânduiesc şi reglementează viaţa Bisericii ca organism special ce conduce pe credincioşi pe calea mântuirii. Apoi, cei ce predicau cuvântul lui Dumnezeu dintre creştinii mireni erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimişi, controlaţi şi subordonaţi ierarhilor în eparhia cărora acţionau. Fără respectarea acestor condiţii principale şi obligatorii, misionarii laici care lucrau în afara Bisericii de multe ori contribuiau la crearea de secte şi eresuri, dezbinând unitatea apostolică a Bisericii lui Hristos.

Datoria principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor şi a preoţilor. Mai puţin în sarcina diaconilor şi a călugărilor care ajută şi ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar. Primul care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pământ şi se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica şi cele şapte Taine, şi şi-a dat viaţa pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morţii, a necredinţei şi a osândei. Apoi, înălţându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, a încredinţat datoria propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari şi celor şaptezeci de apostoli, numiţi mici, cărora le-a poruncit, zicând: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă... (Matei 28, 19-20).

Apostolii sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoţi şi episcopi, pe care i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune şi punerea mâinilor, până astăzi şi cât va fi lumea.

Iubiţi credincioşi,

În Biserica lui Hristos preoţii propovăduiesc cel mai mult cuvântul lui Dumnezeu pentru că sunt toată viaţa în mijlocul credincioşilor. Ei sunt martorii vieţii noastre de la naştere şi până la moarte. Ei sunt părinţii duhovniceşti ai satelor şi parohiilor noastre. De felul cum preoţii de parohie îşi îndeplinesc misiunea lor apostolică, de felul cum stăpânesc sfintele slujbe, în frunte cu Sfânta Liturghie, şi de felul cum propovăduiesc cuvântul Sfintei Evanghelii şi, mai ales, cum îşi duc viaţa în marea familie a credincioşilor noştri ortodocşi, depinde mântuirea lor şi a păstoriţilor lor.

În marea lor misiune evanghelică, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu are un rol foarte mare. Un preot bun trebuie să fie şi un predicator bun, ştiind că prin predică vie, caldă, plină de har şi lumină preotul poate transforma total parohia şi masa enoriaşilor săi. Dar pentru ca predica sa să poată ajunge la inima credincioşilor şi să aibă puterea Duhului Sfânt de a transforma sufletul şi a-l întoarce la pocăinţă, preotul trebuie să îndeplinească câteva condiţii duhovniceşti absolut obligatorii.

Prima şi cea mai importantă condiţie care încununează activitatea pastorală a preotului este viaţa morală exemplară a lui şi a familiei sale. Fără o viaţă curată, model, a preotului, predica sa nu va reuşi să ajungă la inima credincioşilor, nici nu va putea câştiga multe suflete pentru Împărăţia Cerurilor.

A doua condiţie obligatorie unui preot şi predicator bun este sfânta rugăciune. Preotul trebuie să fie un om de rugăciune, să iubească mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, cântarea în comun a credincioşilor. Rugăciunea stăruitoare a preotului unită cu a credincioşilor săi, îi sporeşte credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu şi oameni, îl face mai înţelept în gândire şi predică, îi deschide inima pentru milostenie şi îi dă multă putere şi har în predică. Un preot care se roagă mult este un preot cu har în toate şi un bun predicator al cuvântului lui Dumnezeu.

A treia condiţie principală a unui bun preot şi predicator este necesitatea cunoaşterii profunde a Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Părinţi, a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a Canoanelor Bisericii. Un păstor bun trebuie să fie şi un teolog bun şi un apărător al dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectar. Fără cunoaşterea dreptei credinţe, preotul nu poate fi predicator şi apologet.

Cine nu ştie că un preot bun transformă sufleteşte pe credincioşii săi, prin slujbe frumoase, prin catehizare stăruitoare şi prin predici bune şi pline de căldură duhovnicească? Cine nu ştie că predica bună umple bisericile şi mănăstirile de credincioşi, apără şi sporeşte dreapta credinţă, risipeşte prozelitismul sectar şi întoarce la pocăinţă multe suflete? Iar bisericile fără slujbe frumoase şi fără predici pline de duh şi putere se golesc de credincioşi şi nu pot vâna suflete pentru Hristos.

Sau cine nu ştie cât de mult ajută şi mănăstirile noastre prin slujbele lor atât de înălţătoare, prin predică şi prin duhovnicii lor, la întărirea credinţei ortodoxe şi la creşterea evlaviei în satele şi oraşele noastre? Pelerinajele locale pe la mănăstiri, în sărbători, în posturi şi mai ales la hramuri, sunt o dovadă destul de grăitoare. În felul acesta mănăstirile şi duhovnicii lor colaborează cu preoţii de la sate şi oraşe la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, la mărturisirea credinţei ortodoxe şi la mântuirea bunilor noştri credincioşi.

Cu Duminica de astăzi se încheie marile praznice ale Naşterii şi Botezului Domnului. Am încheiat cu pace încă un an din viaţa noastră şi am început un nou an, pentru care mulţumim lui Dumnezeu de toate darurile Sale şi cerem să ne întărească cu har, cu milă şi binecuvântare ca să trecem întreaga viaţă cu pocăinţă şi fapte bune pe calea mântuirii.

Am vorbit azi despre datoria preotului de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu şi condiţiile principale care îl ajută să fie un preot vrednic şi un bun predicator.

Cunoaştem câţi preoţi buni şi predicatori vestiţi sunt în parohiile noastre din Moldova, Transilvania şi din alte părţi ale ţării. Însă şi credincioşii sunt datori să-i ajute pe preoţi, să-i asculte, să se roage pentru ei şi să nu-i judece, că mare păcat fac credincioşii care gândesc şi vorbesc de rău pe slujitorii lui Dumnezeu şi pe părinţii lor sufleteşti. Oare nu preoţii vă botează, vă cunună şi vă înmormântează? Oare nu preoţii vă spovedesc şi vă unesc cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie? Oare nu săvârşesc ei Sfânta Liturghie în fiecare Biserică şi se roagă lui Dumnezeu pentru pacea, sănătatea, iertarea şi mântuirea sufletelor celor vii şi a celor adormiţi? Oare nu ei învaţă dreapta credinţă pe credincioşi?

Deci să nu-i judecăm, ci mai degrabă să-i ajutăm în misiunea preoţească şi să ne rugăm mult pentru ei. Este foarte bine şi necesar ca fiecare preot să aibă şi un mic grup de mireni credincioşi, cunoscători ai Sfintei Scripturi şi credinţei ortodoxe. Ei îl ajută mult pe preot în desfăşurarea activităţilor sale misionare, la combaterea şi îngrădirea prozelitismului sectar, la vizitarea şi ajutorarea credincioşilor bătrâni, orfani, bolnavi şi a celor slabi în credinţă; la înfrumuseţarea slujbelor şi înnoirea sfintelor noastre biserici.

Şi acum, fraţii mei, să ascultăm cuvântul Domnului cât mai avem timp de pocăinţă. Iată Hristos Mântuitorul nostru a început să predice Evanghelia în Galileea. Sfântul Ioan Botezătorul propovăduieşte pocăinţa în pustiul Iordanului; Sfinţii toţi ne vorbesc de Dumnezeu în scrierile lor; preoţii, călugării şi ierarhii Bisericii ne învaţă calea mântuirii şi apără ortodoxia din amvoanele bisericilor. Fiul lui Dumnezeu se jertfeşte zilnic pe Sfintele altare în timpul Sfintei Liturghii, iar Domnul ne cheamă acum la început de an la o viaţă nouă în Hristos, zicând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor! Deci să ne deşteptăm, să venim şi să ne pocăim, ca să trăim cu Hristos în veci. Amin.

Parintele Cleopa Ilie

Părintele Patriarh Daniel – mesaj pastoral cu prilejul Anului Nou