Despre înfrânarea pântecelui

Acum este vremea postului.
Toţi creştinii ortodocşi postesc în această perioadă a Sfântului Mare Post al Paştelui.
Fiecare posteşte de mâncăruri de frupt. Haideţi să vedem ce spune Sfântul Ioan Casian despre infrânarea pântecelui şi care este folosul acestei practici creştine.

"Mai întîi deci vom vorbi despre înfrînarea pîntecelui, care se împotriveşte îmbuibării pîntecelui; apoi despre chipul pos­turilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Pă­rinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon despre postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie si aceeaşi vîrstă; apoi si din pricina slăbiciunii unora sau a unei deprinderi mai gingaşe trupului. Insă un lucru au rînduit tuturor: să fugă de îmbui­bare şi de săturarea pîntecelui.

Iar postirea în fiecare zi au socotit că este mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie, decît cea de trei sau de patru zile, sau decît cea întinsă pînă la o săptămînă. Căci zic: Cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste mă­sură se foloseşte adeseori si de hrană. Din pricina aceasta se întîmplă că uneori, din covîrşirea postirii, slăbeşte trupul şi se face mai trîndav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, prin prisosul mîncării, se îngreuiază şi face să se nască în suflet ne­păsare şi moleşire. Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mîncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici pos­magul nu-l pot folosi ca hrană toţi.

Şi au zis Părinţii că unul mîncînd două litre de pîine e încă flămînd, iar altul mîncînd o litră sau şase uncii se satură. Deci precum am zis mai înainte:, le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu săturarea pîntecelui şi să nu se lase furat de plăcerea gîtlejului. Pentru că nu numai deosebirea felurilor, ci şi mărimea cantităţii mîncărilor face să se aprindă săgeţile curviei. Căci cu orice fel de hrană de se va umple pîntecele naşte sămînţa desfrînării; asemenea nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci şi saturarea de apă, precum şi prisosul a orice fel de hrană o moleşeşte şi o face somnoroasă.

In Sodoma nu aburii vinului sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbui­barea cu pîine, cum zice proorocul (Iez. XVI, 49). Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii cînd dăm trupului nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atît să ne slujim, cît să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia.

Regula înfrînării şi canonul aşezat de Părinţi acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea pînă mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicînd: „Grija trupului să nu o faceţi spre pofte" (Rom. XIII, 14) n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasă a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăţia desăvîrşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul şi prin ostenirea trupului mari foloase aduce.

Infrînarea de la iubi­rea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie care înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de a-i avea. Reţinerea de la mînie, de la întristare, de la slava deşartă şi mîndrie înfăp­tuieşte curăţia întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a su­fletului, cea a neprihănirii adică, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrînarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a sătu­rat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintîi trebuie să ne fie înfrînarea stomacu­lui şi supunerea trupului nu numai prin post, ci prin priveghere, osteneală şi citiri; apoi aducerea inimii la frica de iad şi la dorul după împărăţia cerurilor."

(Sfântul Ioan Casian - Filocalia volumul 1)

Aşadar, iubiţi fraţi, să urmăm aceste învăţături sfinte şi să ne îndeletnicim cu postul, spre curăţirea noastră sufletească şi trupească. Acum în Sfântul şi Marele Post al Paştilor, este vremea înfrânării şi al cugetării dese spre Hristos şi dreapta Lui judecată. Să devenim mai buni, mai sinceri, iubitori şi cu dragoste faţă de aproapele.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!