În fiecare
an pe 21 mai, Biserica Ortodoxă, cat si
cea Romano-Catolică îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei
"întocmai cu apostolii".
Vieţile lor sunt considerate adevărate modele de urmat, Constantin rămânând în
istorie ca împăratul roman care a acordat adevărata libertate creştinismului.
Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea si Lactanţiu povestesc minunea
trecerii la creştinism a împăratului Constantin:in anul 312, in ajunul bătăliei
din 28 octombrie, in care s-a confruntat cu Maxenţiu, la Pons Milvius (Podul
Vulturului), Constantin a văzut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce
luminoasa. Pe aceasta scria "in hoc
signo vinces" (prin acest semn vei învinge).
In noaptea
dinaintea luptei, împăratului i s-a arătat in vis chiar Iisus Hristos, care i-a
cerut sa pună Sfânta Cruce pe steagurile armatei sale, ca semn protector. A
doua zi, minunea s-a produs: armata lui Constantin, de doar 20.000 de soldaţi,
a învins mult mai numeroasa oştire a lui Maxenţiu, care număra 150.000 de
luptători. Considerând reuşita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu,
împăratul i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, ca semnele care i s-au
arătat l-au făcut sa treacă de partea creştinilor.
La scurt timp,
in ianuarie 313, Constantin cel Mare da Edictul de la Milano, prin care
creştinismul devine "religio
licita" (adică, religie permisa), sfătuindu-i pe romani sa adopte
aceasta credinţa. Totuşi, Constantin nu a declarat creştinismul religie de
stat, acest lucru făcându-l, mai târziu, in anul 380, împăratul Teodosie cel
Mare.
Prin Edictul de la Milano din anul 313,
Constantin devine un adevărat protector al creştinismului, toate deciziile sale
politice demonstrând acest lucru. Astfel, sub conducerea sa au fost adoptate
mai multe masuri in favoarea Bisericii, preoţilor le-au fost acordate subvenţii
si au fost scutiţi de anumite obligaţii municipale.
Spiritul creştin
a influenţat si sistemul legislativ: s-a renunţat la pedepsele mult prea aspre,
viata celor din închisori s-a îmbunătăţit, eliberarea sclavilor a fost
simplificată (dându-li-se dreptul episcopilor si preoţilor de a-i putea declara
liberi in biserici). Legea a fost modificata in scopul de a ii proteja pe
săraci, pe orfani si pe văduve. De asemenea, tot împăratul Constantin a fost
cel care a generalizat in întreg Imperiul Roman, în anul 321, considerarea
duminicii drept zi de odihna. Astfel, aceasta a devenit o sărbătoare
săptămânală, în care până şi soldaţii asistau la slujbe.
Cu
aceeaşi credinţa in Dumnezeu ca a fiului ei, Elena, mama lui Constantin, merge
la Ierusalim, in fruntea unei sfinte solii, pentru a căuta crucea pe care a
fost răstignit Iisus Hristos si pentru a descoperi locul in care Mântuitorul a
fost îngropat. Nu a abandonat căutările pana când, la 14 septembrie 326 a adus
Sfânta Cruce in fata credincioşilor din imperiu. Descoperirea locului in care
Iisus a fost îngropat a fost cinstita prin ridicarea Bisericii Mormântul lui
Iisus (in anul 330), chiar acolo unde existase cavoul familiei lui Iosif de
Aritmathia. De asemenea, Sfânta Elena şi-a susţinut fiul in toate realizările
sale, una dintre cele mai mari fiind ctitorirea unei noi capitale a imperiului:
Constantinopolul (oraşul lui Constantin). Inaugurat in anul 330, pe locurile
fostului Bizanţ (şi ale actualului oraş turc Istambul), Constantinopolul devine
capitala creştina a imperiului, cu multe biserici si foarte pitoresc. De aceea,
la vremea respectiva, a fost numit "Roma cea noua", strălucind mai puternic
decât Roma antica. Domnia primului împărat creştin al Imperiului Roman a durat
peste 30 de ani (306 - 337), fiind o mare binecuvântare pentru Biserica - a
fost momentul in care acesteia i s-a dat libertate, după o lunga perioada de
interdicţie şi persecuţii.
Constantin
cel Mare a murit la 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor, şi a fost înmormântat
în Biserica Sfinţii Apostoli, una dintre multele aşezăminte religioase
construite chiar sub conducerea sa. Pentru meritele şi
serviciile aduse creştinismului, Biserica l-a cinstit în mod deosebit,
trecându-l în rândul sfinţilor, împreună cu mama sa, sfânta Elena, şi numindu-l
isapostolos - "cel întocmai
cu Apostolii", atribuindu-i cu înţelepciunea lui Solomon şi blândeţea
lui David.
