12 Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe,
13 Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!
14 Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.
15 Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.
16 Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.
17 Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?
13 Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!
14 Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit.
15 Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu.
16 Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.
17 Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?
18 Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?
19 Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.
19 Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.
(Sfânta Evanghelie după Luca, cap. XVII, 12-19)
Lepra era si este o boală incurabilă si foarte contagioasă. Cei care se imbolnăveau de lepră erau obligati să părăsească comunitatea din care făceau parte, pentru a preveni răspândirea bolii. Mai mult decât atât, familiei si prietenilor le era interzis să-i viziteze, acestia fiind condamnati să trăiască până la sfârsitul vietii singuri si uitati de cei dragi. Neavând unde să mai locuiască, adeseori se refugiau în cimitire sau în pesteri.
Pe când Iisus propovăduia în Samaria si Galileea, la marginea unui sat a întâlnit 10 bolnavi de lepră care i-au cerut ajutorul. Mântuitorul nu i-a vindecat pe loc, ci i-a trimis să se arate preotilor, punându-le astfel la încercare credinta. Pe drum s-au vindecat toti, însă din 10, doar unul singur a luat hotărârea firească de a se întoarce si de a-I multumi binefăcătorului său. Iar tocmai cel care s-a întors nici măcar nu era de acelasi neam cu Iisus ci era samaritean.
Samariteanul, pentru că s-a intors să-I multumească lui Iisus, pe lângă vindecarea trupească a primit-o si pe cea sufletească, Mântuitorul spunându-I: “Scoală-te si du-te, credinta ta te-a mântuit!”
Ceilalti nouă chiar dacă s-au vindecat în mod miraculos, s-au întors la viata lor plină de păcat pe care o duceau si înainte, si pentru care si primiseră acestă pedeapsă de la Dumnezeu.
Din păcate si noi suntem la fel ca cei nouă, nu suntem multumiti niciodată cu ceea ce Dumnezeu ne trimite, si mai ales nu-I multumim. Însă sper că acestă pildă ne va face să ne schimbăm, să devenim mai buni si mai receptivi la mesajele pe care ni le trimite fie prin bine (bunăstare), fie prin necazuri.
Ar fi bine ca de acum înainte, in fiecare seară când ne facem rugăciunea, înainte să cerem ceva pentru ziua următoare, să multumim pentru ceea ce am primit în ziua ce s-a încheiat. Si de asemenea sa ne aducem aminte că, pe lângă cuvinte, cel mai bun mod de a multumi este de a ajuta si noi la rândul nostru, pe cei ce se află în nevoie, având mereu în minte faptul că oricând ne putem afla si noi în aceeasi situatie.
Purtarea celor nouă leproşi din Evanghelia de mai sus e revoltătoare. Cum au putut oamenii aceştia care au primit vindecarea în dar de la Mântuitorul să fie aşa de nerecunoscători şi de nepăsători faţă de binefăcătorul lor. Auziţi, să fie vindecaţi într-o clipă de grozava lor boală şi să nu vină să mulţumească nici măcar cu un cuvânt. Ce erau aceşti oameni înainte de vindecare? Nişte cadavre vii, nişte nenorociţi sortiţi pieirii.
Boala leprei era o boală fără leac, ea îi despărţea cu desăvârşire de restul lumii, erau ca nişte lepădaţi de lume. Trebuia să rătăcească fără nădejde şi fără mângâiere, prin locuri pustii, departe de casă, de familie şi de prieteni, sortiţi unei suferinţe fără de sfârşit. Dar într-o zi leproşii au avut norocul să-L întâlnească pe Mântuitorul. A fost de ajuns un singur strigăt către Dânsul: “Iisuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” A fost de-ajuns o singură vorbă de-a Domnului Hristos: “Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor!”, şi deodată leproşii s-au curăţit. Oamenilor acelora le-a răsărit soarele bucuriei. De acum ei puteau să se întoarcă să guste din fericirea vieţii.
Care ar fi trebuit să fie cel dintâi gând al lor? Nu se cădea oare să vină să mulţumească Milostivului Doctor dumnezeiesc? Nu se cădea să vină să-şi plece feţele la picioarele Lui în semn de adâncă recunoştinţă, aşa cum a făcut tovarăşul lor, care era de neam samarinean?
Dar aceşti nouă evrei au uitat îndată după ce s-au văzut vindecaţi, şi n-au voit să se ostenească să-I aducă mulţumiri Mântuitorului. Urâtă a fost purtarea aceasta, ne simţim şi noi indignaţi când o auzim.
Dar aceşti nouă evrei au uitat îndată după ce s-au văzut vindecaţi, şi n-au voit să se ostenească să-I aducă mulţumiri Mântuitorului. Urâtă a fost purtarea aceasta, ne simţim şi noi indignaţi când o auzim.
Şi totuşi să nu-i osândim prea aspru pe aceşti leproşi nerecunoscători, căci şi noi facem la fel ca dânşii. Uităm de mulţimea darurilor pe care le-am primit de la Milostivul Părinte Ceresc, şi uităm să venim acasă la El, aici în sfânta biserică să-I mulţumim, pentru cele ce ne-a dat până-n clipa de faţă, să-I mulţumim că nu ne-a pierdut cu fărădelegile noastre. Să-I mulţumim pentru toate bunătăţile ce ni le-a dat. Pentru căldura soarelui, pentru apa izvoarelor şi verdeaţa pământului, pentru sănătatea şi pentru aerul pe care-l respirăm, pentru toate frumuseţile pe care le-am primit în dar de la Tatăl nostru Cel Ceresc. Cei mai mulţi au uitat cu totul şi, în loc de mulţumiri şi recunoştinţă, aleargă rătăciţi şi ca nişte vrăjmaşi ai lui Dumnezeu îndrăznesc să insulte şi să înjure pe Milostivul Dumnezeu negând existenţa Tatălui Ceresc.
Alţii, încolţiţi de boli şi necazuri sau diferite interese, se întorc la Biserica Lui, dar nu ca să-I mulţumească pentru ce au primit, ci vin tot ca să-I ceară, să le dea şi iar să le dea. Prea puţini sunt aceia care recunosc că nu sunt vrednici de a mai primi alte daruri din partea lui Dumnezeu, ci cu adâncă smerenie vin mereu la biserică, să-I mulţumească şi să-L slăvească pentru ce le-a dat.
Păcatul nerecunoştinţei faţă de Dumnezeu este foarte mare, fraţi creştini, dar e şi atât de obişnuit în lumea noastră creştină că aproape nici unul nu suntem în stare să recunoaştem şi să-I mulţumim după cum se cuvine pentru toate bunătăţile, frumuseţile, darurile pe care ni le-a dat. Dumnezeu nu cere de la noi decât o ieftină răsplătire; să-L recunoaştem ca Stăpân, ca Vistier al bunătăţilor, să-L socotim izvor al darurilor ce le primim; să vedem că de la El ne vin toate, de la Părintele Luminilor de sus, şi să-I aducem laudă, cinste şi închinăciune, cu mulţumiri smerite.
Să nu zicem şi noi ca păgânii, ca necredincioşii; că nu ne pică nimic din cer, ci mai bine să deschidem ochii sufletului şi să vedem prin lumina adevărului, că de sus ne pică ploaie la vreme potrivită, căldura, vânturile şi zăpezile. Căci dacă n-ar pica ploaie, s-ar face ceva? Dacă pică prea multă ploaie se mai face ceva? Dacă nu dă Dumnezeu căldură la timp, ploi, zăpezi şi vânturi potrivite; toate maşinăriile şi îngrăşămintele chimice pe care le-a inventat omul nu s-ar face nimic. Aşa că de sus ne pică pâinica şi toate bunătăţile, de la Dumnezeu de sus.
De aceea să recunoaştem şi să venim la El de pe drumurile rătăcite, şi să-I mulţumim Lui pentru toate. De unde vine boala aceasta a nerecunoştinţei? De la lepra păcatului mândriei, de la Lucifer, care n-a vrut să vadă şi n-a recunoscut de unde-i venea lui, când era în cer arhanghel, atâta lumină, atâta strălucire şi frumuseţe.
Tot aşa şi cei care nu recunosc pe Dumnezeu ca autor a tot binele şi ca Stăpân al cerului şi al pământului, care dirijează toate şi de la care ne vin toate; aceştia suferă de lepra mândriei luciferice, de aceea n-au recunoştinţă faţă de Tatăl Ceresc.
Mai ales în zilele noastre cand pe primul plan se afla puterea banului, cand marea majoritate a oamenilor nu mai sunt creştini ci slujbaşi ai lui Mamona. Nu ne sta gândul decât la bani, la averi, la putere, la lene şi desfrâu la câştigarea de bani fără muncă şi trudă, cand oamenii nu mai au respect faţă de ceilalţi oameni de lângă ei, pe care nu îi ajută când sunt în nevoi şi greutăţi; acum mândria satanică a pus stăpânire pe inimile tuturor.
Am trecut de sărbătorile Crăciunului şi Bobotezei care parca s-au dus ca un fum. Pe perioada postului mai se vedea pe ici pe colo câte o slabă atitudine de compatimire sau generozitate din partea celor bogaţi faţă de cei nevoiaşi.
Foarte puţin am auzit în mass media sau în discuţiile oamenilor despre Naşterea Domnului. Moş Craciun, acest personaj magic care pentru mine devenise foarte agasant, luase locul lui Hristos peste tot. Pe uşile magazinelor, pe bannere mari, ecrane luminoase sau in supermarketuri, faţa lui veselă si plină de vitalitate ne îndemna ispititor să cumpărăm, să cumpărăm, să cumpărăm ...
Copiii veseli că văd faţa moşului pe reclame arătau cu degetul spunându-le părinţilor că a venit Moşul gândindu-se la cadourile de sub bradul frumos împodobit. Părinţii grijulii au făcut cadouri frumos împachetate pe care le-au pus sub pomul de iarnă din partea Moşului.
Bucuria a fost mare, dar... nu a fost bucuria cea adevarată a Naşterii Domnului. Cu mici excepţii în mulţimea aglomeraţiilor urbane sau chiar la sate, mai exista pe la parohii sau alte locuri serbări creştine cu colinde şi spectacole care vesteau cu adevarat marea minune a întrupării Domnului.
Ce mare minune! Dumnezeul cel veşnic, creatorul întregului univers material şi al lumii nevăzute, s-a făcut atât de mic întrupându-se într-un prunc. A venit între noi iar noi în loc să îl primim cu inimile curate am uitat de El amintind doar de ... Moş Crăciun.
Oare nu ne asemănăm astfel acelor nouă leproşi care nu au mulţumit lui Hristos pentru toate darurile pe care le-am primit în această viaţă? Am mulţumit noi Domnului pentru cele bune dar şi pentru cele rele, pe care n-i le-a dat spre vindecarea sufletească de diferite boli duhovniceşti? Câţi creştini au călcat pragul bisericii în această perioada a sărbătorilor de iarnă? Procentul celor care au uitat de casa Domnului este covârşitor. Biserica îi aşteaptă în continuare răbdătoare.
Domnul Iisus Hristos te aşteaptă chiar acum, când citeşti aceste rânduri. Nu ezita să-L urmezi!
Au trecut Sfintele Sărbători! Acum însă ne-am întors la apriga lupta din jungla societăţii bazate pe consum şi valori anticreştine (lăcomie, reclame ispititoare, lupte pentru putere, desfrâu, corupţie, exploatarea fără ruşine a oamenilor de către cei bogaţi, lipsa de respect între oameni, etc.) În societatea umană adevărata cauză a crizei economice este criza morală prin care trece omenirea.
Cum să fie bine în societatea umană când procentul celor nemulţumitori, necredincioşi, atei materialişti dialectici şi hulitori este covârşitor. Toţi greşim, toţi suntem supuşi păcatului dar a păcătui cu dezinvoltură din liberă voinţă, nu din greşeală, este strigător la cer. Mai ales când nu ne pare rău de ceea ce am făcut. Ce fel de creştini suntem? Suntem doar cu numele, doar de formă. Aceasta este boala leprei sufleteşti de care suferim.
În altă ordine de idei ne mulţumim unii dintre noi că ne facem rugăciunile zilnice şi că mergem la biserică regulat, ca avem barba sau ca ne îmbrăcăm cat mai decent, ceea ce nu este rau de fapt, dar în inimile noastre zace demonul mîndriei care ne face să ne credem "altfel decât ceilalţi", cu un picior deja in Rai, mîntuiţi şi plăcuţi lui Dumnezeu. Desconsiderăm pe ceilalţi de lângă noi şi îi judecăm după faptele lor, uitând că şi noi suntem supuşi greşelii în permanenţă. Mare cădere luciferică!
După cum spunea şi psalmistul David, în lume aceste aspecte nu sunt noi. Lumea a fost nerecunoscătoare faţă de Dumnezeu încă de la căderea în păcat a lui Adam şi a Evei. Toţi ne-am apropiat de materie, de pământul din care suntem făcuţi, iubind cele materiale dar despărţindu-ne de cele spirituale şi uitând de fapt că suntem trecători prin această viaţă, că suntem chiriaşi în casele noastre. Vremelnici, trecători prin timp ca vântul printre crengile copacilor.
Uităm de Dumnezeu când ne este bine şi implorăm mila Lui când trecem prin greutăţi.
Atunci de ce ne mirăm că trecem prin greutăţi, boli, crize economice, războaie, etc.când noi nu avem pe Hristos în inimile şi în gândurile noastre permanent?
El veghează în permanenţă asupra noastră, toate le vede, toate le ştie şi ne dă ce crede de cuviinţă că ne este folositor spre vindecarea sufletelor: lipsuri si nevoi spre vindecarea lăcomiei şi nemilostivirii, bunătăţi si stare materială bună ca răsplată pentru faptele noastre bune, ori alte lucruri bune sau rele pe care numai Dumnezeu ştie de ce trebuie să le primim.
În concluzie, fraţi creştini, să păstrăm pe parcursul întregului an în inimile noastre bucuria Naşterii Domnului şi să nu uităm nici-o clipă să-I mulţumim pentru toate binefacerile şi darurile pe care n-i le face pentru a nu cădea în păcatul uitării de Dumnezeu nici-o secundă, mulţumind şi rugându-ne mereu pentru sufletele noastre.
PSALMUL 52 Al lui David.
1. Zis-a cel nebun întru inima sa: "Nu este Dumnezeu!"
2. Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine.
3. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
4. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul.
5. Oare, nu vor cunoaşte, toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea,
6. Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică unde nu era frică,
7. Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei.
8. Cine va da din Sion mântuirea lui Israel? Când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucurase-va Iacob şi se va veseli Israel.
2. Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine.
3. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
4. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul.
5. Oare, nu vor cunoaşte, toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea,
6. Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică unde nu era frică,
7. Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei.
8. Cine va da din Sion mântuirea lui Israel? Când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucurase-va Iacob şi se va veseli Israel.
Gherasim Ogheru
Bibliografie:
- Sfânta Scriptură
- Visarion Iugulescu - Despre pilda celor 10 leprosi
