Sfânta Parascheva - pildă de trăire ortodoxă

În lungul șir de sfinți aidoma mărgăritarelor strălucitoare pe care credința ortodoxă ni l-a dăruit ca pildă de viețuire și trăire creștinească, se află și Cuvioasa Maica noastră Parascheva, ale căror sfinte moaște se află la catedrala mitropolitană din Iași.

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). În acele vremuri ortodoxia avea mare cinste în Imperiul Bizantin, fiind o mare cinste pentru un om a se numi creștin ortodox. 

Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. 

Această familie creștină au adus pe lume doi copii, un băiat Eftimie si o fată pe care au botezat-o în sfânta și dreapta credință punându-i numele de Parascheva, în grecește Παρασκευή însemnând Vineri. De aceea în popor mai este cunoscută și sub numele de Sfânta Vineri. 

Cei doi copii, Eftimie si Parascheva, au primit in familie o aleasa crestere si educatie religioasa. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat inaintea ei in nevointa monahala. Apoi, pentru sfintenia vietii lui, ajunge episcop al Matidiei si pastoreste bine Biserica lui Hristos pana la sfarsitul vietii.

 

Copila a crescut în sânul familiei învățând de la părinții săi tainele sfintei credințe ortodoxe, mergând regulat la sfintele slujbe la o biserică a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Pe când avea doar zece ani, în timp ce asculta slujba sfintei Liturghii a auzit un cuvânt care i-a străpuns inima și toate simțurile: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Auzind aceste cuvinte, mica fecioară încercă să își explice sensul acestei chemări și pe loc a luat o hotărâre radicală de a urma lui Hristos întru totul. Ieșind din biserică după terminarea slujbei, înadins se pierdu de părinții ei mergând singură spre casă. Pe drum întâlni un însă un biet copil sărac ce ședea pe marginea drumului cerșind mila trecătorilor. Privindu-l cu milă copila fără sa stea pe gânduri dezbrăcă haina sa cea scumpă care îi ținea de cald și dăruindu-o cerșetorului îi propuse să facă schimb, lăsându-i haina sa în schimbul hainei lui ponosite și ruptă pe alocuri. Cerșetorul mulțumindu-i a luat haina cea nouă și frumoasă lăsându-i ei hainea cea veche după care o luă la fugă făcându-se nevăzut în mulțime. Îmbrăcând haina cea ponosită se întoarse acasă mulțumită de sine că a făcut o faptă bună și tot odată mândră că purta acea haină umilă. Între timp, părinții săi ajunseseră acasă și erau foarte îngrijorați pentru faptul că nu a găsit pe copilă. Când a apărut în ușa casei și au văzut-o cum era îmbrăcată și aflând despre fapta sa s-au supărat foarte tare începând să o certe și să o lovească pentru ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Însă sfânta a răbdat bătaia și ocara cu demnitate gândindu-se la cuvintele Mântuitorului. În perioada următoare de fiecare data când afla prilejul tânăra dădea multă milostenie celor săraci, dându-și propriile haine de pe ea celor dezbrăcați, suferind de fiecare dată bătăile, ocările și certările părinților săi. 

Când a crescut mai mare, văzând sfânta că orice faptă a sa era privită cu răutate de cei ai casei, se hotărâ în ascuns să plece de acasă fără știrea părinților și a slugilor casei sale. 

Deci, luându-și strictul necesar, a plecat în ascuns de acasă spre Constantinopol, mergând pe jos până a ajuns la locuri sfinte, închinându-se la sfintele moaște ale sfinților și adăpostindu-se în sfintele lăcașuri mănăstirești și primind binecuvântări de la sfinții bărbați ai acelor vremuri. 

Apoi, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale. 

În acest timp, părinții ei o căutau disperați prin toate localitățile din jurul Epivatului, încercând să îi dea de urmă mergând pe jos prin multe sate căutând-o și neaflând-o s-au întors acasă triști și rugându-se Bunului Dumnezeu să aibă grijă de sufletul preasfintei fecioare.

"Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu. 

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.  

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt."

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis " si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

 

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

 Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la vreme de seceta sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Desi, Sf. Cuv. Parascheva este sarbatorita in intreaga Patriarhie Romana, in Moldova se bucura de cea mai mare cinstire. Parintele conferentiar doctor Ion Vicovan ne-a oferit din nou detalii: 'Sf. Parascheva ocroteste Moldova, ea fiind numita in Acatistul scris special pentru Sfanta 'ca luminatoare casnica a Moldovei'. Este foarte cinstita, in special, in Moldova, desi despre ea si ziua ei de pomenire este praznuita in intreaga Biserica Ortodoxa Romana, dar este in special cinstita in Moldova pentru ca ea, de mai bine de trei secole si jumatate, ocroteste Moldova, in primul rand. In al doilea rand, asa cum se cunoaste, moldovenii au o evlavie deosebita la Dumnezeu, la Maica Domnului si la sfinti. In Moldova se afla cel mai mare numar de manastiri, precum si de monahi si monahii, din intreg cuprinsul Patriarhiei Romane, si ma gandesc ca aceasta este o relatie intre Moldova si Sf. Parascheva, pentru ca ea insasi a fost o Cuvioasa si, in Moldova, monahismul dintotdeauna a fost la inaltime, dand o serie de sfinti cuviosi cinstiti pana astazi. Tot in Moldova se afla foarte multe biserici inchinate Sf. Parascheva'. Canonizarea Cuv. Parascheva a fost hotarata de membrii Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in anul 1955. Tot atunci a fost stabilita si data de praznuire a Sf. Parascheva, pe 14 octombrie.

 

Multe minuni a săvârșit Sfânta Cuvioasă Parascheva în poporul ortodox al Moldovei. Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

 Gherasim Ogheru