Pe data
de 2 februarie Biserica noastră drept-măritoare creștină
sărbătorește un eveniment important din istoria mântuirii
omenirii și anume întâmpinarea Domnului Iisus Hristos la templu de
către dreptul Simeon. Mulți dintre creștinii noștri știu acest
episod evocat în Sfânta Evanghelie (Luca II, 22-40), dar pentru cei
care din diferite motive nu au aflat inserăm în continuare
conținutul acestui pasaj.
”În
vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L
pună înaintea Domnului, așa cum este scris în legea Domnului, că
tot întâi-născutul de parte bărbătească va fi închinat
Domnului; şi ca să dea jertfă, așa cum s-a zis în
legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de
porumbel. Și iată, era în Ierusalim un om cu numele
Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, așteptând
mângâierea lui Israel; şi Duhul Sfânt era peste el. Și i se
vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu-L
va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la
templu; şi când părinții L-au adus înlăuntru pe Pruncul Iisus,
ca să facă pentru El după obiceiul legii, el L-a primit în
brațele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: „Acum
slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău,
că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea
feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperire neamurilor şi
slavă poporului Tău Israel“. Iar
tatăl şi mama Sa se mirau de cele ce se grăiau despre El. Și i-a
binecuvântat Simeon şi i-a zis Mariei, mama Sa: „Iată, Acesta
este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi spre
semn de împotrivire – şi chiar prin sufletul tău va trece sabie
– pentru ca gândurile din multe inimi să se descopere“. Și era
şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminția lui Aşer;
înaintată în zile multe, ea trăise cu bărbatul ei șapte ani
după fecioria ei. Văduvă, până la optzeci şi patru de ani, ea
nu se depărta de templu, noaptea şi ziua slujind în post şi
rugăciuni. Și venind şi ea în chiar ceasul acela, Îi mulțumea
lui Dumnezeu şi le grăia despre El tuturor celor ce așteptau
mântuire în Ierusalim. Și când au săvârșit toate cele după
legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret.
Iar Copilul creștea şi Se întărea cu duhul, plin de înțelepciune;
şi harul lui Dumnezeu era peste El. ”
Pentru a înțelege mai bine importanța acestui eveniment trebuie să
analizăm pe îndelete faptele petrecute înainte de acest episod cu
aproximativ două sute cinzeci de ani.
Deci,
a dat regele un ordin să se caute în Israel cei mai înțelepți
oameni pentru a traduce cât mai exact aceste scrieri. Au fost aleși
șaptezeci de cărturari înțelepți printre care se afla și
dreptul Simeon, ca un iscusit cunoscător al vechilor scripturi și
al limbii grecești. Fiecare traducător a primit pentru traducere
câte o parte din Pentateuh, dreptului Simeon repartizându-i cartea
lui Isaia.
Ajungând
la capitolul șapte versetul paisprezece care spune: ”Pentru
aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în
pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel. ”,
dreptul Simeon a considerat că este imposibil ca o fecioară să
nască și a tradus în loc de Fecioara
cuvântul femeia. Peste
noapte îngerul Domnului a modificat scrierea înlocuind femeia
cu Fecioara. A
doua zi dreptul Simeon a văzut că e tradus tot Fecioara
și crezând că a uitat să traducă ”corect” a vrut să
modifice din nou luând un cuțit să răzuiască papirusul pentru a
scrie femeia. În acel
moment îngerul Domnului i s-a arătat ținându-i mâna și i-a zis:
"Nu
fi necredincios față de cele scrise, şi a căror împlinire singur
o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea
pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul".
Înspăimântându-se de aceasta dreptul Simeon a lăsat traducerea
corectă cu Fecioara
și de atunci aștepta în fiecare zi în post și rugăciuni la ușa
templului din Ierusalim să primească pe pruncul născut din
fecioară pentru a-și da și el obștescul sfârșit.
Trecuseră
deja peste două sute cincizeci de ani de chin, fiind foarte bătrân,
vârsta lui fiind de trei sute șaizeci de ani, dar în fiecare zi el
aștepta cu răbdare la ușa templului să vadă pe Mântuitorul
Hristos – Emanuel pentru a trece la cele veșnice, după cuvântul
Domnului.
Născându-se
Mântuitorul Iisus Hristos din pururea Fecioara Maria și
împlinindu-se patruzeci de zile de la naștere, conform rânduielii
vechiului testament copilul de parte bărbătească trebuia dus la
templu pentru a fi închinat Domnului și tăiat împrejur și pentru
a duce jertfă ca ardere de tot două
turturele sau doi
porumbei. Dreptul Simeon fiind mânat de Duhul Sfânt a plecat dis de
dimineață spre templu așteptând să vadă ce se întâmplă.
În
momentul când a zărit că se apropie de poarta templului pe Maica
Domnului, ținând în brațele sale pe Pruncul Iisus, a văzut slava
lui Dumnezeu asupra lor, lumini îngerești și a auzit cântările
acestora ce preamăreau pe Pruncul Sfânt. Dându-și seama că s-a
întâlnit cu Emanuel cel promis, dreptul Simeon a primit în brațele
sale pe prunc și privind spre cer a spus cu glas tare: ”Acum,
slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace,
ca văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea
feții tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și
slava poporului Tău, Israel"
(Luca 2, 29-32). Iar Iosif și Maria se minunau de cele spuse de
către Simeon privindu-l uimiți. Apoi, după ce i-a binecuvântat pe
părinții pruncului, privind-o pe Fecioara Maria a spus: ”Iată,
Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel
şi ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău
va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.”
Prin această proorocire a prevăzut durerea Maicii Domnului care i-a
sfâșiat inima când L-a văzut pe fiul ei răstignit pe cruce,
jertfindu-se pentru întreaga omenire.
Lângă
dreptul Simeon se afla la ușa templului și proorociţa Ana, o
femeie sfântă care își dedicase viața lui Dumnezeu stând în
fiecare zi la templu și vorbind tuturor celor care veneau despre
apropiata mântuire de sub asuprirea diavolului dată de Dumnezeu
oamenilor. Era la optzeci și patru de ani, rămasă văduvă după
șapte ani de la căsătorie, ne mai căsătorindu-se de atunci, ci
dăruindu-și restul vieții lui Dumnezeu prin posturi și rugându-se
noaptea și ziua ne depărtându-se de templu. Aceasta văzând la
rândul ei pe Pruncul Iisus, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre
Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim.
Acest
episod minunat din Sfânta Scriptură ne arată nouă celor de azi
multe semnificații și învățături dumnezeiești. În primul rând
trebuie subliniată răbdarea dreptului Simeon timp de peste două
sute cincizeci de ani așteptând la ușa templului să vadă pe Cel
promis de Dumnezeu spre mântuirea omenirii de sub asuprirea
diavolilor. Cât chin, câtă suferință trebuie să suporte un om
care trăiește în această lume o viață atât de lungă? Să
suporte frigul a trei sute șaizeci de ierni, să suporte boli,
suferințe, necazuri, tot felul de nedreptăți pe care un om le
trăiește într-o viață pământească. Răbdarea lui Simeon este
impresionantă, precum și faptul că a trăit atât de mult, după
cuvântul Domnului, este ceva neobișnuit. Primirea în brațele sale
a Pruncului Sfânt și proorocirea sa au fost ca o confirmare în
fața oamenilor din partea acestui om sfânt că într-adevăr S-a
născut Hristosul promis de Dumnezeu. Câtă dragoste de Dumnezeu a
avut acest om de a avut atâta răbdare? Cât de mult a iubit el pe
Dumnezeu? Vă dați seama? Un om obișnuit care ajunge la adânci
bătrâneți, neputincios și poate bolnav poate ajunge să își
dorească moartea și
să se facă dușman al lui Dumnezeu blestemând, decât
să se mai chinuie atât de mult. Dar Simeon nu a deznădăjduit,
chiar dacă și lui îi era foarte greu la vârsta lui.
Tot
așa și proorociţa Ana care a fost atât de credincioasă soțului
ei și lui Dumnezeu, ne mai căsătorindu-se de tânără și trăind
până la optzeci și patru de ani dedicându-și viața lui Dumnezeu
în apropierea templului în rugăciuni noaptea și ziua, pentru
lumea modernă de azi pare un lucru foarte neobișnuit. Cei doi
sfinți pomeniți în evanghelia întâmpinării Domnului sunt
deosebiți și avem multe de învățat de la ei. Pe data de 3
februarie biserica noastră ortodoxă sărbătorește pe acești
drepți prin servicii religioase închinate lor.
Ce
putem noi să învățăm din sărbătoarea Întâmpinării Domnului?
În
primul rând trebuie să învățăm să cultivăm în noi dragostea
de Dumnezeu și să ne dorim din tot sufletul ca și sufletele
noastre să se întâlnească cu Hristos.
Chiar
acum când citiți aceste rânduri să vă doriți din tot sufletul
să vă întâlniți cu Dumnezeu. Să îl primiți în inimă să îl
iubiți și să nu îl mai lăsați să plece. La Sfântul Botez
v-ați întâlnit cu el primindu-l în inimile voastre. Dar noi
oamenii păcătoși nu suntem conștienți de marea comoară pe care
o avem în noi, în inima noastră unde sălășluiește Duhul Sfânt
al lui Dumnezeu. Prin păcatele noastre îl îndepărtăm din inima
noastră pe Duhul Sfânt și primim pe diavolul, acest duh necurat și
dușman de moarte al omului. Să ne unim din nou cu Hristos prin
Sfânta Împărtășanie și de acum înainte să avem grijă ca prin
toate faptele, vorbele și gândurile noastre să nu îl mai alungăm
pe Duhul Sfânt din inimile noastre. Să facem act de pocăință
reală și sinceră spovedindu-ne la preoții noștri duhovnici care
au puterea de a
dezlega
în cer păcatele noastre. Să trăim o viață sinceră cu noi
înșine și cu cei din jurul nostru, fără minciună și ipocrizie.
Să luptăm cu vrăjmașii noștri diavolii
împotrivindu-ne tuturor îndemnurilor și ispitelor pe care ni le
sugerează
prin gânduri sau prin alți oameni.
Cel
ce citești aceste rânduri, te-ai întâlnit vreo-dată cu Iisus,
sau El stă și bate într-una la ușa inimii tale și tu nu îl
auzi?
Ascultă
cu atenție și vei auzi chemarea Lui. Deschide-i ușa inimii tale și
primește-L ca pe un mare Împărat și Dumnezeu, fiind o onoare
pentru tine că a venit să te viziteze. Primește-l și
sechestrează-L, nu-I mai da drumul să plece rugându-l: ”Nu
mai pleca Doamne de la mine, te rog din suflet stai cu mine să pot
trece mai ușor prin viața aceasta grea și la sfârșit să mă
primești și tu în Împărăția Ta, precum și eu te primesc acum
în inima mea!”.
Întâmpină-L asemenea dreptului Simeon la ușa templului inimii
tale și bucură-te. Toate trupurile oamenilor vii din acest moment
pot fi lăcașuri ale lui Dumnezeu, temple ale Duhului Sfânt, numai
să vrea să îl primească în inimile lor. Din păcate El are și
foarte mulți dușmani care nu îl primesc.
Ne
putem face și noi dușmani ai lui Hristos prin faptul că îl
ignorăm, chiar dacă nu îl urâm. Dacă ne este rușine cu El, dacă
nu vrem să vorbim cu el prin rugăciune, dacă nu îl mărturisim cu
curaj în fața oamenilor precum proorocița Ana ca pe Fiul lui Dumnezeu Tatăl, dacă nu
mergem la casa Lui, la Sfânta Biserică să ne unim cu El chiar
material prin Sfânta Împărtășanie, înseamnă că nu suntem ai
Lui și ne facem prieteni demonilor care ne inspiră în viață.
Să
ținem și noi strâns în brațele inimilor noastre pe Pruncul Sfânt
Iisus și să ne rugăm în permanență Lui, noaptea și ziua,
acasă, pe cale, la serviciu sau chiar și pe patul de boală zicând
: ”Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine
păcătosul/oasa”
Amin!
Gherasim Ogheru
