Au trecut aproape 2000 de ani de cand, un
mic grup de “proscrisi”, ucenici ai unui “Razvratit” printre multi altii
care umblau prin Iudeea ocupata de Imperiul Roman, inspaimantati si
abandonati asteptau Minunea promisa de Cel care le fusese Invatator si Indrumator.
Ea, Minunea a venit in chip de Limbi de Foc si in acest fel a aparut cea pe care astazi cu totii numim: Biserica Crestina.
In aceste doua milenii scurse de la fondare, Biserica lui Hristos a cunoscut o multime de incercari si ispite. A cunoscut pe rand prigoana, tulburarea, ruperea, alienarea si iata ca a venit din pacate si vremea disolutiei din interior.
Cred ca nu gresesc deloc atunci cand afirm ca Biserica lui Hristos, in acceptia ei globala, a intrat intr-un stadiu de disolutie morala, de pierdere a increderii oamenilor in cler si deci in consecinta si in ea ca si reprezentanta sociala. Sunt din ce in ce mai multi oameni la talciocuri si targuri duminicile decat la Sfanta Liturghie.
Si asta este un fapt deja demonstrat, pentru oricine are un pic de luciditate si curaj sa o recunoasca. Sa nu facem greseala sa confundam evlavia colectiva produsa de hramul unui Sfant cu renume, atunci cand Romania pare un colt de Rai pe pamant. Este betia cu apa rece a sufletului care ar dori ca lucrurile sa stea tocmai asa. Dar chiar si asa, chiar si acolo, spiritul de piata, mercantil si dornic de castig isi gaseste vad bun.
Urmare a acestei stari de fapt, consider indreptatite trei intrebari:
Ce fel de Biserica ne dorim?
Ce fel de Biserica primim?
Ce fel de Biserica avem de fapt?
Ea, Minunea a venit in chip de Limbi de Foc si in acest fel a aparut cea pe care astazi cu totii numim: Biserica Crestina.
In aceste doua milenii scurse de la fondare, Biserica lui Hristos a cunoscut o multime de incercari si ispite. A cunoscut pe rand prigoana, tulburarea, ruperea, alienarea si iata ca a venit din pacate si vremea disolutiei din interior.
Cred ca nu gresesc deloc atunci cand afirm ca Biserica lui Hristos, in acceptia ei globala, a intrat intr-un stadiu de disolutie morala, de pierdere a increderii oamenilor in cler si deci in consecinta si in ea ca si reprezentanta sociala. Sunt din ce in ce mai multi oameni la talciocuri si targuri duminicile decat la Sfanta Liturghie.
Si asta este un fapt deja demonstrat, pentru oricine are un pic de luciditate si curaj sa o recunoasca. Sa nu facem greseala sa confundam evlavia colectiva produsa de hramul unui Sfant cu renume, atunci cand Romania pare un colt de Rai pe pamant. Este betia cu apa rece a sufletului care ar dori ca lucrurile sa stea tocmai asa. Dar chiar si asa, chiar si acolo, spiritul de piata, mercantil si dornic de castig isi gaseste vad bun.
Urmare a acestei stari de fapt, consider indreptatite trei intrebari:
Ce fel de Biserica ne dorim?
Ce fel de Biserica primim?
Ce fel de Biserica avem de fapt?
In primul rand, atunci cand atingem problema ridicata de prima intrebare, avem cel putin trei variante de raspuns.
Ma intai, sunt acei oameni care si-ar dori o Biserica a cersetorilor. A
clerului care sa umble in sac si zdrente. A unei Biserici, aflata sub
papucul celor puternici si la cheremul toturor. Ei sunt convinsi de
faptul ca Biserica, nu numai ca trebuie sa ii slujeasca pe ei, ci mai
mult, trebuie sa stea la dispozitia lor. Preotul este pentru ei doar un
simplu instrument de care te servesti. Ei isi doresc o Biserica
sacrificata pe atarul poftelor lor.
Mai sunt si cei care vad in Biserica doar institutia in sine. In mintea lor, fac din clerici niste simpli functionari publici. Cei care intra in aceasta categorie, considera just sa critice Biserica cand si unde doresc ei. Dau sentinte, ofera solutii pentru o asa zisa “primenire” a atmosferei nu tocmai “moderne” a Bisericii, pun la zid si critica totul. Ei se doresc niste repere morale ale societatii, niste reformatori moderni care, considerand ca platesc din buzunarul lor clerul Bisericii, au si dreptul sa faca ei ordine aici. Uita ca Biserica are de 2000 de ani grija de ea insasi si mai ales de unii ca ei. Uita ca mama tine la piept pruncii hranindu-i si nu invers. Dar daca este la moda sa arunci cu pietre acolo unde ar trebui mai intai sa intelegi ce se intampla, de ce nu?
In fine, a treia categorie, este formata din cei care isi doresc sincer o Biserica asemeni celei din primele veacuri crestine. Fac greseala, sa confunde fastul cu maretia si cultul cu credinta adevarata. Ei slujesc in fapt unui arhetip si nu unei Biserici reale. Pentru ei clerul, este nu doar curat ci si sfant. Uita ca sfintenia se dobandeste iar Tainele sunt savarite prin cler. Nu preotul transforma vinul si painea in sangele si trupul Lui Hristos, ci Dumnezeu. Confuzia creata este majora si periculoasa. Este ca si cum am spune ca un tamplar nu doar ca a facut scaunul ci a produs chiar si lemnul.
Isi anuleaza luciditatea in legatura cu faptele unor clerici in asa masura, incat arunca totul in spinarea unei ascultari oarbe. Uita, sau nu stiu ca ascultarea inseamna in principiu, manifestarea suprema a iubirii. Supunerea inseamna robie, ascultarea inseamna libertate. A-ti exprima o nemultumire fata de comportamentul gregar al unui cleric, nu reprezinta un pacat. Sintagma conform careia: “Are cine sa il judece pe parinte.”, sta doar intr-un picior. A judeca aproapele, insemna inainte de toate, a infiera si critica la cel de langa noi acele manifestari si actiuni pe care noi insine le facem si la care nu renuntam, cerand in schimb celui criticat sa fie corect. A-ti exprima insa o nemultuire este nu doar indreptatit ci si orthodox.
Asadar acesti crestini fac din Biserica un soi de “idol”, slujind imaginii acesteia si nu sensului real al ei. Fara sa isi dea seama, sau poate din prea multa evlavie fara de pricepere, se inchina doar unui “chip” fixat undeva in propria imaginatie sau nadejde.
Mai sunt si cei care vad in Biserica doar institutia in sine. In mintea lor, fac din clerici niste simpli functionari publici. Cei care intra in aceasta categorie, considera just sa critice Biserica cand si unde doresc ei. Dau sentinte, ofera solutii pentru o asa zisa “primenire” a atmosferei nu tocmai “moderne” a Bisericii, pun la zid si critica totul. Ei se doresc niste repere morale ale societatii, niste reformatori moderni care, considerand ca platesc din buzunarul lor clerul Bisericii, au si dreptul sa faca ei ordine aici. Uita ca Biserica are de 2000 de ani grija de ea insasi si mai ales de unii ca ei. Uita ca mama tine la piept pruncii hranindu-i si nu invers. Dar daca este la moda sa arunci cu pietre acolo unde ar trebui mai intai sa intelegi ce se intampla, de ce nu?
In fine, a treia categorie, este formata din cei care isi doresc sincer o Biserica asemeni celei din primele veacuri crestine. Fac greseala, sa confunde fastul cu maretia si cultul cu credinta adevarata. Ei slujesc in fapt unui arhetip si nu unei Biserici reale. Pentru ei clerul, este nu doar curat ci si sfant. Uita ca sfintenia se dobandeste iar Tainele sunt savarite prin cler. Nu preotul transforma vinul si painea in sangele si trupul Lui Hristos, ci Dumnezeu. Confuzia creata este majora si periculoasa. Este ca si cum am spune ca un tamplar nu doar ca a facut scaunul ci a produs chiar si lemnul.
Isi anuleaza luciditatea in legatura cu faptele unor clerici in asa masura, incat arunca totul in spinarea unei ascultari oarbe. Uita, sau nu stiu ca ascultarea inseamna in principiu, manifestarea suprema a iubirii. Supunerea inseamna robie, ascultarea inseamna libertate. A-ti exprima o nemultumire fata de comportamentul gregar al unui cleric, nu reprezinta un pacat. Sintagma conform careia: “Are cine sa il judece pe parinte.”, sta doar intr-un picior. A judeca aproapele, insemna inainte de toate, a infiera si critica la cel de langa noi acele manifestari si actiuni pe care noi insine le facem si la care nu renuntam, cerand in schimb celui criticat sa fie corect. A-ti exprima insa o nemultuire este nu doar indreptatit ci si orthodox.
Asadar acesti crestini fac din Biserica un soi de “idol”, slujind imaginii acesteia si nu sensului real al ei. Fara sa isi dea seama, sau poate din prea multa evlavie fara de pricepere, se inchina doar unui “chip” fixat undeva in propria imaginatie sau nadejde.
Acum ajungem la raspunsul pentru cea de a doua intrebare. Aici lucrurile deja se cam complica.
Primim desigur o Biserica conforma si mai ales corecta din punct de vedere liturgic. Crestinul nu duce lisa de preot, de slujbe, de procesiuni si alte asemenea lor. Mai primim pe langa aceasta, si doza necesara sufletului de fast si stralucire. Componete care dau Bisericii forta si reprezentanta.
Au crestinii de astazi indeplinite toate “poftele” spirituale: tamaie de toate soiurile, carbuni cu si fara tamaie, icoane pictate sau nu, literatura mai mult sau mai putin ortodoxa, miruri de toate mirosurile, metanii autohtone sau importate din China, candele pe ulei sau cu bec ori led, iconite magnetice pentru frigider sau cu lipici pentru bordul maisnilor… Lista este enorma si ametiti de acest gen de manifestare a credintei, zicem noi ca suntem ortodocsi. Credinta nu isi gaseste deplinatatea in tarnoseli dosite prin portofele, busuioc pus la icoane sau crucifixe agitate cu ventuza de parbrizul masinilor. Toate acestea, sunt doar mijloace de manifestare a credinte si iubirii de Dumnezeu. In schimb, atunci cand ele devin in mintea noastra altceva decat ceea ce sunt, practicam in fapt cea mai de jos idolatrie creazandu-ne ortodocsi.
Primim de la Biserica certificate de botez si cununie de parca Sf. Taina ar sta in acel petic de hartie. Cred eu ca o evidenta corecta si bine tinuta a celor botezati cununati sau decedati este mai mult decat suficienta. Asta seamana cu idea unora de a trece pe cartile de identitate si religia. De parca ortodoxismul meu sta in mentionarea lui pe un act. Ortodox esti sau nu esti! Faptele vorbesc pentru tine.
Primim de la Biserica cu generozitate, fel de fel de pelerinaje sau procesiuni pe la Sf. Moaste. Asist la un gen de “Daciada” spirituala. Gen: cine ajunge la mai multe moaste intr-un an, primeste drept premiu mantuirea sigura. Nu mai este de folos sa ne inchinam Sf. Covioasei Parascheva de 1 iunie sa zicem. Nu! Trebuie musai sa dam buluc, sa stam la coada si sa dormim sub cerul liber crezand ca Sfanta nu are altceva de facut, decat sa miluiasca mai tare pe unii ca acestia. Avem in noi un filon al bulucelii si statului la coada. Au ajuns si moastele Sfintilor un scop.
Pacat!
Sa nu va suparati pe mine ca spun acestea. Toti le stim, toti le barfim pe la colturi, dar nimeni nu spune pe fata. Ne asumam o atitudine ipocrita crezand ca, daca tacem noi nu raspundem de ceeace se intampla.
Primim desigur o Biserica conforma si mai ales corecta din punct de vedere liturgic. Crestinul nu duce lisa de preot, de slujbe, de procesiuni si alte asemenea lor. Mai primim pe langa aceasta, si doza necesara sufletului de fast si stralucire. Componete care dau Bisericii forta si reprezentanta.
Au crestinii de astazi indeplinite toate “poftele” spirituale: tamaie de toate soiurile, carbuni cu si fara tamaie, icoane pictate sau nu, literatura mai mult sau mai putin ortodoxa, miruri de toate mirosurile, metanii autohtone sau importate din China, candele pe ulei sau cu bec ori led, iconite magnetice pentru frigider sau cu lipici pentru bordul maisnilor… Lista este enorma si ametiti de acest gen de manifestare a credintei, zicem noi ca suntem ortodocsi. Credinta nu isi gaseste deplinatatea in tarnoseli dosite prin portofele, busuioc pus la icoane sau crucifixe agitate cu ventuza de parbrizul masinilor. Toate acestea, sunt doar mijloace de manifestare a credinte si iubirii de Dumnezeu. In schimb, atunci cand ele devin in mintea noastra altceva decat ceea ce sunt, practicam in fapt cea mai de jos idolatrie creazandu-ne ortodocsi.
Primim de la Biserica certificate de botez si cununie de parca Sf. Taina ar sta in acel petic de hartie. Cred eu ca o evidenta corecta si bine tinuta a celor botezati cununati sau decedati este mai mult decat suficienta. Asta seamana cu idea unora de a trece pe cartile de identitate si religia. De parca ortodoxismul meu sta in mentionarea lui pe un act. Ortodox esti sau nu esti! Faptele vorbesc pentru tine.
Primim de la Biserica cu generozitate, fel de fel de pelerinaje sau procesiuni pe la Sf. Moaste. Asist la un gen de “Daciada” spirituala. Gen: cine ajunge la mai multe moaste intr-un an, primeste drept premiu mantuirea sigura. Nu mai este de folos sa ne inchinam Sf. Covioasei Parascheva de 1 iunie sa zicem. Nu! Trebuie musai sa dam buluc, sa stam la coada si sa dormim sub cerul liber crezand ca Sfanta nu are altceva de facut, decat sa miluiasca mai tare pe unii ca acestia. Avem in noi un filon al bulucelii si statului la coada. Au ajuns si moastele Sfintilor un scop.
Pacat!
Sa nu va suparati pe mine ca spun acestea. Toti le stim, toti le barfim pe la colturi, dar nimeni nu spune pe fata. Ne asumam o atitudine ipocrita crezand ca, daca tacem noi nu raspundem de ceeace se intampla.
Acum, vine raspunsul si la cea de a treia intrebare.
Avem o Biserica Sfanta si Drept Maritoare. Avem Biserica starbunilor nostri. Biserica celor care au fost dati la fiare, au fost chinuiti si omorati, dar si a celor care, au luptat pentru pastrarea Adevarului vestit de ea si in ea. Avem Biserica Trup al lui Hristos, din care facem parte TOTI si de grija si buna chiverniseala a careia vom da socoteala lui Dumnezeu impreuna. Cu totii suntem iconomi ai Bisericii.
Acesta Biserica avem, si daca nu este ea intocmai, vinovati suntem noi toti. Este usor sa arunci cu pietre in cler, dare este mai greu sa porti raspunderea clerului.
Preotul nu este un functionar. Da, sunt in randul clericilor si unii care au sarit gardul, dar asta nu generalizeaza problema. Daca exista o criza in clerul orthodox de la noi, aceasta nu este una morala. Este inainte de toate una de valoare. Usurinta cu care se intra astazi in cler este socanta si aici trebuie lucrat cel mai mult. Preotia nu trebuie sa fie un deziderat social. Ea trebuie sa fie inainte de toate o CHEMARE. Adica sa simti in forul tau interior ca asta si doar asta vrei sa faci pana la moarte. Iar atunci cand o vei fi primit sa nu uiti ca socoteala vei da Lui Hristos pentru ce ai cerut de la El.
Daca astazi imaginea Bisericii are de suferit, este pentru ca unii dintre cei care sunt pusi sa o apere si sa o intareasca, nu fac altceva decat sa o prade. Sa profite de pe urma Ei si sa ii murdareasca Chipul Sfant.
Am scris aceste randuri, provocat fiind de un prieten. Un prieten care astepta un raspuns conform asteptarilor sale. Ei bine eu nu ofer solutii. Acum cativa ani am citit o carte scrisa de Gustave Flaubert si intitulata “Dictionar de idei primite de-a gata”. Eu nu-mi doresc sa fiu un cineva care sa ofere asemenea idei.
Biserica este inainte de orice Hristos si madularele Lui. Biserica dragilor transcede timpul si spatiul. Biserica este mai mult decat ziduri, turle, icoane sau zugraveli sfinte. Biserica este comuniune in Hristos. Biserica este marturisirea Adevarului. Biserica este adapostul celor cazuti sub povara pacatului. Biserica este corabie. Este arca salvarii neamului omenesc de potopul caderilor. Biserica este liman tuturor celor care au scpat de naufragiul vietii cazute. Biserica este mai mult decat am putea crede noi. Oricare dintre noi nu poate vedea decat o mica parte din ce poate fi sau este Biserica.
Stiu ca acum este de asteptat pentru unii sa spun: Biserica Ortodoxa este Biserica lui Hristos! Am sa va dezamagesc, chiar daca slujesc in aceasta Biserica. De ce am sa va dezamagesc?
Pentru ca eu spun asa:
Biserica trebuie sa fie asemeni unei oglinzi in care sa ne privim cu sinceritate si in care chipul nostru duhovnicesc, sa se reflecteze in toata curatenia lui si in acest fel primind Tainele si Lucrarile savarsite de Ea, sa traiesc si sa marturisesc Ortodox pe Hristos.
Preot Daniel Ivan
Avem o Biserica Sfanta si Drept Maritoare. Avem Biserica starbunilor nostri. Biserica celor care au fost dati la fiare, au fost chinuiti si omorati, dar si a celor care, au luptat pentru pastrarea Adevarului vestit de ea si in ea. Avem Biserica Trup al lui Hristos, din care facem parte TOTI si de grija si buna chiverniseala a careia vom da socoteala lui Dumnezeu impreuna. Cu totii suntem iconomi ai Bisericii.
Acesta Biserica avem, si daca nu este ea intocmai, vinovati suntem noi toti. Este usor sa arunci cu pietre in cler, dare este mai greu sa porti raspunderea clerului.
Preotul nu este un functionar. Da, sunt in randul clericilor si unii care au sarit gardul, dar asta nu generalizeaza problema. Daca exista o criza in clerul orthodox de la noi, aceasta nu este una morala. Este inainte de toate una de valoare. Usurinta cu care se intra astazi in cler este socanta si aici trebuie lucrat cel mai mult. Preotia nu trebuie sa fie un deziderat social. Ea trebuie sa fie inainte de toate o CHEMARE. Adica sa simti in forul tau interior ca asta si doar asta vrei sa faci pana la moarte. Iar atunci cand o vei fi primit sa nu uiti ca socoteala vei da Lui Hristos pentru ce ai cerut de la El.
Daca astazi imaginea Bisericii are de suferit, este pentru ca unii dintre cei care sunt pusi sa o apere si sa o intareasca, nu fac altceva decat sa o prade. Sa profite de pe urma Ei si sa ii murdareasca Chipul Sfant.
Am scris aceste randuri, provocat fiind de un prieten. Un prieten care astepta un raspuns conform asteptarilor sale. Ei bine eu nu ofer solutii. Acum cativa ani am citit o carte scrisa de Gustave Flaubert si intitulata “Dictionar de idei primite de-a gata”. Eu nu-mi doresc sa fiu un cineva care sa ofere asemenea idei.
Biserica este inainte de orice Hristos si madularele Lui. Biserica dragilor transcede timpul si spatiul. Biserica este mai mult decat ziduri, turle, icoane sau zugraveli sfinte. Biserica este comuniune in Hristos. Biserica este marturisirea Adevarului. Biserica este adapostul celor cazuti sub povara pacatului. Biserica este corabie. Este arca salvarii neamului omenesc de potopul caderilor. Biserica este liman tuturor celor care au scpat de naufragiul vietii cazute. Biserica este mai mult decat am putea crede noi. Oricare dintre noi nu poate vedea decat o mica parte din ce poate fi sau este Biserica.
Stiu ca acum este de asteptat pentru unii sa spun: Biserica Ortodoxa este Biserica lui Hristos! Am sa va dezamagesc, chiar daca slujesc in aceasta Biserica. De ce am sa va dezamagesc?
Pentru ca eu spun asa:
Biserica trebuie sa fie asemeni unei oglinzi in care sa ne privim cu sinceritate si in care chipul nostru duhovnicesc, sa se reflecteze in toata curatenia lui si in acest fel primind Tainele si Lucrarile savarsite de Ea, sa traiesc si sa marturisesc Ortodox pe Hristos.
Preot Daniel Ivan
