Fiecare veac din cei 2000 scursi de la Jertfa pe Cruce a Lui Hristos, si-a avut ratacirile lui. Inca din momentul in care crestinismul si-a deschis larg portile pentru oricine dorea sa-l imbratiseze, contaminarea invataturilor sale primordiale, a patruns in toate palierele. Atat dogmatice cat si cele de cult.
Daca deviatiile si ereziile dogmatice, au fost pe deplin rezolvate in perioada de absoluta ecumenicitate a Bisericii, prin cele 7 Sinoade Ecumenice, expuse fiind intr-un sistem bine inchegat, problemele legate de Cultul Bisericii, chiar daca la nivel declarativ si oficial sunt inexistente, ele sunt vizibile si mai mult, in zilele noastre, au devenit pentru un ochi mai atent, evidente.
Starea de astazi a perceptiei Cultului Bisericii in randul crestinilor, este cauzata de indiferentismul acut prin care societatea laica si in speta individul in sine trec. Fenomenul acesta, este vizibil in toate confesiunile crestine.
Explicarea lui generala, poate fi data cu ajutorul unei formule savante de filosofie religioasa; in particular insa, el izvoraste pentru fiecare confesiune, din cauze deosebite in functie de contradictiile subiectivitatii religioase si obiectivitatea manifestarilor acestui fenomen.
Bunaoara, pe meleagurile noastre, din pricina unei ignorante generalizate in randul laicilor, asupra punctelor de credinta sau a dogmelor, care formeaza impreuna fiinta specifica a doctrinei ortodoxe, ignoranta cauzata atat de lipsa de cultura religioasa, cat si de criza existentiala ce a patruns toate palierele sociale, formele Cultului, nu-si mai gasesc ideile religioase corespunzatoare in sufletele oamenilor de astazi.
In ce priveste partea teoretica sau punctele credintei, care formeaza justificarea crestinului-ortodox in fata altor culte si mai mult, in fata istoriei cu care ii place atat de mult sa se impauneze, asistam la cel putin trei aspecte:
Avem mai intai crestinii traitori. Putini la numar si unii dintre ei mai mult habotnici. Cunoscatori in marea lor majoritate, a bazei dogmatice si liturgice dar lipsiti de elocinta promovarii celor cuoscute de ei. Sunt un fel de casta, in care ai acces doar daca li te asemeni. Stiu ca-i trist sau deranjant pentru unii, dar acesta-i adevarul.
Ii avem apoi pe cei a caror ortodoxie, este una colocviala si legata mai mult de o traditie pastrata in virtutea inertiei, gen: “Ca asa am pomenit!”
Si in final, grupul destul de numeros al indiferentilor. Grupul celor care vad in Biserica, o cladire pictata, in preoti, niste camatari de suflete si in slujbe, metode de adormit prostimea credula.
Toate acestea, isi au drept cauza: lipsa unei CATAHIZARI REALE. O catehizare, metodica si amanuntita. O catehizare, dusa dincolo de ora de religie din scoli. O catehizare, care sa plece din fata Atarului si sa mearga pana in casele oamenilor. Iar pentru aceasta, este nevoie nu de preoti care sa slujeasca Liturghia dupa Tipic si frumos cantat, ci sa si INVETE poporul in Duh si Adevar. Preoti care sa aiba darul “Gurii de Aur”. Preoti care sa-l descopere oamenilor pe Hristos Cel Viu. Ganditi-va numai ca marii apologeti ai crestinatatii, au fost si desavarsiti ORATORI. Exemplul este Hristos Isusi!
Dar in conditiile actuale, in conditiile in care ortodoxia, este aparat fatis prin scrieiri si atitudini curajoase, de pionii tablei de sah a lumii de astazi, ca mine sau ca altii, in timp ce aceia care ar trebui sa fie in prima linie atac, cei care sunt regii si turnurile acestui joc, subiectivitatea religioasa a crestinului nostru ortodox-roman, se afla intr-o disproportie pronuntata fata de amploarea si dezvoltarea, in care se gaseste astazi Cultul. Daca am privi doar la multele procesiuni si sarbatori ortodoxe, am constata ca foarte multi din cei prezenti acolo, au putine sau deloc cunostinte despre scopul si mai ales finalitatea prezentei lor la acel act de cult.
Acestea fiind spuse, refacerea echilibrului dintre perceperea cultului si cunoasterea lui de catre crestini, nu se va putea face decat prin ce am sustinut mai sus.
Adica, o Catehizare reala a oamenilor. Romanii, nu duc lipsa de afinitate fata de Biserica si religie. Romanii, sunt de felul lor aplecati spre credinta, numai ca le lipsete cultura si scoala Evangheliei si a Sfintilor Parinti.
Romanii, practica credinta, asemeni unui bolnav care se trateaza dupa ureche cu leacuri babesti.
Inca nu este totul pierdut. Impreuna, cei care luptam pentru Hristos, ar trebui sa lasam micile vanitati in laturi si sa fim uniti.
Totul pentru Hristos!
Preot Daniel Ivan
Sursa: http://danielivaniereus.wblog.ro/
