Privesc cu ochii minții, atent și fix spre mine,
Și văd cât sunt de palid, slăbit și-nfricoșat.
Încerc să urc Golgota, spre Crucea mea cu Tine,
Dar sunt golit de vlagă, zdrobit și dezarmat.
Nu mă lăsa pe cale, nu te scârbi de mine,
Mai dă-mi un sprijin mic, să pot să mă ridic.
Căci în războiul vieții, încerc a mă mai ține,
Și sunt răpus cu arme, ce greu e să le-nving.
Vrăjmașii mei sunt mulți, lichele depravate,
Care mă-mpung cu furci, tridente și țepușe.
Și mă împing spre fapte dulcege, vinovate,
Iar eu mă leg de ei cu fiare, cu lanțuri și cătușe.
Doar Tu mă poți dori, iubi și dezlega
Tu ești armură și pavăză și cheie potrivită,
Acum întind spre Tine, slăbită mâna mea,
Să mă culegi din valuri de teamă și ispită.
E dulce și plăcută cărarea spre pierzare
Iar aprigă și abruptă e cea spre izbăvire.
De n-ai fi Tu cu mine, putere și-ntrarmare,
Nu aș avea speranță spre dulcea mântuire.
De când mă știu pe lume, luptând cu ale vieții valuri,
Eu Te-am simțit alături, la bine și la rău,
Tu ești putere, întărire și punte între maluri,
Și-Ți mulțumesc cu lacrimi Hristoase, fiul Tău.
Gherasim Ogheru
18.04.2016
