In vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S'a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s'au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“ Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit la Iisus. Dar văzând vântul puternic, s'a înfricoşat şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!“ Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“ Şi suindu-se ei în corabie, vântul s'a potolit. Iar cei din corabie I s'au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“ Şi, trecând marea, au venit pe uscat în Ghenizaret. (Evanghelia de la Matei XIV, 22-34)
Frati crestini,
Citind pericopa evanghelica de mai sus, patrunsi fiind de dregostea scumpului nostru Mantuitor Iisus Hristos, nu putem sa nu fim recunoscatori Domnului pentru toate facerile de bine de care ne-am bucurat in decursul vietii noastre. Fiecare dintre noi in aceasta viata, mai scurta sau mai indelungata in zile, am avut parte de ajutor si scapare din necazuri, in clipe de cumpana. Aceasta viata pamanteasca a omului, din copilarie si pana la sfarsitul ei, este presarata cu clipe de fericire, dar si de suspin. Asemenea unei mari pe care corabiile marinarilor plutesc, iar din cand in cand au loc furtuni si vijelii primejdioase, ce ameninta cu scufundarea acestora, tot asa si in viata noastra vin din cand in cand ispite si necazuri, toate cu voia lui Hristos, Care vrea sa ne incerce si sa ne intareasca credinta. Daca omul este credincios si nu are nadejde decat in Iisus Hristos Mantuitorul nostru, atunci ajutorul vine la momentul oportun. Noi oamenii, crestinii iubitori de Dumnezeu, ne asemanam apostolilor care erau in corabie, iar ambarcatiunea in care noi plutim azi pe marea vietii este Biserica lui Hristos. Cat stam in Biserica suntem ocrotiti si in siguranta pe timp de furtuna. Daca cineva paraseste corabia pe timp de vijelii si tulburare, cu siguranta ca va fi in primejdie de moarte trupeasca dar si sufleteasca. Farul calauzitor al corabiei Bisericii este insusi Hristos pe care il vedem la orizont intinzand mainile spre noi si spunand la fiecare in parte: "Vino!" Iar noi ascultand glasul Lui, raspundem sau nu chemarii. Drumul vietii spre mantuire este ingust, o carare, o poteca intortocheata cu suisuri si coborasuri, pe marginea careia se afla multi spini, prapastii adanci sau vipere veninoase. Daca mergem cu atentie si cu ochii atintiti numai spre Hristos, vom trece peste toate obstacolele. Astfel, vom merge pe marea involburata, infruntand vantul naprasnic al ispitelor ce ne sta impotriva, pentru a ne deturna drumul spre Dumnezeu. Singura conditie este sa fim consecventi in a privi numai spre Hristos, cerandu-I in permanenta mila, pentru a ne scapa de primejdia mortii. Crestinul trebuie sa priveasca ispitele involburate cu nadejde in Dumnezeu, ca il va ajuta si salva. Drumul pe marea vietii este o experienta de echilibristica duhovniceasca a gandurilor, pe meterezele cetatii sufletului, care este atacata de sagetile aprinse ale demonilor vrajmasi. Nu trebuie sa ne inspaimantam de nici-un fel de necaz sau ispita, chiar daca ne ameninta cu moartea. Frica de ispite si necazuri intervine atunci cand sagetile vicleanului diavol ne nimeresc, iar noi de durere cadem in deznadejde, nemaivand credinta puternica in acele momente ca Hristos este chiar langa noi si ne va ajuta, numai sa ii cerem ajutorul. Ne spune evanghelia ca marea involburata ameninta corabia cu scufundarea, iar intunericul de nepatruns al noptii inspaimantau si mai mult pe apostoli. In aceasta negura a noptii a aparut Iisus in lumina mergand pe mare, iar apostolii vazandu-L s-au spaimantat, crezand ca este o fantoma, o naluca demonica. Mai tare i-a cuprins frica vazand acea scena imposibila pentru mintea omeneasca. Insa Hristos, stiind slabiciunea oamenilor, facandu-I-se mila de ei le-a spus: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!“ Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă“. El i-a zis: „Vino!“
Petru fiind credincios si dand dovada de curaj, a cerut lui Hristos sa ii porunceasca sa vina la EL pe apa. Si ascultand chemarea, cu mult curaj s-a dat jos din corabie si a inceput sa paseasca pe valuri, sustinut fiind tot de puterea lui Hristos. Insa, cand nu a mai fost cu privirea atintita numai spre Iisus, privind spre valurile involburate care il unconjurau, cand s-a vazut singur pe mare, simtind pe fata biciuirile stropilor de apa, vantul care ii era potrivnic, toate acestea au inceput sa il inspaimanteze, iar incet, incet simtea cum se scufunda, fiind cuprins de frica. In acele momente de panica, Petru si-a indreptat din nou privirea spre Hristos si din toate puterile a inceput sa strige spre El: "Doamne scapa-ma!". Iar Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?“
De aceea si noi ca umblatori pe marea vietii acesteia, daca traim fara sa privim spre Farul mantuitor, riscam sa fim cuprinsi de intuneric si deznadejde, scufundandu-ne in necazuri si ispite din ce in ce mai mari, picand in deznadejde si intr-un final chiar sfarsind tragic. Corabia noastra este Biserica Cea Una Soborniceasca si Apostoleasca, castigata de Hristos cu insusi preasfant Sangele si Trupul Sau, tintuit pe Cruce. Catargul Bisericii este Sfanta Cruce datatoare de speranta si viata, pe care trebuie sa o cinstim si sa o folosim ca arma impotriva ispitelor. Panzele care deplaseaza corabia Bisericii sunt sfintele rugaciuni ale celor care se afla in corabie, rugaciuni care sunt ca un motor puternic al unei nave de mari dimensiuni ce o impinge pe valuri inainte.
Mai ales in vremurile de acum avem nevoie de aceste arme, de cruce, de rugaciune si mai ales sa stam in corabia Bisericii in drumul nostru spre Rai.
Biserica este amenintata azi de valuri uriase, de furtuni puternice, iar panzele ei sunt in unele locuri sfasiate de necredinta. Sa stam bine tinandu-ne de paramele credintei cele drepte, pentru a nu fi scufundati de alte corabii vrajmase care ne ameninta cu hule, sau care ne ademenesc cu vorbe viclene pentru ca apoi sa ne cucereasca corabia. Hristos e cu noi, dar daca pactizam cu vrajmasii lui e posibil sa nu ne mai ajute, lasandu-ne prada adancului intunecat al iadului. Sa-L urmam pe El, sa ascultam numai de indemnul Sau:"Vino!". Sa nu incercam sa ascultam alte glasuri ale sirenelor ispitioare, precum in legenda lui Ulise. Daca vom asculta glasul ispititor al sirenelor, ne vom indragosti de cantecele lor, iar apoi ne vor trage in adanc. Sa avem credinta ca Hristos ne iubeste si precum un tata iubitor isi invata fiul sa infrunte singur primejdiile vietii, tot asa toate ispitele si necazurile vin asupra noastra cu voia Lui, pentru a ne antrena si invata sa luptam vitejeste cu raul. El este in permanenta langa noi, numai sa-L rugam sa ne ajute.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fi tu Carmaciul cel priceput si iubitor de oameni al Corabiei Tale, al nostru al Bisericii Vii, calatori pe aceasta mare permanent involburata si primejdioasa. Marea Vietii!
Gherasim Ogheru
De aceea si noi ca umblatori pe marea vietii acesteia, daca traim fara sa privim spre Farul mantuitor, riscam sa fim cuprinsi de intuneric si deznadejde, scufundandu-ne in necazuri si ispite din ce in ce mai mari, picand in deznadejde si intr-un final chiar sfarsind tragic. Corabia noastra este Biserica Cea Una Soborniceasca si Apostoleasca, castigata de Hristos cu insusi preasfant Sangele si Trupul Sau, tintuit pe Cruce. Catargul Bisericii este Sfanta Cruce datatoare de speranta si viata, pe care trebuie sa o cinstim si sa o folosim ca arma impotriva ispitelor. Panzele care deplaseaza corabia Bisericii sunt sfintele rugaciuni ale celor care se afla in corabie, rugaciuni care sunt ca un motor puternic al unei nave de mari dimensiuni ce o impinge pe valuri inainte.
Mai ales in vremurile de acum avem nevoie de aceste arme, de cruce, de rugaciune si mai ales sa stam in corabia Bisericii in drumul nostru spre Rai.
Biserica este amenintata azi de valuri uriase, de furtuni puternice, iar panzele ei sunt in unele locuri sfasiate de necredinta. Sa stam bine tinandu-ne de paramele credintei cele drepte, pentru a nu fi scufundati de alte corabii vrajmase care ne ameninta cu hule, sau care ne ademenesc cu vorbe viclene pentru ca apoi sa ne cucereasca corabia. Hristos e cu noi, dar daca pactizam cu vrajmasii lui e posibil sa nu ne mai ajute, lasandu-ne prada adancului intunecat al iadului. Sa-L urmam pe El, sa ascultam numai de indemnul Sau:"Vino!". Sa nu incercam sa ascultam alte glasuri ale sirenelor ispitioare, precum in legenda lui Ulise. Daca vom asculta glasul ispititor al sirenelor, ne vom indragosti de cantecele lor, iar apoi ne vor trage in adanc. Sa avem credinta ca Hristos ne iubeste si precum un tata iubitor isi invata fiul sa infrunte singur primejdiile vietii, tot asa toate ispitele si necazurile vin asupra noastra cu voia Lui, pentru a ne antrena si invata sa luptam vitejeste cu raul. El este in permanenta langa noi, numai sa-L rugam sa ne ajute.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fi tu Carmaciul cel priceput si iubitor de oameni al Corabiei Tale, al nostru al Bisericii Vii, calatori pe aceasta mare permanent involburata si primejdioasa. Marea Vietii!
Gherasim Ogheru
