Născut la viata cea nouă, viata în Iisus Hristos, întărit in ea prin pecetea darului
Sfântului Duh, de acum fiu al Sfintei Biserici, credinciosul se poate învrednici
si de primirea celorlalte Sfinte Taine. Asa i se dă lui Taina Sfintei împărtășanii
sau Cuminecături, prin care, sub chipul pâinii și al vinului primește însuși Trupul
si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor si spre viata de
veci.
Această Sfântă Taină se mai numește si Sfânta Euharistie ceea ce
înseamnă mulțumire, pentru că atunci când a așezat-o, la Cina cea de Taină, Mântuitorul
Hristos a mulțumit Părintelui ceresc înainte de a frânge pâinea și a o da sfinţilor
apostoli. Dar ea este și o jertfă de mulțumire către Dumnezeu adusa de Sfânta
Biserică, de credincioșii ei, prin episcop sau preot.
Sfânta Împărtășanie îi unește pe credincioși cu Mântuitorul Iisus Hristos, dar îi unește și între
ei prin aceeași credință și prin dragoste creștinească ; ei sunt una si aceeași obște creștineasca în fata aceluiași sfânt altar, împărtășindu-se de toate darurile dumnezeiești din unul și același potir.
Sfânta împărtăsanie nu este numai
o Taină, ci si o jertfă reală, nesângeroasă, adusă lui Dumnezeu, Jertfa trupului
si a sângelui lui Iisus Hristos. Acelasi Hristos S-a jertfit pe cruce si Se jertfeste
în Sfânta Euharistie. Deosebirea este că jertfa de pe cruce este sângeroasă, pe
cand cea din Sfânta Euharistie este nesângeroasă, însă strâns unită cu cea de
pe cruce pe care o actualizează până la sfârsitul veacurilor.
Sfânta Impărtăsanie
este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc,
ci pe însusi izvorul harului, pe Iisus Hristos, împărtăsindu-ne cu Trupul si Sângele
Său.
Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii sau împărtăsanii
în Joia înaintea mintuitoarelor Sale Patimi, la Cina cea de Taină. Atunci, luând
pâinea si binecuvântând-o, a frant-o si, dând-o ucenicilor Săi, a zis: «Luati,
mâncati, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat, zicand
: Beti dintru acesta toti, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care
pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 26-28). După aceea
le-a poruncit : «Aceasta să faceti întru pomenirea Mea» (Luca XXII, 19).
Sfânta Taină a împărtăsaniei se savarseste numai de episcop si preot, în virtutea
puterii date lor de Mântuitorul Hristos, prin sfintii apostoli (Luca XXII, 19)
si numai în cadrul Sfintei Liturghii; ea este miezul si centrul Sfintei si Dumnezeiestii
Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere în Trupul si Sângele Domnului sunt
painea din grâu curat si dospită si vinul, tot curat, din struguri.
Prefacerea
pâinii si vinului în Trupul si Sângele Domnului, în vremea Sfintei Liturghii,
are loc atunci când preotul sau episcopul, ridicând mâinile, fruntea si inima
către cer se roagă fierbinte :
"Încă aducem Ție această slujbă duhovnicească și fără de sânge, și Te chemăm, Te rugăm și cu umilință la Tine cădem : Trimite
Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste aceste Daruri ce sunt puse înainte și fă,
adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ceea ce este în potirul
acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt".
În acest timp, la strană se cântă «Pe Tine Te lăudăm», iar credincioșii îngenunchează,
căci acum se săvârșește prefacerea, iar nu atunci când se rostesc cuvintele de
instituire a Sfintei Taine : «Luați mâncați... Beți dintru acesta toți...». Cum
se petrece acest lucru, mintea noastră nu poate pricepe; se face în chip tainic,
mai presus de înțelegerea noastră.
In încercările lor de a deslusi măcar
în parte această lucrare întru totul tainică, până si cei mai mari si mai alesi
cugetători crestini nu au găsit cuvinte potrivite.
Dar trebuie să luăm
aminte, înainte si mai presus de toate, că ceea ce se săvârșește la Sfânta Liturghie
nu este doar o asemănare cu ceea ce s-a făcut la Cina cea de Taină, ci Însuși
Mântuitorul Iisus Hristos este prezent aici sub chipul pâinii si al vinului. El,
Hristos Domnul, ne-a grăit limpede despre aceasta încă înaintea Sfintelor Sale
Patimi, zicând : «Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are viată veșnică,
si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi» (Ioan VI, 54). Căci «adevărat, adevărat
zic vouă, dacă nu veți manca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui,
nu veți avea viată în voi» (Ioan VI, 53).
La primirea Sfintei Cuminecături
sunt chemați toți fiii Sfintei Biserici; ei se pot împărtăși cu Trupul și Sângele
Domnului, dacă mai întâi și-au mărturisit păcatele și au fost dezlegați de preotul
duhovnic. După primirea Sfintei Cuminecături se cuvine să nu mai sărute icoana,
sau mâna episcopului sau preotului, să-și păzească limba de orice vorbă deșartă,
de blestem, de clevetiri, cinstind astfel Dumnezeiescul Trup și Sânge pe care
l-au primit.
Mari, multe si minunate sunt roadele Sfintei Cuminecături
pentru viata duhovnicească a credinciosului crestin. Căci cel ce se împărtăseste
cu Trupul si Sângele Domnului se unește tainic cu Domnul si, prin aceasta, îsi
umple sufletul cu har si cu toate bunurile duhovnicesti pe care le aduce o asemenea
unire. Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu rămâne intru Mine si Eu întru
El» (Ioan VI, 56), ne grăiește Mântuitorul. El își sporește viața duhovnicească
: «Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine» (Ioan VI, 57), adaugă Hristos
Iisus. Si ce-i poate fi mai de folos credinciosului creștin, decât trăirea lui
cu Hristos si în Hristos.
Sfântul Ignatie Teoforul spune că Sfânta Cuminecătură
«este leacul nemuririi, dându-ni-se «spre iertarea păcatelor si spre viata de
veci». Ea păstrează si strânsa legătură cu întregul Trup al Sfintei Biserici,
în care Mântuitorul Iisus Hristos se află prezent fără întrerupere.
Dat
fiind roadele Sfintei Cuminecături, Sfânta Biserică poruncește fiilor ei să se
pregătească si să se împărtășească cât mai des cu Trupul si Sângele lui Hristos.
îndeosebi, în cele patru posturi mari de peste an, în preajma unei călătorii mai
îndelungate, la caz de suferință și boală, ca si înainte ca mirii să se învrednicească
de Sfânta Cununie. Efectele binefăcătoare ale Sfintei împărtășanii apar numai
în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor nepregătiți si nevrednici
le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor. XI, 27-29).
RUGĂCIUNI
a)
înainte de primirea Sfintei Împărtășanii
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, slăbește, lasă, milostivește-Te și-mi iartă mie păcătosului, netrebnicului și
nevrednicului robului Tău căderile în păcat, smintelile și greșelile mele, toate
câte am păcătuit fată de Tine, din tinereţile mele până în ziua și ceasul de acum,
fie cu știință, fie din neștiința, cu cuvântul sau fapta, sau cu gândul, sau cu
cugetul, cu deprinderile și cu toate simțurile mele. Şi pentru rugăciunile aceleia
ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale preacuratei si pururea Fecioarei Maria,
Maicii Tale, singura nădejde neînfruntata și ocrotitoarea și izbăvitoarea mea, învrednicește-mă fără de osândă să mă împărtășesc cu preacuratele, nemuritoarele,
de viată făcătoarele și înfricoșătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și
spre viata de veci, spre sfințire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare și
spre sănătatea sufletului și a trupului și spre ștergerea și pierderea cu totul
a cugetelor, a gândurilor și a deprinderilor mele celor rele și a nălucirilor
de noapte ale duhurilor celor viclene și întunecate. Că a Ta este împărăția și
puterea, slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl ,și cu Duhul Sfânt
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
b) După primirea Sfintei Împărtășanii
Mulțumesc Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, că nu m-ai lepădat pe mine păcătosul,
ci părtaș a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, iubitorule
de oameni, Care pentru noi ai murit și ai înviat și ai dăruit nouă aceste înfricoșătoare și de viată făcătoare Taine, spre binefacerea și sfințirea sufletelor si a trupurilor
noastre, dă să-mi fie și mie acestea spre tămăduirea sufletului și a trupului,
spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea ochilor inimii mele, spre întărirea sufleteștilor mele puteri, spre credință neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică,
spre desăvârșirea înțelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului
Tău har și spre dobândirea împărăției Tale. Ca întru Sfințenia Ta cu acestea fiind
păzit, să pomenesc harul Tău pururea și să nu mai viez mie, ci Ţie, Stăpânului și Binefăcătorului nostru. Şi așa, ieșind dintru această viață întru nădejdea vieții celei veșnice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel
neîncetat al lăudătorilor și bucuria cea fără de sfârșit a celor ce văd frumusețea
cea nespusă a feței Tale. Că Tu ești dorirea cea adevărată și veselia cea nespusă
a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, și pe Tine Te laudă toată făptura
în veci. Amin.
*
Trupul Tău cel Sfânt, Doamne Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, să-mi fie spre viața de veci și Sângele Tău cel scump spre iertarea
păcatelor. Şi să-mi fie mie împărtășania aceasta spre bucurie, spre sănătate și
veselie. Iar la înfricoșătoarea și a doua venire a Ta, învrednicește-mă pe mine
păcătosul ca să stau de-a dreapta măririi Tale, pentru rugăciunile preacuratei
Maicii Tale și ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.

Drept măritori crestini!
Pe acest website se pot posta articole prin care se mărturisește public sfânta noastră credință ortodoxă.
Scrieți articole pentru publicare pe adresa de email straja.carpatilor.buzau@gmail.com
Proiect administrat de
FRĂȚIA STRAJA CARPAȚILOR - Buzău

EVANGHELIA ZILEI
9 Aprilie
Calendar ortodox
|