(intamplare reala transmisa prin viu grai de-a lungul timpului)
Când a sosit mobilizarea pentru războiul din 1916, un bărbat a avut într-o noapte un vis în care a venit la el un tânăr (înger) care i-a spus:
,,Tu ai să mergi pe front şi nu ai să te mai întorci acasă.
Spune-i soţiei tale să nu se mai recăsătorească şi să-ţi facă cele trebuincioase pentru sufletul tău şi al ei.’’
Spune-i soţiei tale să nu se mai recăsătorească şi să-ţi facă cele trebuincioase pentru sufletul tău şi al ei.’’
Apoi tânărul a plecat, iar el deşteptându-se din somn, i-a spus soţiei sale ce văzuse.
Şi chiar aşa s-a intâmplat pentru că a fost luat pe front iar nu după mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus soţiei inelul si ceasul, spunându-i că el insusi l-a ingropat. Ea auzind acestea si vazand şi inelul lui, a leşinat deodată, deoarece il iubea foarte mult. A stat vreo două zile tulburată, căci de durere nu ştia ce ar putea face. Dupa aceea s-a recules şi a inceput să facă milostenie, gândind că sufletul lui să fie la bine, ei fiind oameni tineri şi abia trăiseră impreună vreo patru ani, având impreună doi copilaşi.
Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vândut maşina de treierat, trăsura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe lângă casă, caci ei fuseseră oameni instăriti şi gospodari.
Iar cu banii cumpăra cu carul zilnic pâine si haine pe care le impărţea la săraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dădea de pomană mai ales acolo unde nu aveau, iar sărindarele si parastasele mergeau continuu. Viaţa ei s-a schimbat cu totul. Se imbrăca numai in negru si petrecea numai in post si rugăciune,mergând des la biserică si umblând din sat in sat, îi învăţa pe oameni despre credinţa in Dumnezeu.
A umblat aşa un an de zile, venind din când in când acasă unde stătea câteva zile cu copii si cu socrul ei care era bătrân, iar în aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care şi-o umpluse cu icoane,între care avea şi o icoana cu chipul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil cărora se ruga cu lacrimi adeseori ca să-i arate unde se află soţul ei şi unde sunt milosteniile pe care le făcuse.
Intr-o zi, a venit acasă dupa mai mult timp în care fusese plecată departe. Cum a ajuns acasă, s-a dus în camera ei şi punându-se in genunchi în faţa icoanei Sfinţilor Arhangheli, zicea în gând: ,,Doamne,aici in lume când este frig, ne ducem la căldură, când este cald, ne ducem la umbră, bem, mâncăm si facem ce vrem că suntem liberi, dar ce vom face când se va despărti sufletul de trup că nu mai este voinţa noastră?’’ Si a început a plânge si a se ruga.
Si tânguindu-se ea, deodată îi apare Sfântul Arhanghel Mihail în mare lumină, cu sabie de foc în mână, zicându-i: ,,Haide să-ţi arăt ce doreşti!’’ Si învârtind sabia de foc din care sărea scântei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup şi a căzut moartă. Unul din copilaşi care avea vreo patru ani când a văzut-o pe moartă, s-a dus şi a chemat pe bunicul lui: ,,Haide că mama doarme si nu vrea să se scoale.’’ Acesta văzând că intradevăr e moartă, a chemat vecinii. Femeile au scăldat-o, au imbrăcat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in coşciug. S-au tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.
A treia zi, când preoţii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cânte ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat şi a sărit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate părţile. Când au văzut asta, preoţii şi lumea au fugit cum au putut, ingrămădindu-se la uşă, iar de frică au căutat prin curte ciomege sau topoare si stăteau uitandu-se speriaţi la cine se repede moarta ca să-l omoare, toţi crezând că s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa facă la cineva rău. Dar văzând că nu se intâmplă nimic, s-au apropiat câţiva bărbaţi de fereastră, să vadă ce face. Când s-au uitat pe fereastră, au văzut-o că se lupta să scoată sicriul afară, dar nu putea deoarece era foarte slăbită şi obosită ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stănico?’’, că acesta ii era numele. Ea le-a răspuns cu glas stins: ,,Nu ştiu ce-au făcut aici. Cred că a murit soţul meu că văd un coşciug. Eu acum am venit de departe şi sunt tare obosită. Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tău, Stănico, şi ai fost tu in el.
-Eu nu ştiu că am fost in el, dar dacă ziceţi voi, aşa să fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivăzute de ochii omului pământean şi multe am să vă spun din cele ce am văzut, dar nu pot, după cum vedeţi, că sunt tare slăbită şi nu mai pot vorbi. Veniţi mâine la ora 9 dimineaţa si vă voi spune ce-am văzut şi mi s-o poruncit să vă spun.
Şi chiar aşa s-a intâmplat pentru că a fost luat pe front iar nu după mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus soţiei inelul si ceasul, spunându-i că el insusi l-a ingropat. Ea auzind acestea si vazand şi inelul lui, a leşinat deodată, deoarece il iubea foarte mult. A stat vreo două zile tulburată, căci de durere nu ştia ce ar putea face. Dupa aceea s-a recules şi a inceput să facă milostenie, gândind că sufletul lui să fie la bine, ei fiind oameni tineri şi abia trăiseră impreună vreo patru ani, având impreună doi copilaşi.
Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vândut maşina de treierat, trăsura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe lângă casă, caci ei fuseseră oameni instăriti şi gospodari.
Iar cu banii cumpăra cu carul zilnic pâine si haine pe care le impărţea la săraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dădea de pomană mai ales acolo unde nu aveau, iar sărindarele si parastasele mergeau continuu. Viaţa ei s-a schimbat cu totul. Se imbrăca numai in negru si petrecea numai in post si rugăciune,mergând des la biserică si umblând din sat in sat, îi învăţa pe oameni despre credinţa in Dumnezeu.
A umblat aşa un an de zile, venind din când in când acasă unde stătea câteva zile cu copii si cu socrul ei care era bătrân, iar în aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care şi-o umpluse cu icoane,între care avea şi o icoana cu chipul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil cărora se ruga cu lacrimi adeseori ca să-i arate unde se află soţul ei şi unde sunt milosteniile pe care le făcuse.
Intr-o zi, a venit acasă dupa mai mult timp în care fusese plecată departe. Cum a ajuns acasă, s-a dus în camera ei şi punându-se in genunchi în faţa icoanei Sfinţilor Arhangheli, zicea în gând: ,,Doamne,aici in lume când este frig, ne ducem la căldură, când este cald, ne ducem la umbră, bem, mâncăm si facem ce vrem că suntem liberi, dar ce vom face când se va despărti sufletul de trup că nu mai este voinţa noastră?’’ Si a început a plânge si a se ruga.
Si tânguindu-se ea, deodată îi apare Sfântul Arhanghel Mihail în mare lumină, cu sabie de foc în mână, zicându-i: ,,Haide să-ţi arăt ce doreşti!’’ Si învârtind sabia de foc din care sărea scântei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup şi a căzut moartă. Unul din copilaşi care avea vreo patru ani când a văzut-o pe moartă, s-a dus şi a chemat pe bunicul lui: ,,Haide că mama doarme si nu vrea să se scoale.’’ Acesta văzând că intradevăr e moartă, a chemat vecinii. Femeile au scăldat-o, au imbrăcat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in coşciug. S-au tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.
A treia zi, când preoţii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cânte ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat şi a sărit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate părţile. Când au văzut asta, preoţii şi lumea au fugit cum au putut, ingrămădindu-se la uşă, iar de frică au căutat prin curte ciomege sau topoare si stăteau uitandu-se speriaţi la cine se repede moarta ca să-l omoare, toţi crezând că s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa facă la cineva rău. Dar văzând că nu se intâmplă nimic, s-au apropiat câţiva bărbaţi de fereastră, să vadă ce face. Când s-au uitat pe fereastră, au văzut-o că se lupta să scoată sicriul afară, dar nu putea deoarece era foarte slăbită şi obosită ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stănico?’’, că acesta ii era numele. Ea le-a răspuns cu glas stins: ,,Nu ştiu ce-au făcut aici. Cred că a murit soţul meu că văd un coşciug. Eu acum am venit de departe şi sunt tare obosită. Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tău, Stănico, şi ai fost tu in el.
-Eu nu ştiu că am fost in el, dar dacă ziceţi voi, aşa să fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivăzute de ochii omului pământean şi multe am să vă spun din cele ce am văzut, dar nu pot, după cum vedeţi, că sunt tare slăbită şi nu mai pot vorbi. Veniţi mâine la ora 9 dimineaţa si vă voi spune ce-am văzut şi mi s-o poruncit să vă spun.
A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunându-se o mulţime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo şi aşteptau cu nerabdare şi curiozitate să audă ce are de spus Stănica din ce a vazut pe lumea cealaltă.
Pe la 9 dimineaţa, după cum spusese, a iesit din casă palidă si slăbită ca o moartă, imbracată in negru. S-a suit pe o masă ca să o poată vedea toata lumea, s-a facut linişte, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicând:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, după cum ştiţi, am intrat in camera mea de rugăciune si m-am rugat in genunchi Sfantului Arhanghel Mihail să-mi arate unde este soţul meu şi milosteniile la ce-au folosit. Si rugându-mă, mi-a apărut Sfântul Mihail întrupat viu şi luminat, iar pe el era o pânză subţire şi în mână ţinea o sabie de foc pe care invârtind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup şi mi-a zis:
-Vino să-ţi arăt ce mi-ai cerut!
Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecând in drum pe la primărie până am ieşit în câmp, şi am zburat in sus spre răsărit. Şi tot mergând în sus, am dat de o casă mică pe care scria sus cu litere de păcură: Vama I.
Pe la 9 dimineaţa, după cum spusese, a iesit din casă palidă si slăbită ca o moartă, imbracată in negru. S-a suit pe o masă ca să o poată vedea toata lumea, s-a facut linişte, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicând:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, după cum ştiţi, am intrat in camera mea de rugăciune si m-am rugat in genunchi Sfantului Arhanghel Mihail să-mi arate unde este soţul meu şi milosteniile la ce-au folosit. Si rugându-mă, mi-a apărut Sfântul Mihail întrupat viu şi luminat, iar pe el era o pânză subţire şi în mână ţinea o sabie de foc pe care invârtind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup şi mi-a zis:
-Vino să-ţi arăt ce mi-ai cerut!
Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecând in drum pe la primărie până am ieşit în câmp, şi am zburat in sus spre răsărit. Şi tot mergând în sus, am dat de o casă mică pe care scria sus cu litere de păcură: Vama I.
Iar eu am inceput a tremura de frică atunci când am văzut că m-au îinconjurat o mulţime de harapi negri care atât de urâţi erau încât de ar fi fost cu putintă să mai mor odată, muream de frică.
Erau unii cu câte o limbă de trei coţi care le atârnau de pământ ca la câinii turbaţi şi-mi promiteau fel de fel de chinuri îngrozitoare şi au început a trage de mine zicându-mi:
-Femeie, unde mergi şi unde-ţi sunt actele tale? Iar eu tremurând am zis Sfântului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, că treceam pe la primarie şi scoteam şi eu actele? Iar Sfântul Mihail a scos sabia şi le-a zis:
-Această femeie nu are nevoie de acte pentru că va trece înapoi. Şi aşa am plecat zburând înainte şi întâlnind alte 23 de căsuţe de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra până la vama a 24-a. Şi la fel mă înconjurau diavolii şi mă întrebau de faptele mele şi noi tot mergem înainte. Şi atâţia ieşeau din căsuţele acelea de credeam că izvorăsc şi eu l-am întrebat pe Sfântul Mihail de unde au ieşit atât de mulţi deoarece casa era mică. Iar Sfântul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, că dedesupt este iadul şi prin aceste căsuţe care sunt ca nişte răsuflători, ies ei. Mergând mai departe cu Sfântul Mihail pe această cale tristă pe care era numai păcură şi smoală, mi-a zis Sfântul Mihail să calc pe urmele lui ca nu cumva să cad în locurile acelea de unde alunec în iad. Am mers cu mare grijă până am scăpat de acolo şi am ajuns într-un câmp mare cât vezi cu ochii. Pe el erau nişte uriasi îmbrăcaţi cu păr negru ca păcura si stăteau cu faţa în sus şi cu mâinile întinse, iar în loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in formă de ceaun mare şi într-însul erau tot felul de spurcăciuni: câini şi pisici putrezi, viermi mari şi multe necurăţii din care mâncau mulţi oameni şi femei, având toţi câte o lingură şi ţipând, mâcau acolo. Unii măncau întruna, alţii mai rar, alţii gustau din când în când şi toţi ţipau de ţi-era mai mare mila să-i auzi. Aici ne-am oprit şi mi-a zis Sfântul Mihail să mănânc şi eu dându-mi şi o lingură. Iar eu am îinceput a mă ruga de el zicându-i:
-Sfinte Mihaile, iţi dau toată averea mea ce mi-a mai rămas, numai să nu mănânc de aici şi să mă înec cu viermii aceştia şi să mor. Dar el mi-a zis:
-Nu te teme, că nu mori. Pentru că aici nu mai este moarte. Te îneci şi te dezneci şi nu mai mori în veci. -Da, aşa este, dar mă spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar când mâncai în posturi, sau miercurea şi vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el ? Şi cu mare greutate m-a lăsat de nu am mâncat şi mi-a zis:
Erau unii cu câte o limbă de trei coţi care le atârnau de pământ ca la câinii turbaţi şi-mi promiteau fel de fel de chinuri îngrozitoare şi au început a trage de mine zicându-mi:
-Femeie, unde mergi şi unde-ţi sunt actele tale? Iar eu tremurând am zis Sfântului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, că treceam pe la primarie şi scoteam şi eu actele? Iar Sfântul Mihail a scos sabia şi le-a zis:
-Această femeie nu are nevoie de acte pentru că va trece înapoi. Şi aşa am plecat zburând înainte şi întâlnind alte 23 de căsuţe de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra până la vama a 24-a. Şi la fel mă înconjurau diavolii şi mă întrebau de faptele mele şi noi tot mergem înainte. Şi atâţia ieşeau din căsuţele acelea de credeam că izvorăsc şi eu l-am întrebat pe Sfântul Mihail de unde au ieşit atât de mulţi deoarece casa era mică. Iar Sfântul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, că dedesupt este iadul şi prin aceste căsuţe care sunt ca nişte răsuflători, ies ei. Mergând mai departe cu Sfântul Mihail pe această cale tristă pe care era numai păcură şi smoală, mi-a zis Sfântul Mihail să calc pe urmele lui ca nu cumva să cad în locurile acelea de unde alunec în iad. Am mers cu mare grijă până am scăpat de acolo şi am ajuns într-un câmp mare cât vezi cu ochii. Pe el erau nişte uriasi îmbrăcaţi cu păr negru ca păcura si stăteau cu faţa în sus şi cu mâinile întinse, iar în loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in formă de ceaun mare şi într-însul erau tot felul de spurcăciuni: câini şi pisici putrezi, viermi mari şi multe necurăţii din care mâncau mulţi oameni şi femei, având toţi câte o lingură şi ţipând, mâcau acolo. Unii măncau întruna, alţii mai rar, alţii gustau din când în când şi toţi ţipau de ţi-era mai mare mila să-i auzi. Aici ne-am oprit şi mi-a zis Sfântul Mihail să mănânc şi eu dându-mi şi o lingură. Iar eu am îinceput a mă ruga de el zicându-i:
-Sfinte Mihaile, iţi dau toată averea mea ce mi-a mai rămas, numai să nu mănânc de aici şi să mă înec cu viermii aceştia şi să mor. Dar el mi-a zis:
-Nu te teme, că nu mori. Pentru că aici nu mai este moarte. Te îneci şi te dezneci şi nu mai mori în veci. -Da, aşa este, dar mă spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar când mâncai în posturi, sau miercurea şi vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el ? Şi cu mare greutate m-a lăsat de nu am mâncat şi mi-a zis:
-Ia aminte, şi vezi tot ce-i aici că tu vei merge înapoi în lume şi să spui că cei ce nu ţin posturile şi zilele de post din saptămână, aici se vor muncii (chinuii). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca să-mi arate muncile iadului şi mi-a arătat unde era soacra-mea. O ştiam femeie rea. Aici statea într-o casă de fier pe un scaun, iar în faţa ei era o masă plină cu tot felul de bucate. Ea plângea că îi era foame iar nişte muşte mari cât vrăbiile atât o înţepau că toată era însângerată. Când m-a văzut m-a întrebat:
-Cum Stanică, şi tu ai venit aici? Dacă poţi să te întorci acasă, ajută-mă că nu mai pot de foame şi muştele astea rău mă chinuie şi sunt pline de necurăţii şi murdărie şi de le spăl mai rău se umple.
Soacra-mea avea obiceiul urât ca de câte ori da milostenie, il certa pe sărac şi-i zicea vorbe necuviincioase. A plâns şi m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergând mai departe, am dat peste nişte închisori de fier. În ele o mulţime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoală şi raşină clocotită şi-i ardea grozav. Ei fugeau din colţ în colţ ca să scape dar în zadar.Şi atât se văitau de tare, că zbierau ca dobitoacele. Am plâns de mila lor şi am întrebat pe Sfântul Mihail:
-Aceştia, de ce se chinuie aşa?
-Aceştia sunt creştinii botezaţi care au luat în râs pe cei care le propovăduiau credinţa şi care au înjurat de lucruri sfinte şi au râs de cei care se pocăiesc adică de cei care sunt pe calea credinţei şi a Bisericii. Aşa se chinuiesc in veci şi nu are cine să-i miluiască la voi pe pământ cu sărindare. Mergând de acolo, am ajuns la un loc întunecat şi trist, plin de fum si putoare. O mulţime de diavoli negri si urâţi stăteau toţi cu ţigările în gură, gata să arunce sufletele care veneau in nişte gropi ce erau pline de scuipat şi viermi foarte mari unde erau o mulţime de suflete care se văitau grozav. Şi mi-a zis Sfântul Mihail:
-Aceştia sunt cei care au fumat tutun şi aşa se vor chinui în veci. Mergând mai departe, am ajuns într-o vale plină de flăcări şi ţipete.
Din loc în loc apăreau nişte ziduri prin focul acela şi pe ele erau
spânzurate femei nenumărate cărora le sfârtecau sânii nişte şerpi
îinfricoşaţi de mă lua groaza numai de frică. Pe unele erau câte doi, iar pe altele erau mai mulţi. Şi întrebând pe Sfântul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mâncat carne de om, adică acelea care au făcut avorturi. Câţi copii au avortat, atâţia şerpi sunt pe ele şi aşa se vor munci în veci. Mergând mai departe, s-a facut un zid de stâncă, dar era asa de înalt că nu vedeam unde este sfârşitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palmă şi m-a aruncat pe zid, iar el a zburat. Acolo, ce să-mi vadă ochii, atâta frumuseţe era că nu se mai săturau ochii privind şi urechile auzind. Dar eu eram goală şi mă ruşinam aşa de mult că nu mai ştiam ce să fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ţi-ai dat tu vreo haină de pomană? Dar eu nu mi-aduceam aminte să-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cât am fost in viaţă ci numai de soţul meu aveam grijă. Şi mi-a arătat o mulţime de haine fiecare cu numele ei zicându-mi:
-Du-te şi caută şi tu o îmbrăcăminte acolo! Şi mergând, am găsit o
rochie pe care o aruncasem la o săracă ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia şi m-am imbrăcat cu ea şi mult îmi părea bine de dânsa.
Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si păsările cântau în alte voci, iarba era moale şi ca de aur, mese întinse printre flori, căniţe cu apă, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dăduseră şi cu lumânări aprinse. La unele mese, în dreptul vaselor erau oameni care mâncau şi se veseleau. Unele erau singure şi fără oameni şi mi-a zis Sfântul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce şi-au dat în viaţă şi au murit şi s-au mântuit şi se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt incă in viaţă şi ele au venit aici înainte şi-i aşteaptă. Şi să ştii că numai cei ce şi-au dat de pomană sau pentru cine au dat de pomană, se îndulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajişte de o frumuseţe rară. Acolo erau o mulţime de soldaţi îmbrăcaţi în alb care aşteptau pe iarbă şi se veseleau şi cănta o muzică dulce de nu te mai puteai sătura. Până să ajung acolo, văd o livadă de pomi de tot felul cu nişte roade de o frumuseţe tare plăută; cireşe frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poartă scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat că voi mânca şi eu din pomii aceia. Dar când să mă duc, Sfântul mă opreşte şi-mi zice:
-Nu te apropia că nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar ştii când îl certai şi-i ziceai să închidă grădina, să nu o mai lase aşa deschisă. Socrul meu lăsa pe oricine să-şi ia câte fructe vrea. Şi nu m-a lăsat Sfântul Mihail să iau nici o fructă şi mi-a zis să dau şi eu de pomană ca să am când mă voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
-Hai să vezi pe soţul tău. Şi m-a dus la soldaţii aceia pe care îi văzusem de departe în multă veselie şi apropiindu-ne noi, se scoală unul de pe iarbă unde şedeau şi cântau şi vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era soţul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el să-l îmbrăţişez dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, şi în acel moment s-a făcut un zid mare între noi ca un gard de sârmă, aşa că nu am putut să mă apropii. Bucuroasă eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine şi am făcut aşa cum m-ai rugat si nu m-am căsătorit. Iar el mi-a zis:
-Ştiu toate şi le văd. Ştiu milosteniile şi viaţa ta de până acum şi mă bucur că m-ai ascultat. Iată, aceşti soldaţi, camarazii mei care sunt în acest loc fericit dar sunt trişti că soţiile lor s-au căsătorit. Eu nu i-am zis că , copii s-au făcut mărişori, dar el a zis că şi cum mi-ar fi ştiut gândul:
-Ştiu şi chiar îi văd în acest moment cum se joacă. M-am uitat şi eu, dar n-am văzut nimic. Apoi mi-a spus că vede tot ce facem noi pe pământ.
-Mult aş vrea să rămân aici, să nu-ţi mai duc dorul pe pământ, dar el mi-a zis:
-Nu poţi să rămâi acum; te duci înapoi în lume şi să faci aşa cum ai început până la sfârşit că mai ai încă de trăit pe pământ. Atunci au sunat trâmbiţele şi ne-am despărţit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfântul Mihail şi m-a dus la un munte de zahăr şi eu mă gândeam de unde să fie atât de mult zahăr. Dar Sfântul Mihail mi-a spus:
- Adevărat este cuvântul Domnului care zice:,, Orice va da omul, însutit va primi şi viaţă veşnică va moşteni.’’ Tu ai dat una, şi în cer s-a făcut o sută. Şi întradevăr, eu aveam obiceiul de a da zahăr la copii în loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail îmi zice:
-Hai să te duc la ai tăi, să mergi iarăşi şi să faci aşa cum ţi-am spus.De acum încolo picioarele să nu-ţi mai stea, gura să nu-ţi mai tacă. Să te duci din sat în sat, din oras în oraş, din casă în casă şi să ai grijă de sufletul tău. Stai aici! Apoi Sfântul mă puse pe o poliţă care era ţinută în lanţuri, zicându-mi:
-Vezi că eu te las în jos, iar tu când vei vedea că e la un metru de pământ, să sari jos că eu o trag la mine şi mă duc să mă închin Dreptului Judecător.
Aşa că eu ştiu că din această poliţă am sărit, nu din coşciug. Aceasta s-a întâmplat toamna iar în iarna aceea am stat acasă şi le spuneam la toţi cei ce veneau la mine câte am văzut pe lumea cealaltă. Iar nopţile le petrec în rugăciune şi plângând merg la biserică şi mă rog pentru cei din iad.
-Cum Stanică, şi tu ai venit aici? Dacă poţi să te întorci acasă, ajută-mă că nu mai pot de foame şi muştele astea rău mă chinuie şi sunt pline de necurăţii şi murdărie şi de le spăl mai rău se umple.
Soacra-mea avea obiceiul urât ca de câte ori da milostenie, il certa pe sărac şi-i zicea vorbe necuviincioase. A plâns şi m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergând mai departe, am dat peste nişte închisori de fier. În ele o mulţime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoală şi raşină clocotită şi-i ardea grozav. Ei fugeau din colţ în colţ ca să scape dar în zadar.Şi atât se văitau de tare, că zbierau ca dobitoacele. Am plâns de mila lor şi am întrebat pe Sfântul Mihail:
-Aceştia, de ce se chinuie aşa?
-Aceştia sunt creştinii botezaţi care au luat în râs pe cei care le propovăduiau credinţa şi care au înjurat de lucruri sfinte şi au râs de cei care se pocăiesc adică de cei care sunt pe calea credinţei şi a Bisericii. Aşa se chinuiesc in veci şi nu are cine să-i miluiască la voi pe pământ cu sărindare. Mergând de acolo, am ajuns la un loc întunecat şi trist, plin de fum si putoare. O mulţime de diavoli negri si urâţi stăteau toţi cu ţigările în gură, gata să arunce sufletele care veneau in nişte gropi ce erau pline de scuipat şi viermi foarte mari unde erau o mulţime de suflete care se văitau grozav. Şi mi-a zis Sfântul Mihail:
-Aceştia sunt cei care au fumat tutun şi aşa se vor chinui în veci. Mergând mai departe, am ajuns într-o vale plină de flăcări şi ţipete.
Din loc în loc apăreau nişte ziduri prin focul acela şi pe ele erau
spânzurate femei nenumărate cărora le sfârtecau sânii nişte şerpi
îinfricoşaţi de mă lua groaza numai de frică. Pe unele erau câte doi, iar pe altele erau mai mulţi. Şi întrebând pe Sfântul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mâncat carne de om, adică acelea care au făcut avorturi. Câţi copii au avortat, atâţia şerpi sunt pe ele şi aşa se vor munci în veci. Mergând mai departe, s-a facut un zid de stâncă, dar era asa de înalt că nu vedeam unde este sfârşitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palmă şi m-a aruncat pe zid, iar el a zburat. Acolo, ce să-mi vadă ochii, atâta frumuseţe era că nu se mai săturau ochii privind şi urechile auzind. Dar eu eram goală şi mă ruşinam aşa de mult că nu mai ştiam ce să fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ţi-ai dat tu vreo haină de pomană? Dar eu nu mi-aduceam aminte să-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cât am fost in viaţă ci numai de soţul meu aveam grijă. Şi mi-a arătat o mulţime de haine fiecare cu numele ei zicându-mi:
-Du-te şi caută şi tu o îmbrăcăminte acolo! Şi mergând, am găsit o
rochie pe care o aruncasem la o săracă ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia şi m-am imbrăcat cu ea şi mult îmi părea bine de dânsa.
Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si păsările cântau în alte voci, iarba era moale şi ca de aur, mese întinse printre flori, căniţe cu apă, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dăduseră şi cu lumânări aprinse. La unele mese, în dreptul vaselor erau oameni care mâncau şi se veseleau. Unele erau singure şi fără oameni şi mi-a zis Sfântul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce şi-au dat în viaţă şi au murit şi s-au mântuit şi se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt incă in viaţă şi ele au venit aici înainte şi-i aşteaptă. Şi să ştii că numai cei ce şi-au dat de pomană sau pentru cine au dat de pomană, se îndulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajişte de o frumuseţe rară. Acolo erau o mulţime de soldaţi îmbrăcaţi în alb care aşteptau pe iarbă şi se veseleau şi cănta o muzică dulce de nu te mai puteai sătura. Până să ajung acolo, văd o livadă de pomi de tot felul cu nişte roade de o frumuseţe tare plăută; cireşe frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poartă scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat că voi mânca şi eu din pomii aceia. Dar când să mă duc, Sfântul mă opreşte şi-mi zice:
-Nu te apropia că nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar ştii când îl certai şi-i ziceai să închidă grădina, să nu o mai lase aşa deschisă. Socrul meu lăsa pe oricine să-şi ia câte fructe vrea. Şi nu m-a lăsat Sfântul Mihail să iau nici o fructă şi mi-a zis să dau şi eu de pomană ca să am când mă voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
-Hai să vezi pe soţul tău. Şi m-a dus la soldaţii aceia pe care îi văzusem de departe în multă veselie şi apropiindu-ne noi, se scoală unul de pe iarbă unde şedeau şi cântau şi vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era soţul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el să-l îmbrăţişez dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, şi în acel moment s-a făcut un zid mare între noi ca un gard de sârmă, aşa că nu am putut să mă apropii. Bucuroasă eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine şi am făcut aşa cum m-ai rugat si nu m-am căsătorit. Iar el mi-a zis:
-Ştiu toate şi le văd. Ştiu milosteniile şi viaţa ta de până acum şi mă bucur că m-ai ascultat. Iată, aceşti soldaţi, camarazii mei care sunt în acest loc fericit dar sunt trişti că soţiile lor s-au căsătorit. Eu nu i-am zis că , copii s-au făcut mărişori, dar el a zis că şi cum mi-ar fi ştiut gândul:
-Ştiu şi chiar îi văd în acest moment cum se joacă. M-am uitat şi eu, dar n-am văzut nimic. Apoi mi-a spus că vede tot ce facem noi pe pământ.
-Mult aş vrea să rămân aici, să nu-ţi mai duc dorul pe pământ, dar el mi-a zis:
-Nu poţi să rămâi acum; te duci înapoi în lume şi să faci aşa cum ai început până la sfârşit că mai ai încă de trăit pe pământ. Atunci au sunat trâmbiţele şi ne-am despărţit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfântul Mihail şi m-a dus la un munte de zahăr şi eu mă gândeam de unde să fie atât de mult zahăr. Dar Sfântul Mihail mi-a spus:
- Adevărat este cuvântul Domnului care zice:,, Orice va da omul, însutit va primi şi viaţă veşnică va moşteni.’’ Tu ai dat una, şi în cer s-a făcut o sută. Şi întradevăr, eu aveam obiceiul de a da zahăr la copii în loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail îmi zice:
-Hai să te duc la ai tăi, să mergi iarăşi şi să faci aşa cum ţi-am spus.De acum încolo picioarele să nu-ţi mai stea, gura să nu-ţi mai tacă. Să te duci din sat în sat, din oras în oraş, din casă în casă şi să ai grijă de sufletul tău. Stai aici! Apoi Sfântul mă puse pe o poliţă care era ţinută în lanţuri, zicându-mi:
-Vezi că eu te las în jos, iar tu când vei vedea că e la un metru de pământ, să sari jos că eu o trag la mine şi mă duc să mă închin Dreptului Judecător.
Aşa că eu ştiu că din această poliţă am sărit, nu din coşciug. Aceasta s-a întâmplat toamna iar în iarna aceea am stat acasă şi le spuneam la toţi cei ce veneau la mine câte am văzut pe lumea cealaltă. Iar nopţile le petrec în rugăciune şi plângând merg la biserică şi mă rog pentru cei din iad.
Ea mai spunea că il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei.
Amin şi slavă lui Dumnezeu pentru toate!
 |
| Arsenie Boca |
Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie.
Amin.
