ALTFEL DESPRE CATOLICISM sau DIN ERORILE CATOLICISMULUI

Vă prezentăm o lucrare a Pr. Evloghie Prisecaru editată de către Spudon Publishing Thessalonika - Greece în anul 2006 - "ALTFEL DESPRE CATOLICISM sau DIN ERORILE CATOLICISMULUI". În această lucrare sunt relevate diferenţele dintre catolicism şi ortodoxie precum şi puncte de vedere ale autorului în legătură cu erorile dogmatice ale credinţei catolice. Lucrarea va fi prezentată pe acest blog în mai multe părţi, urmând ca dumneavoastră să vă spuneţi părerea în mod civilizat la secţiunea comentarii care va ramane deschisă pentru această postare. Comentariile care contin limbaj ori expunere neadecvata, ofensatoare sau calomnioasa, precum si comentariile care nu fac referire la subiectul articolului respectiv nu vor fi afisate.

 

PARTEA a-Ia

 Cuvant inainte

 Despre catolicism astăzi se poate spune ca este una dintre credinţele cele mai larg răspândite pe întinsul globului. Credinţa numită creştină pentru că propovaduieşte lumii învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos cuprinsă în Sfânta Scriptură. Pentru majoritatea contemporanilor - creştini, păgâni, ori atei - a vorbi despre Hristos, despre cruce şi Evanghelie, pare suficient, pentru a pretinde că urmezi învăţăturile mântuitoare, după care se conduce de veacuri Biserica. Oare aşa să fie?! Să ne amintim, însă, că în veacurile primare ale Bisericii mulţi vorbeau de Iisus Hristos - precum în antichitate mulţi erau cei ce se raportau, în chip generic la Dumnezeu: gnostici (sec. I), montanisti sau pepuzieni (sec. II), arieni si macedonieni (sec. III), nestorieni, apolinarişti, eunomieni (sec. IV), monofiziţi (sec. V), origenişti (sec. VI), monotelişti (sec. VII), iconoclaşti (sec. VIII) si mulţi alţii.

Toţi aceştia pentru învăţăturile lor strâmbe, râtâcite, vătămătoare de suflet au fost daţi anatemei de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. De ce? Pentru că unii învăţau rău despre partea omenească a Mântuitorului, alţii despre dumnezeirea Lui; unii greşeau privitor la moartea lui Hristos, iar alţii privitor la învierea Lui. La acestea, de-a lungul vremii, s-au adăugat noi şi noi erezii, precum cele despre Sfânta Treime, despre Maica Domnului, despre virtuţi, despre Înfricoşata Judecată, despre viaţa veşnică şi aşa mai departe.

Toţi, deşi se numeau creştini, au fost alungaţi din Biserică, de Sfinţii Părinţi pentru a nu molipsi poporul binecredincios, cu rătăcirile lor, spre pierzania sufletului. Acestora, inca din secolele VIII-IX li s-au adăugat rătăcirile creştinilor din Apus, care până la acea vreme cugetau încă în chip ortodox. Întru început aceştia prind a gândi nepotrivit despre Persoanele Sfintei Treimi, vreme în care papii, încep totodata să pretindă despotica supremaţie asupra Bisericii lui Hristos, pretinzând că sunt fără de păcat, adică infailibili.

La acestea se vor adăuga, în timp, noi rătăciri cu privire la mântuirea sufletului (purgatoriul), naşterea Maicii Domnului (imaculata concepţie), culminând cu aducerea în Biserică şi a noi obiceiuri precum: ,,liturghie" fără epicleză, oprirea preoţilor de la căsătorie (celibatul), ,,cumpărarea" iertării păcatelor (indulgenţele), uciderea păcătosului (inchiziţia) şi altele de felul acesta.

Astfel, creştinii din Apus şi-au pierdut Ortodoxia şi o dată cu aceasta dreptul de a se mai numi creştini, căci ereziile atrag asupra lor excluderea din Biserică, fiind anatemizaţi de către toţi Sfinţii Părinţi. Acesta este începutul existenţei ,,Noii Biserici", ,,Biserica catolică", născută din păcat, păcatul trufiei şi al cugetării autonome, ,,Biserica" desprinsă de învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Acum debutează în lume ,,noul creştinism", ,,creştinismul" după om care a lepădat osteneala crucii, constituindu-se într-o corporaţie lumească, mânată de ambiţii politice, concretizându-se în întemeierea statului autonom Vatican, stat ce va rivaliza de-a lungul istoriei cu puterea regilor şi a împăraţilor lumii. Acesta este ,,falsul creştinism", care prin duplicitate şi promiscuitate, prin intrigi, teroare şi vărsări de sânge va supune neamuri, va stăpâni, va impărăţi...

,,Creştinismul" sabiei şi al ambiţiilor pământeşti, ,,creştinism" nicicând practicat de Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, ori de mucenicii şi cuvioşii Bisericii universale. Astăzi acest ,,creştinism" îmbracă ,,haină nouă" incluzând în recuzita prozelitismului papal o variată gamă de măşti ,,creştine" precum: iubire, toleranţă, comuniune, pace, unitate, etc., terminologie cameleonică, ce învăluie minţile păstorilor Bisericii şi ale creştinilor de rând în plasa politeismului ecumenist, de sorginte iudeo-masonică. Astfel, papii, cardinalii şi teologii Vaticanului, mânaţi de o neostoită ,,dragoste" fac ,,sacrificii peste sacrificii", făcând concesii chiar împotriva propriilor dogme şi convingeri - tuturor ,,bisericilor", cultelor şi confesiunilor ,,creştine", cât şi religiilor şi credinţelor mai mult sau mai puţin păgâne.

Nu sunt lăsaţi deoparte nici ortodocşii, ci dimpotrivă, în strategia înglobării papale li se rezervă acestora un loc de frunte. Pentru aceasta papii şi prelaţii catolici laolaltă cu căpeteniile ,,bisericilor" şi ale cultelor şi confesiunilor, împreună cu unii ierarhi ortodocşi au inaugurat cunoscutele întâlniri la nivel înalt, practica adunărilor şi rugăciunilor în comun, alcătuirea de ,,carte" ale ,,iubirii" si ,,comuniunii", înfiinţarea de institute ecumenice, oferirea unor burse de studii pentru cunoaşterea şi promovarea ,,valorilor comune". Împotriva acestui prozelitism ,,blând", ,,domestic", ,,nevinovat" ce-şi strecoară cu abilitate veninul dulceag în sufletele creştinilor, nimeni nu va putea lupta, decât alergând la învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

Fără aceste învăţături nu vom pricepe de fel în ce constă credinţa ortodoxă, de ce nu trebuie să ne alipim noilor tendinţe, manifestate astăzi în Biserică, cine sunt ereticii, ce se urmareste prin mijlocirea curentului ecumenist, şi mai ales cui ne vom închina în cele din urmă, noi cei ce ne socotim creştini, ucenici ai lui Hristos.

VA URMA