Înmormântare
vs. Incinerare
În ultima vreme asistăm la un circ
mediatic de neimaginat cu privire la anumite aspecte legate de
acțiunile sau neacțiunile Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la
unele chestiuni ce țin de cultul religios specific Bisericii
noastre. Biserica este acuzată că este învechită, obtuză, că a
rămas ca în evul mediu neținând pasul cu vremurile actuale.
Ceea ce trebuie să știe
respectabilii critici este faptul că biserica ortodoxă nu își
impune regulile și credința în niciun fel asupra oamenilor. Ba mai
mult decât atât în biserica noastră nu există un act oficial de
excomunicare, de eliminare din rândurile membrilor bisericii a
niciunei persoane pentru anumite încălcări ale credinței noastre
stabilite prin dogme și legi bisericești. Dumnezeu ne cheamă în
permanență să ne întoarcem la El ca fiul cel risipitor din
Evanghelie, iertându-ne de fiecare dată când facem act real și
nefățarnic de pocăință prin taina spovedaniei, repunându-ne din
nou în drepturile noastre de fii ai lui Dumnezeu și membrii ai
Bisericii lui.
Aceste critici apar din partea unor
oameni botezați în pruncie ca și creștini ortodocși, dar o dată
cu înaintarea în vârstă, viața lor nu s-a ghidat după regulile
Bisericii în care au fost botezați, ci după legile firești ale
trupului. Prin aceasta respectivele persoane s-au separat singure de
comuniunea membrilor bisericii trăind după reguli proprii și
înstrăinați de ortodoxie. Este practic o auto-excomunicare din
proprie voință, chiar dacă ei consideră în continuare că sunt
”creștini ortodocși”. Modul lor de viață și faptele lor
contravin rânduielilor membrilor bisericii ortodoxe și deci nu sunt
ortodocși. A trăi în comuniune în cadrul bisericii ortodoxe
presupune respectarea legilor dumnezeiești lăsate în scrierile
Sfintei Scripturi, a respecta hotărârile și canoanele (legile)
bisericești stabilite de cele șapte Sinoade (Congrese) Ecumenice de
dinainte de marea schismă a apusului și tot o dată de a respecta
toate hotărârile și canoanele stabilite în cadrul Sfintelor
Sinoade ale bisericilor autocefale cu rang de Patriarhie, cum este și
Biserica Ortodoxă Română.
De asemenea toate învățăturile și
scrierile lăsate de mari duhovnici și părinți ai bisericii
noastre, inspirați de înțelepciunea insuflată de Sfântul Duh
revărsat asupra lor de Dumnezeu Tatăl, trebuie să fie pentru
creștinii ortodocși repere și direcții de urmat pe drumul lung al
vieții, având drept țel final dobândirea vieții veșnice alături
de Sfânta Treime și toate puterile cerești, prin trecerea de la
această viață spre viața veșnică prin porțile morții.
Deci, cine nu respectă modul de viață
impus de canoanele bisericii nu se mai poate numi ortodox după faptă
ci doar cu numele, neavând nici-un drept să critice sau mai mult să
condamne hotărârile Bisericii, având doar o singură alegere și
anume ori renunță la statutul de membru al Bisericii Ortodoxe în
general, ori revine la credința ortodoxă respectând regulile și
pe ceilalți membrii ai biserici care respectă și acceptă
condițiile puse de această instituție divino-umană, trăind în
comuniune euharistică. Numai înstrăinarea de Biserică poate duce
la pierderea identității de creștin ortodox și deci implicit la
rătăciri ale cărărilor pe care mergem în viață, unde punctul
final după moarte nu sunt brațele deschise ale lui Hristos care ne
așteaptă la El cu drag, ci hăul adânc și fierbinte al iadului
care poate fi și o ușă a unui crematoriu.
Biserica Ortodoxă, ca instituție
divino-umană, este compusă din clerici și mireni.
Nu trebuie făcută distincție între
aceste două componente, cum greșit este mediatizată noțiunea de
Biserică atunci când se referă doar la clerici. Nu se poate păstor fără turmă cum nu se poate nici turmă fără păstor. Biserica suntem
noi toți ca mădulare vii ale trupului lui Hristos. Că suntem
clerici sau mireni, toți suntem mădulare vii ale lui Hristos. Chiar
dacă unul dintre noi moare, trupul acestuia, ca mădular creat de
Hristos în pântecele mamelor noastre, nu trebuie distrus prin
incinerare. Nu avem dreptul să distrugem propriul corp după moarte
deoarece nu suntem noi stăpân pe el, ci Hristos. El l-a creat în
procesul maternității. Iar trupul creat din pământ trebuie
înapoiat pământului. Acesta ne este un înveliș material
vremelnic al sufletului de care ne folosim în timpul vieții
pământești și de care trebuie să avem grijă pe parcursul
vieții, ca de un dar al lui Hristos, iar la moarte să-l înapoiem
pământului așteptând Învierea cea de apoi, după cum credem și
mărturisim, când trupul va învia. Trupul înviat la judecata de
apoi va fi desăvârșit precum trupul lui Adam și al Evei dinainte
de căderea în păcat, după cum scrie în Sfânta
Scriptură:
”Așa
este şi învierea morților: Se seamănă (trupul) întru
stricăciune, înviază întru nestricăciune;
Se
seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă
întru slăbiciune, înviază întru putere;
Se
seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup
firesc, este şi trup duhovnicesc.
Precum
şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet
viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață"”
(1Cor. XV; 42-45)
De
aici tragem concluzia că omul decedat așteaptă cu trupul învierea
cea de apoi, aidoma unui somn lung, când sufletul se va reîntoarce
în trupul recompus din elementele materiei descompuse în mormânt,
din rămășițele materiale ale trupului îngropat. De aceea
biserica noastră le spune celor decedați ”adormiți”, adică
doarme până va învia, după cum a spus Iisus Hristos în casa lui
Iair când fiica acestuia de doisprezece ani abia murise: "Nu
plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52)
Cum
poți decide să arzi pe cineva care doarme așteptând învierea?
Nici
chiar tu nu te poți condamna cu trupul la ardere după ce mori, din
propria ta dorință de a fi incinerat, fiind asemenea unui act
sinucigaș îndreptat doar asupra trupului, despărțit de suflet. Nu
ai dreptul să distrugi ceea ce nu este al tău. Trupurile nu sunt
ale noastre, ci sunt mădulare (organe) ale trupului lui Hristos
reprezentat de Biserica lui drept măritoare creștină. Este un act
îndreptat fățiș împotriva lui Hristos și deci, nu te mai poți
numi creștin ci dușman al Lui Hristos, anticreștin, antihrist.
Din
această cauză Biserica nu va acorda niciodată asistență
religioasă prin clericii săi celor care se sinucid (distrugere din
proprie voință sufletească și trupească), celor care doresc să
fie incinerați după moarte (distrugere din proprie inițiativă
doar trupească), ateismul (cei care se sinucid doar sufletește
lepădându-se de Hristos), celor care îmbrățișează idei ca
eutanasia, etc. Sunt probleme delicate de bio-etică pe care Biserica le
tratează cu foarte mare atenție, învățând pe creștini că
suntem vremelnici și chiriași în această lume materială
trecătoare.
Omul
cât trăiește în viața pământească trebuie să poarte respect
trupului, dar nu un respect măgulitor de ațâțare a poftelor, ci
de purificare a lui, de trăire alături de suflet după legile
creștine. La judecată vom da socoteală atât cu trupul cât și cu
sufletul pentru faptele noastre. Deci respectul și cinstea cuvenită
trupului trebuiesc date și după adormire în Domnul, prin
înmormântarea acestuia cu stimă și respect, returnând pământului
trupul care ne-a
fost împrumutat. Legile firești ale Lui Dumnezeu va descompune
trupul în elemente primordiale, în pământ, dar acel pământ se
va recompune la loc la Înviere. Prin arderea acestui trup, sunt
distruse legăturile și identitatea materială personală, va fi
distrusă legătura interpersonală dintre materie și suflet,
pierzându-se identitatea atomilor cenușii, mai ales dacă se va
împrăștia cenușa în văzduh după cum doresc unii sau alții cu
limbă de moarte. Bineînțeles că la înviere vor căpăta trupuri
și cei incinerați dar păcatul distrugerii trupului lor prin ardere
din propria lor
voință
îi va condamna la arderea lor în continuare împreună cu îngerii
căzuți în Iadul cel veșnic. Sunt oameni care au murit în
incendii, în războaie sau alte accidente și care au fost
carbonizați. Dar trupurile acestora au fost carbonizate fără voia
lor, deci nu se fac vinovați de actul fățiș împotriva arderii
trupului creat de Hristos, de păcatul acesta înfiorător și barbar tot
o dată. E un lucru barbar și de asemenea crud să
arzi de tot un trup omenesc, chiar și al unui animal. Dar cred că
dacă s-ar arde trupurile animalelor moarte la crematoriu s-ar face
emisiuni despre barbarismul celor care în loc să îngroape
cadavrele le ard în cuptoare încinse.
Destul
că familia este îndurerată de despărțirea temporară de
apropiații lor care dispar dintre ei. Cât de crud ar mai fi pentru
ei să mai și vadă trupul celui drag arzând într-un cuptor.
Câtă
barbarie, câtă cruzime!
Să
nu ai unde să mai vorbești cu rămășițele pământești ale
celor dispăruți dintre noi, să nu ai unde depune o floare și o
lacrimă în rugile noastre pentru cei adormiți, rugându-ne pentru
iertarea păcatelor lor de către Hristos.
Ca
o concluzie a acestui articol putem spune că problema principală a
societății actuale este depărtarea oamenilor de Dumnezeu, iar
referindu-ne la Biserica Ortodoxă sunt foarte mulți membrii
botezați, covârșitor de mulți, care nu mai respectă regulile Bisericii. Aceștia nu
participă în comuniune cu ceilalți la serviciile religioase și la
rugăciunile în comun din lăcașurile de cult. Nu se pocăiesc de
faptele lor prin Taina Sfintei Spovedanii, nu se unesc cu Hristos
prin Taina Euharistiei, nu încearcă să înțeleagă tainele
credinței noastre, trăind după regulile trupului. Sunt oameni
lumești
după cum îi numește tradiția ortodoxă, nepunând preț pe
valoarea sufletului și curățirea lui de patimi și păcate, pentru
a deveni și oameni spirituali (duhovnicești). Oi pierdute pe care Hristos le caută și pentru care plânge. Aceștia din
ignoranță și neștiință păcătuiesc de moarte împotriva
Duhului Sfânt care ne vorbește prin Biserică și prin legile
impuse de aceasta, îndreptându-se cu dispreț și chiar cu ură
spre conducerea Biserici dar și împotriva noastră, a celor ce
iubim și respectăm Biserica lui Hristos.
Deci,
noi care citim aceste rânduri cum suntem? Ortodocși sau...nu?
Cu
dragoste creștinească,
Gherasim
Ogheru
