"Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei" (Ioan 12;15)
Iată că am ajuns cu mila lui Dumnezeu să prăznuim cu bucurie și momentul intrării în Ierusalim al Fiului lui Dumnezeu și al Omului, atunci când Cerul și pământul se bucurau văzând pe Domnul tuturor celor văzute și nevăzute ajungând în orașul sfânt călare pe mânzul asinei. Suntem în Săptămâna Patimilor și rememorăm în fiecare zi a acesteia toate pătimirile Domnului, culminând cu Sfântă Învierea Sa din morți.
Sfântul prooroc Zaharia prevestea cu patru sute de ani înaintea acestui eveniment că Dumnezeu întrupat în om va intra în Ierusalim și va veni șezând pe ”mânzul asinei” (Zaharia 9;9), un măgăruș “pe care nimeni din oameni niciodată n-a șezut” (Luca 19;30), neîmblânzitul mânz îmblânzindu-se atunci când a fost încălecat de Cel ce l-a creat. Sfinți Apostoli și-au pus hainele pe mânz și Domnul a încălecat, mânându-l încet să intre pe poarta cetății lui Dumnezeu.
La sfârșitul misiunii sale de propovăduire a venirii Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, după trei ani de pelerinaj în țara Israelului, unde a săvârșit mulțime de minuni ce nu au putut fi consemnate în scris de nimeni, cu excepția celor câteva amintite de sfinții evangheliști, Mântuitorul Iisus Hristos venea pentru ultima oară în Ierusalim, fiind întâmpinat cu bucurie și mare entuziasm de oamenii care auziseră de El și de faptele Sale.
Întreg orașul era electrizat, toți cetățenii s-au îndreptat spre poarta sfintei cetăți purtând în mâini flori și ramuri de finic, simbolizând biruința, strigând cu bucurie către Domnul “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3-8). Mulțimea L-a întâmpinat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu după știința și voia omenească, exact ca pe un mare Împărat Biruitor care intra în cetate, precum era obiceiul acelor vremuri. Poporul era entuziasmat și deosebit de bucuros să-L vadă pe Blândul Iisus cu ochii lor, după ce auzise despre el timp de trei ani numai lucruri minunate și ce fapte de negândit cu mintea omenească a săvârșit. Aclamau cu putere și aruncau înaintea Sa hainele lor să treacă peste ele și îl umbreau cu ramuri mari de finic și flori, făcând înaintea Sa un culoar înflorat prin care Domnul trecea agale călare pe mânz privindu-i cu milă și compasiune, știind că același popor, după patru zile, striga despre Cel pe care astăzi L-a numit împărat: “Răstignește-L, răstignește-L pe El; nu avem împărat, fără numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; Ioan.19, 15).
Cum a fost posibilă această întoarcere radicală a poporului de la bucurie și extaz la ură și respingere față de Mântuitorul Iisus Hristos? Cum au reușit acești oameni să-și manifeste sentimente ostile și de dizgrație față de Domnul, când doar cu câteva zile înainte erau entuziasmați și bucuroși sa-L vadă intrând în cetate?
După o judecată rațională, urmărind strict aparențele, acest lucru ține mai mult de patologic decât de o manifestare normală.
Iubiți frați!
Aș dori ca de acum să mă refer mai mult la acest aspect al întoarcerii omului cu fața de la Dumnezeu spre lucruri întunecate, fără ca acesta să fie conștient, crezând că acțiunea sa este bună și că face bine.
După cum citim în Sfânta Evanghelie, în joia următoare intrării Domnului în Ierusalim, deci după patru zile, guvernatorul roman al Iudeii Pilat din Pont ținea în curtea pretoriului, zisă Gavata, adică pavată cu pietre, o adunare publică în care, după ce îl audiase pe Iisus adus la el spre judecată de sinedriu prin fariseii și cărturarii Ierusalimului, dorea să ofere poporului posibilitatea să aleagă dintre doi condamnați la moarte, pe cine dorea să îl grațieze și pe cine dorea să îl dea morții.
În temnița Ierusalimului se afla un criminal, un luptător iudeu care făcuse mai multe atentate și crime în rândul soldaților romani, membru al unui partid subversiv de zeloți care luptau pentru eliberarea Israelului de sub ocupația romană. Acesta era o căpetenie zelotă și fusese condamnat la moarte pentru mai multe crime în rândul romanilor. Numele lui de ocară era Barabas.
După ce Iisus a fost audiat de Pilat, acesta din urmă rămânând foarte impresionat de atitudinea corectă și dreaptă a Domnului, a hotărât să îl prezinte poporului, împreună cu acel zelot criminal, pentru a cere mulțimii să hotărască ea pe cine să grațieze și pe cine să execute, conform unui obicei mai vechi al acelor locuri care se ținea în săptămâna premergătoare Paștilor evreiești. Pilat era convinsa că mulțimea va alege pe Iisus, știind cât este de iubit de popor și că numai cu câteva zile în urmă îl primiseră în cetate cu osanale și ovații.
Pilat prezentându-i pe cei doi în balconul pretoriului, aducând mai întâi pe Iisus și anunțându-L cu cuvintele: ”Ecce Homo!”, l-a arătat mulțimii, apoi prezentându-l și pe criminalul Barabas, mulțimea confuză a avut la început o ezitare, ca și cum nu se aștepta la o astfel de situație neprevăzută.
Și acum vedem un fenomen straniu la prima vedere. Întrebați fiind de Pilat pe cine să elibereze, mulțimea dintr-o dată a început să exclame: ”Pe Barabas, pe Barabas, pe Barabas!”. Pilat îi privea stupefiat neînțelegând ce se întâmplă, știind că în urmă cu câteva zile aceiași mulțime a cetățenilor Ierusalimului îl aclamau pe Iisus ca pe un Împărat Biruitor.
Atunci a întrebat mulțimea extaziată, cu Iisus ce să facă? Și un răspuns prompt a venit din partea lor:”Răstignește-L, Răstignește-L, Răstignește-L!”. Ce întorsătură bizară a părerii mulțimii despre Iisus?
Pilat ascultând aclamațiile mulțimii le-a spus că nu vede nici-o vină în acest om, așteptând reacția poporului. Însă acesta și mai hotărât striga sa-L răstignească. Atunci guvernatorul a mers și spălându-se pe mâini a spus că el nu se face vinovat de această faptă, cu toate că avea puterea să-L salveze pe Iisus, dar la cuvintele mulțimii care spuneau că aceasta nu îl recunoaște de împărat decât pe Cezarul, lui Pilat i-a fost frică să nu cumva ca împăratul să audă că a susținut un eventual rival politic și a hotărât să facă voia poporului. Atunci mulțimea a început să strige din nou spre Pilat: ”Răstignește-L! Răstignește-l! Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”
Ce spectacol deplorabil! Ce situație stranie!
Frați creștini!
Să analizăm puțin care a fost mecanismul social care a schimbat radical obțiunea poporului. Cum s-a ajuns în această situație?
De-a lungul întregii sale activități misionare, timp de trei ani în care Domnul Iisus Hristos a mers prin poporul iudeu și nu numai, propovăduind Împărăția lui Dumnezeu, iar poporul israelit fiind ocupat de Imperiul Roman, în urma uimitoarelor minuni pe care Domnul le făcea a început să creadă că Mesia cel mult așteptat venise și că îi va elibera din robia romană și va împărăți pământul întreg, iar toate neamurile i se vor închina. Acesta este fundamentul credinței iudaice tradiționale care se consideră poporul ales și în consecință va fi poporul care va conduce întreaga omenire. Peste tot pe unde Domnul Iisus mergea era înconjurat de mulțimile care voiau să ceară de la El diferite vindecări de boli. Pe unde trecea El oamenii simțeau o putere ce ieșea din El și mulți bolnavi se vindecau numai stând în preajma Sa. Aceia care intrau în dialog cu El cerându-I milă erau binecuvântați cu vindecări miraculoase, primind pe lângă acestea și multe cuvinte folositoare și mântuitoare. Printre oamenii de rând care veneau să îl întâmpine erau amestecate și multe iscoade ale sinedriului sau ale fariseilor și cărturarilor, care încercau în permanență să-L ispitească cu întrebări mai mult lumești decât duhovnicești, iar în urma răspunsurilor Lui să-L prindă în cuvânt cu răspunsuri prin care să-L incrimineze și să poată fi arestat. Aceștia fiind sub stăpânirea întunericului, o castă coruptă, trădătoare, care doreau numai avantaje materiale, nu doreau ca Iisus să fie considerat Mesia, deoarece acesta îi condamna mereu în cuvinte, îi demascau în ce privește corupția și imoralitatea în care trăiau.
Se organiza în ascuns un complot nevăzut împotriva Lui prin care să-L prindă și să-L ucidă. Toate acestea se ascundeau și se ascund până astăzi în dosul unei evlavii prefăcute și fățarnice. Și ce a ieșit la sfârșit la iveală din această pseudo-evlavie? – Răstignirea Mântuitorului. Din gura arhiereului Caiafa auzim:„…Voi nu ştiţi nimic; nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan, 11, 49-50). În loc să iasă din gura lui sfințenia, a ieșit la iveală ceea ce zăcea în asemenea oameni: dorința de răzbunare și duhul de răzvrătire, dorința de a pune mâna pe dregătorii înalte. În permanență Mântuitorul era supravegheat și ispitit de acești șerpi prefăcuți.
Și iată că în ziua în care Pilat L-a prezentat oamenilor în piață pe Iisus, în mulțimea adunată erau infiltrați toți acești pizmași fățarnici și vicleni. Ei ca oameni erau cunoscuți și respectați în Ierusalim, iar locuitorii orașului îi vedeau ca o elită evreiască care de fapt voia binele cetății și a locuitorilor ei. Ocupația romană era umilitoare și apăsătoare, iar evreii vedeau în această elită și în partidul zeloților o speranță prin care va veni eliberarea. În schimb această elită era vândută sau mai bine zis cumpărată total de către romani, având beneficii și multe avantaje materiale din partea acestora. Ei nu aveau ca scop decât înavuțirea proprie și avantaje materiale pe care le putea primi de la romani dacă erau obedienți și trădători.
În momentul în care mulțimea a fost întrebată de către Pilat ce să facă cu Iisus, acești infiltrați în mulțime a început să strige puternic: Răstignește-L, Răstignește-L, Răstignește-L!, iar efectul de turmă al mulțimi și-a făcut efectul ca un ecou în mase și toată mulțimea a început să strige același lucru, mai ales când au văzut starea deplorabilă în care arăta Iisus cel biciuit și plin de răni, speranța lor se năruise subit. Au văzut în schimb în Barabas o speranță de om puternic și luptător care putea să organizeze acțiuni de eliberare națională.
Astfel, mulțimea manipulată și instigată a clamat răstignirea Lui, cu toate că putea să ceară să-i taie capul sau altă formă de execuție, răstignirea fiind în acele vremuri cele mai umilitoare execuții, rezervate de obicei, tâlharilor, hoților și criminalilor.
După aceea știm ce s-a întâmplat și mai ales știm că de fapt Iisus e Biruitorul morții, înviind a treia zi după execuție.
Subiectul acestor rânduri este de fapt Barabas. Ce a făcut acel om după ce a fost eliberat? A continuat să ucidă și să tâlhărească.
Barabas e un simbol al omului care dorește să fie conducător, să aibă putere de decizie în mase, să poată controla pârghii de conducere și mai ales să aibă foloase financiare și materiale în urma acțiunilor lui, aparent justificate, dar care produce multe victime în rândul celor ce se află în preajma lui.
După Învierea lui Iisus, după Înălțarea Sa la Ceruri, cei care l-au iubit, respectat și ascultat au continuat să-I fie credincioși, mergând pe Calea pe care El ne-a indicat-o, pe Legea cea Nouă pe care ne-a dat-o. Ierusalimul a fost distrus de romani și toți evreii din Palestina și Iudeea au fost împrăștiați în lume, amestecându-se cu popoarele care îi găzduiau, învățând limba lor și luând nume ale popoarelor gazdă, pe tot pământul. Pe lângă sinagogile lor în care se rugau și-au înființat organisme de conducere autonome de puterea statului în care locuiau, numite cahale, care decideau legislativ, politic și social ce acțiuni să întreprindă aceștia, astfel încât să profite cât mai mult material și financiar de pe urma popoarelor gazdă.
Până în zilele noastre aceste tribunale din umbră decid infiltrarea mulțimilor cu iscoadele lor care la nevoie să influențeze din nou răstignirea Adevărului și triumful lui Barabas.
Și-au infiltrat iscoadele acoperite în toate neamurile, țările, partidele acestora și mai ales au profitat de pe urma gazdelor lor și s-au îmbogățit prin diverse inginerii financiare ce aveau la bază înșelăciunea, manipularea, șantajul și șperțul, că doar nu degeaba Mântuitorul îi numeau ”cuiburi de vipere”.
Azi, în toate țările lumii au Barabași pe care îi scoate la rampă în campanii electorale și pe care prin manipulare, instigare și false sondaje determină neamurile care îi găzduiesc să-i vadă ca pe niște speranțe spre mai bine și îi aleg la conducerea țărilor, trimițând la răstignire pe Adevărul cel mântuitor.
De aceea fraților, vă îndemnăm să nu vă depărtați de Iisus Hristos, să nu-l părăsiți și mai ales să nu-L condamnați la uitare și moarte spirituală, alegând Barabași care vă duc spre prăpastia iadului veșnic.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
Cu Hristos înainte și noi după El!
Gherasim Ogheru
