de Arhimandrit Teofil Paraian
Preacuvioase părinte, dragi studenţi, ieri seara în
legătură cu taina Jertfei am venit şi cu unele aprecieri în
legătură cu taina Învierii, pentru că numai aşa se poate
înţelege taina Jertfei Mântuitorului. Numai în perspectiva
Învierii are valoare de jertfă Răstignirea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, pătimirea pe care a suferit-o pentru noi.
Fără Înviere ziceam că Răstignirea ar fi fost un fapt
obişnuit. Ar fi putut conta pentru mulţi ca o pedeapsă, cum a
şi contat pentru cei care nu au ştiut de Înviere şi care nu
au crezut în Înviere, care au zis că un tâlhar a primit o
pedeapsă. Ori noi, care ştim că Domnul Hristos a înviat din
morţi şi că este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, credem
că Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a fost o jertfă,
pătimirea Lui a fost o jertfă adusă pentru ispăşirea
păcatelor noastre, pentru ispăşirea păcatelor lumii, pentru
mântuirea lumii.
Sunt unii dintre creştini care nu sunt cinstitori ai Crucii
Domnului nostru Iisus Hristos, spunând că crucea a fost o
unealtă de chinuire. Noi însă credem altceva. Credem că
crucea a fost un altar de jertfă. E adevărat că a fost chinuit
Domnul Hristos pe cruce dar El a intrat întru mărirea Sa, după
firea omenească, prin cruce, şi după Învierea Sa din morţi,
vorbind cu cei doi călători spre Emaus, le-a spus mustrându-i:
"Oare nu trebuia Hristos să pătimească şi să intre
întru mărirea Sa?" (Luca 24, 26). Aceasta arată că
Domnul Hristos pune accent pe jertfa Lui şi o arată ca fiind un
mijloc de mântuire. Firea omenească a Domnului nostru Iisus
Hristos a fost înviată din morţi, respectiv a înviat Domnul
Hristos cu trupul din morţi, pentru că sufletul nu moare
niciodată şi nici dumnezeirea nu poate muri.
Noi ştim că la moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos
s-a întâmplat lucrul următor: orice moarte înseamnă
despărţirea sufletului de trup. Domnul Hristos are fire
omenească deplină şi fire omenească înseamnă trup şi
suflet, suflet şi trup. Noi vorbim de întruparea Fiului lui
Dumnezeu, de înomenirea Fiului lui Dumnezeu, dar prin aceasta nu
înţelegem că firea dumezeiască s-a unit doar cu trupul
omenesc, s-a întrupat. Şi când zicem că s-a întrupat
înţelegem că s-a unit cu firea omenească constătătoare din
suflet şi trup, din trup şi suflet. Deci Domnul Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, nu a luat un trup, un simplu trup în care S-a
întrupat dumnezeirea, ci a luat omenitatea, adică a luat pe om
aşa cum este el în întregime. De ce? Pentru că altfel nu avea
cum să mântuiască firea omenească, care nu e numai trup ci e
şi trup şi suflet.
Prin urmare, la moartea Mântuitorului s-a întâmplat
despărţirea sufletului de trup şi despărţirea firii
omeneşti de firea dumnezeiască, nu în înţelesul că s-a
făcut o separare, ci că dumnezeirea de fapt a rămas cu cele
două elemente ale fiinţei omeneşti, cu sufletul şi cu trupul,
cu sufletul S-a pogorât în iad, cu sufletul şi cu dumnezeirea,
cu trupul şi cu dumnezeirea a rămas în mormânt şi cu
dumnezeirea, care e pretutindeni, Domnul Hristos a fost şi în
rai cu tâlharul, căci i-a promis tâlharului: "Astăzi vei
fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43), i-a promis că vor fi
împreună în rai.
Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi
rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului
Hristos nu putem ajunge la înţelegere deplină. Ştiţi, poate
ştiţi mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile
Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai
presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva
care e mai presus de ceea ce putem noi înţelege cu puterile
firii şi de fapt e mai presus de ceea ce putem înţelege noi
deplin. În orice caz nu ajungem niciodată să înţelegem
Învierea Mântuitorului, pentru că este mai presus de fire.
Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A
constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci
sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul
Domnului Hristos şi prin putere dumnezeiască a înviat din
morţi. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în
cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea
Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face
aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă
Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat.
Domnul Hristos a rânduit ca jertfa Lui să fie pomenită
până la sfârşitul veacului prin Sfânta Liturghie:
"Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22,
19). Deci Domnul Hristos nu are nici o ezitare când e vorba de a
se pomeni jertfa, ci chiar a lăsat să I se pomenească jertfa.
Şi noi pomenim jertfa Domnului Hristos împreună cu celelalte
câte s-au întâmplat pentru noi şi pentru a noastră
mântuire, deci Răstignirea, înmormântarea, Învierea,
Înălţarea la cer, toate acestea sunt cuprinse în Sfânta
Liturghie care este o sărbătorire cuprinzătoare. Nu se fac
aprecieri în Sfânta Liturghie în legătură cu valoarea
Jertfei, cu valoarea Învierii, cu valoarea Înălţării
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ci ni se prezintă ca nişte
lucruri reale în care noi credem.
Sfintele slujbe ale Bisericii însă, slujbele de la Paşti
în special, slujbele de dumineca, sunt prăznuitoare ale
Învierii Mântuitorului Hristos. Paştile se prăznuiesc cu
sărbătorire deosebită la Paşti, dar Paştile se repetă în
fiecare duminecă, cu câteva excepţii doar: nu se prăznuieşe
Învierea Domnului Hristos ca o prelungire a Paştilor la
Rusalii, în dumineca Rusaliilor, pentru că atunci se
sărbătoreşte pogorârea Duhului Sfânt; în Dumineca
Floriilor, pentru că atunci se prăznuieşte intrarea în
Ierusalim, deci altceva decât Învierea; şi apoi dacă
într-una din dumineci cade o sărbătoare împărătească, cum
este Schimbarea la faţă, Ziua Crucii, Naşterea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos, atunci se
anulează însemnătatea de praznic a Învierii pe care o are
dumineca şi se prăznuieşte numai praznicul respectiv,
sărbătoarea care coincide într-o zi de duminecă. În rest
toate duminecile sunt pomenitoare, sărbătoritoare a Învierii
Domnului Hristos. Aşa încât am putea zice că în fiecare
duminică avem şi Paştile. Iar Sfânta Liturghie este o
prăznuire de Paşti, o continuare a Paştilor şi chiar se spune
la Sfânta Liturghie, de către clericii care se împărtăşesc,
după ce se împărtăşesc spun şi cuvintele "O Paştile
cele mari şi preasfinţite Hristoase, o Înţelepciunea şi
Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă mai adevărat a
ne împărtăşi cu Tine în ziua cea neînserată a
împărăţiei Tale". Noi pomenim deci Învierea Domnului
nostru Iisus Hristos nu numai la Paşti, ci în toate duminicile,
cu mici excepţii, şi în toate Liturghiile avem o prelungire a
Paştilor.
Am zis că despre Învierea Domnului Hristos ne relatează
Sfinţii Evanghelişti. În fiecare Evanghelie avem istorisiri
ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul
Hristos, şi a arătărilor Mântuitorului care au urmat după
Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al
Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea,
respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu
Învierea. La fel Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul
16 astfel de relatări, în Sfânta Evanghelie de la Luca în
capitolul 24, tot capitolul, şi în Sfânta Evanghelie de la
Ioan, două capitole, 20 şi 21. De fapt cercetările făcute
asupra Evangheliei de la Ioan au ajuns la concluzia că
Evanghelia de la Ioan se sfârşeşte cu ultimul verset din
capitolul 20, iar capitolul 21 din Evanghelie este un adaos scris
de ucenicii Sfântului Ioan Evanghelistul. În realitate noi
citim din Evanghelia de la Ioan, zicem că şi capitolul 21 e tot
de la Ioan, nu se spune altceva în legătură cu aceasta, dar
cercetările mai noi au ajuns la concluzia că ultimul capitol e
un adaos. În Faptele Apostolilor se fac la fel unele afirmaţii
în legătură cu Învierea Domnului Hristos. Sfântul Apostol
Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o
bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are
aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.
Cât priveşte Învierea însăşi, este o taină. Adică noi
am spus şi ştim aceasta că înviere înseamnă revenirea
trupului la viaţă, unirea cu sufletul şi cu dumnezeirea în
cazul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ştim că aceasta
înseamnă învierea. Dar ea rămâne totuşi o taină. Şi de
fapt Învierea nu a văzut-o nimenea. Nimeni nu L-a văzut pe
Domnul Hristos înviind, L-a văzut înviat. Sfântul Evanghelist
Matei în Evanghelia sa relatează că în dimineaţa celei
dintâi zile după sâmbătă, respectiv în dumineca de după
răstignirea Mântuitorului, după moartea Mântuitorului,
dimineaţa, când s-au dus mironosiţele la mormânt, Domnul
Hristos înviase. Şi Mântuitorul S-a întâlnit cu femeile
mironosiţe şi le-a zis "Bucuraţi-vă!" (Matei 28, 9)
şi "Nu vă temeţi!" (Matei 28, 10). Tot Sfântul
Evanghelist Matei spune că în dimineaţa acelei zile, în
dimineaţa zilei în care a înviat Domnul Hristos, s-a prezentat
un înger la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi
de lumina îngerului străjerii care erau de faţă, şi despre
care vorbeşte numai Sfântul Evanghelist Matei - deci ceilalţi
evanghelişti nu spun că a fost străjuit mormântul, dar
Sfântul Evanghelist Matei ne informează că mormântul a fost
străjuit de ostaşi puşi de mai marii iudeilor, cu învoirea
lui Pilat - după ce ei au pecetluit mormântul şi străjerii au
fost puşi ca nu cumva, ziceau ei, să se întâmple ceea ce a
zis "înşelătorul" acela - aşa Îl numeau pe Domnul
Hristos, înşelător - că El va învia şi ucenicii să-L fure
şi să zică ei că de fapt a înviat (cf. Matei 27, 62-66). Au
pus strajă, au pecetluit mormântul. Ceilalţi evanghelişti nu
spun despre aceasta, de fapt fiecare dintre evanghelişti a scris
ceea ce a crezut el că este important pentru cititorii săi.
Evangheliile nu au fost scrise pentru noi, au fost scrise pentru
primii cititori. A rânduit Dumnezeu să ajungă Evangheliile
până la noi şi noi citim Evangheliile, avem elemente de
istorisire cuprinse în Evanghelii şi aceste elemente de
istorisire ne informează. Dar de fapt nici unul dintre noi, eu
cred că nici unul dintre câţi sunteţi aici n-aţi învăţat
despre Învierea Domnului Hristos din Evanghelie. Chiar dacă am
ascultat cu toţii Evanghelia citindu-se la sfintele slujbe, am
putea zice că am învăţat de la sfintele slujbe în cazul
acesta, din cuprinsul sfintelor slujbe, am învăţat din
atmosfera din jurul nostru, am învăţat din credinţa
înaintaşilor noştri.
Ştiţi că la Paşti se obişnuieşte ca atunci când se
întâlnesc credincioşii între ei, să zică, ca cel dintâi
cuvânt, "Hristos a Înviat!", şi se răspunde
"Adevărat a Înviat!". E o mărturie. De fapt nu e un
salut în cuvintele acestea de întâlnire, ci e o mărturie
despre Înviere. Ea pare ca un salut, că în loc de "Bună
ziua", de pildă, zici "Hristos a Înviat". Poţi
să zici "Hristos a Înviat" şi după aceea să zici
"Bună ziua". Şi pentru că se zic cuvintele acestea,
ele par ca un salut, dar nu sunt un salut, sunt o mărturie, o
mărturisire despre Învierea Domnului Hristos.
Acest lucru noi l-am învăţat înainte de a şti ce
înseamnă "Hristos a Înviat". De pildă eu, când
eram copil, ştiu eu, oi fi avut patru, cinci ani, îmi aduc
aminte - şi zic aşa, cumva întâmplător că îmi aduc aminte,
nu ştiu cum de mi s-a împlântat în minte lucrul acesta - că
a zis mama către mine: "Du-te la mama tână - mama tână
era bunica, mama tatălui meu, şi noi locuiam în aceeaşi
casă, în camere diferite - şi zi ?Hristos a Înviat?, şi apoi
mama tână îţi dă un ou". M-am dus la mama tână şi am
zis "Hristos a Înviat, mama tână!" şi mama tână a
zis "Adevărat că a Înviat, hai să-ţi dea mama tână un
ou". Mi-aduc aminte de lucrul acesta şi de ce îl amintesc?
Pentru că eu de fapt atunci nu ştiam ce înseamnă
"Hristos a Înviat" şi pentru că de fapt nu ştiam ce
înseamnă "Adevărat a Înviat", dar eram introdus
într-o atmosferă de Paşti pe care cei care erau în jurul meu
o înţelegeau şi o trăiau, pe când eu participam la atmosfera
aceasta dar nu o înţelegeam. Au trecut ani şi ani peste mine,
bineînţeles am participat la slujbele Bisericii şi când nu
ştiam ce se spune la Biserică. Când eram copil credeam că
nici nu se spune nimic, decât se scot nişte sunete la
biserică. Cu vremea am început să-mi dau seama că totuşi se
spune ceva, după aceea am învăţat texte pe de rost, din
copilărie ştiam Liturghia, tot ce spune preotul ştiam, dar nu
înţelegeam, sau în orice caz nu apreciam în adânc lucrurile
pe care le puteam exprima cu cuvântul, ca o poezie.
Biserica însă, introducându-ne în această atmosferă a
Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vine şi cu nişte
lămuriri, cu nişte aprecieri asupra Învierii, mai ales în
slujba de la Paşti. Pentru noi slujba de la Paşti nu este un
simplu cadru în care se citeşte Evanghelia, pentru că la drept
vorbind Evanghelia ar trebui să fie temeiul credinţei noastre
în Învierea Domnului Hristos pentru că în Evanghelie se scrie
despre Înviere. Ori temeiul credinţei noastre e credinţa celor
din jurul nostru, e credinţa celor care mărturisesc aceeaşi
credinţă. Apoi slujbele în general, şi temeiul din Evanghelie
vine, am putea zice noi, în ultimul rând, deşi cei care vor
să studieze despre Învierea Domnului Hristos, despre ceea ce
spun evangheliştii, despre ceea ce se spune în Faptele
Apostolilor, pot să citească şi să studieze. Însă nimenea
nu învaţă despre Înviere, nu se încredinţează despre
Înviere prin studiu. Nu poţi să zici către cineva uite, ia
Evanghelia şi citeşte şi te convingi despre Învierea Domnului
Hristos. Nici noi nu ne-am convins aşa.
Eu când eram tânăr, şi mai ales când eram student la
Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii
despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele
apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea
Domnului Hristos şi până la urmă mi-am dat seama că totuşi
nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu
putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu
a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza
celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind
mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea
să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din
informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin
predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au
încredinţat cei care au ajuns să-şi spună "Hristos a
Înviat", nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire
de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea
lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate
încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.
Atmosfera din jurul nostru ne introduce într-o gândire şi
într-o trăire realizate de cei din jurul nostru, dar putem
rămâne ca persoane singuratice, putem rămâne absenţi de la
încredinţare. Încredinţarea o dă Dumnezeu. Nu există nici
unul dintre câţi sunt prezentaţi în Evanghelii ca oameni care
s-au convins de Învierea Domnului Hristos şi care au dus mai
departe convingerile lor şi au făcut mărturisiri despre
Înviere, nici unul nu s-a încredinţat altfel decât prin
prezenţa Domnului Hristos, prin ceea ce a lucrat Domnul Hristos
în ei.
Femeile mironosiţe. De exemplu să o luăm pe Maria Magdalena
întâi. Maria Magdalena s-a dus la mormântul Domnului Hristos
dis- de-dimineaţă. Şi a găsit mormântul descoperit, piatra a
văzut-o dată la o parte, mormântul a rămas gol. Şi atunci ea
s-a gândit că cineva L-a furat pe Domnul Hristos. Nu s-a
gândit că a înviat, şi s-a dus la ucenici, după mărturia
Sfântului Evanghelist Ioan, şi le-a spus: "Au furat pe
Domnul şi nu ştiu unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Ucenicii au
luat aminte la ceea ce a spus Maria Magdalena dar nu ni se spune
că ar fi zis "A, nu L-a furat nimeni, a Înviat din morţi,
că doar a spus înainte de pătimirea Lui că va învia".
Nici ei nu s-au gândit la această posibilitate. S-au dus şi au
văzut mormântul fără trupul Domnului Hristos, dar au văzut
giulgiurile rămase în mormânt ca mărturie despre Înviere.
Între timp Maria Magdalena L-a văzut pe Domnul Hristos înviat
şi a crezut că e grădinarul. Când a întrebat-o Domnul
Hristos "Femeie, de ce plângi, pe cine cauţi?", ea
şi-a spus gândul ei: "Pentru că L-au luat pe Domnul meu
şi nu ştiu unde L-au pus pe El". Şi atunci, crezând că
Domnul Hristos e grădinarul, a zis "Dacă L-ai luat Tu şi
L-ai pus undeva, spune-mi unde L-ai pus", să mă duc să-l
iau. Şi atunci Domnul Hristos a zis din nou "Marie!"
şi Maria Magdalena şi-a dat seama că e Domnul Hristos, i-a
cunoscut glasul, şi a zis "Rabuni!" (Ioan 20, 3-16),
atât a zis. Cel puţin Evanghelia nu ne spune că a zis mai
mult. Şi după aceea s-a dus la ucenici şi le-a spus
"Hristos a Înviat!", adică nu a mai zis "L-au
furat" ci a zis "Hristos a Înviat", "Am
văzut pe Domnul" (Ioan 20, 18). Aceasta însemna
"Hristos a Înviat", L-am văzut eu, sunt
încredinţată că Hristos a înviat.
Femeile mironosiţe la fel, după ce L-au văzut pe Domnul
Hristos înviat, au mărturisit că Domnul Hristos a înviat.
Apoi cei doi care mergeau spre Emaus. S-au întâlnit cu Domnul
Hristos şi şi-au mărturisit informaţiile pe care le-au spus,
adică nu şi-au mărturisit credinţa în Înviere. Spuneau că
au fost unele dintre femei la mormânt, au spus că L-au văzut,
au văzut vedere de îngeri, dar ei spuneau aceasta nu ca o
încredinţare a lor, ci spuneau aceasta ca o informaţie. Se
zice că e posibil, probabil şi aşa mai departe. Ori cu
probabilitate, cu posibilitate nu ajungi la convingeri. Şi abia
după ce s-au întâlnit cu Domnul Hristos şi s-au încredinţat
că Domnul Hristos a mers cu ei pe cale, şi L-au cunoscut la
frângerea pâinii, când Domnul Hristos a şi dispărut de
lângă ei, abia atunci au ajuns ei să-şi dea seama că Domnul
Hristos a înviat şi că L-au văzut pe Domnul Hristos. Şi nu
au mai putut sta în Emaus, s-au dus la Ierusalim să le spună
celorlalţi că Hristos a Înviat şi ceilalţi ucenici ziceau
că e adevărat că a înviat, că S-a arătat lui Chefa, lui
Simon Petru (Luca 24, 34).
Mare lucru, să ştiţi. Adică Domnul Hristos nu l-a lăsat
pe Sfântul Apostol Petru în întristarea de pe urma
lepădărilor, ci îndată după Înviere i S-a arătat şi lui.
Nu ni se spune în ce împrejurări. Sfântul Evanghelist Luca
dă mărturie despre faptul că ziceau ucenicii "Cu
adevărat S-a sculat Domnul şi S-a arătat lui Petru". Apoi
şi ceilalţi care L-au cunoscut pe Domnul Hristos, afară de
Sfântul Apostol Toma. Ştiţi că nu a fost de faţă când
Domnul Hristos S-a arătat ucenicilor şi a zis că el nu va
crede. Dacă nu va pune el mâna să se convingă, nu va crede. E
o mărturisire de necredinţă şi e foarte interesant că în
ziua de Paşti, la Vecernie, e rânduit să se citească din
Sfânta Evanghelie despre întâlnirea Domnului Hristos cu
ucenicii Săi în ziua Învierii, în seara zilei în care a
înviat. Şi Evanghelia care se citeşte în ziua de Paşti la
Vecernie se termină cu această necredinţă a Sfântului
Apostol Toma. "Nu voi crede" (Ioan 20, 25). Cu aceste
cuvinte se termină. Nu le-a fost frică sfinţilor care au
rânduit lucrul acesta că nu vor crede oamenii dacă vor afla
despre necredinţa unuia dintre ucenici. Până la urmă s-a
convins şi Sfîntul Apostol Toma. Cum s-a convins? L-a convins
Domnul Hristos, i S-a arătat Domnul Hristos care i-a zis
"Adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, adu degetul tău
şi îl pune în urmele cuielor şi nu fi necredincios, ci
credincios" (Ioan 20, 27).
Stimaţi ascultători, aici este o chestiune care e bine să o
avem în vedere, şi anume în Sfânta Evanghelie nu ni se spune
dacă Sfântul Apostol Toma a pus sau nu a pus mâna acolo unde
erau semne ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în
coastă sau pe mâini sau pe picioare. Deşi să ştiţi că şi
Sfântul Evanghelist Luca relatează că ucenicii, când L-au
văzut pe Domnul Hristos, au stat la îndoială şi erau
cuprinşi de teamă şi de bucurie, şi în această stare nu au
putut să se încredinţeze de Înviere. Ei credeau că văd un
duh şi atunci Domnul Hristos a zis către ei:
"Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul carne şi oase nu are,
precum Mă vedeţi pe Mine având" (Luca 24, 39). E vorba de
materialitatea trupului, deşi nu e o materialitate cum sunt
trupurile noastre şi cum a fost trupul Domnului Hristos înainte
de Înviere, dar în orice caz e şi ceva din materie, pentru că
şi materia trebuie salvată. E adevărat că Domnul Hristos
după Înviere a intrat prin uşile încuiate la apostolii Săi,
în două rânduri, şi condiţiile trupului sunt altele decât
cele de dinainte de Înviere, dar realitatea este că Domnul
Hristos le-a spus "Pipăiţi-Mă şi vedeţi".
Încredinţaţi-vă şi prin pipăire, nu numai prin vedere.
Nu ni se spune că Sfântul Apostol Toma a pus mâna şi de
aceea sunt unii, cu greşeală, care spun că nici nu a pipăit
Sfântul Apostol Toma pe Domnul Hristos. Însă toţi aceştia
contrazic Biserica. Biserica mărturiseşte clar şi apăsat, din
ziua de pomenire a Sfântului Apostol Toma, deci de la Dumineca
Tomii şi până la sfârşitul săptămânii care urmează
Duminecii Tomii, că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta
Domnului. Şi între altele zice aşa: "Cine a păzit mâna
ucenicului nearsă, când s-a apropiat de coasta Domnului cea de
foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipăi osul cel de
văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă
n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi
patimile care au zguduit şi cele de sus şi cele de jos? - ne
gândim la cele ce s-au întâmplat la pătimirea Domnului
Hristos, când s-a cutremurat pământul şi celelalte. Cu
adevărat, acest dar lui Toma i s-a dat a o pipăi pe
aceasta şi a striga: Domnul meu şi Dumnezeul meu!"
Aici e o teologie deja. Nu e numai o constatare, o relatare, o
informare, ci e o teologie. Dar în orice caz se afirmă de patru
ori în alcătuirea aceasta scurtă că Sfântul Apostol Toma a
pipăit coasta Mântuitorului, aşa încât greşesc toţi aceia
care contrazic Biserica sau care socotesc că au o părere mai
bună când afirmă că Sfântul Apostol Toma nu a îndrăznit,
nu a împlinit ceea ce i-a zis Domnul Hristos -
"pipăie" - ci s-a încredinţat fără pipăire. Nu
avem voie să facem aşa ceva. Dacă Biserica are un punct de
vedere, noi trebuie să ne unim cu punctul de vedere al
Bisericii. Şi dacă noi suntem cinstitori ai Sfântului Apostol
Toma şi avem în vedere evenimentul acesta, noi îl
sărbătorim, îl cinstim după rînduiala Bisericii şi cu
rânduielile Bisericii. Ori Biserica ne spune că "dreapta
cea de lut" a lui Toma, mâna materială a lui Toma s-a
apropiat de "coasta Domnului cea de foc", coasta
Domnului o prezintă ca fiind coastă de foc pentru că era
pătrunsă şi de dumnezeire. Ori dumnezeirea e prezentată de
multe ori ca foc mistuitor. "Cine a păzit mâna ucenicului
nearsă când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine
i-a dat ei putere de a putut pipăi - ce? - osul cel de
văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă nu ar
fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi
patimile - respectiv e Învierea care cuprinde şi
patimile - care au zguduit cândva şi cele de sus şi cele de
jos. Cu adevărat, acest dar - e un dar - lui Toma i s-a dat
- a pipăi coasta, a pipăi pe Domnul Hristos, a pipăi semnul
lăsat de suliţa care a străpuns coasta Mântuitorului - a o
pipăi pe aceasta şi a striga: - lui Hristos - Domnul meu şi
Dumnezeul meu!"
E o teologie a Învierii în Ortodoxie. E Ortodoxia, credinţa
ortodoxă despre Învierea Domnului Hristos. Şi mai e ceva în
Ortodoxie, în legătură cu taina aceasta a Învierii mai presus
de lume. Noi avem afirmaţii la sfintele slujbe că Învierea s-a
petrecut înviind Domnul Hristos străbătând piatra de pe
mormânt. Deci nu a fost înlăturată întâi piatra ca să
poată ieşi Domnul Hristos din mormânt, ci prin piatră a
înviat Domnul Hristos, a ieşit din mormânt prin piatră.
Aceasta e credinţa Bisericii noastre. Şi aceasta se afirmă în
anumite alcătuiri. De pildă: "Piatra fiind pecetluită şi
ostaşii străjuind prea curat trupul Tău, înviat-ai a treia
zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta
Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire
Învierii Tale, Hristoase; mărire împărăţiei Tale; mărire
purtării Tale de grijă, Unule, Iubitorule de oameni"
(Troparul Învierii glas I). Deci "piatra fiind pecetluită
şi ostaşii străjuind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia
zi Mântuitorule, dăruind lumii viaţă".
Sau la Paşti. La Paşti, la alcătuirile de la slujba de
Paşti se zice aşa: "Păzind peceţile întregi, Hristoase,
ai înviat din mormânt, Cel ce n-ai vătămat cheile Fecioarei
întru a Ta naştere şi ne-ai deschis nouă uşile
raiului". Sau gândiţi-vă, de pildă, la o alcătuire din
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos în care, de asemenea, se
spune că Domnul Hristos a ieşit din mormânt prin piatra
pecetluită. După aceea a fost dată piatra la o parte de către
îngeri - se spune în Sfânta Evanghelie - desigur cu scopul ca
să se vadă mormântul gol de trupul Mântuitorului, să se
vadă giulgiurile în care a fost înfăşurat Domnul Hristos.
Iată atâtea lucruri, atâtea elemente care ne menţin în
sfera tainei Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care
ne fac cunoscută Învierea ca realitate, dar care ne
încredinţează că Învierea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos e mai presus de lume şi rămâne taină, una dintre cele
mai mari taine.
Dragi studenţi, iată nişte gânduri care ar trebui să le
avem în vedere mai ales dumineca, mai ales la Paşti, mai ales
când ni se pune în faţă Învierea Domnului Hristos. Noi
înşine am ajuns la certitudinea despre Învierea Domnului
nostru Iisus Hristos printr-o lucrare a Mântuitorului Însuşi
în sufletele noastre. Nu din simplă informaţie. Dacă ar fi
suficientă informaţia, atunci toţi oamenii informaţi ar şi
crede. Aveam un cunoscut în tinereţea mea care ştia multe
despre ale credinţei şi soacra lui zicea "Ştie dar nu
crede". Adică nu e destul să ştii, ca să crezi trebuie
să realizezi o stare sufletească, care, deşi porneşte de la
informaţie, nu e numai informaţie. Părintele Arsenie Boca
zicea că "cea mai lungă cale e calea care duce de la
urechi la inimă", adică de la informaţie la
convingere. Când eşti numai informat e prea puţin. Când
eşti convins e cât trebuie. Credinţa înseamnă
convingere. Credinţa în Învierea Domnului Hristos înseamnă
convingere. La Paşti toate alcătuirile de slujbă sunt
izbucniri de încredinţare a Învierii şi anume se spun cuvinte
ca acestea: "Ziua Învierii, să ne luminăm popoare,
Paştile Domnului, Paştile. Că din moarte la viaţă şi de pe
pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce-I
cântăm cântare de biruinţă". "Prăznuim omorârea
morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi
veşnice şi săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul Cel
Binecuvântat Dumnezeul Părinţilor şi Preamărit".
"Acum toate de lumină s-au umplut: şi cerul şi pământul
şi cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura
Învierea lui Hristos întru care s-a întărit".
"Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul
să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi
cea nevăzută, că Hristos a Înviat, veselia cea
veşnică".
Dar este şi o intervenţie în care ni se arată calea pe
care putem să ne încredinţăm. E de fapt ceea ce zice Domnul
Hristos în Sfânta Evanghelie în Fericiri: "Fericiţi sunt
cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu"
(Matei 5, 8), şi anume chiar la Paşti se spune: "Să ne
curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu
neapropiată lumina Învierii şi bucuraţi-vă zicând,
luminaţi să-L auzim cântându-I cântare de biruinţă".
Când poate ajunge omul să se încredinţeze despre Învierea
Domnului Hristos? Când îşi curăţeşte simţirile, când se
face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl
învredniceşte Dumnezeu să fie încredinţat, nu numai
informat, despre Învierea Domnului Hristos.
Aş vrea să reţineţi aceste lucruri şi mai ales faptul că
Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea
Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o
putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în
măsura în care Mântuitorul Însuşi, Mântuitorul Cel înviat
ne încredinţează cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol
Toma, cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a
încredinţat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a
încredinţat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua
Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe
muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s-au
încredinţat de Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi
oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului
Hristos. Pentru că să ştiţi că până la urmă martori ai
Învierii Domnului Hristos nu sunt numai cei care L-au văzut
înviat îndată după Înviere, ci toţi care cred în Înviere,
toţi care credem în Înviere suntem martori ai Învierii
Domnului Hristos. Şi suntem martori ai Învierii Domnului
Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne
spune Sfânta Biserică ca realitate, deci şi că a înviat
străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt, şi că a
intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că a păzit
întregi peceţile şi a înviat din mormânt aşa cum S-a
născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu să ne
ajute!
Când ne împărtăşim cu Sfintele Taine, în ce constă
aceasta, în fiinţa lui Hristos sau în energiile necreate?
Lucrurile acestea au încercat să le elucideze unii şi
alţii. Noi credem că ne împărtăşim cu Hristos întreg. Cum,
nu ştim. Adică nu ne împărtăşim cu o parte din Hristos, nu
numai cu Trupul şi Sângele Lui ne împărtăşim. Trupul şi
Sângele Mântuitorului este ceea ce ni se oferă, dar nu ni se
oferă separat de Mântuitorul. Deci unde e Trupul şi Sângele
Mântuitorului, acolo e Mântuitorul. E Mântuitorul întreg: şi
în lărgime, adică nu primim o parte din Domnul Hristos, o
parte din Trupul Lui, ci-L primim întreg, tot Trupul şi tot
Sângele Mântuitorului Îl primim fiecare dintre noi, şi aşa
cum primim pe Hristos întreg în ceea ce priveşte Trupul şi
Sângele, cât e necesar să primim atât primim, nimenea nu a
spus că primeşte o parte din Trupul Domnului Hristos. Cum
primim pe Domnul Hristos întreg în ceea ce priveşte Trupul şi
Sângele - şi e un lucru tainic, un lucru peste înţelegere -
tot aşa primim şi pe Hristos întreg în ceea ce este El,
adică nu numai Trupul şi Sângele, ci Trupul unit cu sufletul
şi cu dumnezeirea.
Am putea răspunde la întrebarea aceasta că Îl primim
cum ştie Domnul Hristos şi cum nu ştim noi. Pentru noi
important este să avem încredinţarea că Îl primim în
întregime.
Dumnezeirea Mântuitorului vine în fiinţă, în fiinţa
în sine, sau e vorba de energiile necreate?
Sfântul Grigorie Palama spune că dumnezeirea e de infinite
ori infinit mai presus de ceea ce putem noi înţelege din
Dumnezeu şi că dumnezeirea e de infinite ori mai presus de
energiile Sale. Şi abia în secolul al XIV-lea a apărut ideea
aceasta că ne întâlnim cu Dumnezeu prin Harul Său, prin
energiile necreate. Domnul Hristos nu spune nimic despre aceasta,
ci spune în Evanghelie: "Cel ce mănâncă Trupul Meu şi
bea Sângele Meu - nu zice "cel ce primeşte nişte
energii" - are viaţă veşnică". Noi nu facem nici o
teorie în privinţa aceasta ci suntem încredinţaţi că Îl
primim pe Dumnezeu, aşa cum ştie El că ni se dă, nu cum ştim
noi că-L primim.
Să ştiţi că Trupul şi Sângele Domnului Hristos care ni
se dă, deci Domnul Hristos întreg, este Cel de după Înviere
şi de după Înălţare, nu ceva care a fost înainte de
pătimire. A fost şi înainte de pătimire, pentru că trupul
din Înviere şi din Înălţare cuprinde şi pe cel dinainte de
Pătimire, dar credinţa noastră este că Îl primim pe Domnul
Hristos aşa cum este El după Înviere şi după Înălţare.
Sfinţii Apostoli s-au împărtăşit şi ei cu Trupul de
după Înviere şi Înălţare, înainte de a pătimi
Mântuitorul?
S-au împărtăşit cu Trupul pe care li l-a dat Mântuitorul.
Probabil s-au împărtăşit cu acelaşi Trup cu care ne
împărtăşim şi noi. Nu se împlinise încă, dar putea fi o
anticipare.
Ce legătură este între harul primit la Botez şi harul
primit cu Sfânta Împărtăşanie?
E acelaşi.
În legătură cu ce era vorba aseară, şi anume că dacă
omul nu ar fi păcătuit, era nevoie sau nu de jertfa
Mântuitorului.
Sigur că nu era nevoie, dar nici nu avea cum să se
întâmple, pentru că nu era răutatea care să ducă la
răstignire.
Dar jertfa e o expresie a iubirii.
Sigur că da. Eu am zis aseară că Crucea este "faţa
lui Dumnezeu îndreptată către oameni" şi aceasta
înseamnă iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind iubire. Iar
relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii sunt relaţii de iubire şi
iubirea este aceea care L-a determinat pe Dumnezeu să-L trimită
pe Fiul Său pentru mântuirea lumii, mântuirea lumii fiind o
necesitate după căderea în păcat. Dar Sfântul Maxim
Mărturisitorul spune că în planul lui Dumnezeu din veşnicie a
fost ca Fiul lui Dumnezeu să Se unească cu omul, şi chiar
dacă nu ar fi păcătuit omul, tot S-ar fi întrupat Fiul lui
Dumnezeu. Însă aseară s-a pus şi problema aceasta, că dacă
nu ar fi căzut omul în păcat, atunci Jertfa mai avea loc?
Bineînţeles că acestea sunt nişte lucruri asupra cărora ne
dăm noi părerile, să zicem, căci nu poate fi altfel decât
aşa cum a fost. Dar să zicem, în cazul când omul nu ar fi
păcătuit şi Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat, după cum
spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, de Jertfă nu ar fi fost
nevoie, iar condiţiile Jertfei, Răstignirea ca atare nu s-ar fi
putut întâmpla şi din motivul că răutatea oamenilor nu era
ca să poată să facă lucrul acesta, ca să existe lucrul
acesta, al Jertfei, al Răstignirii, căci Jertfa de fapt e
iubirea Mântuitorului arătată în Răstignirea pentru noi.
Hristos nu este înfăţişat ca Mielul junghiat de la
facerea lumii?
Mântuitorul e prezentat ca jertfă, ca miel înjunghiat şi e
văzut aşa în perspectiva faptului că El de fapt trebuia să
se jertfească, în condiţiile noastre. Noi nu cunoaştem alte
condiţii. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul când spune aceasta
că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi S-ar fi întrupat şi
dacă omul nu păcătuia, vrea să scoată în evidenţă faptul
că nu păcatul L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu în lume, ci
iubirea lui Dumnezeu care urmăreşte îndumnezeirea omului.
24 iulie 1996
