Bogatul căruia i-a rodit ţarina
De ce s-a ajuns la blocajul financiar actual ?
Care este soluţia deblocării crizei mondiale şi dacă ar mai fi posibilă aceasta?
Dragii mei fraţi creştini,
În duminica a XXVI-a după Rusalii Biserica noastră dreptmăritoare creştină aminteşte credincioşilor săi o pildă rostită de dumnezeiasca gură a Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos ucenicilor săi, şi anume pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. Această pildă este deosebit de adâncă în înţelepciune şi în sensul în care ar trebui să meargă viaţa normală a societăţii şi mai ales este foarte actuală în condiţiile societăţii umane de azi, când consumismul, exagerarea accelerarii motoarelor economice în scopul obţinerii de profit nu mai ține cont de oamenii care contribuie la obţinerea acestuia.
După cum observăm din această pildă, bogatului respectiv i-a rodit în acel an pământul foarte mult. În bucuria sa, acesta neaşteptându-se la atâta belşug, se gândea cu îngrijorare ce va face cu excesul de roade care nu mai aveau loc în hambarele sale. Până aici totul pare normal şi firesc. Este păcat de roade să se irosească stricându-se sub cerul liber. Dumnezeu a dat roada câmpului şi este păcat să nu avem grijă de ele lăsându-le neculese.
După cum observăm din această pildă, bogatului respectiv i-a rodit în acel an pământul foarte mult. În bucuria sa, acesta neaşteptându-se la atâta belşug, se gândea cu îngrijorare ce va face cu excesul de roade care nu mai aveau loc în hambarele sale. Până aici totul pare normal şi firesc. Este păcat de roade să se irosească stricându-se sub cerul liber. Dumnezeu a dat roada câmpului şi este păcat să nu avem grijă de ele lăsându-le neculese.
Însă din acest punct gândirea acestui om deraiază de la drumul firesc şi negândindu-se şi la cei care duc lipsă, apropiaţii lui, rudele sale sarace, lucrătorii lui cu ajutorul cărora a produs acel belşug, se gândeşte numai la el şi se hotăreşte să îşi mărească hambarele, stricându-le pe cele vechi şi clădind altele noi, pentru a încăpea toată recolta strânsă.
În iubirea sa egoistă de sine acesta se bucură de belşugul căpătat şi se găndea deja cum va trăi mulţi ani înainte odihnindu-se, mâncând, bând si veselindu-se.
Şi ne spune Sfânta Evanghelie că în acel moment, când îmbogăţitul gândea astfel, Dumnezeu a grăit în gândul acestuia următoarele:
"Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?"
Acest mesaj poate fi interpretat atât literar, întocmai cum se aude, dar are şi un înţeles mult mai adânc. Modul său de gândire, cu adevarat nebunesc, de a păstra numai pentru el acel prinos de roade, ne arată întunericul spiritual în care trăieşte acest om. El nu cunoaşte legile lui Dumnezeu, care ne învaţă să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, şi neţinând cont de cuvântul lui Dumnezeu trăieşte în întunericul spiritual al demonilor care ne învaţă contrarul, nepasarea faţă de aproapele, nemilostivirea şi părerea de sine că ţie ţi se cuvine totul deoarece este afacerea ta proprie. Deci, în această noapte spirituală în care trăieşte omul lacom de arginţi şi de averi, oricând demonii pot lua sufletul său prin moarte, mergând cu aceştia în intunecatul iad pe vecie. După moartea omului, toată munca lui, toată averea lui se va risipi prin împărţirea ei fiilor sau altor moştenitori, iar mai apoi se va uita numele acestuia şi toate câte a strâns el pe pământ, în timp ce sufletul acestuia priveşte din iad cum munca sa pentru care şi-a vândut sufletul se risipeşte şi se distruge.
De fapt, acest mod de gândire materialist, ateu şi egocentrist este fundamental gândirii societăţii umane actuale. Societatea globalizată actuală are ca motor principal de funcţionare "obţinerea de profit", care în principiu este benefic progresului societăţii, dar dus la extreme datorită lăcomiei şi lipsei de dragoste faţă de aproapele fiecăruia, duce la crearea unei falii enorme între membrii societăţii, împărţindu-se în două mari categorii: unii foarte săraci şi alţii foarte bogaţi, nemaiexistând o clasă socială mijlocie. De fapt pînă în momentul obţinerii profitului totul este normal, dar când se ajunge la repartizarea acestuia omul lacom, iubitor de averi şi trufaş îşi bagă în buzunar tot prinosul, iar cei apropiaţi ai lui, care l-au ajutat să creeze acel profit, sunt uitaţi. Lucrătorii săi cărora le-a plătit munca la o valoare mult mai mică faţă de cea reală sunt furaţi pur şi simplu, iar conform (Iacob 5; 4) "Dar, iată, plata lucrătorilor care au secerat ţarinile voastre, pe care voi aţi oprit-o, strigă; şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot" această faptă este un păcat de moarte spirituală - lăcomia.
Aceasta este exact situaţia actuală a societăţii noastre. Lăcomia şi setea de putere a oamenilor a ajuns la cote alarmante. Nu mai există omenie, dragoste faţă de oameni, faţă de cei aproiaţi ţie, rude, prieteni, salariaţii tăi, orice om pe care îl cunoşti şi care se află într-o suferinţă. Este un capitalism sălbatic, exact ca la începuturile acestuia, care merge pe principiul machiavelic, cei slabi să moară iar cei care pot să se salveze să o facă indiferent de mijloace.
Vedem în jurul nostru oameni săraci, oameni care aparent nu au probleme, dar în realitate sunt în necazuri şi greutăţi mari, de care nimănui nu le pasă. Lăcomia oamenilor de afaceri, bancherilor şi tuturor oamenilor în general pe fondul politicilor partinice pentru cei bogaţi duse de cei aflaţi la conducerea politică a societăţii, duce la un blocaj atât de comunicare şi întrajutorare între aceştia, cât şi la un blocaj financiar datorat zgârceniei celor care au acumulat averi imense pe care nu doresc să le folosească în folosul societăţii.
Da, Cuvântul lui Dumnezeu spune să fi milostiv cu cei săraci, cu cei neputincioşi, cu cei care au ajuns într-o stare de decadenţă umană de unde nu mai pot să se ridice. Mentalitatea de azi a celor îmbogăţiţi din bunătatea lui Dumnezeu este aceea de a desconsidera pe cei săraci, îndemnându-i "să muncească şi ei" precum au făcut-o aceştia, neţinând cont că ascensiunea lor în carieră este datorată numai lui Dumnezeu Care le-a dat sănatate, gânduri bune şi au avut anumite uşi deschise la momentul oportun. Omul nu poate face nimic în viaţă fără voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri. De aceea parabola citită astăzi în sfintele biserici se potriveşte perfect cu situaţia societăţii umane de azi. Este mai actuală ca oricând această situaţie amintită de Mântuitorul Iisus Hristos acum două milenii.
Criza financiară mondială de azi este cauzată exact de către bogaţii cărora le-au rodit afacerile peste aşteptări şi în loc să împartă prinosul lor cu cei apropiaţi lor, au mărit afacerile lor atât de mult încât nu mai pot să le controleze şi pun pe alţii să le conducă şi cărora le cer să înmulţească şi mai mult, şi mai mult, fără limită rodnicia ţarinilor lor. Aceşti oameni extremi de bogaţi au drept scop controlul mondial şi chiar îl au. Unii dintre ei au puteri asupra unor ţări şi chiar continente întregi, au puterea de a subjuga financiar economii şi ţări, punându-le condiţii dezonorante, cu scopul de a fi şi mai asupriţi şi mai dependenţi de ei.
Aceşti oameni care nu îl iubesc pe Dumnezeu, atei şi materialişti dialectici, în nebunia lor nu conştientizează că o dată şi o dată mor, nu cred în viaţa de apoi, în Dumnezeu şi nu cred că vor da socoteala fiind pedepsiţi pe vecie la chinuri neimaginabile. Aceşti oameni lipsiţi de dragoste faţă de aproapele sunt tot mai mulţi în ziua de azi, fie că sunt bogaţi fie că sunt săraci. Şi dacă nu mai există omenie şi dragoste faţă de semeni nu poate exista decât desconsiderare, ură, lipsă de respect, egocentrism, lăcomie şi sete de putere. Toate aceste păcate de moarte duc la blocaj al societăţii. Este de fapt o criză morală, nu financiară.
Dar care ar fi soluţia deblocării acestei situaţii deosebit de grave în care se află întreaga planetă? Este o întrebare la care încearcă să răspundă fel de fel de analişti economico-finaciari, mari economişti şi politicieni. Din câte soluţii veţi auzi niciuna nu se referă la însănătoşirea mentalităţii societăţii umane. Nimeni nu se referă la programe de însănătoşire morală a societăţii, la eradicarea lăcomiei, la promovarea valorilor morale, nu neaaparat creştine, dar care au esenţă divină. Nimeni nu o să vă vorbească despre promovarea împăcării între oameni, despre dragostea faţă de semenii aflaţi în nevoi şi suferinţe, despre propuneri de legi sau proiecte care să determine o mai mare grijă faţă de nevoile celor de jos.
Privind din punct de vedere al doctrinelor politice, îndemnul lui Dumnezeu de a ajuta pe cei săraci, de a împărţii cu aceştia tot ceea ce nu îţi este de folos sau îţi prisoseşte ar fi acuzat de populism ieftin, de o mentalitate comunistă, egalitaristă, cu un puternic impact asupra celor bogaţi care se văd nevoiţi să împartă prinosul ţarinilor cu cei apropiaţi lor. Această acţiune de distribuire a prinosului ţarinii către cei apropiaţi este contrară lăcomiei, setei de avere şi de putere care macină societatea umană astăzi. Deci ca o soluţie pentru îmbunătăţirea vieţii sociale ar fi exact lupta cu aceste păcate, care trebuie să fie din proprie iniţiativă, nu impusă din exterior. Aceasta se numeşte în termeni religioşi pocăinţă. Numai părându-ne rău fiecăruia de faptul că puteam să ajutăm pe cineva cu ceva şi nu am făcut-o, că aveam posibilitatea de a ajuta pe cel nevoiaş şi nu am făcut-o, că nu ne-am dezlipit inima de bogăţii, că am fost nemilostivi şi zgârciţi cu cei apropiaţi nouă, sau că nu ne putem vindeca de lăcomie, doar aşa o societate se poate vindeca. Dacă fiecare membru al acesteia se căieşte de aceste lucruri şi nu numai de acestea ci de tot păcatul, doar atunci o comunitate umană poate fi mai coezivă, mai puternică şi mai dezvoltată.
Privind din punct de vedere al doctrinelor politice, îndemnul lui Dumnezeu de a ajuta pe cei săraci, de a împărţii cu aceştia tot ceea ce nu îţi este de folos sau îţi prisoseşte ar fi acuzat de populism ieftin, de o mentalitate comunistă, egalitaristă, cu un puternic impact asupra celor bogaţi care se văd nevoiţi să împartă prinosul ţarinilor cu cei apropiaţi lor. Această acţiune de distribuire a prinosului ţarinii către cei apropiaţi este contrară lăcomiei, setei de avere şi de putere care macină societatea umană astăzi. Deci ca o soluţie pentru îmbunătăţirea vieţii sociale ar fi exact lupta cu aceste păcate, care trebuie să fie din proprie iniţiativă, nu impusă din exterior. Aceasta se numeşte în termeni religioşi pocăinţă. Numai părându-ne rău fiecăruia de faptul că puteam să ajutăm pe cineva cu ceva şi nu am făcut-o, că aveam posibilitatea de a ajuta pe cel nevoiaş şi nu am făcut-o, că nu ne-am dezlipit inima de bogăţii, că am fost nemilostivi şi zgârciţi cu cei apropiaţi nouă, sau că nu ne putem vindeca de lăcomie, doar aşa o societate se poate vindeca. Dacă fiecare membru al acesteia se căieşte de aceste lucruri şi nu numai de acestea ci de tot păcatul, doar atunci o comunitate umană poate fi mai coezivă, mai puternică şi mai dezvoltată.
Într-un singur cuvânt, singura soluţie de redresare a vieţii sociale este POCĂINŢA.
Sfânta spovedanie, apropierea de Dumnezeu, apropierea de Biserică, dragostea faţă de oameni, ajutorul reciproc, omenia şi buna cuviinţă sunt singurele medicamente ce pot însănătoşi spiritual pe oameni. Dar cum în aceste vremuri tulburi de pe urmă aceste valori sunt desuete şi străine oamenilor nu trebuie decât să ne aşteptăm la o mai mare adâncire a crizei morale mondiale, la o mai mare apăsare asupra celor săraci şi deci la o înrăutăţire şi mai mare a vieţii sociale.
Pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa-I facem loc în sufletul nostru, dar pentru aceasta este nevoie de o curăţire spirituală prin Sfânta Spovedanie.
Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră de a vă curăţii sufletele şi de a primi pe Dumnezeu în inimile dumneavoastră. Câţi dintre noi facem acest lucru în zilele noastre? Câţi cerem iertare lui Dumnezeu pentru toate faptele noastre rele? Avem noi nădejdea că îşi va întoarce faţa Dumnezeu spre noi dacă oamenii zilelor noastre nu mai trăiesc după legile Lui? Acestea sunt întrebări ale căror răspunsuri ne spun dacă ne mai revenim sau nu.
Să nădăjduim la Bunul Dumnezeu că ne va lumina cumva minţile, că ne va face să ne întoarcem cu faţa către El şi către apropiaţii noştrii pe care să îi respectăm şi să îi iubim ca pe noi înşine. Să fim mai amabili, mai omenoşi, mai darnici, mai răbdători, mai puţin avari şi lacomi.
În continuare vă rog să citiţi o predică minunată a Părintelui Ilie Cleopa despre această pildă plină de învățăminte a bogatului căruia i-a rodit ţarina accesând următorul link:
Gherasim Ogheru
