Asistăm în fiecare
an la sfârşit de decembrie la un spectacol magnific plin de
culoare şi de bucurie. Mii de beculeţe, brazi uriaşi împodobiţi
cu ghirlande multicolore, jocuri de artificii, orăşele ale copiilor
cu sute de tarabe pline de jucării şi dulciuri, sunet de zurgălai
pe melodii vesele de iarnă, moşi de zăpadă frumoşi împodobiţi,
o perioadă a anului plină de veselie şi de cadouri oferite celor
dragi. Toate posturile de radio şi televiziune de pe tot mapamondul
transmit veşti despre bucuria cadourilor şi a copiilor, despre fel
de fel de oferte şi tentaţii, toate având ca scop doar
aţâţarea poftelor în scopul creşterii vânzărilor
la fel de fel de produse şi servicii.
În mijlocul tuturor
acestor evenimente, de o feerie deosebită, se află un singur
personaj care animă toate aceste activităţi. Este un personaj
vesel, plin de zâmbet şi de bucurie, care iubeşte nespus
copiii şi nu numai, cărora le face daruri din belşug în
noaptea de Crăciun. Toată lumea îl iubeşte şi toţi sunt cu
numele lui pe buze. Toţi vor să se întâlnească cu el,
toţi vor să primească de la el un cadou şi să se bucure împreună
cu el. Deja este un idol şi un erou al multor oameni în aceste
momente de sărbătoare. Se fac filme artistice cu el, desene
animate, în reclame este nelipsit, este afişat pe toţi
pereţii şi pe toate panourile publicitare. În toate
direcţiile unde priveşti este aproape imposibil să nu îi
vezi chipul zâmbitor. Deja devine agasant şi practic îţi
vine să îl ignori când îi vezi chipul. Cred că
aţi înţeles despre cine este vorba. Da, este MOŞ CRĂCIUN.
Este luna lui. Toată lumea îl aclamă, îl doreşte şi
îl iubeşte.
De fapt este o situaţie
deosebit de tristă pe lângă aparenta bucurie a lumii. De ce
este tristă? Pentru că Cel pe care trebuie să îl iubim cu
adevarat şi să ne fie drag şi apropiat este ignorat total. Acest
Moş Crăciun, un personaj cumsecade de altfel, a reuşit să îi
ia locul în totalitate în atenţia lumii. Acum vedem
chiar urări în limba engleză cu mesajul „Merry Xmas”
pentru ca numele Lui să fie în totalitate şters din atenţia
imediată a societăţii. Peste tot vezi şi auzi doar urări fade
fără consistenţă de „Crăciun Fericit” sau „Sărbători
Fericite” fără să promoveze adevăratul mesaj al sărbătorii
Crăciunului. Toţi îşi urează sănătate, mulţi ani
prosperi şi mulţi bani. Toată lumea este într-un fel de
miraj colectiv, fermecaţi de o sărbătoare ce îşi pierde an
de an sensul adevărat.
Din cele de mai sus
tragem concluzia că societatea umană, mai ales cea creştină este
foarte departe de Cel pe care îl aşteptăm acum să se nască
între noi. Foarte puţin se mai aud pe la unele posturi de
radio sau TV colinde tradiţionale româneşti unde se aminteşte
printre arhaisme şi regionalisme numele Domnului Iisus Hristos. O
foarte mică parte dintre oameni au înţeles adevăratul sens
al sărbătorii Crăciunului. Această zi minunată a naşterii
Domnului nostru Iisus Hristos este înţeleasă în
adevăratul sens duhovnicesc de o mica parte a oamenilor. Aceştia
mărturisesc acest eveniment din istoria omenirii şi înţeleg
pe deplin necesitatea ca Fiul lui Dumnezeu să se întrupeze în
om şi să pătimească atât de crud pentru omenire. Însă
ce este şi mai trist este faptul că dintre aceştia o şi mai mică
parte pun accentul pe adevăratul sens al sărbătorii Crăciunului
şi anume pe întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos în
peştera inimilor noastre. Puţini urmăresc să trăiască bucuria
întâlnirii cu Iisus prin taina Euharistiei harice. Puţini
doresc să îl întâmpine pe Domnul Hristos cum se
cuvine, curăţaţi atât trupeşte cât mai ale
duhovniceşte, cu umilinţă şi cu nădejde de mântuire a
sufletelor. Majoritatea semenilor noştrii se limitează doar la o
sărbătoare declarativă, încă un prilej de chefuri sau de
mâncăruri gustoase după o perioadă în care nu au
postit şi nu s-au pregătit spiritual pentru a-L primi pe Hristos.
Pentru aceştia este Crăciunul gastronomic, Crăciunul cadourilor şi
urărilor de sănătate şi prosperitate strict materială, fără o
trăire interioară adecvată.
Noi în care
categorie de oameni ne încadrăm?
Avem noi oare sufletele
pregătite să îl întâmpinăm pe Hristos cum se
cuvine în inimile noastre? Ne-am cercetat faptele şi viaţa
noastră şi am obţinut iertare de păcate şi dezlegare de ele de
la preot prin Taina Sfintei Spovedanii? Ne-am unit noi cu Împăratul
Hristos prin taina Sfintei Împărtăşanii? Suntem cu Domnul în
permanenţă pe calea vieţii noastre? Avem o relaţie apropiată cu
El? Vorbim noi cu El mereu în gândul nostru? Îl
iubim noi cel mai mult pe Iisus Hristos decât pe orice altă
persoană din această lume? Ardem de dor în inimile noastre să
ne întâlnim cu El? Îl iubim noi pe Domnul Iisus
Hristos din toată inima noastră, din tot sufletul nostru şi din
tot cugetul nostru?
Iată întrebări
ale căror răspuns ne arată ce relaţie avem noi cu El.
Astăzi majoritatea
oamenilor cu care stai de vorbă spun că sunt religioşi. Ce este
interesant că majoritatea au religie dar nu au relaţie directă cu
Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Aceştia merg foarte
rar la Sfânta Biserică, nu se roagă în particular acasă
cu întreaga lor familie, trăiesc nespovediţi şi
neîmpărtăşiţi poate din copilărie, trăiesc în
păcate grele şi totuşi spun că sunt creştini ortodocşi. Şi
aici ne referim doar la creştinii cu numele, iar după faptă sunt
mai răi ca diavolii care îi inspiră în tot ceea ce fac
în viaţă. De fapt aici este păcăleala pe care Satan o face
oamenilor. Să fie religioşi, să spună ce ei cred în
Dumnezeu, că sunt creştini, să pozeze în societate în
diferite ocazii ca buni creştini, dar de fapt ei trăiesc nepocăiţi
şi nedezlegaţi de păcate. Mântuire fără credinţă şi
fapte bune în numele Domnului nu se poate iar credinţă fără
pocăinţă nu există. Taina Sfintei Spovedanii este una din cele
mai la îndemână modalităţi de a ne apropia de Dumnezeu
şi de a ne întâlni cu El direct.
Revenind la perioada
actuală a apropiatei Sărbători a Naşterii Domnului trebuie
menţionat faptul că toţi aceşti „creştini” lumeşti care nu
doresc decât să fie plăcuţi de cei din jur, respectaţi,
plini de bani şi de bunuri materiale, râvnind la poziţii
sociale foarte înalte şi bune, ei sărmanii sunt de fapt cei
mai săraci oameni din lume. Ei nu-L au în inima lor pe
Mântuitorul Hristos care să le povăţuiască paşii în
viaţă. Sau dacă îl au nu sunt conştienţi de acest fapt,
trăind doar după voia lor şi păcălindu-se cumva că dacă mai
merg din an în Paşte la biserică să aprindă o lumânare
sunt şi împăcaţi cu Dumnezeu. Este o viaţă fără relaţie
directă cu Hristos. Este exact ca şi cum mai mulţi oameni lucrează
la o firmă dar nu-şi cunosc personal patronul. Este o viaţă de
plâns, pentru că numai la El este toată bucuria şi
fericirea, după cum ne spune chiar Mântuitorul: „Căutaţi
mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate
celelalte vi se vor adăuga vouă!”
Dacă nu îl primim
cum se cuvine pe Hristos în aceste zile, ci numai ne bucurăm
prin chefuri cu mâncăruri tradiţionale, prin băuturi şi tot
felul de alte evenimente, serbări sau spectacole în care nu se
mărturiseşte direct numele Domnului şi minunata Sa naştere din
Pururea Fecioara Maria, atunci suntem închinători doar la
idolul Moş Crăciun din reclame căruia îi aducem jertfă din
banii şi din timpul nostru. Mâncăm, bem, ne veselim şi pe
Domnul nu-L iubim. Sau în orice caz e pe ultimul loc în
inima noastră.
Oare în această
ipostază suntem noi acum, cei ce citim aceste rânduri? Ar fi
bine să nu fie aşa.
Să îl primim pe
Domnul cum se cuvine, să ne bucurăm de naşterea sa pentru
mântuirea noastră şi să ne întâlnim cu Iisus ca
şi cu un prieten şi frate apropiat pe care să-L iubim cu ardoare
pentru a ne face şi noi părtaşi de dragostea Tatălui nostru
ceresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Gherasim Ogheru
