In duminica a saptea dupa pogorarea Duhului Sfant, in bisericile noastre dreptmaritoare crestine se citeste o pericopa evanghelica din Matei, cap.IX, versetele 27-35, in care evanghelistul ne prezinta un episod emotionant unde Mantuitorul Hristos savarseste doua minuni nemaiintalnite pana atunci in omenire. Vindeca doi orbi carora le reda vederea si un om mut in care zacea un demon caruia i-a deschis limba redandu-i graiul. Fapte care si astazi dupa doua milenii, nimeni nu poate intelege cu mintea omeneasca cum au fost posibile aceste vindecari miraculoase.
Se spune in Sfanta Evanghelie asa:
"In vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“ După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“ Ei I-au zis: „Da, Doamne!“ Atunci S'a atins de ochii lor zicând: „Fie vouă după credinţa voastră!“ Şi s'au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: „Luaţi seama, să nu ştie nimeni“. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit. Iar mulţimile se minunau, zicând: „Aşa ceva niciodată nu s'a arătat în Israel!“ Dar fariseii ziceau: „Cu domnul demonilor îi scoate pe demoni“. Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor."
Citind cele de mai sus si analizand aceste intamplari tragem niste concluzii foarte folositoare pentru zidirea noastra sufleteasca.
In primul rand vedem din partea celor doi orbi o staruinta in rugaciune "doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“" Vedem cu ochii mintii un tablou interesant in care Mantuitorul insotit de sfintii lui apostoli mergeau pe cale, iar in urma lor, bajbaind cu bastoanele lor de orbi, mergeau impleticindu-se doi sarmani orbi care ridicau ochii lor inchisi spre cer strigand cu glas rugator "Fie-Ti mila de noi, Fiule al lui David!". Aceasta staruinta care ii faceau sa urmeze alaiului lui Hristos venea dintr-o pornire interioara care ii faceau increzatori ca numai El era in stare sa le redea vederea, dupa cum auzisera ei ca Acesta vindeca orice bolnav pe care il intalnea si chiar invia morti. Zvonurile ce circulau in popor despre minunile Lui ii facusera curajosi in a cere Mantuitorului Hristos sa ii ajute si pe ei. Observam ca Mantuitorul ii lasa sa strige, nu le raspunde imediat, tocmai sa se vadeasca staruinta lor, si numai dupa ce intra in casa a permis sa ii aduca in fata sa pe cei doi sufernizi. Acesti oameni bolnavi puteau sa se descurajeze, sa se lase pagubasi, vazand ca Iisus nu le raspunde, dar nu au procedat asa. Au staruit a striga in urma Sa urmandu-L cu greutate pana la destinatia unde trebuia sa poposeasca El.
Mantuitorul privindu-i le puse o intrebare directa si care in cazul in care cei doi doar "isi incercau norocul", poate poate se vor vindeca si ei, i-ar fi facut sa ezite in raspuns. I-ar fi facut sa spune "incercam si noi la Tine, poate ne poti ajuta". Dar nu au procedat asa. La intrebarea Mantuitorului „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“ acestia au raspuns pe loc "Da, Doamne!". Auziti, L-au numit si Domn! Deci acesti orbi nu numai ca erau in totalitate incredintati ca Iisus ii poate vindeca, dar il considerau si Domn, un titlu suprem in omenire.
Deci, staruinta in rugaciune si credinta totala in El vazandu-le Domnul Hristos la cei doi orbi L-au induplecat sa le faca pe plac. Si rostind doar „Fie vouă după credinţa voastră!“ dupa ce Domnul s-a atins de ochii lor cu mainile Sale, cei doi bolnavi s-au vindecat pe loc si ochii lor s-au deschis vazandu-L prima oara pe El stand bland si zambindu-le binecuvantandu-i. Ce bucurie i-a cuprins pe cei doi sarmani cand au vazut chipul Domnului chiar in fata lor? Ce emotii si ce trairi sufletesti le strabateau sufletele?
Insa Domnul privindu-i si smerindu-Se in fata tuturor le porunci cu asprime in glas „Luaţi seama, să nu ştie nimeni“. Nu pentru ca vroia ca cei doi sa tina ascunsa minunea Sa, ci pentru a da pilda de smerenie privitorilor acelui episod. Sa ne invete sa nu ne mandrim si sa ne falim cu faptele bune pe care le facem in viata noastra. Dar si asa, cei doi nu aveau cum sa nu povesteasca ce s-a intamplat cu ei cand ceilalti din comunitatea respectiva ii vedeau vindecati, fiind cunoscuti ca orbi in acel oras.
In a doua parte a pericopei evanghelice evanghelistul ne relateaza un episod in care Mantuitorul Hristos vindeca un bolnav mut care insa nu era bolnav trupeste, ci era posedat de un demon mut care ii legase limba si glasul sa nu mai poata vorbi. Aceasta minunata vindecare a fost savarsita de Domnul Hristos in fata multimilor de spectatori care se stransesera in jurul Domnului si a ucenicilor Lui, curiosi care doreau sa vada ce minuni mai face fiul teslarului Iosif. Vazand oamenii stransi acolo ca mutul a inceput sa vorbeasca multumind lui Iisus si slavind pe Dumnezeu, au inceput a se mira, creindu-se agitatie in randul lor si zicand cu glas tare „Aşa ceva niciodată nu s'a arătat în Israel!“. Insa fariseii necredinciosi, care in permanenta stateau sub semnul suspiciunii si cantareau orice gest sau vorba a lui Iisus, in credinta lor oarba considerau ca minunile facute de Domnul Hristos nu sunt de la Dumnezeu. Asemanau intelepciunea si priceperea lui Dumnezeu cu cea a oamenilor, si daca pana atunci nu se mai pomenisera asemenea minuni in toata omenirea, totul fiind supranatural, considerau ca aceste minuni sunt numai spre impresionarea multimii si ca nu sunt de la Dumnezeu. Nu vedeau si mai ales nu simteau cu sufletele lor impietrite si subjugate strict literei ca au in fata lor pe insusi Dumnezeu Omul, Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat pentru salvarea noastra din ghearele intunericului iadului. De aceea ziceau „Cu domnul demonilor îi scoate pe demoni“. Insa Domnul Nostru Iisus Hristos nu le-au raspuns provocarilor lor, i-a ignorat vazandu-si mai departe de misiunea sa de a lumina poporul si spune in evanghelie "Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor." Aceasta era misiunea Sa. Sa arate oamenilor ca a venit Dumnezeu printre ei, sa ii invete sa iubeasca cu inima si sa nu mai fie cuviosi strict Legii scrise ci si legii iubirii.
Ce invataminte trebuie sa tragem noi cei ce am citit aceste randuri ale Sfintei Scripturi?
In primul rand sa staruim in rugaciunile noastre de cerere cand avem nevoie de ajutor de la Domnul. Sa nu deznadajduim ca Domnul nu ne aude. Stie El ce avem nevoie, iar daca nu ne raspunde cum vrem noi inseamna ca ceea ce ceream nu ne era de folos spre mantuire.
Apoi, cand cerem ceva sa cerem cu credinta ca Domnul este in stare sa faca acel lucru. Ca fara El nu putem face nimic. Fara El nu ne insanatosim de nicio boala sau neputinta. De aceea trebuie sa fim mereu in El, sa traim in El, sa traim in Hristos si El in noi, cuminecandu-ne cu sfantul Lui trup si sange. Cand cerem vindecare de boli sau suferinte, sa cerem ca si cum am si primit ceea ce am cerut. Sa nu avem ganduri indoielnice si de deznadejde. Ci sa fim tari in credinta ca Domnul Iisus Hristos, cel ce ne-a facut in pantecele mamelor noastre poate restaura buna functuonare a oricarui organ al trupului nostru, ca doar el le-a zamislit, El le-a facut. Iar daca nu ne vindecam chiar daca cerem cu credinta tare, inseamna ca voia Domnului este sa patimim pentru pacatele noastre, poate chiar pana la moarte. Deci trebuie si sa ne pocaim de faptele noastre rele, spovedindu-ne la duhovnici iscusiti care sa ne invete cum sa ne vindecam de patimi si naravuri urate. Impacandu-ne cu El prin pocainta, obtinand iertare pentru pacatele noastre avem credinta ca ne va si vindeca de bolile pe care le suferim.
Toate bune pana aici.
Dar facem noi asa cand suntem bolnavi?
Cand ne-am imbolnavit de ceva alergam intai la duhovnic pentru a ne spala sufletele de pacate, patimi, naravuri pacataose, obiceiuri urate?
Ne spalam mintea de ganduri necuvioase si pacatoase prin paza ei stricta, prin rugaciune, filtrand toate gandurile si faptele noastre prin spectrul valorilor moral crestine?
Ii place lui Dumnezeu sau nu ceea ce gandesc, vorbesc, savarsesc?
Suntem noi incredintati ca numai Dumnezeu ne va vindeca prin mana medicilor si la interventia Lui directa vindecand ranile?
Daca nu facem asa cum raspundem la intrebarea Domnului „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?“ Cum obtinem vindecare trupeasca daca nu suntem intai vindecati sufleteste. Boala este rezultatul direct al imbolnavirii sufletului.
Deci, in incheiere, acum cand mai sunt cateva zile pana la marea sarbatoare a Adormirii Maicii Domnului, sa alergam cu totii la duhovnici si sa ne marturisim Domnului toate pacatele, cu parere de rau, parasindu-le definitiv, luand iertare si dezlegare, insanatosindu-ne atat sufleteste cat si trupeste. Numai asa, luptand mereu cu noi insine vom ajunge la finalul acestei curse cu obstacole care este viata noastra, sa ne intalnim cu iubitul nostru prieten Iisus Hristos care sa ne primeasca in Imparatia Sa, ducandu-ne la Tatal nostru din ceruri cu sufletele noastre spalate si luminate de Duhul Lui Sfant, ale caror inchinaciune si marire vor fi in vecii vecilor. Amin.
Gherasim Ogheru
