de Nicolae Steinhardt
(din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan” )
336. Sfinţenia se naşte din momentul în care conştiinţa
veghează in faţa morţii? Sau adevărata sfinţenie s-a pierdut cînd
asceţii, profeţii au rostit întîia rugăciune şi Hristos nu i-a dat
răspunsul aşteptat?
Ce este sfinţenia?
Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe
un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te
zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega
piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un
stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute
ale sfinţeniei.
Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi
într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau
măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el
ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.
Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.
(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)
Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este
ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu
mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13,
34).
De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul
cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii
(ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi
prea desluşit îl vede aşa cum este.
Restul: milostivirea, privegherile,
posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării,
sînt simple gymnofisii yoghine.
19 iunie 2011
Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor)