“Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni“ (Matei 4, 19)
Iubiţi credincioși,
Astăzi, când Sfânta Evanghelie vorbește de chemarea celor dintâi
ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviință să vorbesc despre
chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor.
Să știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe
planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toți când zice:
“Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei ce locuiți cele
mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu
este altul“ (Isaia 45, 22). În alt loc zice: “Veniți la Mine toți cei
osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28).
Iarăși vedem că chemarea lui Dumnezeu este adresată mai ales celor
păcătoși, după cuvântul care zice: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe
păcătoși la pocăință“ (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).
Mijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire sunt
felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai aleasă s-a făcut
prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicând: “Neamurile care
nu Te știau pe Tine Te vor chema și popoarele care nu Te cunoșteau la
Tine vor alerga“ (Isaia 55, 5). Sau când zice: “Iar Eu, când Mă voi
înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine“ (Ioan 12, 32). Zice
și marele Apostol Pavel: “Prin Care am luat har și apostolie, ca să
aduc, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile, între
care sunteți chemați și voi ai lui Iisus Hristos“ (Romani 1, 5-6).
Chemarea oamenilor la mântuire se face prin Duhul Sfânt cu multă
răbdare, după mărturia care zice: “Și Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulți
și le-ai deșteptat luarea-aminte prin Duhul Tău și prin proorocii Tăi,
dar ei nu și-au plecat urechea“ (Neemia 9, 30).
Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăință și prin prezența zidirilor Sale
căci zice: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o
vestește tăria“ (Psalm 18, 1).
Mulți oameni înțelepțiți de Dumnezeu, văzând frumusețea și armonia
minunată a zidirilor, au ajuns la cunoașterea Ziditorului a toate, căci
întreaga creație mărturisește că este opera mâinilor lui. Aceasta o
spune și Sfântul Apostol Pavel zicând: “Cele nevăzute ale Lui se văd de
la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere
și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20).
Iar Solomon zice: “Căci din mărimea și frumusețea făpturilor poți să
cunoști bine, socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit“ (Înțelepciunea lui
Solomon 13, 5).
Este încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere, cum spune Sfântul
Pavel: “Pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat și pe
care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat,
pe aceștia i-a și preaslăvit“ (Romani 8, 30). Dar să nu înțelegem
greșit, că Dumnezeu pe care mai înainte i-a hotărât pe aceștia i-a
chemat și i-a îndreptat. Această chemare după alegere nu o face Dumnezeu
fără voia omului. El fiind Atotștiutor și cunoscător de inimi, cheamă
pe aceia care sunt vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai
înainte îi vede că vor voi să-I urmeze și să facă poruncile Lui, pentru
că Dumnezeu nu mântuiește pe om fără de om, fără voința lui. Dumnezeu
voiește, “ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului
să vină“ (I Timotei 2, 4).
Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l
primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei dintâi se
mântuiesc, ceilalți nu. Auzi ce zice: “Iată stau la ușă și bat. De va
auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina
cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20). Așadar, să înțelegem că deși
oamenii nu se pot mântui singuri, ci prin Har, totuși mântuirea lor
atârnă de libertatea lor, ca să lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu
întru ei sau nu, și să se mântuiască sau nu. Deci, să se știe clar că
“Dumnezeu mântuiește sau osândește pe oameni, după faptele lor“ (Psalm
61, 11; Înțelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona 4, 11;
Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6). Vederea de
mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea oamenilor.
Am însemnat aceasta aici pentru a ști că chemarea și alegerea oamenilor
spre mântuire, nu se face de Dumnezeu fără voia lor, după cum afirmă
unii. Marele Apostol Pavel ne spune: “Rugați-vă să fiți vrednici de
chemarea voastră“ (II Tesaloniceni 1, 11) Cu alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători față de chemarea
lui Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui și să lucrăm cu frică
și cutremur la mântuirea noastră, precum ne învață același mare Apostol
(Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5, 17).
Dar la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu
cuvintele dumnezeieștii Scripturi. Dumnezeu ne cheamă la pocăință (Matei
9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu
El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne cheamă la sfințenie
(Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15);
Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2,
9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne
cheamă la pace (I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă
la cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la
slava cea veșnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2,
14); Dumnezeu ne cheamă la mântuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne
cheamă la Împărăția și slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne
cheamă la viața cea veșnică (I Timotei 6, 12).
Iată, iubiți credincioși, la câte fericiri și bunătăți veșnice ne
cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare câtă datorie avem noi
păcătoșii, a-L iubi și a-L asculta pentru a dobândi atâtea nenumărate
bunătăți și fericiri, la care El ne cheamă din a lui nemărginită milă și
bunătate fără de asemănare!
În cele ce urmează să vedem ce rele îi așteaptă pe acei care resping
chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea lui Dumnezeu se
depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5; Matei 10, 14; Luca 9,
5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la orbire
duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10). Cei ce nu
ascultă și resping chemarea lui Dumnezeu ajung la rătăcire (Isaia 66, 4;
II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu se vor
pedepsi vremelnic (Isaia 65, 12; Ieremia 6, 16); cei ce resping chemarea
lui Dumnezeu ajung la depărtare de El (Romani 1, 24; 1, 32).
Iubiți credincioși,
Până aici v-am vorbit despre chemarea, în general, pe care o face
Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu aibă pe pământ o
chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră trupească, adică chemarea
din neexistență la viață este o chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu
se naște fără voia și pronia Lui. Apoi fiecare om este chemat sau
rânduit de sus să aibă un rol, o menire în viața aceasta. Unul este
chemat să fie tată sau mamă de copii. Altul este chemat să lucreze cu
mâinile sau cu mintea, să îngrijească pe bolnavi, să învețe și să educe
pe oameni, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să slujească
într-un fel societatea în care trăiește.
Pe lângă această chemare firească, Dumnezeu adresează fiecărui om și o
chemare duhovnicească, de a cărei împlinire sau respingere depinde
mântuirea sau osânda noastră. Astfel Dumnezeu ne cheamă la credință, la
pocăință, la rugăciune, la împlinirea faptelor bune, la o adevărată
trăire în Hristos, adică la sfințenie și desăvârșire, după cuvântul
Sfântului Duh care zice: “Fiți sfinți, precum și Eu sunt sfânt! Fiți
sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Levitic 19, 2; 11,
44).
Dar Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viață sfântă la împlinirea unei
misiuni dumnezeiești speciale, mult mai înalte pe pământ. Așa au fost
chemați și aleși în Vechiul Testament regii și profeții, iar în Noul
Testament apostolii, episcopii, preoții, mucenicii și toți sfinții.
În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbește despre chemarea primilor
patru apostoli. “Pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileei a văzut doi
frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care
aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine
și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele au mers
după El. De acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați pe Iacob
al lui Zevedeu, și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl
lor, dregându-și mrejele și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și
pe tatăl lor, au mers după El“ (Matei 4, 18-22).
Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos
Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această
chemare și misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli
și propovăduitori ai Sfintei Evanghelii “până la marginile pământului“.
I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească.
Din corabia grijilor pământești, în corabia Duhului Sfânt, care este
Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos. Până la această chemare,
cei patru ucenici își împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile
lor ca să trăiască. Acum însă au fost chemați și aleși de Fiul lui
Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, "vânători de oameni", vestitori ai
Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe pământ.
Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite vremi
și adresată numai celor sfinți și aleși, pentru a conlucra prin harul
Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu și la mântuirea
oamenilor.
N-a chemat Hristos la apostolat, nici oameni bogați, nici învățați,
nici cunoscuți și cinstiți. A chemat pescari, oameni săraci și fără
învățătură, oameni smeriți și curați la suflet, ca să smerească pe cei
mândri, să mustre pe cei necredincioși și să ridice pe cei căzuți în
întunericul necunoștinței de Dumnezeu. I-a chemat Hristos la sine goi,
cerându-le să se lepede de cele pământești, de avere, de rude, de
prieteni, de trufia acestei vieți și să-I fie ucenici, apostoli,
mărturisitori și împreună lucrători la înnoirea lumii. A chemat Hristos
pe cei mai smeriți și curați la suflet, dezbrăcați de toate grijile
trecătoare, ca să-i poată fi ucenici credincioși gata să-și dea viața
pentru El.
Vedeți pe cine cheamă și alege Hristos? Vedeți ce fel de chemare le
face și ce le promite? Vă voi face vânători de oameni! Nu le promite
averi și cinste pe pământ. Ci, dimpotrivă, le spune cu alt prilej că
veți fi urâți de toți oamenii pentru numele Meu. Iar cei patru ucenici
galileeni nu se tem, nu se împotrivesc Duhului Sfânt, nici nu se duc mai
întâi la ai lor să-și ia rămas bun, ci “îndată, lăsând corabia și pe
tatăl lor, au mers după“ El (Matei 4, 22). Vedeți ascultare fără
condiții? Vedeți credință simplă și curată la cei de jos? Vedeți
lepădare de sine la apostoli? Părăsesc hotărâți toate și intră cu curaj
în școala lui Hristos, cea mai înaltă școală din toată lumea și din
toate timpurile.
Aici aveau să învețe Petru și Andrei, Iacob și Ioan și ceilalți
ucenici, episcopi și preoți, tainele credinței în Dumnezeu, puterea
rugăciunii, adâncul smereniei, tăria blândeții, înțelepciunea Duhului,
râvna apostoliei și îndrăzneala mărturisirii evangheliei lui Hristos.
Aici aveau să învețe cea mai înaltă teologie a Duhului Sfânt și
meșteșugul vânării sufletelor omenești. Căci nimic nu este mai greu
decât să câștigi suflete pentru împărăția cerurilor. Nimic nu este mai
greu pentru slujitorii Bisericii lui Hristos, decât să transforme
sufletele oamenilor. Adică să facă din răi, buni; din necredincioși
creștini adevărați; din desfrânați și bețivi, oameni pocăiți; din
pescari, ucenici și din fricoși, mărturisitori și mucenici.
Apoi vedeți că apostolii și slujitorii Evangheliei nu se cheamă și nu
se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege, îi învață, îi întărește
suflă peste ei Duhul Sfânt și numai după aceea îi trimite să vestească
cuvântul mântuirii în toată lumea. Fără o asemenea chemare, fără vocație
pentru preoție, fără o viață sfântă, curată și plăcută lui Dumnezeu,
nimeni să nu îndrăznească să intre în preoție și să slujească cele
sfinte în biserică, cu nevrednicie, ca nu cumva și pe sine să se
osândească și pe credincioși să-i smintească și să-i piardă. Iar
chemarea pentru preoție o poate descoperi numai duhovnicul în scaunul de
spovedanie.
Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor și a tot
felul de grupări religioase nu au chemare și o alegere specială. Căci
nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfințit suflând peste ei harul
Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor
Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decât de
adevărații preoți și slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt
urmașii direcți ai Sfinților Apostoli, prin hirotonie canonică, adică
prin punerea mâinilor episcopilor și rânduiți ca preoți în satele și
bisericile ortodoxe.
Iubiți credincioși,
Dacă toți avem o chemare și o misiune de la Dumnezeu pe pământ, să
vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi și dacă ne-o împlinim cum
trebuie cu adevărat. Cei mai mulți credincioși sunteți căsătoriți și
aveți familie și copii. Vă împliniți cum se cuvine datoria de creștini
ortodocși și cea de părinți? Veniți regulat în sărbători la biserică? Vă
rugați acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediți regulat în sfintele
posturi? Iertați pe cei ce v-au supărat? Aveți smerenie, credință tare
în Dumnezeu și răbdare în necazurile vieții? Vă împliniți datoria de
soți, născând copii, așa cum ați făgăduit-o la cununie, nu îi ucideți?
Vă creșteți copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsați de capul lor?
Iată câte întrebări se pun celor căsătoriți, de la care Dumnezeu
așteaptă tot atâtea răspunsuri. La fel și cei necăsătoriți, văduvele și
bătrânii sunt întrebați de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă
duc viață curată, dacă se roagă și citesc cărți sfinte, dacă se
spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului.
Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăință, la
biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre
noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o
viață creștinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. Apoi să ne
cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre
datorii creștinești, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost
creați.
Să rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze și să ne ajute a ne împlini cu
sfințenie marea noastră chemare de creștini și fii ai Bisericii lui
Hristos.
Amin.
