(de Laurentiu Dumitru)
Ispita multor intelectuali: "Toate religiile sunt bune!"
De multe ori, intelectualii nostri, in relatia cu Biserica, au avut
atitudini teribiliste si, uneori, vadit anti-clericale. Acestia se afla
inca intr-o prelungita expectativa... Ei sunt, intr-un fel, in pridvorul Bisericii...
adica nici atei nu se considera, dar nici binecredinciosi dornici sa
afle si sa traiasca profunzimile Ortodoxiei nu se arata. Sunt spectatori
si comentatori ai celor sfinte din prag... nu intra in biserica,
nici nu se indeparteaza. Din pacate, credinciosii nostri nu intotdeauna
vin in intampinarea lor, fiind preocupati mai mult de dreptate decat de
dragoste, numindu-i pe intelectuali - atei, pagani, smintiti etc. Unii
crestini, am observat, cultiva un vadit duh anti-cultural, pe care-l
motiveaza spunand: "decat sa pierd vremea cu Criticile lui Kant
sau suprarealismul lui Dali, mai bine patrund in universul mantuitor al
scrierilor ascetice si mistice ortodoxe...". Cultura ne este, de buna
seama, ingaduita, dar nu orice apartine culturii ne este si de folos: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos (I Corinteni 6, 12) De aceea, acelasi Apostol Pavel ne spune: Toate sa le incercati; tineti ce este bine
(I Tesaloniceni 5, 21). E foarte adevarat si faptul ca intr-o lume
desacralizata, secularizata cum e cea in care traim vremurile mantuirii
noastre, Biserica recomanda mai mult "cultura duhului".
E la moda printre intelectualii nostri a spune: "Toate religiile sunt
bune... Toate sunt versanti ai aceluiasi munte, carari ce ne duc in
varf; cai ce au aceeasi finalitate". Orientalii au si o pilda pe care o
repeta multi dintre crestinii nostri care sustin acest punct de vedere.
Se spune ca niste orbi au pipait odata un elefant si fiecare a descris
intregul dupa portiunea pipaita (fildesii ca doua oase mari, trompa ca
un tub, urechile ca niste evantaie, picioarele ca niste coloane, partile
laterale ca un zid care respira, coada ca o franghie); nici unul nu a
mintit, fiecare din ei l-a descris corect, dar nu complet. Elefantul era
exact cum fusese descris, dar si ceva mai mult. Asa si marii intelepti
care au cugetat la Dumnezeu au descris ceea ce au descoperit ei ca este
Dumnezeu. Concluzia pildei: toate religiile sunt adevarate, toate
descriu, mai mult sau mai putin complet, pe Dumnezeu...
Daca nu esti de partea acestui punct de vedere, risti sa fii foarte
repede catalogat drept extremist, fundamentalist sau chiar limitat,
incuiat. Unii intelectuali, dupa ce l-au citit pe Mircea Eliade, gandesc
ca ortodocsii practicanti n-au habar de mituri, imagini si simboluri...
Ei si-ar dori sa spuna tuturor celor bisericosi ca exista mituri universal valabile, bunaoara mitul jertfei; sau ca despre potop se vorbeste in mai multe culturi ale lumii.
Spre exemplu, crestinismul vorbeste de ridicarea la Cer a
Mantuitorului la 40 de zile de la Invierea Sa din morti. Insa, povestiri
despre disparitii misterioase, neobisnuite ale unor eroi din mijlocul
poporului se gasesc in multe culturi. In mitologia azteca (plecarea lui
Quetzalcoatl in chip de flacara), in cea chineza (zborul imparatului
Galben pe spinarea unui dragon de aur), in cea iudaica (ridicarea la cer
a profetului Ilie intr-un car de foc), in cea islamica (urcarea la cer a
profetului Mahomed pe spatele animalului fabulos Burak)...
Ortodoxia recunoaste existenta unor reminiscente din revelatia
primordiala facuta de Dumnezeu lui Adam si transmisa oral din generatie
in generatie... Omenirea intreaga a suferit dupa cadere de o asa numita
"nostalgie a paradisului" si a nadajduit in venirea unui Mantuitor sau
Rascumparator. Dar, de aici pana la a afirma ca toate religiile sunt
modalitati diferite de a ajunge la acelasi "obiectiv" - Dumnezeu - este
un drum lung. Oare nu e lamuritor Cuvantul Scripturii care zice ca toti dumnezeii neamurilor sunt idoli[72] (Psalmi 95, 5)?
Alti intelectuali spun ca toate religiile te invata sa faci binele si
asta-i cel mai important. Se accentueaza deseori aspectul moral al
religiilor. Dar, evidentiind doar morala, se neglijeaza astfel celelalte
aspecte ce definesc religia: doctrina si cultul. Morala, practica
virtutilor, nu are valoare in sine, ci doar daca este fundamentata
doctrinar in adevar. Am observat ca din ce in ce mai multi intelectuali
marturisesc ca o morala in sine, autonoma, ce nu se sprijina pe un
sistem religios, e fara sens. Lucru imbucurator. E un pas inainte...
"Sincretismul religios este conceptia potrivit careia toate religiile
poseda acelasi adevar in strafundul lor ezoteric si sunt in mod egal
valide ca mijloc de mantuire. Aceasta idee e deosebit de atractiva
pentru inteligentele deosebite, caci prin aceasta omul poate avea
impresia ca reconciliaza adevarurile tuturor religiilor si, in acelasi
timp, se situeaza putin deasupra tuturor traditiilor"[73].
Se vorbeste foarte des astazi despre "diversitatea ce trebuie vazuta in
unitate", despre "unitatea transcendentala a religiilor" etc. Cu
sincretismul religios Ortodoxia nu poate fi niciodata de acord. Mai
multe adevaruri inseamna nici un adevar. Crestinismul nu e una dintre
multele religii, nu e una dintre cai - ea este "Calea". Cand consideri
ca e acelasi lucru, spre exemplu, a crede in Invierea Domnului sau in
reincarnare, atunci Jertfa lui Hristos nu mai are nici o valoare, devine
nesemnificativa.
Scrierile de istoria si fenomenologia religiilor promoveaza intens
sincretismul si lipsa de discernamant printre crestini. Aceste lucrari,
grandioase de cele mai multe ori, "pacatuiesc" prin faptul ca, desi se
arata a fi obiective, ele nu lamuresc clar aspecte legate de Revelatia
dumnezeiasca ("pentru a nu fi subiective, partinitoare"). Spunea
publicistul Dan Ciachir intr-un interviu: "Iertati-ma, dar eu nu pot sa
folosesc acea Istorie a religiilor scrisa de Mircea Eliade, in
care crestinismul devine un fel de partid intr-un parlament in care
detine cateva procente. In acest cadru el nu mai reprezinta revelatia pe
care noi ne-o asumam"[74].
De aceea, am spus-o deseori, pe Eliade n-as indrazni sa-l numesc
prieten al teologilor ortodocsi. Despre tragedia unei astfel de abordari
strict obiective a religiilor vorbeste si Emil Cioran: "...De vreme ce
refuzi sa le ierarhizezi, pe care s-o preferi, pentru care sa te
pronunti si ce divinitate sa invoci? Cum sa-ti imaginezi un specialist
in istoria religiilor rugandu-se? Sau, daca se roaga cu adevarat, atunci isi neaga invatatura, se contrazice, isi ruineaza Tratatele, in care nu figureaza nici un zeu adevarat,
in care nici un zeu nu-i mai presus de altul... Suntem toti, in frunte
cu Eliade, niste fosti credinciosi, suntem toti niste spirite religioase
fara religie"[75].
Chiar si la examenul-grila de titularizare la Religie din vara lui
2003, teologii nostri au fost pusi in situatia de a numi una dintre
urmatoarele religii: sintoism, budism, islamism si hinduism, ca fiind
religie revelata. Desi era clar pentru toti ca iudaismul Vechiului
Testament (ca pedagog spre Hristos - Galateni 3, 24) si
crestinismul sunt singurele religii revelate, acestea nu se regaseau in
enumerare. Unii dintre concurenti si-au amintit de programa de Istoria
religiilor si au bifat cu neliniste islamismul ca religie revelata,
caci unii istorici numesc generic "religie a Cartii" si "religie
revelata" si islamismul (alaturi de iudaism si crestinism). Si cand ne
gandim ca mahomedanismul este vinovat de plasmuiri, de "completari" si
deformari ale revelatiei, de relativizare a Jertfei lui Hristos prin
aprecierea ca sunt prooroci mai mari ca Fiul lui Dumnezeu, intelegem ca,
daca el nu-i de la Dumnezeu, nu poate fi decat de la diavol. Pe cine
incurca lamurit inchinarea in duh si-n adevar (Ioan 4, 24) daca nu pe tatal minciunii
(Ioan 8, 44) - diavolul? De altfel, un sfant, Maxim Grecul, a
"indraznit" a-l numi pe intemeietorul islamului: "cainele de Mahomed"...
Cata intoleranta! ar spune unii intelectuali. E oare preferabila
toleranta zilelor noastre cand lumea a inceput sa accepte ca firesti mai
toate lucrurile care la inceput au scandalizat-o? Cand vom spune
intunericului lumina, cand se va perverti de tot simtul moral al
crestinului tolerant, ne vom mai aminti de martirii crestini, vom mai intelege ceva din jertfa lor?
Unii intelectualii concluzioneaza: "Nu conteaza ce credinta ai, caci
toti ne inchinam aceluiasi Dumnezeu". Dar oare toate sunt adevarate,
toate sunt de la Dumnezeu? Atunci ce rost a avut jertfa milioanelor de
martiri care au simtit ca n-au unde sa caute odihna decat la Fiul lui
Dumnezeu si care nu au voit sa se desparta de El pentru nimic din lumea
acesta trecatoare, pieritoare? Ce sentimente sa ai pentru nebuni ca Stefan, Gheorghe, Dimitrie sau Pantelimon? Probabil de mila, caci bietii mucenici nu "aflasera" ca nu conteaza cui te inchini si ca toate religiile sunt bune in felul lor...
In genere, aceiasi intelectuali de care pomenim se raporteaza intr-un mod straniu la persoana lui Hristos. Pentru ei, El este mare invatat, mare initiat.
Chiar si unii guru orientali Il numesc astfel. Nu mai vorbesc de
tendinta generalizata de a pune pe Hristos pe acelasi plan cu alti
fondatori de religii. In lucrarea Marii initiati a lui Eduard Schur� (Editura Lotus), Iisus e prezentat alaturi de Rama, Krisna, Hermes, Moise, Orfeu, Platon. Poate fi Hristos un initiat, ne-a lasat El varianta aceasta de a-I percepe viata si invatatura?
Iisus Hristos spune despre Sine: Eu sunt usa (Ioan 10, 9), Eu si Tatal una suntem (Ioan 10, 30), Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12), Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine (Ioan 14, 6). Evanghelistul Ioan Il descrie pe Hristos accentuand dumnezeirea Sa: Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut (Ioan 1, 3). Simbolul credintei si scrierile Sfintilor Parinti vorbesc, de asemenea, lamurit despre dumnezeirea Fiului.
Dupa cum vedem, Mantuitorul nu ne-a lasat alternativa acesta de a-L
numi "mare initiat"... El spune ca a venit in lume sa dea marturie
despre adevar (cf. Ioan 18, 37). Iisus Hristos ori este intr-adevar
Dumnezeu si Cuvintele Sale sunt adevarate, ori este un escroc, un
mincinos, un inselat care s-a numit pe Sine Dumnezeu, Fiu al lui
Dumnezeu, Mantuitor al lumii etc. Tertium non datur! Credincios
lui Hristos nu poate fi deci acela care Il numeste "mare initiat", ci
acela care implineste Cuvintele Lui si spune: "Cred si marturisesc ca Tu
esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu Cel Prea Inalt". Mantuirea ne-o
castigam printr-o relatie vie cu El, prin Biserica.
"A crede ca este mantuire si in afara crestinismului este o hula la
adresa lui Dumnezeu: este ca si cum am spune ca Hristos a venit degeaba,
din moment ce era nadejde de mantuire si fara El"[76].
Faptul ca Sfantul Siluan sau Fericitul Sofronie vorbesc despre iubirea
neexclusivista pe care trebuie sa o avem pentru toata zidirea, faptul ca
Sfantul Ioan Maximovici era in stare sa se roage la capataiul unui
bolnav o noapte intreaga indiferent de credinta lui (crestina,
evreiasca, islamica sau budista) nu ne indreptatesc a considera ca e
mantuire si pentru cei ce tagaduiesc adevarul lui Hristos. Duhul sufla
unde doreste, Dumnezeu mantuieste pe cine doreste, in mod exceptional se
pot mantui si dintre pagani. Mantuirea unora dintre pagani nu este, se
intelege, un argument pentru a sustine ca religiile lor sunt bune. Noi
trebuie sa tinem Calea mantuirii pe care ne-a aratat-o Hristos - capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), caci intru nimeni altul nu este mantuirea, caci nu este sub cer nici un alt nume, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mantuim noi
(Faptele Apostolilor 4, 12). Multi cred ca ortodocsii care spun ca
paganii nu se mantuiesc sau se mantuiesc in doar mod exceptional dau
dovada de mandrie, de multa vanitate; adica, cu alte cuvinte, prea facem
noi pe "depozitarii adevarului absolut". Aici, insa, nu-i vorba de
trufie, ci de marturisirea credintei asa cum ne-au invatat Parintii
dintotdeauna. "Dar ce vina au bietii pagani"?[77],
s-ar putea intreba cineva pe buna dreptate. N-au nici o vina, Dumnezeu
ii cauta si-i asteapta si pe ei. Sfantul Pavel spune lamurit ucenicului
Timotei ca Dumnezeu ...voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca
si la cunostinta adevarului sa vina. Caci unul este Dumnezeu, unul este
si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a
dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti (I Timotei 2, 4-6).
Revenind la pilda orientala de la inceput (pe care o citeaza deseori
si Sri Yogananda sau "divinul" Sai Baba) am putea spune ca doar
Ortodoxia descrie intocmai intregul elefant. Daca alte religii (cu
exceptia iudaismului) se mai straduiesc sa descrie vreo trompa, ureche
sau picior de elefant, se prea poate sa fie vreo reminiscenta a
revelatiei primordiale sau aspecte ale revelatiei naturale. Avem motive
sa credem ca celelalte religii ale lumii nici n-au vazut si nici n-au
atins elefantul... Da, trebuie spus limpede, noi nu credem ca toate
religiile sunt adevarate, nici macar frumoase, nu credem ca fiecare din
ele marturisesc ceva despre Dumnezeu sau ca au "un sambure al
adevarului" care ne uneste pe toti. Noi, ortodocsii, credem ca unirea
este doar in Hristosul pe care-L marturiseste Biserica, pentru ca
botezati si imbracati in El fiind, nu mai este iudeu, nici elin; nu
mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte
femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus (Galateni 3, 28).
Nadajduiesc ca, prin mila lui Dumnezeu, se va sfarsi vremea
tatonarilor si expectativei reciproce, si ca, impreuna, intelectuali sau
simpli credinciosi, vom pleca genunchii la icoana lui Hristos spunand
ca si cuviosul parinte grec Filothei Zervakos: "Multumesc din adancul
inimii Prea Bunului Dumnezeu si Tatalui Ceresc Care, in nemarginita Sa
bunatate si iubire de oameni, a binevoit sa ma nasc si sa mor in sfanta
si adevarata credinta ortodoxa, afara de care nici una nu este atat de
sublima, dupa cum nu este alt Dumnezeu mare (adevarat - n.n.) ca Dumnezeul nostru".
NOTE:
[72] Intr-o traducere mai veche se spune: toti dumnezeii neamurilor sunt draci (Psalmi 95, 5).
[73] Ieromonahul Damaschin, California, SUA, "Rasaritul Rasariturilor. De la religiile orientale la Ortodoxia rasariteana", Epifania, 1-3/1998, Sursa: Internet.
[74] Radu Dorin Micu, Dialoguri cu Dan Ciachir - Pentru o Ortodoxie realista, Editura Anastasia, 2002, p. 79.
[75] Emil Cioran, Exercitii de admiratie, Editura Humanitas, pp. 124-125.
[76] Vademecum crestin ortodox, Editura Sophia, p. 6.
[77]
O astfel de provocare primeste si parintele Constantin Galeriu in
dialogul care l-a purtat cu Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Sorin
Dumitrescu, dialog concretizat prin editarea cartii Dialoguri de seara
(Editura Harisma). Iata dialogul: "G.L.: Parinte, fiecare religie e un
raspuns coerent in problemele fundamentale! / Pr. G.: Nu e coerent in
orice religie. / A.P.: Atunci de ce este unul condamnat sa se nasca
intr-un spatiu incoerent? / Pr. G.: Nu e blestemat, ci fiecare e chemat
sa caute adevarul si aceasta chemare o are fiecare, in zestrea
originara, pentru ca originar a fost data omului revelatia primordiala
si dorul de a cunoaste plenitudinea. / G.L.: Dar reiese ca in cautarea
adevarului el pleaca mai jos decat mine? / Pr. G.: Nu, pentru ca
Dumnezeu il judeca potrivit patrimoniului spiritual pe care-l are. Nu-l
va osandi pentru asta, ci il va osandi, in sensul, ca deschizandu-i-se
usa catre o viziune mai deplina, el a refuzat. (...) / A.P.: Bine,
parinte, dar el cauta in interiorul sistemului religios cum si noi
cautam intr-al nostru. / Pr. G.: Iisus spune: Va fi propovaduita Evanghelia la toate neamurile. Vinovat sunt eu ca nu o propovaduiesc, si mai cu seama daca o propovaduiesc gresit" (Dialoguri de seara, Editura Harisma, pp. 45-46).
